Începe restructurarea ministerelor

1 nov. 2023
Vizualizari: 448

Deschidem Revista din această seară cu două știri despre reformele anunțate de premierul Ciolacu: restructurările din administrație și reforma fiscală. Premierul Marcel Ciolacu anunță că din noiembrie, miniștrii trebuie să prezinte în coaliție planurile de reorganizare a propriilor ministere.

„Azi, după ședința de Guvern, le-am zis miniștrilor foarte clar: aștept din acest moment și eu, și președintele Nicolae Ciucă, și cei doi vicepremieri, propunerile de reorganizare a ministerelor. Vom începe în fiecare lună, veți vedea, vor fi reorganizări. A ieșit și Sorin Grindeanu. Imediat, «Sorin Grindeanu dă oameni afară». Păi, dacă sunt 53 de entități în subordinea Ministerului Transportului, 53 de ordonatori de credite, 53 de sfătuitori, 53 de avizatori. Le-am pus condiție clară la reorganizare, ca să știe: va exista serviciul unic de avizare într-un minister. E subordonat Ministerului Transporturilor, în subordinea ministrului este serviciul de avizare. Nu mai merge nici omul, nici primarul, nici autoritate locală, nici autoritate centrală, nici om de afaceri să stau eu la uși să-mi obțin avizele ca să-mi fac investițiile sau eu, cetățean, să pot accesa fonduri europene. S-a terminat! Va fi un soft unic la nivel național, în toate structurile centrale. Încep de luna aceasta. Veți vedea, voi începe reorganizări în ministere, prezentate în coaliție”, a declarat Marcel Ciolacu, marți, la România TV, scrie Agerpres.

Și tot Agerpres scrie despre măsurile fiscale care intră în vigoare, începând de azi.

„Aceste măsuri sunt incluse în pachetul de modificări fiscale pe care Guvernul și-a asumat răspunderea. (…) Astfel, IT-iștii vor plăti, impozit pe venit pentru salariile ce depășesc 10.000 de lei brut, dar vor fi scutiți de la contribuția obligatorie la Pilonul 2. În cazul în care vor dori să contribuie în continuare trebuie să solicite acest lucru.
De la 1 noiembrie, angajații din construcții, agricultură și industria alimentară nu vor mai fi scutiți de la plata contribuției la sănătate (CASS) și a contribuției asigurătorie pentru muncă (CAM). În acest sens, Guvernul a aprobat marți noile valori ale salariului minim în construcții, agricultură și industria alimentară, care se vor aplica începând cu luna noiembrie. Tot din noiembrie se vor reduce plățile cash la companii și persoane fizice. Astfel, plățile către persoanele juridice se vor putea face în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană”
, mai scrie Agerpres.

La inaugurarea noului sediu al Judecătoriei Slatina, ministrul Justiției, Alina Gorghiu, a declarat că momentul în care instanțele de judecată vor trece la dosarele electronice este destul de aproape.

„Pregătiți-vă pentru momentul în care în instanțele din România n-o să mai avem dosare fizice. Este practic o îmbunătățire a programului pe care-l avem acum, ECRIS 4, și ne dorim să implementăm acest dosar electronic la scară națională”, a arătat ministrul Gorghiu, scrie Adevărul.

Prezent la același eveniment, și președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Daniel Grădinaru, a subliniat faptul că Ministerul Justiției are competențe lărgite în implementarea proiectului ECRIS 5.

„Este însă incert momentul la care se va finaliza. Noi sperăm să se finalizeze așa cum este prevăzut în proiect. Vreau să transmit pe această cale că am avut parte de personal de specialitate, IT-ști de la instanțe, care au lucrat și au creat multe aplicații destinate publicului și au fost de mare ajutor pentru aceștia. Am avut un feedback foarte bun și-i încurajăm în continuare să procedeze în acest fel. Sigur, împreună cu Ministerul Justiției vom contribui și în această zonă”, a spus președintele CSM, judecătorul Daniel Grădinaru, mai notează Adevărul.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea care prevede posibilitatea declarării, la cerere, a cabinetelor de medicină de familie și a punctelor secundare de lucru, ca unități sanitare de utilitate publică.

„Cabinetele de medicină de familie pot deschide cel mult două puncte secundare de lucru dacă solicitantul asigură un program fracționat de minimum 10 ore pe săptămână în norma lui de bază sau peste norma lui de bază. Punctele de lucru pot obține, la cerere, statutul de utilitate publică”, prevede actul normativ, scrie Agerpres.

Deputatul PNL, Cristina Vecerdi, unul dintre inițiatorii legii, a precizat că statutul de utilitate publică „permite darea în folosință gratuită a spațiilor proprietate publică ale unităților administrativ-teritoriale cu destinație cabinete de medicină de familie”, mai notează Agerpres.

Guvernul de la Sofia promite bulgarilor din Republica Moldova o universitate cu studiu în limba bulgară. Vicepreședintele Bulgariei, Iliana Yotova, a făcut o vizită în Republica Moldova, unde a discutat cu oficialii de la Chișinău despre modalitățile de susținere a etnicilor bulgari din Republica Moldova.

„Una dintre temele concrete a fost dezvoltarea universității care funcționează în orașul Taraclia. Raionul Taraclia, din sudul Republicii Moldova, are o populație formată în majoritate din etnici bulgari. Președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, precum și premierul Dorin Recean au asigurat-o pe vicepreședinta Bulgariei că Republica Moldova garantează conservarea identității comunității bulgare. (…) Conform discuțiilor purtate între vicepreședinta Bulgariei și oficialii Republicii Moldova, Universitatea de Stat «Grigore Țamblac» din Taraclia va deveni o filială a Universității din Ruse (Bulgaria). În anul de învățământ 2023-2024, universitatea din Taraclia are planificate cursuri în limbile bulgară, engleză, română și rusă”, relatează România liberă.

Presa mai scrie azi că magazinele din Polonia sunt asaltate de cetățenii cehi care locuiesc în vecinătatea frontierei dintre cele două țări.

„Cehii care locuiesc în apropierea frontierei cu Polonia preferă să meargă la cumpărături peste graniță, pentru că prețurile sunt mai mici decât la ei. De exemplu, pentru coșul de cumpărături pentru o săptămână, o familie din Cehia plătește cu 20 la sută mai puțin, dacă face cumpărăturile în Polonia. Băncile cehe au anunțat, de asemenea, că numărul tranzacțiilor făcute de cetățenii lor în Polonia a crescut cu 30 de procente. Cele mai căutate produse sunt cele alimentare, dar mulți trec granița și pentru a cumpăra materialele de construcție sau chiar mobile”, scrie România liberă.

Seară liniștită!

 

Începe restructurarea ministerelor was last modified: noiembrie 1st, 2023 by Claudiu Pamuc
Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: