Raport GRECO: România a pus în practică doar 5 dintre cele 18 recomandări primite

6 mai 2021
Vizualizari: 572

Deschidem Revista din această seară cu cel mai nou raport GRECO, în care se arată că România a pus în practică doar 5 dintre cele 18 recomandări primite din partea autorităților UE, în domeniul Justiției.

„Raportul elaborat de structura anticorupție (GRECO) a Consiliului Europei «concluzionează că România a implementat satisfăcător sau a tratat în mod satisfăcător patru din cele treisprezece recomandări cuprinse în Raportul de evaluare aferent Rundei a patra și una din cele cinci recomandări din Raportul de Follow-up la Raportul Ad-hoc»”, notează România liberă.

Cu privire la situația judecătorilor și a procurorilor, raportul GRECO remarcă în România unele evoluții pozitive, dar și menținerea unora dintre problemele semnalate.

GRECO recunoaște că au fost luate unele măsuri și că sunt în curs mai multe inițiative promițătoare, care au potențialul de a rectifica multe dintre deficiențele pendinte. A fost elaborat un nou proiect de Lege privind statutul magistraților din România, aflat în prezent în consultare publică. Acesta preconizează o procedură mai transparentă și criterii de evaluare mai obiective cu privire la
numirea procurorilor în funcțiile cele mai înalte etc. Acest proiect de lege vizează, de asemenea, răspunderea judecătorilor. Ca aspect negativ, este încă așteptată o consolidare a rolului CSM în acest proces, în timp ce implicarea Ministrului Justiției în numirea/revocarea procurorilor în/din funcțiile cele mai înalte rămâne considerabilă în detrimentul independenței judiciare. De asemenea, rămâne de clarificat dacă au fost stabilite criterii obiective și clare de promovare în funcții a judecătorilor și
procurorilor, care să aibă în vedere calificările și meritele reale ale acestora”
, scrie România liberă.

Maratonul vaccinării organizat de Ministerul Apărării Naționale pare să dea rezultatele scontate de autorități.

„România a înregistrat, miercuri, un record de vaccinări în decurs de 24 de ore, fiind administrate 94.354 de doze. Este prima zi în care numărul vaccinărilor a trecut din nou de 90.000 după aproape două săptămâni, timp în care au fost și sărbătorile pascale. Ultima dată când fuseseră vaccinate peste 90.000 de persoane, mai precis 90.400, a fost în 23 aprilie, după ce în 21 aprilie se înregistrase precedentul record de vaccinări – 91.778”, scrie Digi 24.

Premierul Florin Cîțu a anunțat că Executivul a adoptat, în ședința de miercuri, o Hotărâre de Guvern prin care România va dona Republicii Moldova încă 100.000 de doze de vaccin AstraZeneca.

„În ședința de Guvern de astăzi am aprobat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care donăm încă 100.000 de doze de vaccin AstraZeneca Republicii Moldova și am pregătit detaliile pentru a dona 100.000 de doze de vaccin în Ucraina”, a declarat premierul Florin Cîțu, scrie Libertatea.

„Premierul a mai precizat că România va revinde lunar, către Republica Moldova, 200.000 de doze AstraZeneca”, mai notează Libertatea.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat, miercuri seară, că au fost descoperite erori de raportare în aplicația CoronaForms.

Am cerut săptămâna trecută un raport preliminar, care mi-a fost înmânat și care arată că există diferențe. Nu aș vrea să spun cifre, pentru că aceste diferențe sunt în continuare analizate. Sunt luate cazurile individual, așa încât să ne asigurăm că ce apare ca diferență este clar confirmat sau infirmat ca deces cauzat de infecția cu COVID-19, și aștept un raport în data de 7. Singura cauză care a fost evocată a fost o eroare de raportare în CoronaForms, unde, la rubrica de deces, nu a fost completat, a fost completat decesul la comentarii. Aceasta este o eroare care a apărut în aproximativ 1.000 de cazuri și a fost singura eroare care a fost raportată de către această comisie”, a spus ministrul Ioana Mihăilă, la TVR1, scrie Digi 24.

Presa din România scrie despre uciderea ursului brun, Arthur, de către vânătorul de trofee, Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, care a venit în România în luna martie pentru a-l împușca; informație difuzată de  Organizațiile Agent Green și VGT din Austria. Premierul Florin Cîțu a comentat, miercuri, scandalul provocat de împușcarea ursului Arthur de către un prinț din Liechtenstein, în pădurile din județul Covasna.

„Am avut o discuție cu domnul ministru (al Mediului – n.r.), am înțeles că există o anchetă. Vom vedea care vor fi rezultatele. Se pare că nu toate informațiile din spațiul public sunt corecte, aici nu aș vrea să comentez. Se pare că nu este cel mai mare urs, până la urmă. Vom vedea care sunt concluziile anchetei”, a comentat șeful Guvernului scandalul provocat de anunțul că cel mai mare urs din România a fost ucis de un prinț austriac într-o arie protejată, scrie Realitatea.net.

Cazul ursului Arthur, ucis în România de prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, animal despre care se scrie că era „regele urșilor”, ajunge și în presa internațională.

„«Prinț blamat pentru că a împușcat unul dintre cei mai mari urși din Europa», a titrat bbc.com. Site-ul menționează că prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a obținut permis pentru a împușca o ursoaică. «Însă nu o femelă a fost împușcată, ci Arthur, un urs brun care avea 17 ani», adaugă bbc.com”, arată News.ro.

„«Regele urșilor din România, împușcat de un prinț din Liechtenstein», a titrat și Le Figaro, în timp ce AFP a notat: «Cel mai mare dintre urșii din România, împușcat de un prinț din Liechtenstein». AFP menționează că vânătoarea de urși este interzisă în România, dar prințul Emanuel, care locuiește în Austria, unde familia sa are un castel, a beneficiat de o derogare pentru a împușca o ursoaică. Însă el a împușcat un urs de 593 de puncte din totalul posibil de 600, adaugă AFP”, relatează News.ro.

„Acuzat că l-a ucis pe marele urs Arthur, prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a declarat pentru publicația Blick că nu vrea să se implice în niciun fel de discuție pe acest subiect”, mai notează Digi 24.

Seară frumoasă!

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale
Raport GRECO: România a pus în practică doar 5 dintre cele 18 recomandări primite was last modified: mai 6th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: