Ordonanţa de urgenţă care modifică legile Justiţiei provoacă îngrijorare în Parchete

20 feb. 2019
Vizualizari: 1200

Guvernul a adoptat ieri o ordonanță de urgență care modifică legile Justiției și care se referă, printre altele, la delegările în funcții de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public.

Potrivit ministrului, Executivul a adoptat ordonanța de urgență privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și a procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și al procurorilor, a Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și a Legii nr. 317/2004 referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii”, notează Agerpres.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat că o modificare importantă se referă la delegarea în funcțiile de rang înalt din cadrul Ministerului Public.

„Există o modificare destul de importantă referitoare la funcțiile de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public – că-i procuror general, adjunct, procuror-șef la DNA, DIICOT, șefi de secții, toți ceilalți. (…) Legea în vigoare (…) prevede pentru aceste funcții un mandat fix cu durată de trei ani, mandat care poate fi reînvestit. Dar reînvestirea nu înseamnă nici prelungirea, nici conferirea unui nou mandat. Al doilea mandat se poate ocupa numai în condițiile legii. (…) Ce aduce ordonanța cu caracter de noutate? Faptul că aceste funcții privind procurorii, funcțiile de rang înalt, unde procedura se inițiază de către ministrul Justiției – declanșează procedura, interviu, toate celelalte, merge la Consiliul Superior al Magistraturii de unde ia acel aviz consultativ, cu avizul consultativ, dacă ministrul continuă procedura, se adresează președintelui Republicii pentru a emite decretul de învestire în funcție – aceste funcții nu pot fi delegate, ele se ocupă și trebuie ocupate numai în condițiile legii prin procedura pe care o prevede legea. De ce? Pentru că, din păcate, astăzi, când vorbim, multe funcții de procuror, funcții de conducere de rang înalt, sunt ocupate prin delegare, ceea ce nu este normal, pentru că legea spune, în condițiile legii, procedura, repet, pe care am precizat-o. Sigur că astăzi, când vorbim, sau mâine când apare ordonanța în Monitorul Oficial avem astfel de funcții ocupate prin delegați”, a explicat ministrul Toader, la Guvern, scrie Agerpres.

Procurorul general Augustin Lazăr a reacționat la ordonanța ministrului Toader.

„Procurorul general, Augustin Lazăr, și-a exprimat marți îngrijorarea în legătură cu ordonanța de urgență pe legile Justiției, susținând că modificările pot conduce la apariția unui blocaj instituțional al Ministerului Public. (…) De asemenea, procurorul general spune că o parte din prevederile ordonanței sunt neconstituționale. (…) Augustin Lazăr face o analiză a modificărilor aduse prin O.U.G. și vorbește de premisele unui conflict juridic de natură constitutională. (…) Procurorul general mai spune că sunt ignorate și recomandările Rapoartelor MVC, Comisiei de la Veneția și GRECO”, mai notează Agerpres.

Procurorii din cadrul CSM critică ordonanța amintită.

„Procurorii din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au transmis, marți, după ce Guvernul a adoptat O.U.G. pe legile Justiției, că nu au avut cunoștință despre modificările propuse și au aflat despre ele în cursul zilei de luni, când documentul a sosit pentru avizare. Procurorii afirmă că modificarea referitoare la delegarea atribuțiilor «este de natură să afecteze grav activitatea parchetelor», scrie News.ro.

O reacție asemănătoare au avut și mai multe asociații ale magistraților din România.

„Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție își exprimă «îngrijorarea extremă» cu privire la modificările aduse «legilor justiției», printr-o ordonanță de urgență adoptată «fără asigurarea transparenței decizionale». Reprezentanții magistraților spun că toate aceste măsuri demonstrează dezastrul în fața căruia se găsește justiția română, expusă unor experimente fără sfârșit, derulate fără analize sau studii de impact și avertizează că aceste modificări vor conduce la apariția unor blocaje instituționale, afectând capacitatea Ministerului Public de a-și exercita atribuțiile constituționale. Ei cer președintelui Klaus Iohannis să sesizeze Comisia de la Veneția în legătură cu toate modificările aduse recent legilor Jjustiției, iar Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională”, mai arată News.ro.

Comisia Europeană a anunțat azi că urmărește cu îngrijorare ultimele evoluții privind statul de drept în România ca urmare a modificărilor aduse legilor justiției.

„Comisia Europeană urmărește cu mare îngrijorare ultimele evoluții privind statul de drept în România. Atât conținutul, cât și procedura prin care au fost făcute ultimele modificări, folosind ordonanțe de urgență și fără nicio consultare a sistemului judiciar par a fi în directă contradicție cu recomandările Comisiei prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), aprobat de toate statele membre”, a precizat un purtător de cuvânt al Comisiei, arată News.ro.

Seară frumoasă!

Ordonanța de urgență care modifică legile Justiției provoacă îngrijorare în Parchete was last modified: februarie 20th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: