Alegeri locale în septembrie, alegeri parlamentare în decembrie

24 apr. 2020
Vizualizari: 870

Alegerile revin în atenția guvernanților români și se discută, deja, despre stabilirea datelor la care vor fi programate alegerile locale și cele parlamentare.

„Premierul Ludovic Orban a declarat joi că alegerile locale pot fi organizate în luna septembrie, dacă primul val al pandemiei va trece până la începutul lunii iulie, iar în cazul alegerilor parlamentare, care ar trebui să aibă loc în luna decembrie, se poate asigura o prezență mare la urne prin introducerea votului prin corespondență inclusiv în țară sau votul electronic”, scrie Agerpres, care citează declarațiile premierului din cadrul unui interviu acordat B1 TV.

„În mod normal, alegerile parlamentare trebuie organizate în data de 6 decembrie. Cam asta este data posibilă.  Sigur, în cazul în care va veni un al doilea val (al epidemiei, n.r.) în toamnă, ne va găsi mult mai bine pregătiți și eu cred că, dacă luăm măsuri corecte, cum am luat și în fața primului val, răspândirea virusului nu va fi atât de de mare și dacă și adăugăm câteva modalități de vot – votul prin corespondență, inclusiv în țară, sau votul electronic bine securizat, putem asigura o prezență la vot semnificativă”, a explicat premierul, notează Agerpres.

Rareș Bogdan, fiind invitat la „Marius Tucă Show”, a menționat chiar și o data la care ar putea fi organizate alegerile parlamentare.

„Alegerile vor fi în 5 decembrie, alegeri generale, iar alegeri locale, încercăm să organizăm la sfârșit de septembrie început de octombrie”, a spus europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, notează Cotidianul, citând declarațiile din interviul menționat.

Și tot în cadrul aceluiași interviu europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat, joi, la „Marius Tucă Show”, că „România poate împrumuta 20 de miliarde de euro pentru a salva economia”.

„Rareș Bogdan a declarat la „Marius Tucă Show” că din punct de vedere al datoriei publice România este pe locul 21 din 27 de țări ale Uniunii Europene”, mai scrie Cotidianul.

Presa scrie azi și despre una dintre prioritățile României din acest moment: relansarea economiei. O soluție ar putea fi Programul IMM Invest, care ar urma să fie reluat în câteva zile.

„Programul IMM Invest va fi reluat în câteva zile și va veni cu noutatea prin care clienții pot să cumuleze creditul pentru investiții cu linia de credit pentru capital de lucru”, a declarat, joi seara, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, arată Agerpres.

„Referitor la IMM Invest, programul este foarte bun și este o schemă de ajutor de stat care a fost aprobată de Comisia Europeană, pe când alte țări nu au avut această schemă. Avem o problemă de IT. În câteva zile, programul va reporni. În această seară am modificat puțin normele, pentru că am mai primit de la Comisia Europeană încă o relaxare: clienții pot să cumuleze creditul pentru investiții cu linia de credit pentru capital de lucru și pot avea acces la mai mulți bani, să le cumuleze pe cele două. IMM Invest este un program făcut pentru minimum 40.000 de IMM-uri. În România, astăzi, sunt bancabile în jur de 12, 13, maxim 15.000 de IMM-uri. Deci, ne-am luat o marjă față de numărul de IMM-uri bancabile mare. În așa fel arătăm clar că acele IMM-uri care nu ar fi putut să ia credite astăzi vor putea să acceseze acești bani”, a explicat ministrul Cîțu la TVR 1, scrie Agerpres.

„Se dau bani în plus pe lângă salariu. Cine poate beneficia de asta. Precizări oficiale”, scrie Capital.

„Ordonanța de Urgență a Guvernului 30/2020 limitează indemnizația de șomaj tehnic suportată de către stat în situația unui angajat care are un contract cu normă întreagă activ pe perioada stării de urgență. Cu toate acestea, nu este prevăzută vreo restricție în cazul în care angajatul în discuție are activ un contract cu normă partial”, arată Capital.

„Concret, dacă un salariat are două contracte de muncă, unul cu normă întreagă sau parțială suspendat și unul cu normă parțială activ, poate să cumuleze salariul primit pentru contractul activ cu indemnizația de șomaj tehnic acoperită de stat pentru contractul inactiv. Conform Codului Muncii, o normă întreagă înseamnă un program de lucru de opt ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână, iar o normă parțială implică un program mai scurt decât cel aferent normei întregi”, mai scrie Capital.

Dacă guvernul vorbește despre o relaxare a măsurilor de circulație după 15 mai, fostul Președinte Traian Băsescu avertizează asupra pericolului în care ne vom afla dacă aceste măsuri intervin fără a cunoaște adevărata dimensiune a infectării populației cu COVID-19.

„Vă pregătiți să faceți o mare eroare! 15 mai este prea devreme să relaxați măsurile de izolare pentru că s-au făcut prea puține teste. De aceea habar nu aveți despre imaginea reală a infecției în structura populației”, a scris fostul Președinte Traian Băsescu, joi, într-un mesaj adresat ”decidenților”, arată News.ro.

Traian Băsescu face referire la recomandarea OMS: „testați, testați, testați”.

„Dacă în aceste condiții veți diminua restricțiile și izolarea pe 15 mai, valul doi al pandemiei ar putea fi foarte puternic. Amânați pentru 15 iunie ridicarea restricțiilor și implicit a stării de urgență. Eventual modelați unele măsuri prin următorul decret ( Ex: măriți la 3 ore timpul pensionarilor și mutați intervalul mai devreme – este deja foarte cald la orele amiezii). Lăsați timpul necesar pentru ca asimtomaticii să-și consume singuri boala.  Creșteți masiv numărul de testări zilnice pentru a le da o șansă celor netestați, dintre care unii mor sufocați în casele lor, fără nici un fel de asistență medicală. Dispuneți reluarea activităților economice, dar cu respectarea normelor de siguranță sanitară”, a mai scris fostul Președinte, notează News.ro.

Fostul Președinte cere, de asemenea, ca școlile să nu fie redeschise până în data de 15 iunie, mai notează jurnaliștii.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Nu reluați zborurile dinspre și către destinații care au fost focare ale infecției cu SARS-COV-2. Întăriți măsurile de carantină. Și încă odată, măriți numărul de testări la 10 – 15 mii pe zi”, a mai scris fostul Președinte Traian Băsescu, arată News.ro.

Presa consemnează și demiterea profesorului Adrian Streinu-Cercel de la conducerea Comisiei speciale de luptă împotriva epidemiei COVID, din cadrul Ministerului Sănătății.

„Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a anunțat, joi, că profesorul Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei speciale anti-Covid din Ministerul Sănătății și nici nu mai este membru al acesteia. Locul său a fost luat de Adriana Pistol, de la Institutul Național de Sănătate Publică”, scrie News.ro.

Seară frumoasă!

Alegeri locale în septembrie, alegeri parlamentare în decembrie was last modified: aprilie 24th, 2020 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: