Grefierii anunţă declanşarea acţiunilor de protest în toată ţara

12 mart. 2019
Vizualizari: 613

Protestele magistraților din ultimele săptămâni legate de adoptarea O.U.G. nr. 7/2019 au fost urmate de apelul a 30 de președinți și vicepreședinți ai curților de apel, care  au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să ia măsuri în legătură cu formele radicale de protest ale unor magistrați.

„Într-o scrisoare adresată CSM, președinții și vicepreședinții curților de apel își exprimă dezacordul față de «modalitatea deformată în care, în aceste săptămâni, s-a înțeles, de către unii colegi judecători, asumarea rolului și locului constituțional și legal al magistratului, prin respingerea oricărui dialog cu celelalte puteri, prin ducerea și exacerbarea protestelor în afara instanțelor, pe scările acestora, prin acreditarea ideii că majoritatea judecătorilor/instanțelor iau parte la aceste forme de manifestare». Semnatarii scrisorii spun că manifestările magistraților nu trebuie să ducă în derizoriu demnitatea profesiei de judecător”, notează Agerpres.

CSM a luat act de scrisorile magistraților de la conducerea curților de apel și anunță că va lua măsurile necesare clarificării situației.

„Secția pentru judecători a CSM anunță că va analiza toate problemele ridicate la adunările generale ale instanțelor judecătorești, care fac obiectul hotărârilor adoptate de acestea în ultima perioadă, precum și aspectele învederate în cele două scrisori deschise transmise de conducerile tribunalelor și curților de apel. De asemenea, Secția va face toate demersurile legale pentru apărarea și garantarea independenței justiției, urmând să adopte reacții instituționale în acest sens”, arată News.ro.

În timp ce CSM anunță că va lua în discuție protestele magistraților, grefierii reuniți în mai multe organizații au anunțat azi că demarează o serie de proteste reclamând, printre altele, „lipsa unui statut al profesiei, inechități salariale, nerecunoașterea corespunzătoare a muncii și deficit de personal”, după cum notează News.ro.

„În această săptămână grefierii de la toate unitățile vor purta banderole albe, iar în 14 martie este programat un miting în fața Ministerului Justiției. Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial, Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba, Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizații sindicale care reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și personalul contractual, afiliate la Federația PUBLISIND, în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, organizație profesională a personalului auxiliar de specialitate, constituită la nivel național anunță că declanșează o serie de acțiuni de protest care vor continua până la soluționarea revendicărilor”, relatează News.ro.

Presa mai scrie azi despre ceremonia în cadrul căreia i-a fost acordată prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans distincția de Doctor Honoris Causa al Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București. Cu ocazia acestui eveniment, prim-vicepreședintelui Frans Timmermans a vorbit românilor tot despre justiție și despre responsabilitatea pe care o are România să depășească faza MCV.

„Am văzut o Românie complet diferită la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90. Dacă mi-ați fi spus atunci că România va deveni membră UE în 2007 aș fi spus că e imposibil. Dar românii au făcut acest lucru posibil. Și restul UE a făcut acest lucru posibil. Iar acesta a fost un eveniment istoric, nu am dubii. (…) Dar cu aceste privilegii și reușite vin și mari responsabilități. Și România are o responsabilitate – să depășească faza MCV. Pentru că, sincer, Mecanismul de Cooperare și Verificare a fost creat pentru a rezolva probleme care trebuiau rezolvate înaintea aderării. Și încă vorbim despre ele la 12 ani după aderare”, a afirmat prim-vicepreședintele Timmermans, scrie Agerpres.

La Bruxelles continuă procedurile de selecție a procurorului-șef european, care, potrivit agenției de presă ANSA, sunt contestate de ministrul italian al Justiției.

Procedura de identificare a procurorului-șef european este în triada finală. Am exprimat deja toate îndoielile țării noastre cu privire la o procedură care nu este foarte transparentă și care a optat pentru o listă scurtă cu trei nume, în timp ce ar fi avut posibilitatea de a indica cinci, care ar trebui să fie supuse atenției Parlamentului European, ceea ce a afectat Italia, care a avut patru nume din cele 11 pe ultima listă scurtă”, a declarat ministrul Justiției din Italia, Alfonso Bonafede, în timp ce părăsea Consiliul UE, notează Cotidianul.

„Niciunul dintre candidații noștri, cu toată greutatea și autoritatea, competența și experiența, nu au ajuns în finală. Am exprimat deja toate preocupările mele și țara noastră a făcut-o în toate locurile oficiale, cerând, de asemenea, motivații suplimentare”, a explicat ministrul Bonafede, mai scrie Cotidianul, citând agenția  de presă ANSA.

Presa străină scrie azi că premierul britanic Theresa May a obținut „modificări cu caracter obligatoriu” ale acordului de Brexit în urma discuțiilor de luni seară de la Strasbourg cu oficialii europeni.

„Premierul britanic, Theresa May, și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, au ajuns la o înțelegere în ceea ce privește chestiunea frontierei irlandeze, urmând ca Parlamentul britanic să voteze marți noua formă a acordului de Brexit. Acordul Brexit prevede un mecanisc special, numit „backstop”, pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroși parlamentari britanici”, notează Mediafax.

Seară frumoasă!

Grefierii anunță declanșarea acțiunilor de protest în toată țara was last modified: martie 12th, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: