Preşedintele Comisiei Europene vine, pe 27 septembrie, la Bucureşti

Deschidem Revista cu Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a cărui evaluare se va încheia în următoarele zile.

„Preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen vine la Bucureşti pentru semnarea PNRR, în 27 septembrie”, a anunţat vineri Dana Spinanţ, purtător de cuvânt adjunct al Comisiei, scrie News.ro.

Pot confirma că finalizăm evaluarea Planului de Redresare depus de România si că vom încheia în următoarele câteva zile, iar preşedintele CE va vizita Bucureştiul în 27 septembrie, astfel că vom oferi mai multe detalii chiar înainte de această dată. Ne aşteptăm ca analiza planului să fie finalizată până atunci”, a declarat Spinanţ, mai arată News.ro.

Informaţii iniţiale indicau că vizita oficialului european va avea loc pe 24 septembrie, înaintea Congresului PNL, programat în 25 septembrie.

Şi Curtea Constituţională a luat joi decizia de a dezbate, în 28 septembrie, sesizarea Guvernului referitoare la moţiunea de cenzură.

„CCR a stabilit, pentru 28 septembrie, şedinţa de judecată pentru conflictul formulat de prim-ministrul Florin Cîţu. Surse din instituţia au declarat, încă de marţi, pentru News.ro, că dezbaterea va avea loc după Congresul PNL, care va avea loc în 25 septembrie. Sesizarea Curţii Constituţionale cu un posibil conflict juridic între Parlament şi Guvern generat în urma depunerii moţiunii de cenzură de către USR PLUS şi AUR a fost făcută de premier tocmai cu scopul de a amâna dezbaterea şi votarea acestei moţiuni până după congresul PNL din 25 septembrie, când Florin Cîţu îl contracandidează pe Ludovic Orban la şefia partidului”, relatează News.ro.

Presa scrie astăzi şi despre cum decurge votul pentru preşedinţia USR PLUS şi despre acuzaţiile de fraudă care au apărut.

„Procesul de vot online pentru șefia USR PLUS a fost «viciat» de 822 de foști membri care au fost suspendați în trecut, aceștia primind link-ul pentru a-și exprima opțiunea fără o verificare a statutului de membru, scrie Irineu Darău, candidat pentru funcția de președinte USR PLUS. El cere reluarea întregului proces, deoarece voturile nu pot fi retrase. Un membru USR PLUS acuză pe un grup intern că de la 300 de membri cu drept de vot câți avea filiala județeană Vrancea în luna iunie, au fost înregistrate 872 de voturi acum din partea filialei”, scrie Digi 24.

„Votul online pentru funcția de președinte al USR PLUS a fost reluat, joi, la prânz, după ce a fost suspendat, miercuri, în urma unor acuzații de fraudă. Acestea nu au încetat, însă, unul dintre cei trei candidați, Irineu Darău, susținând că în continuare votează membri ai partidului care nu au acest drept. Conducerea partidului a explicat, joi, într-un comunicat de presă, că erorile înregistrate în procesul de vot sunt cauzate de faptul că este un vot de mari dimensiuni – 48959 de membri USR PLUS vor putea vota electronic, și că «au apărut inerente erori de operare»”, mai arată Digi 24.

Premierul Florin Cîţu vrea să devanseze data la care ar urma să crească valoarea salarului minim pe economie, el indicând, în acest sens, data de 1 noiembrie sau 1 decembrie, când salariul minim ar putea creşte cu opt procente.

„Este o propunere pe care o am, mă gândesc să facem o creştere de 8% de exemplu, dar să fie de la 1 noiembrie sau de la 1 decembrie şi atunci să fim mai aproape de acea creştere de 10% pe care o propun cei de la sindicate. Este o discuţie pe care trebuie să o am, dar este propunerea cu care vreau să vin în Consiliul Tripartit”, afirmă primul ministru, scrie News.ro.

Sârbii din fosta Iugoslavie revin la utilizarea alfabetului slav (chirilic) în defavoarea celui latin.

„Parlamentele din Serbia şi Republica Srpska au aprobat simultan, miercuri, 16 septembrie 2021, două legi similare. Cele două legi vor să stimuleze utilizarea alfabetului slav, în defavoarea celui latin, în Serbia şi Republica Srpska. (…) Votul similar dat de deputații din Serbia şi Republica Srpska a fost exprimat cu prilejul Zilei Unităţii Sârbe, care este sărbătorită în Serbia şi în Republica Srpska. Agențiile de presă occidentale amintesc în acest context o luare de poziție a ministrului de Interne de la Belgrad, Aleksander Vulin. Acum trei luni, el sugera o reunificare politică a sârbilor din Balcani”, notează România liberă.

Alegerile din Rusia sunt în atenţia presei din întreaga lume. Rușii au început să voteze pentru viitoarea componență a Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului.

„Formațiunea Rusia Unită, partidul care îl susține pe Vladimir Putin, este favorită să câștige cea mai mare parte din cele 450 de posturi de parlamentari. În ciuda eliminării principalilor opozanți ai lui Putin, Rusia nu este singura opțiune, cetățenii putând alege unul dintre celelalte 10-12 partide aflate pe buletin, de la comuniști la naționaliști. Toate aceste formațiuni sunt aprobate de Kremlin. Din închisoare sau din exil, Alexei Navalnîi și aliații săi au planificat o lovitură pentru partidul lui Putin și au promovat ideea «votului inteligent». Ea presupune coalizarea alegătorilor opoziției în jurul oricărui candidat care intră în scrutin cu șanse de a câștiga împotriva omului Rusiei Unite în fiecare din cele 225 de circumscripții electorale. Înainte de a merge la urne, alegătorii nu trebuie decât să își introducă adresa în aplicația Navalnîi pe telefonul mobil, care oferă apoi numele candidaților dezirabili”, scrie Libertatea.

Seară frumoasă!