Declararea stării de alertă în Sectorul 1 din Capitală, amânată

Odată cu creşterea numărului cazurilor de infectare cu varianta Delta în Italia, permisul de sănătate devine obligatoriu.

„«Italia va introduce din 6 august un permis de sănătate obligatoriu pentru acces în locuri cu spaţii închise precum cluburile şi restaurantele», a decis joi seară guvernul condus de Mario Draghi”, relatează AFP, scrie Agerpres.

În afară de cluburi şi restaurante, acest permis va fi necesar pentru a intra la piscine, săli de sport, muzee, cinematografe şi teatre, precum şi în sălile de jocuri. Permisul de sănătate va fi, de asemenea, necesar pentru evenimentele sportive, concerte, spectacole, târguri şi congrese, evenimente la care participă numeroase persoane şi care sunt posibile surse de contaminare. Cluburile de noapte vor rămâne închise până la o nouă notificare, dar acest sector va beneficia de ajutor public. Permisul de sănătate, denumit «permisul verde» în peninsulă, poate fi eliberat de la prima doză de vaccin, dar şi persoanelor vindecate de Covid-19 şi celor care au un test negativ în ultimele 48 de ore”, mai arată Agerpres.

Presa scrie şi despre situaţia vaccinării în ţările Uniunii Europene.

„Două sute de milioane de europeni au fost complet vaccinaţi împotriva COVID-19, adică peste jumătate din populaţia adultă, a anunţat joi Comisia Europeană, care a fixat obiectivul ca 70% dintre adulţi să fie vaccinaţi în această vară”, relatează AFP, scrie România liberă.

„Până acum, 200 de milioane de persoane s-au vaccinat complet în Uniunea Europeană”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Dana Spinant, în cadrul unei conferinţe de presă, notează România liberă.

„Potrivit acesteia, în procente, cifra reprezintă 54,7% dintre adulți care sunt complet vaccinați adică cu două doze necesare sau una singură în cazul serului de la Johnson & Johnson. (…) Conform datelor oficiale compilate de AFP, puţin peste 440 de milioane de doze de vaccinuri au fost administrate în Uniunea Europeană. Asta înseamnă 98,4 doze la 100 de locuitori, în timp ce în SUA raportul este de 102,4 de doze la 100 de locuitori. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat la 10 iulie că UE dispune de suficiente doze pentru a vaccina «cel puţin 70% din populaţia adultă în această lună»”, mai scrie România liberă.

Adevărul consemnează o declaraţie a ministrului Cristian Ghinea, potrivit căreia o parte dintre banii pentru finanţarea PNRR-ului național vor intra în conturile României chiar în acest an.

„Anul ăsta vor intra 1,9 miliarde de euro în ţară din PNRR. PSD bate câmpii”, a declarat Cristian Ghinea la Digi24, scrie Adevărul. „Ministrul a explicat că PNRR va fi aprobat în septembrie de către Comisia Europeană, urmând ca un Consiliu al Miniştrilor de Finanţe să aprobe proiectul şi «imedat după acel moment intră prefinanţarea în ţară din partea de granturi». (…) Cristian Ghinea susţine că «isteria PSD ne şubrezeşte poziţia de negociere». PSD acuză Guvernul de subminarea economiei naţionale, pentru că România nu va primi, în acest an, niciun euro prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)”, mai notează Adevărul.

Scandalul gunoaielor din Sectorul 1 pare să rămână un subiect fără sfârşit în mass-media din România.

„Alin Stoica a anunțat joi seară, într-o declarație de presă, că decizia privind instituirea stării de alertă în sectorul 1, solicitată de Clotilde Armand, va fi luată vineri, 23 iulie. Prefectul Capitalei a decis amânarea hotărârii după ce Direcția de Sănătate Publică a transmis că este în «imposibilitatea de a evalua impactul asupra sănătății»”, scrie Libertatea.

„În acest moment suntem încă în analiză. Tocmai am avut o discuţie cu Agenţia pentru Protecţia Mediului şi reprezentanţii Primăriei Sectorului 1. Sunt 2.600 de tone de deșeuri necontrolate pe raza sectorului 1. Pericolul principal ar putea fi degajarea de pulberi de materiale de construcţii. Există şi o componentă de care sunt responsabili cetăţenii. Există un comportament nedorit şi anume deşeurile din construcţii care sunt mult mai scump de procesat, ele trebuie procesate plătind o anumită sumă de bani”, a spus prefectul Alin Stoica joi, într-o declarație de presă transmisă de televiziuni, mai scrie Libertatea.

Populaţia României este în scădere, iar un studiu Eurostat confirmă această ipoteză.

„Populația României va scădea la 15,5 milioane de locuitori până în 2050, în scădere cu 20%, de la 19,2 milioane de persoane în 2020, pe fondul natalităţii scăzute şi al migraţiei externe, arată datele Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene”, scrie Digi24.

„În cele mai puternice judeţe pentru business, evoluţia populaţiei în următorii 30 de ani diferă: în municipiul Bucureşti, populaţia va scădea cu 23%, în Timiş cu 5%, în Cluj cu 8%, iar în Argeş cu 27%. Singurul judeţ care va înregistra o creştere a numărului de locuitori în următorii 30 de ani este Ilfovul, unde populaţia va creşte cu 42% în perioada 2020-2050, potrivit proiecţiilor demografice. Numărul de locuitori va creşte doar în Ilfov, în Iaşi va stagna, iar în Capitală va scădea cu un sfert în următorii 30 de ani”, mai notează Digi24.

Seară frumoasă!