Din august, se introduc primele cărţi de identitate electronice

4 mart. 2021
Vizualizari: 432

Președintele Klaus Iohannis a cerut, joi, ministrului Justiției, Stelian Ion, să explice urgent cum s-a ajuns în situația ca dosarul care vizează evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. După cum știm, cererea DIICOT de redeschidere a urmăririi penale în Dosarul „10 august” a fost respinsă, marți, de Tribunalul București, decizia fiind definitivă.

„Solicit ministrului Justiției să explice public, de urgență, cum s-a ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și, de aceea, am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă”, a scris Președintele Klaus Iohannis, joi, pe Facebook, notează News.ro.

Premierul Florin Cîțu s-a declarat dezamăgit de clasarea dosarului „10 august” și a spus că a avut discuții cu ministrul Justiției, Stelian Ion, cu privire la posibile căi de atac.

„Este o decizie a tribunalului și nu pot să comentez decât ca cetățean, că sunt dezamăgit că vedem că, în România, nimeni nu a tras în noi, în decembrie, în mineriade, nimeni nu răspunde pentru mineriade și mai avem, aici, un eveniment în care este foarte greu să găsim responsabili. În ceea ce mă privește, mă voi asigura că, niciodată, cetățenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, așa cum au fost aceste situații”, a spus premierul Cîțu, arată România Liberă.

Trei asociații ale magistraților se alătură poziției exprimate de Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și critică „atacurile politice repetate” la adresa puterii judecătorești.

„UNJR, AMR si AJADO susțin poziția exprimată de Secția pentru Judecători a CSM, din data de 03.03.2021, de a condamna comunicatul alianței USR-PLUS și declarațiile publice referitoare la soluția pronunțată de Tribunalul București în cauza cunoscută sub numele «Dosarul 10 august», reținând ca aceste declarații împotriva soluției din acest dosar reprezintă un veritabil atac la adresa independenței judecătorului și, implicit, a puterii judecătorești în ansamblul său”, se arată într-un comunicat de presă difuzat, joi, de cele trei asociații ale magistraților, scrie România Liberă.

Cererea Președintelui țării, Klaus Iohannis, a fost comentată și de președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Oamenii politici din România ar trebui să se hotărască! Respectă independența justiției și se abțin de la comentarii privitoare la deciziile judecătorești definitive sau nu respectă independența justiției și pun presiune pe judecători, atunci când o sentință definitivă nu le convine din punct de vedere politic. Ca să știe fiecare român în ce direcție vrea fiecare partid să ducă România”, a scris Marcel Ciolacu, joi, pe Facebook, mai arată News.ro.

La Cluj, primarul Emil Boc și președintele CJ Cluj, Alin Tișe, se revoltă după ce, în urma negocierilor din Coaliție, postul de prefect al județului a revenit UDMR, care l-a propus pe Tasnadi Istvan în această funcție.

„Este un gest de sfidare fără precedent a conducerii PNL, față de organizația PNL Cluj. Eu am fost președinte la această organizație din 2005 până în 2012, dar niciodată Clujul nu a mai fost umilit. De altfel, niciodată ca președinte de partid nu am umilit organizațiile politice care au adus scor politic la partid. Clujul, că le place unora, că nu le place, a adus cele mai multe voturi, în zestrea generală a PNL la toate alegerile”, a declarat Emil Boc la un post de radio, scrie Libertatea.

O reacție mai dură vine din partea președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

„În ceea ce mă privește, ca membru simplu al PNL, această conducere, pe care acest partid o are, nu mă mai reprezintă și mă declar liber și independent față de orice personaj care, în momentul de față, conduce PNL la nivel central. Conducerea PNL este cea care aduce mari prejudicii, enorme, acestui partid și datoria mea și a noastră este ca, la viitorul congress, acest partid să reintre în normalitate și în parcursul său firesc. Acești incompetenți, care vremelnic conduc PNL, vor rămâne în istorie ca niște personaje despre care nimeni nu o să-și mai amintească nimic”, a spus Alin Tișe, mai arată Libertatea.

Începând cu luna august, se vor introduce noile cărți de identitate, cu cip. Acest buletin electronic oferă și posibilitatea de a semna electronic, prin intermediul său.

„Acești pași legislativi, cum ar fi adoptarea regulamentului privind identificarea la distanță, sunt în curs de a fi legiferați în Parlament, așa că putem fi optimiști că, în luna august, vom putea beneficia de această nouă carte de identitate, care să aibă dublu rol, atât identificarea digitală, cât și posibilitatea de a semna electronic cu ajutorul ei”, a afirmat ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, în cadrul unei dezbateri privind strategiile guvernamentale de digitalizare, notează Știrile ProTv.

Seară frumoasă!

Din august, se introduc primele cărți de identitate electronice was last modified: martie 4th, 2021 by Claudiu Pamuc

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: