Germania alege un nou cancelar

22 sept. 2021
Vizualizari: 428

Alegerile din PNL țin, din nou, prima pagină a ziarelor din țară. Șeful statului, Klaus Iohannis, a anunțat că va participa, sâmbătă, la Congresul PNL în care se va alege președintele formațiunii.

„Îl încurajez pe Florin să continue și să nu se teamă și pe liberali să rămână la guvernare. (…) Florin Cîțu nu are motive să demisioneze sau să fie demis”, a spus Președintele Iohannis, scrie Agerpres.

„Klaus Iohannis a mai afirmat că întotdeauna au existat curente diverse în PNL care s-au tranșat după alegerile interne, fie prin alinierea în spatele câștigătorului, fie prin trecerea la un alt partid, context în care a dat exemplul fostului lider liberal, Călin Popescu-Tăriceanu”, mai notează Agerpres.

Și Germania se află, în aceste zile, în febra unor alegeri extrem de importante, nu numai pentru viitorul acestei țări, dar și al întregii Europe. În condițiile în care Angela Merkel nu mai candidează, liderul social-democrat german, Olaf Scholz, pare a fi favorit la câștigarea funcției de cancelar al Germaniei.

„Penultima dezbatere televizată dinaintea alegerilor generale din Germania, de pe 26 septembrie, a fost câștigată de vice-cancelarul și liderul social-democrat german, Olaf Scholz”, notează jurnaliștii de la Euronews, citați de România liberă.

„Și în sondajele de opinie, Scholz conduce cu 26% dintre preferințele de vot, urmat de Laschet cu 22%, Verzii ocupând locul trei cu un procentaj aflat în jurul a 17%. Important este, însă, că numărul indecișilor este undeva la 40%, potrivit cifrelor oferite de Institutul Allensbach”, mai scrie România liberă.

„Diferențele foarte mici care fac să existe un echilibrul în prezent între principalele partide din Germania vor face ca următorul guvern să fie aproape sigur configurat de negocieri post-electorale între două sau chiar trei partide. Actuala coaliție, formată din CDU și SPD, rămâne posibilă, dar nu are șanse prea mari de concretizare”, relatează România liberă.

Alegerile din Germania și modul în care ar putea influența politica dâmbovițeană sunt comentate și în atenția ziarului Adevărul.

„Rezultatul alegerilor de duminică va juca un rol semnificativ pentru păstrarea continuității atât pe axa București-Berlin, cât și pe verticala România-Uniunea Europeană. România și Germania au devenit și mai apropiate după ce românii și-au ales în 2014 un președinte care are ca limbă maternă germana. În afară de Germania, România este, probabil, singura țară din lume cu un șef de stat de naționalitate germană. Președintele Klaus Iohannis și liderii liberali și-ar dori ca alegerile generale din Germania să-l propulseze în fruntea Guvernului pe Armin Laschet, candidatul creștin-democrat la funcția de cancelar”, scrie Adevărul.

„Deci, pentru România ar fi preferabilă o coaliție de tip «Jamaica» (după culorile steagului insulei, în care negru e pentru creștin-democrați, galben pentru liberali și verde pentru ecologiști). Ar fi o șansă nouă pentru Klaus Iohannis, care nu a ratat nicio întâlnire importantă a liderilor Partidului Popular European (PPE), și pentru PNL de a dezvolta relațiile interguvernamentale și parteneriatele pentru investițiile uriașe care urmează să fie făcute din cei aproape 100 de miliarde de euro pe care îi va primi România de la Uniunea Europeană. (…) Eventuala coaliție «semafor» (în care social-democrații sunt reprezentați de culoarea roșie și ar face o combinație cu liberalii și cu ecologiștii) poate fi, de asemenea, favorabilă României”, comentează jurnaliștii de la Adevărul.

Și pentru că scriem despre social-democrați și o posibilă victorie a lor în Germania, fapt ce ar putea schimba politica în întreaga Europă, social-democrații de la București pregătesc propria moțiune de cenzură.

„«Partidul Social Democrat va depune propria moțiune de cenzură în cazul în care CCR va da dreptate Guvernului în privința moțiunii depuse de USR PLUS și AUR și o va declara neconstituțională», a anunțat, luni, purtătorul de cuvânt al partidului, Radu Oprea”, scrie Digi24, citând Agerpres.

„«Imediat ce Curtea Constituțională se va pronunța cu privire la moțiunea de cenzură, există două posibilități: CCR o poate declara neconstituțională și atunci vom depune noi, cei de la PSD, imediat, în Parlament, moțiunea de cenzură, vom invita celelalte formațiuni politice să o semneze și să vină să o voteze alături de noi. A doua variantă – să fie declarată constituțională și, atunci când va ajunge la vot în Parlament, PSD va vota această moțiune», a precizat Oprea, într-o conferință de presă, la finalul ședinței Biroului Permanent Național al PSD”, mai arată Digi24.

Seară frumoasă!

Germania alege un nou cancelar was last modified: septembrie 22nd, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: