12 aprilie – un nou termen pentru Brexit

22 mart. 2019
Vizualizari: 810

Subiectul nr. 1 al acestei săptămâni a fost răspunsul UE la cererea de amânare a Brexitului, formulată de Guvernul Regatului Unit.

Liderii europeni au decis joi seara să acorde Regatului Unit două opțiuni în vederea amânării Brexitului după data prevăzută inițial, la 29 martie, stabilind de-acum 12 aprilie ca dată fatidică”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Potrivit acestei oferte, dacă deputații britanici aprobă săptămâna viitoare acordul divorțului încheiat în noiembrie cu UE, data Brexitului va fi amânată până la 22 mai. În cazul unei noi respingeri, Londra va avea termen până la 12 aprilie să decidă dacă organizează alegeri europene. Acest lucru îi va permite atunci să ceară o nouă amânare a cărei dată nu a fost stabilită. «Dacă decideți să nu organizați alegeri, nu mai puteți fi aici după alegerile europene orice s-ar întâmpla», a rezumat președintele francez Emmanuel Macron la ieșirea de la reuniune”, mai notează News.ro.

Premierul britanic dorea o amânare până la 30 iunie, însă la această dată UE ridica o problemă din punct de vedere juridic, din cauza alegerilor pentru Parlamentul european, prevăzute în perioada 23-26 mai.

„Comisia Europeană (CE) a avertizat cu privire la «riscuri grave juridice și politice la adresa UE» ale unei amânări dincolo de alegeri, întrucât Regatul Unit ar fi obligat să organizeze alegeri europene chiar dacă s-ar retrage apoi înaintea sesiunii inaugurale a Parlamentului European (PE), la începutul lui iulie”, scrie News.ro.

Un Brexit fără acord cu UE ar putea produce, nu numai pierderi economiei britanice, dar și sincope în schimburile comerciale dintre Marea Britanie și țările UE.

„În cazul unui Brexit fără acord, Regatul Unit ar avea de pierdut 57,3 miliarde de euro pe an – adică aproape 800 de euro de locuitor, iar Uniunea Europeană (UE) 40,4 miliarde de euro”, relevă un studiu publicat joi de Institutul german Bertelsmann, relatează AFP, citată de News.ro.

Un alt eveniment care ar putea determina schimbări importante pe scena politică a UE este și suspendarea Fidesz, din PPE.

„Partidul Popular European a decis, miercuri, seară suspendarea formațiunii de guvernământ din Ungaria, Fidesz, condusă de premierul Viktor Orban, a anunțat președintele PPE, Joseph Daul. Decizia a fost luată de Adunarea Politică a PPE cu 190 voturi «pentru» și 3 voturi «împotrivă», în cadrul unui vot secret. În replică, premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că Fidesz a decis în mod unilateral să își suspende exercitarea drepturilor de membru al Partidului Popular European (PPE), informează MTI”, scrie Mediafax.

„Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că suspendarea FIDESZ din PPE arată că Partidul Popular European nu este de acord cu foarte multe din abordările formațiunii conduse de Viktor Orban și că nu tolerează orice tip de abordare, nici măcar de la proprii membri”, mai notează Mediafax.

La Bruxelles modificările legislative din Ungaria, Polonia și România nu sunt privite cu ochi buni de oficialii europeni, unii dintre ei cerând chiar stoparea finanțării europene a proiectelor din aceste țări.

„Heiko Maas, ministrul german de Externe, susține că UE ar trebui să taie finanțarea și să impună sancțiuni în cazul țărilor membre care adoptă legi ce încalcă principii europene fundamentale, precum existența unui sistem de justiție independent, menționând în acest sens România, Ungaria și Polonia. Ministrul german a menționat că țări ca România, Ungaria și Polonia au primit mai multe fonduri de la UE decât au contribuit la bugetul uniunii, astfel că oprirea finanțării pentru încălcarea principiilor fundamentale ar putea oferi o pârghie în astfel de cazuri”, mai notează Mediafax.

Alegerile europarlamentare bat la ușă și presa scrie despre listele candidaților la Parlamentul European. Dacă săptămâna trecută presa prezenta lista PNL pentru europarlamentare, acum aflăm ce nume propune PSD la aceste alegeri.

Lista PSD pentru europarlamentare va fi deschisă de Rovana Plumb, secondată de Carmen Avram, jurnalista Antenei 3, susțin surse din PSD pentru Adevărul.

„Maria Grapini, susținută de Dan Voiculescu (deci tot de Antena 3), și Claudiu Manda, soțul Liei Olguța Vasilescu, au prins locuri sigure. Un loc semi-eligibil va ocupa Cătălina Ștefănescu, pe care Dragnea a propulsat-o în Parlament în 2012. Și Victor Negrescu va ajunge, surprinzător, la Bruxelles. Pe lista PSD pentru Bruxelles, hotărâtă de Liviu Dragnea, se regăsesc actuali eurodeputați, lideri din teritoriu cu influență, dar și vedete TV, după modelul patentat de PNL cu Rareș Bogdan. Lista pentru alegerile europarlamentare va definitivată luni de CEx-ul partidului, controlat total de liderul PSD”, mai scrie Adevărul.

Seară frumoasă!

12 aprilie – un nou termen pentru Brexit was last modified: martie 22nd, 2019 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: