Scrisoarea prim-vicepreşedintelui Timmermans

13 mai 2019
Vizualizari: 538

Deschidem Revista din această seară cu un barometru de opinie realizat de Academia Română, LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică și Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

„Datele au fost culese în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 și peste 18 ani”, notează News.ro.

News.ro arată și care sunt concluziile acestui barometru: „Cei care sigur merg la vot au ales: PSD – 26,4 %, PNL – 26,1%, Alianța 2020 – 20,1%, Pro România – 8,5%, ALDE – 8,2%, UDMR – 4%, PMP – 3,5%, și UNPR – 1%.(…) 76,4% dintre repondenți sunt de părere că lucrurile în România merg într-o direcție greșită. Procentul este asemănător cu cel din ultimii doi ani.(…) Legat de referendum, 59% dintre cei chestionați au fost de acord cu faptul că președintele Klaus Iohannis a decis convocarea unui referendum privind situația Justiției, iar 23,8% nu au fost de acord.(…) Armata, Biserica Ortodoxă Română și Academia Română sunt instituțiile care suscită cea mai de încredere, urmate de Poliție, în timp ce NATO (56,1%) și Uniunea Europeană (55,3%) sunt instituțiile internaționale cele mai de încredere pentru cei care au răspuns sondajului”.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a transmis o scrisoare autorităților române în care avertizează cu un mecanism mai dur decât Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), dacă modificările aduse codurilor penale intră in vigoare.

„În fiecare dintre aceste ocazii, Comisia a subliniat că anularea progreselor înregistrate în ultimii ani a continuat. Problemele pe care le-am identificat și recomandările emise pentru atenuarea acestor preocupări nu sunt abordate. (…) Din nefericire, evoluțiile recente din România au agravat și mai mult problemele existente privind respectarea statului de drept. (…) Amendamentele adoptate de Parlamentul României la 24 aprilie 2019 la Codul penal român, Codul de procedură penală și Legea specială privind corupția adaugă la aceste preocupări. Aceste prevederi riscă să creeze o situație de impunitate de facto pentru infracțiuni, inclusiv infracțiuni de corupție, în timp ce, așa cum subliniază Comisia de la Veneția, România, ca și celelalte state, are obligația pozitivă de a se asigura că sistemul său penal este eficient în lupta împotriva formelor grave de infracțiuni”, se arată în scrisoarea transmisă de prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, au transmis pentru Mediafax surse politice” notează Cotidianul.

„Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene Margaritis Schinas a confirmat luni scrisoarea trimisă de prim-vicepreședintele Frans Timmermans liderilor din România și a declarat că oficialii europeni nu vor ezita să lanseze rapid proceduri privind încălcarea dreptului comunitar, acolo unde este necesar”, mai scrie azi, pe aceeași temă, Mediafax.

Sesizările președintelui Klaus Iohannis privind legile prin care s-au modificat Codul penal și Codul de procedură penală vor fi analizate de Curtea Constituțională în 28 mai.

„Curtea Constituțională a României a anunțat, vineri, că va analiza în 28 mai sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul de procedură penală, precum și Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. De asemenea, tot în 28 mai, CCR va analiza sesizarea președintelui Iohannis referitoare la legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Președintele Klaus Iohannis a trimis Curții Constituționale, vineri, o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție”, notează News.ro.

Dosarul Retrocedărilor ilegale de păduri revine în atenția presei.

„Parchetul General a solicitat luni unui complet de cinci judecători de la Instanța supremă să amâne discutarea cererii Secției de investigare a infracțiunilor din Justiție (SIIJ) de retragere a apelului în dosarul lui Viorel Hrebenciuc, susținând că este în derulare un control al procurorului general în acest caz. De asemenea, procurorul de ședință a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate a prevederilor art. 88^8 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care se referă la competența șefului SIIJ de a retrage o cale de atac. Procurorul șef al SIIJ, Gheorghe Stan, a trimis luni la ÎCCJ o adresă prin care anunță că retrage apelul în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care sunt judecați Viorel Hrebenciuc, Ioan Adam și Tudor Chiuariu”, notează Agerpres.

În încheierea Revistei, scriem despre un nou proiect al Ministerului Mediului.

„Ministerul Mediului a lansat un proiect pentru lărgirea programului «Rabla pentru electrocasnice» și vrea să acorde vouchere și pentru televizoare și mașini de spălat vase. Pentru un televizor se poate obține un voucher de 500 de lei, iar pentru o mașină de spălat vase suma de 400 de lei”, arată Mediafax.

Seară frumoasă!

Scrisoarea prim-vicepreședintelui Timmermans was last modified: mai 13th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: