Av. dr. Ioan Chelaru: „Avocatura trece prin momente mai speciale. În primul rând, există un moment greu din punct de vedere economic”

20 mart. 2017
Vizualizari: 2636

Nicolae Cîrstea: Suntem împreună cu dl președinte al Uniunii Juriștilor din România, dl Ioan Chelaru, decan al Baroului Neamț, partener al conferinței Probleme Controversate și Soluții de Drept Penal și Procedură Penală pe care o derulăm astăzi, 24 februarie 2017, la Iași.

Bine v-am regăsit, d-le Chelaru!

Ioan Chelaru: Bine c-ați venit și în Moldova, mă bucur! Nu-i prima dată, știu că aveți o activitate extrem de importantă și cu caracter de continuitate în Moldova. În primul rând mă bucur că suntem la această universitate. Este universitatea care m-a format pe mine, facultatea de Drept – inițial cea de Istorie, și apoi cea de Drept, de aici, de la Iași, pe care am urmat-o în urmă cu prea mulți ani, ca să spun acum, și doctoratul tot aici, la Iași. Constat cu plăcere că tema aleasă, modul în care ați abordat tema și invitații prezenți – extrem de mulți, mult peste ce mă așteptam eu – sunt foarte interesați, întrebările, marea majoritate dintre ele, s-au dovedit a fi pertinente, iar profesorii invitați, cei care conferențiază și cei care răspund la întrebări, dovedesc o pregătire adevărată. Și e o temă care vine într-un moment, eu zic, propice. Un moment în care au fost în societatea românească foarte multe discuții vizavi de cele două ordonanțe, de nevoia lor, de modul în care au fost elaborate și trimise în societate. Și cred, de asemenea, că la trei ani de la punerea în practică a codurilor există încă probleme care se pot soluționa prin colaborarea foarte bună între practicieni – judecători, procurori, avocați. Astăzi sunteți cu echipele de avocați din toată Moldova, de asta mă bucur că sunt și eu aici.

Constat la noua generație un nivel de pregătire bun, multe probleme din practică, care n-au soluție, au fost ridicate. Și cu plăcere am sesizat că și profesorii de la Iași, și de la București, și de la Cluj – cei care sunt prezenți – au știut să provoace. Și chiar dacă majoritatea sunt numai teoreticieni, problemele din practică au fost puse și în textele Codului penal, și în legile speciale și sper – conferința se va termina diseară – să fie o reușită până la capăt.

Nicolae Cîrstea: Baroul Neamț a fost partener al acestei conferințe și vă mulțumim pentru sprijinul pe care l-ați adus dumneavoastră, ca decan…

Ioan Chelaru: Vreau să știți că ieri am avut ședință de consiliu la Baroul Neamț. Am constatat o plăcere și un interes special al domnilor și doamnelor consilieri din Baroul Neamț – și avem aici peste 30 de avocați, parte din ei, așa cum spuneam, membri ai consiliului. Și tematica, și lectorii și – să fiu sincer – modul în care ați organizat evenimentul este atractiv și ne face pe noi, în afară de problemele științifice, și discuțiile profesionale între profesioniștii Dreptului – indiferent că sunt din Neamț sau din altă parte – sunt importante și toată lumea pleacă de aici cu un câștig. Așa că nu aveți de ce să vă faceți griji, este o reușită. Cred că ar trebui să faceți acest lucru și la Cluj, și la Craiova sau la Timișoara. Lucrez de atâta timp cu dumneavoastră – știți că am apreciat întotdeauna și seriozitatea, și profesionalismul oamenilor pe care-i conduceți și, uneori, temeritatea unor teme pe care le-ați ales, provocând societatea română, provocând lumea juriștilor pe anumite chestiuni.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc pentru aprecieri, d-le președinte. Aș vrea să trecem și spre o zonă mai punctuală: sunteți vicepreședinte al UNBR – urmează, în 24 martie, un congres tematic anul acesta al UNBR. Cum se vede profesia de avocat după 27 de ani de la Revoluție? Care sunt provocările profesiei în acest an 2017. Câteva gânduri, poate, pentru congres, cu care veniți dinspre Baroul Neamț sau în această calitate de vicepreședinte al UNBR.

Ioan Chelaru: D-le director, congresul este un congres-provocare. El vine cu o temă care înseamnă „Avocatul și accesul la justiție”, una dintre cele mai actuale și cele mai incitante teme care ar putea exista. Și asta, o să vedeți, se va desfășura în patru subteme. Va include și chestiuni atât de stresante, pe care societatea românească și, în general, cetățenii – pentru că până la urmă pentru noi este foarte important ca actul de justiție să fie simțit de cetățeni și să-i facilităm cetățeanului simplu accesul la justiție.

Avocatura trece prin momente mai speciale. În primul rând, există un moment greu din punct de vedere economic. În general numărul avocaților a crescut foarte mult, piața avocaturii este împărțită și toți decanii – și conducerea Uniunii Barourilor din România – fac eforturi, inclusiv administrative, să poată păstra un nivel de calitate vieții avocaților. Nu e lucru ușor. Am spus-o de multe ori: asistăm la o așa-zisă pauperizare a profesiei. În afară de marile case de avocatură sau societățile profesionale, mai ales tinerii avocați trec printr-un moment greu. Și noi – discutam și la recenta comisie permanentă – cei din conducerea Uniunii trebuie să facem eforturi administrative și legislative – apropo că lucrăm la niște regulamente și probabil că știți despre ce e vorba –, ca și acești tineri avocați, mulți dintre ei soț-soție cu copii, care nu au ajuns la nivelul de clientelă care să le permită un trai civilizat, să poată trăi la nivel de avocat.

De asemenea, congresul cred că vine într-un moment în care să ascultăm – noi, cei din conducerea Uniunii – părerile tuturor barourilor. Vine într-un moment în care a fost elaborată o legislație nouă, de perfecționare a legii avocaților – știți foarte bine că așteptăm promulgarea modificărilor la Legea 51 –, a fost elaborată o legislație nouă în privința pensiilor și asigurărilor sociale ale avocaților – și așteptăm regulamentele de aplicare. Pentru că suntem responsabili în fața a 30-40 de mii de avocați, care există în prezent în România, de destinul, de soarta acestora și nu ne este indiferent. E o echipă, pe care o formăm noi, la conducerea Uniunii, președintele, cei cinci vicepreședinți și ceilalți membri ai comisiei permanente, care ne vedem o dată pe lună, dar care chiar ne simțim responsabili. Uneori chiar simți la propriu, pe umeri, dificultățile prin care trec colegii noștri avocați. Cred că va fi un congres complex, un congres care va ridica probleme, un congres la finalul căruia și participanții – și, prin intermediul dumneavoastră, toți avocații (bănuiesc că veți transmite ce se va stabili să se transmită) vor constata că se poate mai bine, se poate mai mult, că liderii profesiei – cei aleși în urmă cu doi ani și care mai au doi ani de mandat – chiar doresc și chiar se implică în a le face viața mai bună.

Nicolae Cîrstea: Aș vrea să trecem și într-un ultim registru – cel editorial. Am văzut un titlu frumos, care se va așeza curând pe rafturile librăriilor „Ar fi fost prea frumos”.

👍Vezi: Evenimentul de lansare a volumelor „Ar fi fost prea frumos…” și „Ar fi fost prea frumos… Revizuirea Constituției”, autor prof. univ. dr. Ioan Chelaru

Ioan Chelaru: Mă emoționați. Ați pus un pic sare pe rană. Da, în urmă cu un an și jumătate am anunțat public că renunț la cariera de om politic. Am făcut pasul înapoi, n-am mai participat la alegeri și am considerat că la finalul a 12 ani de viață parlamentară e bine să le spui oamenilor ce ai făcut. Nu întotdeauna mijloacele media reușesc să transmită toate valențele carierei unui om politic care chiar a dorit să facă ceva pentru această țară și pentru care 12 de ani de viață parlamentară au însemnat niște eforturi foarte mari – eu nu locuiesc în București și am făcut naveta săptămânal 1.000 de km. Veți vedea în prima din aceste două cărți – de fapt cred că e a noua carte – ce a însemnat activitatea unui senator care a fost dedicat acestei meniri pentru care oamenii l-au trimis acolo. Și în a doua carte veți vedea munca de patru ani pentru revizuirea Constituției. Vreau să știți – și chiar, prin intermediul dumneavoastră, toți telespectatorii să știe – că a fost o muncă de patru ani extrem de dificilă. În afară de împrejurarea că am studiat toate cele 28 de constituții europene – unele dintre ele fiind chiar un model –, în afară de împrejurarea că am dorit, în revizuirea Constituției, să păstrăm ca perene valorile constituționale românești, am încercat, în cele 128 de amendamente din revizuire să aducem în Constituția României o îmbinare între modernitatea constituțiilor europene și tradiția românească.

Cred că am fi reușit, dacă motive politice nu ne-ar fi împiedicat, în sensul în care n-a mai fost posibilă o majoritate de două treimi, cum cere Constituția, să revizuim. Însă ce-i câștigat e bun câștigat. Am fost cu acest raport în fața Comisiei de la Veneția personal și am pledat cauza României, cu multe lucruri bune și cu observații – și întotdeauna le-am primit. Am primit, de asemenea, de la Curtea Constituțională parte din observații și urma 24 de amendamente să fie scoase, fiind declarate neconstituționale. Însă e un bun câștigat. Sper ca noua generație de parlamentari să fie interesată în continuare. Eu cred că procesul de modernizare a României nu se poate face dacă nu revizuim în sens pozitiv Constituția, începând de la protejarea și garantarea drepturilor și libertăților umane, până la o reglementare coerentă a relațiilor instituționale și până la asigurarea fără nicio discuție a independenței și accesului la justiție.

Nicolae Cîrstea: Din ceea ce ne transmiteți, v-ați eliberat, într-o oarecare măsură, programul. Cu siguranță vă veți dedica mai mult profesiei de avocat, dar și celorlalte două proiecte – Uniunea Juriștilor și Academia de Științe Juridice.

Ioan Chelaru: Să știți că politica nu-i un lucru facil. Toată lumea are impresia că politica se face după ureche. Nu. Aveți în față un om care a fost dedicat politicii 20 de ani; care 12 ani a fost parlamentar – și aș zice nu un parlamentar oarecare. Însă în viață există și alte proiecte. Niciodată nu am renunțat la profesia de avocat, care a fost prima și ultima mea dragoste din punct de vedere profesional. Niciodată n-am renunțat la catedra de la facultate. Niciodată n-am putut renunța la ideea ca justiția din România, ca nivelul de pregătire al celor care lucrează în Justiție, ca oamenii aleși să profeseze – procuror, judecător, avocat, notar, executor judecătoresc ș.a.m.d. – să fie bine pregătiți, să se dedice efectiv profesiei și slujirii oamenilor. Și atunci, am acceptat în timp diverse demnități. Apropo: președintele Uniunii Juriștilor, de 4 ani de acum, președintele Academiei de Științe Juridice – o instituție pe care practic o înființăm, pentru că în urma apariției Legii 139, în urmă cu un an și jumătate, am început să construim – nu-i ușor de construit – o instituție nouă, care dorim să nu fie umbrită de niciun fel de discuții mai puțin principiale. Ați văzut și dumneavoastră, există în societatea românească diverse semne de întrebare cu privire la modul în sunt alese, funcționează diverse academii ș.a.m.d. Academia de Științe Juridice nu va fi atinsă de astfel de umbre, chiar dacă este dificil să o construim – din lipsă de resurse, din multe chestiuni. Însă cât sunt președinte – și încă sunt – voi încerca să așezăm solid, temeinic, cu valori reale, această academie din care să facă parte oamenii cei mai valoroși din Justiție; indiferent că sunt și cu carieră universitară sau sunt numai practicieni. Niciodată n-am pus problema ca aici să intre numai cei care fac carieră universitară. Există secție specială pentru cei din practică – indiferent că sunt judecători, procurori sau avocați.

Sunteți instituția care urmărește – am văzut și eu – extrem de aproape evoluția celorlalte instituții. Veți fi, sigur, lângă noi și cu o comunicare către oameni, dar și cu umărul – cum ați fost întotdeauna – la construirea acestei academii. Și acest an va veni și cu inaugurarea unui sediu și cu începerea activității științifice. Pentru că, de fapt, Academia e construită și își dorește, inclusiv prin legile de organizare, să fie un for științific elevat – eu aș spune cel mai elevat, dar să nu exagerez până nu dovedim în practică acest lucru.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc. Proiecte interesante, cu siguranță vor fi finalizate pozitiv. Așteptăm să comunicăm toate aceste realizări și să ne reauzim cu proxima ocazie.

Ioan Chelaru: Mulțumesc frumos și succes, felicitări pentru activitatea de la Iași, dar vă felicit și în general pentru activitate și ceea ce extraordinar ați construit în ultimii ani, începând de la editură și continuând cu celelalte lucruri.

Av. dr. Ioan Chelaru: „Avocatura trece prin momente mai speciale. În primul rând, există un moment greu din punct de vedere economic” was last modified: martie 20th, 2017 by Ioan Chelaru

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Ioan Chelaru

Ioan Chelaru

Este profesor universitar doctor, avocat și președintele Uniunii Juriștilor din România.
A mai scris: