Ritm scăzut de vaccinare în întreaga Europă

27 ian. 2021
Vizualizari: 347

Întârzierile înregistrate în livrarea vaccinului, în România, determină modificarea calendarului de vaccinare.

„Persoanele care desfășoară activități esențiale și care ar fi trebuit să primească prima doză de vaccin anti-COVID din 28 ianuarie vor fi reprogramate, urmând să fie imunizate începând cu data de 8 februarie”, a anunțat marți, dr Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei, scrie România Liberă.

„Româna a primit, până la data de 26 ianuarie, aproape 785.000 de doze, iar stocul existent este de peste 173.000 de doze, a subliniat Gheorghiță. Față de numărul persoanelor programate există un deficit de 117.000 de doze. Până acum, 1.300 de doze au fost irosite din mai multe motive. (…) El a precizat că va fi asigurată doza de rapel pentru persoanele deja vaccinate. Programarea va fi decalată automat și persoanele vor fi anunțate de această modificare”, mai notează România Liberă.

Modificarea calendarelor de vaccinare în întreaga Europă, din cauza întârzierilor la livrarea vaccinurilor, aruncă în aer termenele de atingere a imunității anunțate de specialiști.

„În ritmul actual de vaccinare, Uniunea Europeană, în ansamblul ei, nu ar atinge ținta recomandată mai devreme de martie 2024. La extremă se află Bulgaria care, potrivit calculelor, la viteza actuală de vaccinare și-ar atinge targetul peste nu mai puțin de 19 ani și ar trebui să își mărească viteza de vaccinare de 29 de ori. În același timp, Letonia, spre exemplu, ar trebui să vaccineze de 17 ori mai rapid, Italia de 10 ori iar Ungaria de 9 ori”, arată România Liberă.

„Cu peste 857.00 de români programați până acum la vaccinare, în cadrul etapei a doua de vaccinare anti-COVID, România se află pe locul 3 al topului campioanelor vaccinării europene însă, dacă nu își va crește de trei ori viteza de vaccinare a populației, conform calculelor celor de la Politico, țara noastră ar urma să se poată conforma recomandărilor europene abia în luna decembrie a anului 2022. În ritmul actual de vaccinare, România și-ar vaccina până în septembrie, anul curent, doar 26% din populația adultă, în topul vaccinărilor fiind depășită doar de Malta, cu 37% procent de vaccinare, și Marea Britanie, cu 83%”, relatează România Liberă.

Închiderea unei școli din București, după ce a fost depistat un focar de coronavirus, pune sub semnul întrebării deschiderea școlilor pe data de 8 februarie. Despre acest subiect scrie azi Radio Europa Liberă.

„Confirmarea a nouă persoane de la Școala Nr. 28 din București cu coronavirus, dintre care una cu noua tulpină a virusului din Marea Britanie, iar restul de 8 cu tulpina cunoscută, a declanșat o anchetă din partea inspectorilor școlari de la Inspectoratul Municipiului București. În plus, Direcția de Sănătate Publică a recoltat duminică alte 11 probe, dintre care 7 au fost confirmat prezența tulpinii obișnuite, iar 4 au mers la secvențiere genetică la Institutul Cantacuzino, existând suspiciunea variantei mai periculoase a virusului”, relatează Radio Europa Liberă.

„Decizia finală privind deschiderea școlilor în format fizic va fi luată pe 2 februarie, în funcție de situația infectărilor de la acea dată. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că indiferent de decizia epidemiologilor, grădinițele vor rămâne deschise. Ministrul a declarat la Antena 3 că școlile vor fi deschise în funcție de cele trei scenarii cunoscute încă din septembrie: verde, galben și roșu”, menționează Radio Europa Liberă.

Poluarea și efectele ei asupra sănătății este un alt subiect comentat azi de Libertatea.

„Cercetătorii de la University College din Londra au concluzionat, în urma unui studiu aprofundat, că poluarea duce la pierderea ireversibilă a vederii”, notează CNN, citată de Libertatea.

„Până și expunerea la un nivel redus de noxe, spun ei, declanșează degenerescența maculară”, mai scrie Libertatea.

„Peste 400.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană ca urmare a poluării aerului. Acesta este rezultatul unui raport prezentat la Copenhaga de Agenția Europeană de Mediu în toamna lui 2020, potrivit Deutsche Welle. Conform studiului, în Europa poluarea aerului este cea mai mare amenințare la adresa sănătății din partea mediului. La polul opus se află Danemarca și Suedia, unde doar un deces din 10 ar fi atribuit poluării mediului”, scrie Libertatea.

„În România, trei orașe sunt «fruntașe» la nivel european la poluare. (…) Bucureștiul se află de ani buni în topul celor mai poluate metropole europene. În 2019, ocupa locul 7 în clasament. Iar anul trecut, Bucureștiul și încă două orașe din România, Cluj-Napoca și Brașov, ocupau primele poziții în top 5 celor mai poluate orașe din Europa din cauza traficului – Bucureștiul fiind pe locul 2, după Londra”, arată Libertatea.

Știrile Transilvaniei scrie despre recalcularea pensiile, o altă temă importantă pentru actualul Guvern.

„Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat într-o intervenție la B1TV că va emite un ordin privind recalcularea tuturor pensiilor, proces care se va întinde pe durata unui an și jumătate. Pentru aceasta este nevoie de angajarea pe durată determinată a o mie de oameni și de achiziționarea de softuri, pentru care ministrul vizează finanțare prin Programul Național de Recuperare și Reziliență”, notează Știrile Transilvaniei.

„Ministrul a explicat că există în România 4,9 milioane de dosare de pensii în plată, iar 200.000 de dosare intră lunar în plată”, mai arată Știrile Transilvaniei

Eșecul din alegerile parlamentare determină  Pro România și ALDE să-și anunțe despărțirea.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Partidul condus de Victor Ponta, Pro România, a anunțat, marți, 26 ianuarie, că ideea de a fuziona cu ALDE s-a anulat. Un comunicat de presă pe acest subiect a fost transmis de Pro România aproape simultan cu un comunicat similar, trimis de ALDE, care anunța, de asemenea, stoparea negocierilor privind fuziunea celor două formațiuni”, scrie România Liberă.

Seară frumoasă!

Ritm scăzut de vaccinare în întreaga Europă was last modified: ianuarie 27th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: