Donaţie de un miliard de dolari de la fondatorul Twitter pentru stoparea epidemiei de COVID-19

8 apr. 2020
Vizualizari: 652

În timp ce în România s-a trecut peste pragul de 200 de persoane infectate cu COVID-19, ce au decedat de la începutul pandemiei, în SUA, noul coronavirus face zilnic un număr record de victime.

„Noul coronavirus continuă să facă ravagii în Statele Unite, care au înregistrat aproape 2.000 de morți – cel mai grav bilanț zilnic în lume de la începutul pandemiei ce a pornit din orașul chinez Wuhan, unde viața își reintră ușor în drepturi”, relatează  AFP, scrie News.

„Numărul contaminărilor cu noul coronavirus în Statele Unite se apropie de pragul de 400.000, iar cel al deceselor din cauza COVID-19 a depășit 12.700, cu peste 1.800 de morți înregistrați marți, relatează Reuters. (…) Experții din cadrul unui grup de lucru privind noul coronavirus au anunțat că anticipează până la 240.000 de morți în Statele Unite în lunile următoare. (…) Potrivit ultimelor proiecții realizate de Universitatea din Washington – una dintre cele evocate de către autoritățile americane -, epidemia ar putea să omoare până la 82.000 de oameni în Statele Unite până la 4 august”, mai scrie News.ro.

În acest context, fondatorul Twitter, Jack Dorsey, a anunțat marți că va dona o sumă record, un miliard de dolari, pentru a ajuta la combaterea pandemiei COVID-19.

„Dorsey a explicat, într-o serie de tweet-uri, că această sumă reprezintă 28% din averea sa. Pentru a obține această sumă, va vinde treptat acțiunile unei alte companii pe care o deține, Square, specializată în plăți digitale”, scrie Cotidianul.

„Fondatorul Amazon și cel mai bogat om din lume, Jeff Bezos, a anunțat pe Instagram în urmă cu cinci zile că a donat 100 de milioane de dolari băncilor americane de produse alimentare. Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg și soția sa, Priscilla Chan, au donat 25 de milioane de dolari pentru cercetările destinate găsirii unor tratamente pentru combaterea noului coronavirus”, mai arată Cotidianul.

Ziarele scriu că judecătorii Curții Constituționale au anunțat, marți, că vor discuta, în data de 6 mai, sesizarea depusă de PNL cu privire la Legea privind amânarea plății ratelor la bănci, inițiată de PSD și la Legea privind amânarea plăților la utilități și a plății CAS și CASS.

„CCR a anunțat, marți dimineață, că a stabilit, pentru 6 mai, termen pentru sesizarea referitoare la Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României. Tot în 6 mai se va dezbate sesizarea referitoare la Legea pentru suspendarea rambursării creditelor. PNL a atacat la CCR două legi promovate de PSD și adoptate, în 3 aprilie, de Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională. Este vorba despre Legea pentru suspendarea rambursării creditelor și Legea pentru acordarea unor facilități pentru contribuabilii operatori economici pe teritoriul României, pe care liderul deputaților liberali, Florin Roman, le consideră ” neserioase, amatoriste și populiste”, relatează News.ro.

UNBR a publicat un comunicat prin care atenționează justițiabilii despre existența unor cazuri de practicare fără drept a profesiei de avocat în mediul online, publicul fiind rugat să verifice pe site-ul www.unbr.ro dacă persoanele de la care solicită servicii de consultanță juridică sunt înscrise în Tabloul avocaților. Textul integral al comunicatului, precum și alte detalii puteți citi pe portalul Universul Juridic.

Și tot Universul Juridic scrie astăzi despre posibilitatea elevilor din clasa a XII-a de a opta pentru preînscriere online, începând cu data de 7 aprilie, pentru Admiterea 2020 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Presa relatează faptul că Declic a transmis o scrisoare deschisă Președintelui Klaus Iohannis în care îi solicită să plafoneze pensiile speciale până la suma de 4.000 de lei, cel puțin până la sfârșitul acestui an.

„Noi, Comunitatea Declic, vă transmitem această scrisoare deschisă, ca urmare a petiției semnate de peste 70.000 de cetățeni. Vă rugăm să luați în calcul, atunci când lucrați la noul decret pentru prelungirea stării de urgență, plafonarea pensiilor speciale până la suma de 4.000 de lei, măcar până la finalul anului 2020. Această măsură este necesară în contextul în care criza economică va lovi România după pandemia de coronavirus. Este nevoie să fim solidari. În timp ce 1 milion de români intră în șomaj tehnic și alte sute de mii de români nu au niciun venit, este inadmisibil ca pensionarii cu pensii speciale să trăiască cu 77.000 de lei pe lună (cea mai mare pensie specială din România)”, se arată în scrisoarea deschisă, scrie News.ro.

Comunitatea Declic precizează că pensiile speciale costă statul aproximativ 7 miliarde lei pe an.

„În tot acest timp, peste 185.000 de români primesc pensii speciale. Pensiile speciale costă statul român aproximativ 7 miliarde de lei pe an. Doar din plafonarea celei mai mari pensii speciale la 4.000 de lei, pentru următoarele 6 luni ar putea fi asigurată, pentru o lună, plata pentru indemnizația de șomaj pentru 876 de persoane sau un venit unic cât salariul minim pe economie pentru 347 de cetățeni. Acești bani ar putea fi alocați unui fond de solidaritate, prin care să sprijiniți românii fără venituri și bolnavii cronici, prin oferirea de medicamente gratuite. Prin solidaritate, am putea să asigurăm supraviețuirea a cel puțin un milion de români doar dintr-o simplă realocare a unor privilegii neavenite în această perioadă”, se mai arată în documentul transmis Președintelui Klaus Iohannis, mai scrie News.ro.

DC News vine astăzi cu câteva precizări transmise de către Departamentul pentru Situații de Urgență cu privire la activitatea spitalelor, ambulatoriilor și cabinetelor medicale private.

„Nu se închid spitalele publice sau private, nici ambulatoriile de specialitate ale spitalelor sau cabinetele medicale de specialitate, ci se suspendă acele activități medicale, consulturi sau tratamente care nu sunt obligatorii și care pot fi reprogramate. Decizia amânării este luată pe baza analizei medicului curant de specialitate. Pentru fiecare pacient internat în spital sau consultat în ambulatoriu va trebui să existe o documentație medicală care să justifice, în mod obiectiv, necesitatea realizării actului medical, atât în cadrul unităților spitalicești cu internare, cât și în cazul structurilor ambulatorii”, arăta DSU, într-o postare pe pagina de Facebook, scrie DC News.

Seară frumoasă!

Donație de un miliard de dolari de la fondatorul Twitter pentru stoparea epidemiei de COVID-19 was last modified: aprilie 8th, 2020 by Claudiu Pamuc
Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: