Jocuri politice

29 ian. 2020
Vizualizari: 1024

Dacă ieri anunțam că parlamentarii au votat un proiect de lege inițiat de PNL, prin care urmează să se elimine pensiile speciale, azi scriem despre șansele acestei legi de a fi promulgată.

„Parlamentarii au votat pentru eliminarea pensiilor speciale, adică inclusiv ale lor, dar legea a fost formulată defectuos, atât ca procedură, cât și în conținut, astfel încât șansele să treacă de Curtea Constituțională să fie minime”, comentează Adevărul, care aduce în atenția cititorilor declarația liderului USR, Dan Barna: Știm și știe toată societatea din România că acest proiect în care PSD și PNL s-au întrecut în a-și aduce acuze cine le-a creat, cine le-a susținut, are probleme de constituționalitate.”

Argumentele ziarului Adevărul în defavoarea noii legi par a fi greu de contrazis.

 „În primul rând, eliminarea pensiilor speciale pentru magistrați e neconstituțională, pe această temă fiind dată o decizie a CCR în iunie 2010. «Curtea constată că statutul constituțional al magistraților – statut dezvoltat prin lege organică și care cuprinde o serie de incompatibilități și interdicții, precum și responsabilitățile și riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenței justiției, garanție a statului de drept, prevăzut de articolul 1 alineatul 3 din Legea fundamentală», explicau judecătorii CCR. De altfel, magistrații de la CCR invocau jurisprudența proprie, dar și alte câteva decizii ale instanțelor similare din alte state ale Uniunii Europene, între care Letonia și Lituania. Printre argumentele aduse atunci era și acela că pensiile de serviciu nu sunt «un privilegiu», ci au fost instituite de legiuitor pentru a a recunoaște «un statut special» categoriei profesionale a magistraților”, relatază Adevărul.

Presa consemnează și declarațiile fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean, în legătură cu hibele noii legi votate în Parlament.

„Sunt mai multe probleme de constituționalitate în legea adoptată astăzi. Indemnizațiile pentru limită de vârstă ale parlamentarilor – acelea au fost adoptate prin statutul parlamentarilor. Legea privind privind statutul parlamentarilor se adoptă de cele două camere în ședință comună. Astăzi nu a fost ședință comună, deci nu se puteau atinge de acea lege, de exemplu. Chiar nimeni nu citește Constituția? Este text în Constituție care spune ce este de competența ședințelor comune, printre care statutul deputaților și senatorilor. Restul, pentru pensiile judecătorilor, nu doar CCR a spus că nu pot fi afectate. A spus recent și Comisia de la Veneția. Îl atragi pe om să se facă judecător, îi dai lege să-l scoți la pensie la 90 de ani vechime și după aceea îi tai pensia. Păi ce predictibilitate este asta? Curtea Europeană a Drepturilor Omului tot timpul vorbește de faptul că legile trebuie să fie predictibile. S-a încercat ceva similar în Ungaria și CEDO a spus că nu poți să afectezi statutul judecătorului pe care el l-a avut în vedere când s-a făcut judecător. Și-a făcut o proiecție de viață și are dreptul să i se respecte. Dar noi nu respectăm nici ce zice CEDO, nici ce zice Comisia de la Veneția, nici ce zice Curtea Europeană de Justiție, dar ne declarăm stat de drept”, a arătat fostul președinte CCR într-o intervenție la Digi 24.

Judecătorul Dana Gîrbovan afirmă că discursul politic pe tema pensiilor de serviciu este „demagogic și manipulator”, la fel cum a fost discuția despre recursul compensatoriu. În plus, judecătorul Dana Gîrbovan precizează că doar 3% dintre pensiile speciale aparțin magistraților și personalului auxiliar.

„Discursul politic pe tema pensiilor de serviciu este unul demagogic și manipulator. Discuțiile din spațiul public vizând eliminarea pensiilor de serviciu se poartă asemenea celor ce au vizat abrogarea recursului compensatoriu. Și într-un caz, și în altul, populismul a omorât orice șansă la o dezbatere rațională care să permită găsirea unor soluții practice reale la problemele ridicate în societate. (…) Abrogarea pensiilor de serviciu pentru unele categorii profesionale va da cetățenilor un fals sentiment de echitate și bunăstare, aceștia fiind din nou manipulați după cum voi explică în continuare. Cartea demagogiei și manipulării cetățenilor, prin prezentarea unor soluții false, nu a adus niciodată bunăstare și siguranță, ci a creat doar noi probleme”, a scris, marți, pe Facebook, judecătoarea Dana Gîrbovan, relatează News.ro.

Tăierea pensiilor de serviciu ale magistraților nu va aduce o creștere, fie ea și infimă, a nivelului de trai pentru cetățenii României, a arătat, marți, și președintele Curții de Apel (CA) Alba Iulia, Liviu Gheorghe Odagiu.

„În mod sigur, dacă de astăzi vor fi tăiate pensiile de serviciu ale magistraților (…), în mod sigur, de mâine, cetățenii României nu vor simți o creștere a nivelului de trai, fie ea și infimă, dar, cu certitudine, de mâine, cetățenii României vor simți altceva. De mâine și în viitorul imediat apropiat, și anume o știrbire a independenței justiției”, a declarat președintele Curții de Apel (CA) Alba Iulia, judecătorul Liviu Gheorghe Odagiu, într-o conferință de presă susținută de prezentarea bilanțului activității pe anul 2019 a instanțelor din circumscripția CA Alba Iulia, notează Agerpres.

În plus, acest atac al pensiilor de serviciu este doar un început. Un judecător traumatizat este un posibil judecător ușor șantajabil, este un posibil judecător care își pune problema dacă să mai rămână sau nu în sistem și care își dorește să plece într-un mediu privat, indiferent unde va fi acesta. România nu își permite luxul ca astăzi să piardă magistrați care să plece din sistem dintr-un singur considerent, că statul nu este în stare să asigure unei alte puteri în stat, că o putere sau două puteri nu sunt în stare să asigure cele de-a treia o independență reală și un nivel de trai care să consacre efectiv această independență”, a mai spus președintele CA Alba Iulia, scrie Agerpres.

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Alina Corbu, a convocat Secțiile Unite pentru a se stabili dacă se impune sesizarea Curții Constituționale, în urma adoptării proiectului de lege privind eliminarea pensiilor speciale.

„Președinte Înaltei Curți de Casație și Justiție a luat măsurile necesare pentru convocarea Secțiilor Unite în data de 29 ianuarie, la ora 18,00”, a informat, marți, ICCJ, scrie Agerpres.

Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că magistrații urmează să discute despre o eventuală sesizare a CCR în legătură cu proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale”.

Sindicate ale personalului auxiliar din Justiție cer ICCJ să sesizeze Curtea Constituțională și cu privire la eliminarea pensiilor speciale în cazul lor, decisă prin legea adoptată marți de Camera Deputaților, și se asociază protestelor inițiate deja de magistrați.

Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea hotărăște emiterea unei adrese către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a proiectului de lege Plx nr. 292/2019 și în ceea ce privește categoria personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete”, anunță sindicaliștii printr-un comunicat semnat de către Sindicatul Național al Grefei Judiciare DICASTERIAL Sindicatul Dreptatea Vrancea Sindicatul SinJust Bihor Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiție „Grefierul” Alba Sindicatul Dreptatea Bacău, notează News.ro.

 

Seară frumoasă!

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II
Jocuri politice was last modified: ianuarie 29th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: