Seducția robei, reflecții despre vocație (I)

19 nov. 2018
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 645

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Sunt un avocat încercat și, ca să încep în maniera Catilinarelor – exordium ex abrupto – rămân un îndrăgostit de profesie. O viață i-am răbdat capriciile și schimbările de look. Am pledat sub trei Coduri civile, am asistat inculpați sub nenumăratele avataruri ale legii penale, am trăit sub două Constituții, am respirat în două ordini publice și acum mă adaptez celei europene. Încerc să învăț din mers și să simt mersul nou al lumii.

După ce am revenit din viața politică și publică, adică după doisprezece ani, a fost ca și cum am stat izolat prin vreo Siberie. Am găsit o profesie siluită de nevoi, pauperizată, fără conștiință de breaslă, agresată din toate părțile, fără nerv, fără sclipire și – asta este cel mai dureros – fără ținută. Am văzut oameni tineri cu privire fără lumină, fără preocuparea firească de a privi cu obstinație către steaua destinului lor.

Conferința de pregatire profesională a Baroului Ialomița
”

E ceva cu lumea asta, mi-am zis, de parcă prezentul acesta a abolit orice cultură a lucrului bine făcut, a renunțat prostește la cultură, în general. Sălile de judecată au pierdut aura de solemnitate, judecătorii se comportă ca niște slujbași iritați, colegii mei turuie rapid despre niște articole de lege, într-o ritmică pop în trei timpi: pac-pac-pac, altă cauză. E năucitor, lasă în suflet o senzație abisală de derizoriu, iar în minte își face loc demonul culpabil al inutilității.

În procese, actorii principali vorbesc în limbi diferite, procurorul vine cu lecția învățată, judecătorul ține să simplifice la maximum ca să mai scoată din listă o pricină, avocatul face doar ce i se permite, pledează minim și, dacă are diligență, depune concluzii scrise. Punct. Formalism extrem, viteză, eficiență, un mecanism simplu pentru eterna spălare pe mâini…

Acest material, pe care sunt nevoit să-l scriu, se va întinde pe mai multe capitole și se naște din nevoia de a-mi recăpăta somnul și liniștea, tulburate de vedenii abstracte și de crispări reale. Am privit către lume din mai multe unghiuri, au trecut peste mine ani de viață, experiența mea ca avocat a căpătat gravitația plumbului, îmi pot îngădui reflecții amare, dar sunt reflecțiile unui îndrăgostit de profesia sa.

Nu voi da nici un sfat, nici măcar acelora foarte tineri, pentru că eu socot că lumea este mâna lor și o pot face așa cum și-o doresc. Nu am încăpățânarea senilă de a crede că eu știu mai bine, dar am experiența unor dezastre și am temerea că suntem pe muchia unei prăpăstii. Dar am și speranța că această criză a profesiei noastre, care este perfect suprapusă pe criza justiției în genere și a democrație cu prioritate, este doar suferința necesară unei bune revigorări. Cât privește sfatul – acesta, în genere, pare a fi un fel de instituție dată anume spre a fi călcată, iar eu mărturisesc simplu că am învățat mai mult greșind în felul meu, decât dacă aș fi luat-o pe căi umblate.

Abia sub amenințarea distrugerii ne vom reveni. Parcă nu-mi vine la socoteală să las lucrurile la voia forțelor centrifuge care devin tot mai agresive. Îmi fac datoria de breslaș și voi spune despre ce anume contează și ce anume ne poate salva în proprii noștri ochi, înainte de toate. Orice realizare și revenire a omului este posibilă doar începând de la conștiința de sine, la fel și în cazul unei profesii sacre. Spun „sacră” fără nici o ezitare și dau cuvântului exact conotația lui primară, pentru că apărările noastre privesc omul și interesul lui în conflictul acestuia cu legea sau în raport cu ea, iar legea este o abstracție necesară organizării sociale.

Cel intrat în acest conflict rămâne singur dacă nu-l are lângă el pe avocat. Aici este noblețea muncii noastre, în regula elementară că nimeni nu are voie să rămână singur în fața legii și a sistemului judiciar complex, apăsător, dominant. Ilustrativă pentru ceea ce tocmai am spus este situația arestatului preventiv. Să ne imaginăm: omul este ridicat din casa lui, încătușat, însoțit de un număr nejustificat de persoane echipate ca pentru intervenții armate, este închis și izolat, este complet singură.

Pereții ermetici, cătușele, singurătatea, frica, îngrijorarea devin repede instrumente în mâna procurorilor, sunt ajutoarele lor intrinseci. Omul cedează și pierde măsura și percepția clară a consecințelor declarației lui, pierde din vedere însăși firul corect și concret al desfășurării faptelor. Adevărul judiciar este o realitate în desfășurare, intenția infracțională este un demers. Eu nu am mai văzut ca parchetul să facă demonstrația acestor demersuri în toată complexitatea lor. Nu, acum se merge pe calificarea gregară a faptei și a făptuitorului în funcție de criteriul abstract și generic al interesului social protejat de lege și, astfel, rechizitoriile nu mai sunt demonstrații logice, ci analize teoretice abstracte, cu argumente vagi și construcție bizară.

Și aici este nevoie de avocat – prezența lui restabilește echilibrul, este propteaua care reașează psihicul pulverizat al arestatului. Sui generis, omul are îi alături, într-o atare situație limită, doar pe îngerul său și pe avocatul său. De aceea, organele de cercetare penală nu ne vor acolo în momentele acestei distrucții. Profită de faptul că individul are integritatea făcută cioburi și atunci obțin mărturii, delațiuni, recunoașteri forțate, iar dosarele o iau pe urma previzibilă și dorită de parchet. Iată, doar noi putem ști nervura unor asemenea situații și le putem răsturna.

Noi știm mai bine că drepturile omului nu sunt doar abstracții sistemice și cuceriri ale societății moderne, ci au valabilitate doar dacă se respectă atunci, acolo, când omului i se pune cătușa, în noaptea arestării, în ceasurile de așteptare și de frică. Iată, de aceea suntem garanți ai respectului acestor drepturi, nimic mai simplu. Și asta facem pentru fiecare om. Cine vrea să eludeze asta, să ne îndepărteze, acela are morbul unei gândiri nedemocratice și ar fi bine să luăm în calcul un asemenea risc…

Am divagat, fără să pierd din vedere scopul acestui material. Mi-am propus nu atât să reconstruiesc imaginea unei profesii (asta o putem face doar împreună), cât să amintesc despre motivele pentru care ne-am ales-o și o iubim, chiar dacă a căpătat culoarea moaștelor.

Și eu privesc acum în jur și mi se pare neverosimil ce se petrece. Dar am trăit toți, cred, momentul în care – aproape ca un fapt de destin, când ne este sufletul amar – auzim un cântec anume și ne amintește de o dragoste mare pe care, culmea, o credeam moartă și nu e, pe care o credeam pierdută și e aici.

Să ne amintim, deci, de noi înșine în modul cel mai simplu – asta vreau să fac eu. Nu teoretizări, nu analize epocale, cuprinzătoare și inutile, încărcate de conotații și de terminologie fadă, ci degrosări ale tensiunilor realității. Nu vreau să invoc vremurile trecute ca fiind aurite și pline de glorie, nu mă întorc, senil și vindicativ, împotriva generației tinere, nu acuz pe nimeni că nu performează și avem mulți țircovnici gângâiți în templul justiției. Să facă asta alții. Eu văd limpede că glorificarea vremilor apuse ne golește prezentul de sens. Mai curând, mă întorc spre viitor. Ca în acele momente în care, într-o intersecție multiplă, nu vezi care e drumul cel mai bun și atunci te așezi pe o piatră și aștepți să ți se limpezească gândul, să-ți amintești unde doreai să ajungi. Când sunt multe răspunsurile posibile, multe justificările veridice, când suntem confuzi, atunci ieșirea din dileme este regresul la întrebarea primă: de ce am ales să fiu avocat? Unde mi-am dorit să ajung? Ce mi-am dorit să ajung?

Ne punem aceste întrebări, ca indivizi și ca organism viu, așa cum suntem calificați: drept „parteneri ai justiției”.

Mărturisesc sincer că eu am vrut să fiu avocat fără să știu, la acea vreme, dacă voi rezista, dacă o să îmi placă, dacă voi câștiga suficient cât să trăiesc bine. Am ales cu gândul meu, mai curând din reflex de insubordonare și dintr-o pornire amoroasă spontană. Dar apoi, mai târziu, după rătăciri și îndoieli amare, experimentăm bucuria pledoariei – când îți auzi vocea și parcă nu e a ta, când simți cum vibrează sala de judecată și se lasă tăcere sub greutatea argumentului tău și înveți să câștigi, deși nu vedeai multe șanse, și apoi trăiești emoția și beția succesului și îți ieși din carnea minții de exaltare. Am găsit asta și nu m-am mai putut opri, iar acum am în inimă densitatea acestui trecut pasional, strat cu strat, proces cu proces, lectură cu lectură, zi după zi.

Quod antea fuit impetus, nunc ratio est.

Ce a fost mai greu am făcut, am început această serie de articole și, în următoarele, propun să vorbim despre alegeri și școală. Iar dacă nu este școală, atunci este dinamică autodidactă – se poate și așa. Propun să vorbim despre frumusețea argumentării, despre logică juridică și tertip în opoziție cu găselnița, despre ceea ce nu trece din ce e trecător, în orice timpuri și așezări sociale, despre atitudine, despre oameni, despre criză și distrucție, în ordinea aceasta. Este calea și metoda mea pentru a ajunge la noi înșine.

Vezi și Seducția robei, reflecții despre vocație (II)

Seducția robei, reflecții despre vocație (I) was last modified: decembrie 7th, 2018 by Ioan Chelaru
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Ioan Chelaru

Ioan Chelaru

Este vicepreședinte al Senatului României, președintele Uniunii Juriștilor din România, vicepreședintele UNBR și decan al Baroului Neamț.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter