Următorul pas al Guvernului PNL – modificarea Legii electorale

17 ian. 2020
Vizualizari: 1026

Guvernul PNL pare decis să își asume răspunderea pentru proiectul alegerii primarilor în două tururi, indiferent de consecințe. Premierul Ludovic Orban a declarat, ieri, că va transmite luni Parlamentului scrisoarea cu proiectul de lege.

„PNL a susținut alegerea primarilor în două tururi de foarte mult timp. De altfel, în prima lege electorală, care s-a aplicat în 1992, asta a fost soluția. (…) Noi susținem acest sistem de alegere nu neapărat din considerente de interes partizan, de interes politic. Sunt mulți care ne-au și acuzat pe nedrept, având foarte mulți primari, fiind, practic, partidul al doilea ca număr de primari. Noi nu susținem acest sistem de alegeri pentru a ne apăra primarii în funcție. Cu toate astea, PNL a depus de doi ani și jumătate un proiect de lege pentru alegerea primarilor în două tururi, care, până în prezent, nu a ajuns la votul final”, a afirmat premierul Orban la B1TV, scrie Agerpres.

Presa a consemnat joi declarația Președintelui Klaus Iohannis în legătură cu demersul Guvernului de angajare a răspunderii pentru alegerea primarilor în două tururi normală. Președintele anunță că documentul de modificare a legii va ajunge în scurt timp la Parlament, iar el va cere convocarea sesiunii extraordinare.

„Astăzi Guvernul a decis să își angajeze răspunderea pe modificarea Legii alegerilor primarilor. În speță, se dorește revenirea la alegerea în două tururi, care este absolut corectă, democratică și normală. Este o alegere foarte potrivită pe care a făcut-o Guvernul și îi sprijin total în acest demers. Este, după părerea mea, am spus-o de multe ori, dar îmi face plăcere să o spun și astăzi. Este, după părerea mea, calea corectă de alegere a unui primar în două tururi, în așa fel încât cel puțin jumătate plus unul din alegătorii din comunitate să aleagă persoana care va fi primar. În acest sens, îi încurajez să meargă mai departe și pot să vă spun chiar mai mult. Astăzi s-a decis în Guvern că se va angaja răspunderea. În foarte puțin timp documentul va fi trimis la Parlament și, imediat ce documentul va ajunge la Parlament, eu voi cere Parlamentului să se întrunească într-o sesiune extraordinară pentru a discuta această nouă lege pentru care își angajează răspunderea Guvernul”, a declarat Președintele Iohannis, notează News.ro.

„Referitor la decizii CCR privind modificarea legislației electorale cu șase luni înaintea scutinului, Președintele a afirmat că acele decizii s-au dat pe alte spețe și nu suntem în niciuna dintre ipotezele Curții”, mai arată News.ro.

Guvernul ar putea adopta și o ordonanță de urgență privind alegerea președinților de consilii județene din rândul consilierilor în cazul în care ordonanța inițiată de Guvernul PSD, care vizează stabilirea președinților de CJ prin vot uninominal, nu va fi respinsă de Parlament. Informația vine de la vicepremierul Raluca Turcan.

„Opțiunile partidelor care au susținut guvernul PNL sunt ferme – de la UDMR până la ALDE, PMP, Pro România – de a reveni la varianta de alegere a președinților de consilii județene, adică de a fi aleși din numărul consilierilor. Ceea ce înseamnă șanse foarte mari în Parlament ca această ordonanță a PSD să fie respinsă și să revenim la varianta inițială. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta în Parlament – și vom încerca în prima săptămână a sesiunii parlamentare să aducem în dezbatere acest proiect și să respingem ordonanța PSD, pentru a reveni la sistemul inițial – atunci nu excludem o ordonanță de urgență prin care această problemă să fie tranșată și să respectăm și al doilea punct, și anume alegerea președinților de consilii județene din rândul consilierilor”, a precizat Turcan, pentru Digi 24, scrie Agerpres.

Cotidianul a consemnat ieri reacția PSD la declarațiile liderilor liberali. Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la Slatina, după anunțul Guvernului, că social-democrații vor depune moțiune de cenzură.

„Au venit cu asumare pe două tururi. O să depunem o moțiune de cenzură împreună cu primii parteneri, grupul UDMR. Vă spun că va trece această moțiune de cenzură. Nu avem alt obiectiv decât să treacă aceasta. Ei sunt ferm convinși că din acest moment vom intra în anticipate. Nu vom intra. Vom demonstra că avem capacitatea de a crea o nouă majoritate parlamentară. O singură condiție avem. Să nu ne cereți să promovăm o propunere de prim-ministru. Vom căuta o propunere cu aliații noștri la acest demers să fie alta decât din interiorul PSD”, a afirmat Marcel Ciolacu în cadrul Conferinței Extraordinare a organizației PSD de Olt, scrie Cotidianul.

Cotidianul mai amintește faptul că marți, Ciolacu a anunțat, după ședința CEx, că formațiunea sa trimite o scrisoare liderilor europeni și tuturor europarlamentarilor și Comisiei de la Veneția pentru a acuza intenția Guvernului de a schimba legile electorale, referire la alegeri în două tururi pentru primari”.

UDMR, care s-a pronunțat pentru menținerea actualului sistem electoral, reacționează la declarațiile liderilor Guvernului. Liderul UDMR din Senat, Cseke Attila, a anunțat că Uniunea va susține moțiunea de cenzură anunțată de PSD pe tema asumării răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

„UDMR nu susține modificarea legii electorale și revenirea la alegerea primarilor în două tururi, cu modificarea regulilor jocului în timpul jocului, cu câteva luni înainte de alegerile locale. Avem o decizie a CCR și o recomandare a Comisiei de la Veneția, care spun să nu se modifice legea electorală în ultimul an al autorității respective pentru care se organizează alegeri. UDMR nu poate de unul singur să depună o moțiune de cenzură, dar dacă se depune una de alt partid, și am înțeles că PSD asta intenționează, atunci poziția UDMR este aceea că vom susține moțiunea de cenzură pe această temă a asumării răspunderii Guvernului pe alegerea primarilor în două tururi. Urmează ca, în funcție de ceea ce se întâmplă, dacă Guvernul cade, poate fi un prim pas spre alegerile anticipate, ca o soluție de cristalizare a vieții publice și politice, având în vedere că în următorii 4 ani nu mai sunt alegeri și s-ar putea forma o majoritate solidă în Parlament care să susțină Guvernul”, a spus Cseke, scrie Cotidianul.

 

Seară frumoasă!

Următorul pas al Guvernului PNL – modificarea Legii electorale was last modified: ianuarie 17th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: