Ministrul Toader i-a scris prim-vicepreşedintelui Timmermans, despre modificările aduse prin O.U.G. nr. 7/2019

21 feb. 2019
Vizualizari: 716

Modificările aduse legilor Justiției țin și azi prima pagină a presei.

Potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres,în cadrul Adunării Generale a procurorilor DIICOT, care a avut loc miercuri, convocată pentru prezentarea raportului de activitate al Direcției pentru anul 2018, s-a decis suplimentarea ordinii de zi cu emiterea unui punct de vedere asupra modificărilor aduse legilor Justiției prin această ordonanță de urgență”.

„În urma consultărilor procurorilor prezenți în cadrul Adunării Generale, aceștia au decis în unanimitate ralierea și susținerea punctelor de vedere emise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Secția de procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul că modificările aduse legilor Justiției contravin arhitecturii instituționale stabilite prin Constituție și ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-și realiza atribuțiile specifice, prevăzute de Constituția României și legile organice”, subliniază DIICOT, pe site-ul instituției, mai scrie Agerpres.

Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a decis ieri, convocarea adunărilor generale ale procurorilor pentru formularea unui punct de vedere privind modificările aduse legilor Justiției prin ordonanța de urgență adoptată de Guvern.

„În ședința din data de 20 februarie, Secția pentru procurori a hotărât convocarea adunărilor generale ale procurorilor în vederea formulării unui punct de vedere referitor la modificările Legilor nr. 303/2004, nr. 304/2004 și nr. 317/2004, aduse prin O.U.G. adoptată în ședința de Guvern din data de 19 februarie, modificări care privesc activitatea Ministerului Public”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres.

Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) condamnă prevederile din O.U.G. nr. 7/2019 de modificare a legilor Justiției care „încalcă principiul separării carierelor”.

„O.U.G. nr. 7/2019 ce aduce modificări legilor justiției, adoptată de Guvernul Dăncilă în data de 19.02.2019, intempestiv și fără minime consultări, conține o serie de prevederi care încalcă principiul separării carierei judecătorilor de cea a procurorilor și modifică condițiile de accedere la Înalta Curte de Casație și Justiție, reprezentând un pas enorm înapoi față de forma anterioară a statutului acestor două profesii”, se menționează într-un comunicat al UNJR transmis azi Agerpres.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat tot azi  că i-a trimis o scrisoare prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care i-a explicat motivațiile pentru fiecare prevedere din Ordonanța de urgență care modifică legile justiției, după ce Comisia a adus o serie de observații critice pe marginea acesteia.

„Am trimis o scrisoare prim-vicepreședintelui Timmermans, în care i-am prezentat Ordonanța de modificare a legilor justiției”, a declarat Toader la Parchetul General, mai arată Agerpres.

Presa scrie azi și că o delegație a USR  s-a întâlnit cu Avocatul poporului Victor Ciorbea și a depus un memoriu prin care reclamă neconstituționalitatea O.U.G. nr. 7/2019.

„Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat joi că analizează dacă va ataca la Curtea Constituțională O.U.G. care modifică legile Justiției. «Și Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, în a șaptea s-a odihnit. Mai aveți puțintică răbdare», le-a spus el jurnaliștilor”, notează Mediafax.

Presa mai scrie că Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat azi că va declanșa procedura de numire a noului procuror general al României.

„Voi merge la minister și voi declanșa procedura de numire a noului procuror general. La finalul lunii aprilie îi expiră mandatul (lui Augustin Lazăr – n.r.) și procedura se derulează între timp și în felul acesta, până la expirarea perioadei, vom avea un nou procuror general”, a declarat Tudorel Toader la ieșirea din sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Despre vizita sa la Parchetul instanței supreme, ministrul a explicat că a avut întâlniri cu președintele Asociației Procurorilor din România, Elena Iordache, și cu Bogdan Licu, adjunct al procurorului general al României și că pe agenda sa nu s-a numărat și o întâlnire cu actualul procuror general al României, Augustin Lazăr”, relatează Agerpres.

Comisia Europeană a comentat deschiderea unui dosar penal pe numele lui Frans Timmermans de Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție.

„Deși nu comentăm procedurile judiciare naționale, am vrea să reamintim autorităților române că toți oficialii Comisiei Europene sunt sub jurisdicția Curții de Justiție a Uniunii Europene, iar autoritățile naționale nu au nicio jurisdicție în astfel de cazuri”, a declarat Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al CE, care a precizat că CE a aflat din presă despre acțiunea autorităților de la București, scrie News.ro.

„Procurorul Adina Florea a înregistrat un dosar penal pe numele lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), după o plângere depusă de luju.ro. Dosarul a fost înregistrat după ce luju.ro a depus o plângere în care îl acuză pe Frans Timmermans de falsificarea raportului MCV. Plângerea îi vizează și pe comisarul european pe Justiție Vera Jourova, procurorul general al României, Augstin Lazăr, și pe șefa reprezentanței Comisiei Europene în România, Angela Cristea”, mai amintește News.ro.

Seară frumoasă!

Ministrul Toader i-a scris prim-vicepreședintelui Timmermans, despre modificările aduse prin O.U.G. nr. 7/2019 was last modified: februarie 21st, 2019 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: