Incendiu violent la Craiova

7 sept. 2023
Vizualizari: 292

Președinții și reprezentanții celor douăsprezece state participante la Inițiativa celor Trei Mări (I3M) au adoptat, miercuri, în cadrul summitului de la București, o declarație comună în care condamnă războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei.

„Reafirmăm importanța Inițiativei pentru consolidarea rezilienței regiunii prin îmbunătățirea conectivității. După un an și jumătate, de la începutul războiului brutal de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și de la tulburările geopolitice pe care acesta le-a generat, a fost dovedită validitatea conceptului I3M și urgența punerii în aplicare a obiectivelor sale”, se arată în declarația liderilor, scrie Agerpres.

„Ne reafirmăm sprijinul de neclintit pentru Ucraina, suveranitatea și integritatea teritorială ale acesteia, în fața consecințelor devastatoare ale războiului Rusiei împotriva țării și a poporului său. Reiterăm faptul că Rusia trebuie să își retragă imediat și necondiționat toate forțele militare și echipamentele din Ucraina. Ne menținem angajamentul de a oferi sprijin continuu Ucrainei, atât timp cât va fi necesar. Subliniem faptul că toți cei care au comis crime de război și alte crime foarte grave, inclusiv crima de agresiune în Ucraina, vor fi trași la răspundere. Ne angajăm să jucăm un rol-cheie în reconstrucția Ucrainei, ținând seama în mod corespunzător de toate eforturile depuse la nivelul UE și la nivel international”, se menționează în document, mai arată Agerpres.

Miercuri seară, purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White, a transmis că România a informat aliații NATO despre faptul că a găsit pe teritoriul său, la Plauru, în județul Tulcea resturi de la o posibilă dronă.

„Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat, miercuri, în timpul unei vizite la Plauru, în județul Tulcea, că au fost găsite bucăți ”care pot fi dintr-o dronă” rusească. Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că în cazul în care se confirmă că aceste elemente găsite pe teritoriul României provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale a României, stat aliat NATO”, relatează News.ro.

„Nu putem să facem afirmații care angajează statul român în baza unor supoziții, trebuie să avem dovezi pentru asta”, a subliniat șeful statului, notează News.ro.

„NATO nu are niciun indiciu că resturile de drone găsite pe teritoriul României au fost cauzate de un atac intenționat lansat de Moscova împotriva României”, a declarat joi șeful alianței, Jens Stoltenberg, citat de Reuters, mai scrie News.ro.

„România a dezvoltat un cadru instituțional și juridic de integritate pentru a promova integritatea și a preveni corupția în funcțiile executive de vârf ale guvernului central și în cadrul agențiilor de aplicare a legii, dar sunt încă necesare îmbunătățiri în mai multe domenii”, se arată într-un raport de evaluare publicat joi de Grupul de state împotriva corupției (GRECO) al Consiliului Europei, scrie News.ro.

„Raportul identifică o serie de domenii în care sunt necesare îmbunătățiri și conține 26 de recomandări pentru a le aborda. Utilizarea frecventă de către guvern a ordonanțelor de urgență pentru a legifera în cazuri excepționale este un aspect foarte îngrijorător pe care autoritățile ar trebui să îl abordeze cu prioritate. În plus, ar trebui instituit un mecanism independent care să supravegheze refuzul autorităților de a divulga informațiile de interes public care nu sunt publicate sau actualizate online în mod regulat. Cadrul juridic existent în materie de integritate, care este dispersat în diverse legi voluminoase, necesită mai multă claritate, coerență și stabilitate.În același timp, fenomenul «ușilor rotative pentru persoanele cu funcții executive de vârf trebuie să fie încă reglementat»”, notează News.ro.

Un incendiu de proporții a izbucnit joi, 7 septembrie, dimineață, în cel mai mare cartier al Craiovei. 26 locuințe de la mansardă (9 în primul bloc, 5 în al doilea, 12 în al treilea) au ars în totalitate. Incendiul a fost stins în câteva ore.

„Un număr de 26 de apartamente din trei blocuri din municipiul Craiova au ars aproape în totalitate în urma incendiului izbucnit, joi dimineața, la mansarda unui bloc din cartierul Craiovița Nouă, focul extinzându-se ulterior la încă două blocuri din apropiere. Potrivit conducerii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, în cele trei blocuri afectate de incendiu erau 184 de apartamente și garsoniere, iar în zonele de mansardă erau 26 de locuințe care au fost afectate aproape în totalitate. Focul care a ars mai bine de două ore s-a extins la mansardele altor două blocuri din apropiere, iar locatarii au intrat în panică acuzând modul în care s-a desfășurat intervenția pompierilor, care a fost îngreunată de faptul că nu exista presiune la hidranți. De asemenea, accesul mașinilor de pompieri a fost dificil din cauza străzilor înguste, a mașinilor parcate și a unui gard de beton care împrejmuiește un teren privat, neputându-se interveni cu apă din toate lateralele blocului”, scrie Agerpres.

„Autoritățile locale au transmis că în acest moment sunt disponibile peste 100 de locuri de cazare pentru persoanele afectate de incendiu”, mai arată Agerpres.

Numele India ar putea deveni istorie. Premierul indian a folosit un nume nou pentru țara sa, „Bharat”, pe invitațiile trimise liderilor străini care vor participa la summitul G-20.

„Într-o sesiune specială a Parlamentului care va avea loc pe 18 septembrie, India ar putea lua decizia de a-și schimba numele în «Bharat» în mod constitutional”, relatează Rador, citată de Cotidianul.

„Președintele Baroului de la Curtea Supremă, Adish Aggarwala, a explicat că «guvernul Modi a luat toate măsurile necesare pentru a face din India un adevărat Bharat»”, notează Cotidianul.

„Vom înflori în continuare sub numele de Bharat. Numele India a fost dat de britanici”, adaugă Adish Aggarwala, scrie Cotidianul.

Ambasada Rusiei în Statele Unite a denunțat furnizarea de muniție cu uraniu sărăcit promisă de Washington pentru Kiev, calificând acest viitor ajutor un semn clar de lipsă de umanitate”. „«Decizia administrației americane de a trimite muniție cu uraniu sărăcit Kievului este un semn clar de lipsă de umanitate», a criticat pe Telegram ambasada Moscovei, «subliniind riscurile legate de ’norii radioactivi în mișcare’ provocați de exploziile acestor arme»”, scrie România liberă.

„Statele Unite transferă în mod deliberat arme cu efecte nediscriminatorii”, a indicat ambasada Rusiei, mai notează România liberă.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Potrivit acesteia, Washingtonul «refuză să accepte eșecul așa-zisei contraofensive a forțelor armate ucrainene» și este gata să «le facă o cruce generațiilor viitoare»”, relatează România liberă.

Seară liniștită!

Incendiu violent la Craiova was last modified: septembrie 7th, 2023 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: