România ajută Franţa în stingerea incendiilor de vegetaţie

12 aug. 2022
Vizualizari: 266

Ministerul Finanțelor a pus în dezbatere publică rectificarea bugetară. Ministerul Muncii, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerul Sănătății, Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor vor primi sume mai mari la rectificarea bugetară din luna august, conform proiectului publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor.  

 „Pe de altă parte, vor avea diminuate creditele bugetare cu cele mai mari sume: Ministerul Afacerilor Interne (-559,3 milioane lei, per sold), Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (-434,4 milioane lei), Ministerul Culturii (-275 milioane lei) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (-151 milioane lei) per sold. Potrivit notei de fundamentare, la Ministerul Finanțelor – Acțiuni Generale este prevăzută o creștere cu peste 9,330 miliarde de lei, din care:4 miliarde de lei dobânzi, un miliard de lei Fond de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, 866,8 milioane lei contribuția României la bugetul UE, peste 1,130 miliarde de lei”, relatea Digi 24.  

Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Franța în stingerea incendiilor de vegetație. 

 „Premierul Nicolae Ciucă a convocat, joi, Comitetul Național pentru Situații de Urgență, la propunerea DSU, în urma consultării cu președintele Klaus Iohannis. Astfel, cu sprijinul Ministerului Apărării Naționale, două aeronave aflate în dotarea Bazei PAPA de transport aerian strategic, utilizând resursele de zbor destinate Ministerului Apărării Naționale din România, vor efectua începând cu data de 11.08.2022 o misiune internațională de sprijin în Franța, în scopul limitării extinderii incendiilor de pădure, care au pus stăpânire pe teritoriul acestora”,  se arată în comunicatul de presă al Executivului, scrie News.ro. 

 „Conform sursei citate, urmare a activării Mecanismului European de Protecție Civilă, Guvernul României a decis acordarea unui ajutor umanitar extern de urgență, pentru autoritățile Republicii Franța.Cele două aeronave, care vor pleca din București, respectiv Timișoara vor fi folosite pentru transport logistic ce constă în 17 mijloace de intervenție și personal de intervenție aferent, respectiv 77 pompieri salvatori.Guvernul mai precizează faptul că ajutorul se va acorda în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franța, prin Mecanismul European de Protecție Civilă”, scrie News.ro. 

În celebrul dosar  a lui Gheorghe Dincă, aflat pe rolul Tribunalului Olt, a intervenit  o nouă amânare. 

„Tribunalul Olt a decis vineri, 12 august 2022, amânarea pronunțării, magistratul care a judecat cauza pe fond neputând fi astăzi prezent. Judecătoarea Diana Cotoi se află în concediu de odihnă, însă are și probleme de sănătate care ar putea impune prelungirea acestui concediu cu unul medical. Avocații familiilor celor două fete se așteptau, de altfel, la un asemenea deznodământ la termenul de astăzi. Așteptarea a devenit, însă, apăsătoare, rudele fetelor dorindu-și ca etapa de fond să se încheie cât mai repede, astfel încât să poată ataca sentința pronunțată pe fond la o instanță superioară”, scrie Adevărul.

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a anunțat măsuri sociale suplimentare, în scopul atenuării impactului majorării generalizate a prețurilor, informează publicația Die Welt. 

„Cetățenii trebuie să știe că nu vor fi lăsați singuri. Va fi adoptat un nou pachet de măsuri sociale”, a declarat Olaf Scholz, într-o conferință de presă, scrie România liberă. 

Olaf Scholz ia noi măsuri sociale urmând ca printre acestea să se regăsească și cele de sprijin pentru plata utilităților. Guvernul de la Berlin intenționează să adopte măsuri de sprijin pentru plata utilităților, dar Scholz nu a oferit detalii despre proiect. Ministrul Finanțelor, Christian Lindner, a anunțat facilități fiscale pentru anumite categorii de cetățeni, un plan pe care cancelarul Olaf Scholz l-a catalogat „foarte, foarte util”.

„Într-un mesaj video de sâmbătă, Olaf Scholz și-a exprimat regretul față de decizia Germaniei de a porni 16 centrale electrice pe bază de combustibili fosili aflate în stare latentă și de a prelungi autorizația de funcționare pentru alte 11 centrale, pe fondul temerilor legate de reduceri ale furnizării de gaze naturale din Rusia. (…) Olaf Scholz vrea să repornească centralele pe cărbune și petrol, dar își va menține și angajamentul de a stopa emisiile de gaze cu efect de seră. (…) De asemenea, el a discutat despre un pachet recent de măsuri aprobat de parlament pentru a stimula punea în aplicare a energiei regenerabile”, mai notează România liberă. 

 Țările baltice s-au retras din grupul de cooperare cu China. 

„Letonia și Estonia s-au retras din grupul de cooperare cu China, urmând exemplul Lituaniei, care s-a retras în luna mai a anului trecut. Această decizie vine în contextul în care Occidentul critică China pentru intensificarea presiunii militare asupra Taiwanului, o insulă guvernată democratic pe care China o revendică precum un teritoriu propriu.(…) Relațiile dintre Lituania și China s-au înrăutățit după ce națiunea baltică a permis Taiwanului să deschidă o ambasadă de facto la sfârșitul anului trecut”, scrie Cotidianul. 

„Uniunea Europeană consideră China drept un rival strategic în anumite domenii, dar încearcăîncurajeze Beijingul să reformeze normele comerciale în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului. Aceasta în ciuda faptului că Beijingul a sancționat unii membri ai Parlamentului European și a pedepsit economic Lituania. Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Grecia, Ungaria, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria rămân în formatul de cooperare”, mai arată Cotidianul. 

Seară liniștită! 

România ajută Franța în stingerea incendiilor de vegetație was last modified: august 12th, 2022 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: