O nouă numire la Curtea Constituţională

6 mai 2019
Vizualizari: 641

Deschidem Revista din această seară cu o nouă numire la Curtea Constituțională. Fostul consilier prezidențial Simina Tănăsescu a fost numită azi judecător la Curtea Constituțională, în locul lui Petre Lăzăroiu, printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

„Simina Tănăsescu a demisionat de la Cotroceni în 20 iunie 2018, în urma scandalului provocat de o discuție avută cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu pe tema mandatului acestuia. Președinția spunea la acel moment că nu a fost nicio presiune, dar că nu trebuie să existe niciun fel de suspiciune în rândul opiniei publice. Plenul Curții Constituționale a decis sesizarea Comisiei de la Veneția în legătură cu discuția dintre Simina Tănăsescu și Petre Lăzăroiu. Scandalul a izbucnit după ce judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu a declarat că a avut o întâlnire cu consilierul prezidențial Simina Tănăsescu, aceasta spunându-i că fundația VeDem Just îi cere președintelui să emită un decret de revocare a sa de la CCR”, mai amintește azi News.ro.

Ministrul interimar al Justiției, Ana Birchall, a anunțat, luni, că a preluat atribuțiile unor secretari de stat.

„Am decis preluarea atribuțiilor unor secretari de stat. Nu am făcut altceva decât ce am făcut și în februarie 2017, am preluat toate atribuțiile pe care eu le-am considerat necesare. Atâta vreme cât eu răspund, este normal să știu cum se cheltuiesc banii, pe ce se cheltuiesc, cine semnează, pentru ce semnează, ce se avizează, ce nu se avizează, lucruri absolut normale legate de activitatea curentă a Ministerului Justiției și de buna funcționare”, a afirmat ministrul Ana Birchall, scrie News.ro.

„Aceasta a precizat că Ministerul Justiției este pe circuitul de avizare al multor instituții și trebuie să asigure buna desfășurare a ședințelor de Guvern. Potrivit G4Media, Nicolae Popa, secretar de stat din octombrie 2018, și Sebastian Costea, consilier personal al lui Tudorel Toader în perioada mai 2017 – aprilie 2018 și ulterior secretar de stat, nu mai au nicio atribuție în conducerea Ministerului Justiției, acestea fiind preluate de Ana Birchall”, mai scrie News.ro.

Consiliul Superior al Magistraturii a precizat azi că delegarea procurorului Bogdan Licu în funcția de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dispusă în baza dispozițiilor legale.

„Delegarea procurorului Bogdan Dimitrie Licu în funcția procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost dispusă în baza dispozițiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora «în interesul serviciului, procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcții de conducere, dispozițiile alin. (1)-(6) fiind aplicabile în mod corespunzător. Delegarea procurorilor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori»”, se arată într-un comunicat al CSM transmis Agerpres.

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR) Dana Gîrbovan critică într-un interviu acordat agenției Mediafax, citat de Cotidianul modul în care au fost formulate întrebările la referendumul din 26 mai.

„Prin includerea mai multor probleme într-o singură întrebare, referendumul din 26 mai încalcă libertatea fiecărui cetățean de a-și exprima distinct punctul de vedere cu privire la fiecare dintre multele probleme supuse referendumului. Altfel spus, prin modul în care au fost formulate întrebările, referendumul mi-a amintit tot de perioada comunistă, când, dacă voiai să cumperi un kg de carne, trebuia să cumperi și o conservă de pește sau o pungă de creveți expandați”, a afirmat președintele UNJR Dana Gîrbovan, scrie Cotidianul.

Presa scrie că președintele UNJR susține că având în vedere modul în care sunt formulate întrebările și răspunsurile încalcă libertatea de opinie a electoratului.

„Oferite la pachet, acestea încalcă flagrant libertatea de opinie a celor chemați la referendum, fapt ce lovește exact în spiritul constituțional al acestui tip de consultare, pentru că obligă cetățenii să răspundă cu DA sau NU global, când răspunsul la o întrebare poate fi DA pentru o problema și NU pentru alta. (…) Prima întrebare implică analize multiple, distinct pentru amnistie, grațiere colectivă și grațiere individuală. La această primă întrebare se poate răspunde cu DA la toate problemele, NU la toate, după cum s-ar putea răspunde cu DA la unele sau NU la altele. Matematic vorbind, o astfel de întrebare naște nu mai puțin de 8 răspunsuri posibile”, a declarat judecătorul Dana Gîrbovan, arată Cotidianul.

Complexul Energetic Hunedoara va fi una dintre companiile care ar putea beneficia de prevederile amnistiei fiscale, a anunțat duminică, în Valea Jiului, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Va fi parte, pe lângă alte companii, atât publice, cât și private, în acest subiect al amnistiei fiscale, cum îi spunem noi”, a spus ministrul Finanțelor, scrie Agerpres.

„Vor fi câteva discuții chiar și luni, la Guvern. Va fi și un act normativ – sperăm noi în maxim, dacă nu acum, miercuri, în ședința de guvern, săptămâna următoare – ordonanță de urgență în acest sens, astfel încât să fie găsită soluția economică cea mai bună. Știți că urmează și o amnistie fiscală pe care Guvernul urmează să o dea, plecând și de la nevoia pe care combinatul de la Hunedoara o are, și nu numai. Sunt mai multe discuții astfel încât lucrurile să fie exact cum își doresc cei din Vale (Valea Jiului, n.red.)”, a arătat ministrul Finanțelor, mai notează Agerpres.

Seară frumoasă!

O nouă numire la Curtea Constituțională was last modified: mai 6th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: