Buletin de România*

23 dec. 2019
0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 (0 votes, average: 0,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 383

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

 

Au trecut 30 de ani. Mi-e greu să înțeleg ce a mai rămas din România mea, România speranțelor mele din decembrie ’89, România copiilor ce ne zâmbesc azi fără a ști ce viitor îi așteaptă.

În tumultul evenimentelor din decembrie ’89, când se interzicea ca mai mult de doi oameni să meargă împreună pe stradă, ca nu cumva să manifeste împotriva regimului, eu pășeam ca un om liber în sediul Miliției (acolo unde milițienii își împărțeau nervoși armele cu care urmau să iasă peste câteva zile în stradă în apărarea lui Ceaușescu) cerându-le să-mi facă un buletin nou (îl pierdusem pe cel vechi pe la începutul lui noiembrie 1989 și mă temeam că în acele zile tulburi m-ar putea legitima cineva pe stradă).

Brusc, milițienii s-au oprit din forfota lor cu clinchet de arme. Cu o privire de gheață, unul dintre ei m-a întrebat ironic: „Și cum ai vrea tu, mă, buletin cu Republica România?! Îți dăm noi buletin ție, mă, să nu-l poți duce!”

Speriat, regretam că pășisem în sediul Miliției, după ce, trei zile la rând, ocolisem clădirea, renunțând în ultima clipă să intru acolo. Parcă presimțisem eu ceva.

Mă fixau cu ochii lor metalici. Când mă gândeam la cum aș putea fugi de acolo și dacă avea vreun rost, am recunoscut ochii unei funcționare, pe care o știam de ani de zile, locuia în bloc cu un coleg de-al meu, o salutasem de sute de ori până atunci… Părea că nu vrea să mă recunoască.

„Hai, lasă-l!”, le-a spus ea, și milițienii au revenit pe rând la treaba lor, la împărțirea armelor, cartușelor, la semnarea fișelor… „Vino și tu în ianuarie, când se vor liniști lucrurile, nu acum!”

M-am întors în ianuarie, după 15. La Miliție se schimba firma. Înăuntru, aceiași oameni. De această dată, fără arme și ceva mai zâmbitori: „Bă, tu știai că Ceaușescu cade! De ce nu ne-ai zis și nouă?! Auzi la el, voia să aibă el primul buletin cu Republica România!”

Apoi au venit ca un tăvălug primele alegeri libere, mineriadele, privatizările, devalorizarea leului, împrumuturile la FMI, veritabile centuri de siguranță, inutile, dar necesare, creditele în franci elvețieni pentru tot poporu’, crizele care îi atingeau pe toți, doar pe noi nu … speranțe și iluzii laolaltă.

La primele alegeri libere am votat cu Rațiu, doar pentru că bunicul îmi deschisese, în fața chioșcului de ziare, România liberă și-mi arătase, în pagina cu pozele lui Iliescu, Câmpeanu și Rațiu, pe „domnul cu papion”. „Cu ăsta trebuie să votăm dacă vrem să trăim ca înainte. Doar el știe ce să facă cu România. El poate da înapoi oamenilor ce au avut până să vină comuniștii, el ne poate rupe de ruși.”

Votul pentru Rațiu mi-a adus numai reproșuri, chiar și de la cei apropiați. Rațiu a pierdut, dar peste ani am înțeles că există o lege a compensației în toate, că Dumnezeu are un umor, unul al naibii de negru, că și cei care votaseră atunci cu Iliescu aveau să piardă, deși, aparent, câștigaseră.

Unii și-au pierdut într-o zi fabrica și s-au mutat la alta, apoi uzina, șantierul, până la urmă și-au pierdut de tot slujba, apoi casa, banii de mașină depuși la CEC, chiar și agoniseala de-o viață depusă cu mâna lor la Cluj, Caritas sau la Gelsor, Sov Invest. Când ziceau că nu mai au ce pierde, și-au pierdut și copiii, care, de prea multă sărăcie, au plecat să muncească pe doi lei în străinătate. Mai rău chiar, și-au pierdut și fiicele plecate peste granițe, hotărâte să facă orice, doar de s-ar întoarce într-o zi acasă bogate.

Între timp, noi toți, prin complicități și renunțări prea puțin știute ale aleșilor noștri, ne-am pierdut și aurul, și petrolul, gazele, pământul, apele și pădurile, fiind mereu vămuiți de străinii ce ne voiau binele și ne primeau în mijlocul lor – dar nu oricum, ci mai săraci, mai proști (că doar școala multă strică), mai lingăi, mai trădători, într-un final, mai legați și mai înfrânți…

Ce s-a ales de noi – doar un lung șir de oameni cu coșuri înșirați la case la supermarket, ce se hrănesc bucuroși cu gunoaiele Europei, ce ascultă în căști tânguiri de mahala, ce admiră paparudele în chiloți prezente seară de seară pe micul ecran sau în paginile tabloidelor, un lung șir de politicieni și funcționari ai statului care se gudură sfioși pe lângă puternicii momentului, indiferent dacă aceștia au învățat la Harvard și vegetează prin birourile Uniunii de la Bruxelles sau au doar patru clase, suficiente ca să împrăștie cu Lamborghini-ul lor praful într-o margine de sat în drum spre palatul lor cu turnulețe lucitoare. Banul conduce. E seva ce alimentează o lume pe care aproape nu o mai recunosc, numită România – fără inimă, fără reacții, fără conștiință, fără memorie, fără dreptate. O lume de triste slugi, de Alexandre răpite – cui îi pasă –, în care toți mimează, pe salariul de bugetar, un stat care ne fuge tuturor în fiecare zi de sub picioare.

Au trecut 30 de ani. Îmi revine în minte: „Și cum ai vrea tu, mă, buletin cu Republica România?!
Îți dăm noi buletin ție, mă, să nu-l poți duce!”

L-am primit…


* Acest editorial a fost publicat în nr. 2/2019 al revistei LEGAL POINTClick aici pentru ABONAMENT LEGAL POINT 2019!

 

Buletin de România* was last modified: decembrie 20th, 2019 by Claudiu Pamuc
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter