Discursul domnului Traian Briciu ocazia Festivității de decernare a Premiilor RRDP pentru anul 2017

În numele Comisiei Permanente a UNBR, realmente sunt bucuros să înmânez acest premiu pentru Opera Omnia, Premiul Cantacuzino, dlui profesor Dan Chirică. Spun că acest lucru pe de o parte – funcționez ca un mandatar al Comisiei Permanente a UNBR, dar, pe de altă parte, sunt chiar satisfăcut de această soluție, la care, sigur, UNBR a participat din latura patrimonială, nu e o decizie a UNBR…

Dar, dincolo de aceste aspecte, pe mine mă mulțumește rezultatul, pentru că, realmente, pe mine m-a fascinat întotdeauna personalitatea profesorului Dan Chirică. Este adevărat că nu l-am cunoscut ca om, decât foarte, foarte puțin; nu l-am cunoscut nici ca profesor, fiind absolvent al Facultății din București, dar evident că am luat cunoștință de opera sa – și aici n-o să insist foarte mult pentru că deja dl profesor Răzvan Dincă a făcut o prezentare a operei. Aș mai adăuga, în această privință – și eu am văzut, întotdeauna, în opera profesorului Chirică, ceea ce caută orice avocat. Adică o idee care să fie uneori poate primită, poate nu primită pe moment, dar primită mai târziu, în contra jurisprudenței constante, ca să zicem așa. Pentru că în realitate sunt, într-adevăr, momente în care jurisprudența formată, constantă, stabilă, justificată la un anumit moment, trebuie să fie înlocuită. De ce – pentru că realitățile sociale de la momentul la care ea s-a impus nu mai se regăsesc. Unul dintre exemplele concrete este articolul profesorului Chirică din 1998 referitor la admisibilitatea acțiunilor în revendicare, formulate numai de către unul dintre coindivizari, unde știm cu toții că practica constantă era a inadmisibilității. Nu zic că neapărat profesorul Chirică a fost singurul care a susținut admisibilitatea, dar este clar că articolul domniei sale se distinge ca fiind unul foarte bine conturat cu argumente în acest sens – ca ulterior, cred că în 2007, să apară cauza Lupaș, care să ne oblige să regândim acest sistem, pe care, de altfel, în perioada respectivă deja mulți dintre doctrinari începeau să-l vadă ca fiind depășit – cel al inadmisibilității formulării acțiunii în revendicare de către unul dintre coindivizari.

Iată un exemplu în care o insistență de a merge contra curentului a dat roade. Evident că de cele mai multe ori insistența de a merge contra curentului se sfârșește ca cele mai multe dintre revoluții, adică înăbușită în sânge. Dar sigur că asta nu înseamnă că nu trebuie să insistăm, astfel încât unele dintre ideile revoluționare să fie câștigătoare. Și dacă ar fi să fie numai o singură idee revoluționară câștigătoare, tot merită să le susții pe toate celelalte.

Asta este ceea ce mi s-a părut caracteristic, dincolo de complexitatea operei, pentru profesorul Chirică, și anume de a nu accepta neapărat soluțiile stabilite, constante, adoptate de jurisprudență sau de doctrină în majoritatea ei; și a argumenta întotdeauna soluțiile posibil diferite.

Dincolo de acestea, am mai reținut câteva aspecte pe care aș vrea să le evoc, din intervențiile profesorului Chirică în spațiul public. De exemplu – și le-am extras pentru că mi s-au părut relevante atât pentru domnia sa, dar mai ales pentru noi ceilalți și în special pentru cei mai tineri decât noi. Și anume cei care sunt astăzi studenți sau cei care sunt tineri avocați sau tineri judecători, tineri procurori – după caz.

Dânsul spunea că cheia succesului într-un domeniu de activitate – sigur, nu-i un citat, dar expun destul de fidel ideea – este pasiunea. Și cred că, într-adevăr, avea dreptate. Pe de o parte, că este clar că domnia sa a avut pasiune – și are pasiune în ceea ce face –, dar dincolo de faptul că domnia sa într-adevăr a dovedit pasiune, cred că e o cheie pentru toți ceilalți. Pentru că într-adevăr, după satisfacerea, să zicem, unor nevoi, domeniul respectiv începe să devină arid dacă nu există pasiune. Și pentru judecători, și pentru avocați – fiecare – avocații își rezolvă problemele economice, judecătorii își rezolvă problemele de stabilitate și de carieră, după care să te întrebi de fapt de ce mai trebuie să te trezești dimineața foarte devreme și de ce trebuie să stai noaptea până târziu să citești. Și acolo, dacă răspunsul nu e pasiunea, de principiu te vei culca devreme și te vei scula târziu. Sau te vei duce la locul unde îți desfășori activitatea fără plăcere. Or, fără plăcere, având în vedere că activitatea noastră ocupă peste jumătate din viață, înseamnă că vei avea o viață tristă.

Iată de ce, ceea ce a spus profesorul Chirică într-un interviu dat Editurii Hamangiu – acum e adevărat că sunt cinic, vorbesc de Editura Hamangiu la premiile Revistei Române de Drept Privat, dar nu cred că e prima dată când dau acte de cinism exagerat.

– Valeriu Stoica: Sunt concurenți loiali.

Exact, și s-ar putea, dle Cîrstea, să mai fie și altele. A doua idee pe care am reținut-o din intervențiile dlui profesor Chirică este aceea pe care am văzut-o și la profesorul Viorel Mihai Ciobanu, cei doi nefiind neapărat persoane care să poată fi asimilate în aceeași tipologie; dar, evident, ambele personalități – somități în materie de drept. Aici am observat aceeași idee – și anume, că dreptul ar trebui interpretat nu prin raportare strictă la un articol desprins din context; ci, mai mult decât atât, coroborat cu celelalte norme și, ceea ce iar am observat, și pe bună dreptate, normele de împrumut, cele care vin în legislația noastră din alte legislații trebuie interpretate în ambianța în care ele s-au creat, adică mergând la sursă, văzând cum au funcționat ele acolo și, sigur – mai spunea profesorul Chirică –, cu o foarte mare grijă de a nu face un import imposibil sau greu adaptabil, adică instituții care funcționează corect în ambianța socială sau culturală în care s-au creat – în general cele din dreptul anglo-saxon –, dar care în ambianța societății românești ar fi totalmente nefuncționale. Sigur, aici e de discutat dacă e corect, sau nu, punctul de vedere. Mie mi-a plăcut și cred în această idee. Pentru că nu există neapărat lucruri bune sau lucruri rele într-un sistem sau altul, ci, pur și simplu, sistemele funcționează așa pentru că sunt create în legătură cu mentalitățile și cu structurile sociale ale unei zone sau ale unui popor.

Și, în fine, ultima – revenim la problema exigenței, care a fost atât de evocată și pe care era evident că o cunoaștem cu toții, că profesorul Chirică este un exigent în examene, dar mie mi-a plăcut să descopăr și motivul exigenței, pe care domnia sa l-a expus ca fiind nu unul neapărat fără scop, ci având un scop foarte clar definit, și anume că exigența, în ceea ce privește examenele, evident, îl obligă pe student la o exigență în ceea ce privește învățătura, or, acest lucru este exact ceea ce are nevoie în profesia viitoare. Cu alte cuvinte, să termine facultatea doar cei care au ce face cu diploma de licență, nu neapărat să termine facultățile de drept zeci de mii de absolvenți care ulterior să invoce eu-știu-ce alte elemente pentru că nu reușesc să se integreze într-o profesie juridică, în contextul în care evident că livrarea lor pe piața juridică a fost una greșită.

Toate aceste aspecte pe care le-am sintetizat, le-am extras, de fapt, din intervențiile profesorului Chirică, sunt cele care mă fac ca, dincolo de misiunea pe care o am, să-mi facă și o deosebită plăcere să o duc la capăt, astfel încât, acestea fiind spuse, o să înmânez premiul mandatarului, și anume, dacă tot suntem după o conferință privind reprezentarea… Mulțumesc.