Discursul domnului Ioan Chelaru în cadrul Conferinței naționale de Drept civil. Familia și parteneriatul civil

Doamnelor și domnilor,

Nu poate să nu-mi fie dor de o scurtă demonstrație de istorie a dreptului: când Biserica s-a extins în toată Europa și, drept urmare, încheierea și oficierea căsătoriilor, care aparținuse vechilor sacerdoți, a trecut la Biserici, preoții și episcopii au păstrat integral concepția logică a dreptului roman, doar că au trebuit să împace această logică și cu miracolul Învierii.

Cu logica de fond aristotelic a lui Toma de Aquino, în secolul al XIII-lea, gândirea canonică asupra căsătoriei se desăvârșește, și așa va rămâne până la incidentul conflictual ivit între papalitate și Henric al VIII-lea al Angliei, la finele aceluiași veac.

După alte secole abia, iese căsătoria de sub tutela Bisericii, iar teoreticienii laici au întemeiat această importantă instituție juridică nu pe dreptul divin, ci pe dreptul natural. Dar chiar și noua construcție juridică menține integrală logica căsătoriei în toate principiile ei: efectul nu o ia înaintea cauzei, tertium non datur, reductio ad absurdum.

Cred că trăim astăzi un fenomen uluitor: se naște o nouă lume sau din cea veche crește ceva rezidual care pare că dorește să pună la îndoială temeiul vieților noastre, temeliile aproape ancestrale ale unei instituții considerate de unii indispensabilă și adaptabilă, iar de alții anacronică.

Mi se pare și sunt chiar îngrijorat de faptul că lumea modernă transformă analiza juridică strictă în una de limbaj postmodern, versatil, care atacă, culmea, sistemul științific al dreptului.

Mă întreb: oare știința aceasta fascinantă și unică a dreptului unde se duce?

Căsătoria și divorțul, problemele juridice ridicate de familie, în general, constituie o preocupare și o pasiune a mea încă din tinerețe, așa cum cunoașteți unii dintre dumneavoastră.

În toate civilizațiile lumii, temeiul familiei este căsătoria, chiar și în formele tribale, pentru că familia este modul de asumare a paternității și rudeniei.

Civilizația occidentală, exacerbând până la absurd drepturile și libertățile fundamentale ale omului, a creat un nou temei al familiei: parteneriatul civil. Avem, așadar, două temeiuri de bază ale familiei: căsătoria și parteneriatul. Cum construim știință juridică astfel, având două cauze pentru același efect? Sper să ascult astăzi, în această conferință științifică de excepție, soluții, propuneri viabile și necesare. Se duce chiar totul în absurd și nonsens, iar libertățile fundamentale ale omului ajung ele însele a fi considerate libertinaje?

Poate că statele europene care au asumat această nouă logică vor găsi soluțiile practice sau legale pentru ieșirea din impas. Așteptăm să le vedem.

Dar care ar fi efectul pentru sistemul legislativ din România?

La noi, nici noul Cod civil nu este așezat și va mai dura până se așază, pentru că valoarea unei legi, precum bine știți, se verifică în timp. Problemele acestea sunt, am mai spus-o, un început și, deși au încă un caracter de prematuritate, trebuie studiate și în România. Societatea românească, în marea ei majoritate, cred, nu cere în acest moment cu necesitate o reglementare prin schimbare… Se spune că viața face dreptul… Vom vedea cum îl face.

Nu vreau să-mi imaginez consecințele pentru practica judiciară și pentru terminologia propriu-zisă a proceselor civile, problematică generică dată de instituții consacrate. Va fi admisibilă adopția de către acest parteneriat esențialmente precar, care poate fi denunțat oricând de una dintre părți? Cum se pune problema succesiunii și a gradelor de rude și afini, în situația în care un partener decedează?