Kelemen Hunor: „Soluţia cea mai bună sau cea mai potrivită ar fi refacerea coaliţiei PNL, USR PLUS şi UDMR”

15 sept. 2021
Vizualizari: 303

Deschidem Revista din această seară cu criza din coaliție, care, pe zi ce trece, se adâncește, odată cu declarațiile liderilor PNL și USR PLUS implicați în cursele electorale din propriile partide.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, crede că soluția la criza politică este refacerea coaliției și cere celorlalți politicieni din PNL și USR PLUS să se abțină de la declarații care ar putea compromite eforturile ulterioare de refacere a coaliției.

„Soluția cea mai bună sau cea mai potrivită ar fi refacerea coaliției PNL, USR PLUS și UDMR. Puteți să mă întrebați: Dar cum și când? La aceste două întrebări, am mai puține răspunsuri, dar știu că până nu se termină congresele celor două partide, nu va fi posibilă o refacere a coaliției. După ce colegii noștri din PNL și USR vor alege președintele partidelor respective, sigur, trebuie să ne întoarcem la masa negocierilor și trebuie să facem un efort, prin compromis, prin a lăsa fiecare câte ceva, dar până atunci ar trebui să ne oprim prin declarații cu toții, ar trebui să terminăm cu această atitudine de ninja pe Facebook”, afirmă Kelemen Hunor, scrie News.ro.

Vicepremierul Hunor mai spune că un Guvern minoritar ar fi o soluție riscantă.

„Nu văd eu altă soluție viabilă pe termen de trei ani de zile, până la sfârșitul ciclului electoral, decât această coaliție. Dacă nu se poate, atunci trebuie căutată altă soluție, inclusiv un Guvern minoritar, cu susținere din partea celor care punctual vor dori să susțină Guvernul, dar această variantă este din punctul meu de vedere extrem de riscantă, mai ales pentru o perioadă de trei ani de zile. Dacă am fi cu un an înainte de alegeri, hai, mai merge, dar așa nu”, declară liderul UDMR, mai arată News.ro.

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, se întreba, marți, pe Facebook, unde sunt rapoartele întocmite în urma incendiilor de la Piatra Neamț și Institutul „Matei Balș” și ce s-a întâmplat acolo cu adevărat.

„Unde este raportul după incendiul de la Piatra Neamț? Dar cel de la Balș? Ce s-a întâmplat de fapt acolo?”, a scris, marți, pe Facebook, Vlad Voiculescu, notează News.ro.

„Culmea este că niciunul dintre cele două rapoarte (dacă prin raport înțelegem evaluarea complexă a situației care a declanșat incendiul) nu era la Ministerul Sănătății. Dar, indiferent cine trebuia să le finalizeze, vă mai amintiți să mai fi întrebat cineva între timp?”, a mai scris Vlad Voiculescu, arată News.ro.

Voiculescu afirmă că primul raport, cel de la Piatra Neamț, era la Parchetul General.

„Ați mai auzit ceva de el? Știm ce s-a întâmplat acolo? Nu știm. Și totuși… interesul în presă părea atât de mare până la 14 aprilie… Al doilea – cel de la Matei Balș – trebuie să fie un raport întocmit de Corpul de Control al Premierului – iar atunci când premierul trimite Corpul de Control, ministerele nu fac același lucru în paralel ci trimit de asemenea oameni în echipa de control a premierului. Știm ce s-a întâmplat acolo? Nu știm. Și totuși… interesul în presă părea atât de mare până la 14 aprilie… Voi cum vă explicați asta totuși?”, a mai scris Vlad Voiculescu, notează News.ro.

Presa scrie că, începând de marți, în Franța intră în vigoare vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 pentru personalul sanitar, măsură care privește circa 2,7 milioane de persoane.

„Pentru a putea continua să-și exercite profesia, toți angajații din sectorul sanitar (spitale, azile de bătrâni, asistență la domiciliu, medici independenți, ambulanțieri, pompieri etc.) trebuie să primească cel puțin prima doză de vaccin până la 15 septembrie.(…)Până pe 7 septembrie puțin mai mult de 88% din personalul spitalelor și al centrelor medicalizate de îngrijire a bătrânilor era vaccinat cel puțin cu prima doză. În rândul medicilor procentul este de 94,6%”, relatează România liberă.

Consilierul onorific al premierului, Nelu Tătaru, a declarat, marți, în exclusivitate la DigiFM, că va discuta cu Florin Cîțu despre introducerea vaccinării obligatorii sau testarea săptămânală pentru personale din sectoarele esențiale de activitate, precum profesori, polițiști, pompieri sau jandarmi. Obligativitatea imunizării ar putea fi impusă și pentru persoanele vârstnice, bolnavii oncologici sau cei imunodeprimați.

„Acele persoane din sectoarele esențiale să fie vaccinate, iar cei care au legături cu acele sectoare să fie testați săptămânal. Ne gândim la vaccinare sau testare. Acestea sunt opiniile pe care eu, ca și consilier onorific, le promovez la nivelul primului ministru, în care fac o evaluare a stării actuale. Deciziile se iau la nivelul Ministerului Sănătății sau CNSU, pe care îl conduce premierul. Trebuie să înțelegem că suntem într-un val patru, care este mai agresiv decât unu sau doi. Ne e greu să îl luăm în serios după un sezon estival”, a declarat Tătaru, scrie Digi 24.

„În această categorie intră tot ce înseamnă persoane vârstnice, HIV/SIDA, bolnavi oncologici, transplantați, imunodeprimați. Aici sunt cei pe care trebuie să îi avem în vedere într-o primă fază. Nu putem opri pandemia, dar putem limita numărul de decese și numărul de internări în Terapie Intensivă. Aceste măsuri merg sau converg spre acest deziderat”, a mai spus Tătaru, arată Digi 24.

Ziarul Gândul redă declarația lui Raed Arafat, care a spus, marți seară, că personalul din structurile esențiale va trebui testat periodic, dacă nu s-a vaccinat.

„Dacă te îmbolnăvești și vă îmbolnăviți între voi și mergeți acasă, nu mai are cine să lucreze. Dacă nu e vaccinarea obligatorie, trebuie măcar să te testezi periodic. (…) Cine nu vrea să se vaccineze, cel puțin trebuie să se testeze periodic în instituții cu expunere publică și unde avem personal care nu poate să plece acasă, să stea în carantină 14 zile sau să moară, cum a murit un pompier acum câteva zile de 44 de ani nevaccinat. Acești oameni sunt expuși. Dacă nu e vaccinare obligatorie, măcar testarea”, a fost de părere Raed Arafat, la Antena 3, scrie Gândul.

Presa mai scrie despre pronunțarea sentinței definitive în dosarul lui Viorel Hrebenciuc.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Fostului Fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc a fost condamnat definitiv marți, de Curtea de Apel București, la trei ani de închisoare cu executare în dosarul privind licența Giga TV. În același dosar, au mai fost judecați fostul primar al municipiului Piatra Neamț Gheorghe Ștefan – condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare, fosta șefă CNA Laura Georgescu – 4 ani și 4 luni de închisoare și Narcisa Iorga, fost membru CNA, condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare și la 120 de zile de muncă în folosul comunității la ADP Sector 2 sau sector 6. Sentința a fost pronunțată la mai mult de șase ani după ce dosarul a fost trimis în instanță”, scrie News.ro.

Seară frumoasă!

Kelemen Hunor: „Soluția cea mai bună sau cea mai potrivită ar fi refacerea coaliției PNL, USR PLUS și UDMR” was last modified: septembrie 15th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: