Discursul domnului Traian Briciu din cadrul Conferinței naționale „Prevenirea și combaterea spălării banilor. Impactul legii asupra profesiilor liberale”, ediția a V-a

Mulțumesc mult pentru prezentarea făcută, care indică faptul că, așa cum mărturiseam, s-ar putea ca, în ciuda calității pe care o am, totuși pasiunile mele să nu fi fost dreptul și avocatura. Dar, pentru că sunt aici, pentru că am funcția pe care o am și pentru că e o conferință care își propune lucruri extrem de importante, o să vă spun câteva cuvinte care vizează mai de curând, nu chestiunile tehnice care or să fie mai curând în faza a 2-a a conferinței, și chestiuni ce țin de poziționarea profesiei de avocat în legătură cu acest fenomen pe care îl numim combaterea spălării banilor.

O să încep prin a spune în primul rând relația istorică, ca să zicem așa, a avocaturii cu acest domeniu, ca să înțelegeți preocupările noastre. Ele nu sunt cu mult diferite de preocupările altor profesii liberale, la care nu am cum să nu mă refer în acest context, dar e adevărat că sunt mai accentuate decât în cazul unora dintre acestea, având în vedere specificul profesiei de avocat. Și atunci care este istoria? Istoria spune că există un privilegiu al confidențialității informațiilor pe care clientul le primește de la avocat și că lucrul ăsta a existat întotdeauna. Că în realitate, în afară de legătura religioasă dintre enoriaș și preot există o legătură la fel de secretă, între justițiabil și avocat, la fel și între pacient și medic. Toate cele 3, în realitate, sunt în felul lor esențiale, pentru că într-un caz vorbim de sănătatea spirituală, într-un alt caz, vorbim de sănătatea juridică și nu celălalt, de sănătatea fizică. În realitate, oricare din cele 3 ar cădea omul va fi mai devreme sau mai târziu, distrus.

Iată de ce, în realitate, componenta, deși uneori neglijată, a părții juridice trebuie să-și ocupe un loc important și istoric. Ei bine, am fost învățați practicând dreptul că această legătură avocat client nu va fi afectată de nimic în ceea ce privește confidențialitatea și în mentalitatea, nu numai a noastră a avocaților, ci mentalitatea societății per ansamblu, deci și a clienților noștri, acest lucru s-a împământenit, în sensul că toată lumea concepe că mergând la avocat informațiile pe care i le încredințezi rămân de neatins pentru oricine și că avocatul este depozitarul sigur al acestor informații. Ei bine, această realitate, să zicem istorică, este un mit pentru că în realitate, astăzi, ea nu mai corespunde întru totul realității, întrucât în viața noastră a apărut un fenomen, au apărut și alte fenomene, dar printre alte fenomene a apărut și problema combaterii spălării banilor. Este foarte adevărat că acest lucru nou a venit din senin și nici nu a venit fără nicio legătură cu profesiile liberale și nici nu este cazul să punem acum în discuție corectitudinea sau incorectitudinea unor decizii, pe care oricum nu avem cum să le influențăm și oricum nu suntem chiar, adică sunt am fost contemporani cu ele, dar nu mai suntem cu momentul decizional. Cert este că secretul profesional al avocatului, ca și a altor profesii liberale, a suferit și suferă permanent o anumită ajustare în logica combaterii unor fenomene precum ar fi terorismul sau alte infracțiuni de o gravitate esențială pentru omenire la care evident n-ai, cum să te opui din punct de vedere istoric sau filozofic sau juridic.

Discuția, însă, este alta. Cu cât ne jenează pe noi, pe avocați aceste obligații care ne revin în baza unor documente internaționale transpuse și în legislația noastră și a căror justețe nu mi propun să o discut astăzi pentru că ar fi lipsit de sens, și cum anume trebuie să întâmpinăm noi în viitor aceste obligații, de care este evident că nu vom putea scăpa și că nu ne vom mai putea întoarce la avocatura în spiritul garanțiilor existente, să zicem în epoca ei clasică. Din punctul ăsta de vedere, principala problemă este culmea sau paradoxal, problema avocaților care vine din perspectiva mentalității clienților. Noi am citit toate reglementările, știm cauza lor, știm problemele care au generat aceste reglementări și știm că ele nu sunt chiar atât de invazive pe cât s-ar crede și aici o să insistăm ulterior, însă clienții noștri nu știu adesea lucrurile astea.

Problema principală a profesiei de avocat, culmea, nu este din fondul problemei, ci din forma ei, pentru că cea mai delicată modalitate de a gestiona problemele pentru avocat este cea când clientul nu înțelege de ce chiar și avocatul este unul care trebuie să-i ceară informații de genul ăsta. A reușit să înțeleagă la bancă, a reușit să înțeleagă în alte părți, dar la avocat e foarte greu să înțeleagă și la primele întrebări care țin de, cum am spune noi, cunoașterea clientelei, care e o obligație, unii le primesc cu seninătate, și alții chiar dacă n-au nimic de ascuns, pun întrebarea oarecum pe care ați mai auzit-o, „Am crezut că n-am venit la procuratură, am venit într-un cabinet de avocat” și întrebările voastre par a fi mai agresive decât „Am mai fost și la procuror, dar parcă nu mă întreba chiar atât de amănunțit”. Lucrurile astea probabil că în timp se vor rezolva, dar cel puțin la acest moment este o chestiune de prag cultural, în sensul că există o posibilă subminare a încrederii clientului în avocat, din unele solicitări pe care avocatul i le face în baza unor dispoziții legale, fără îndoială, și care nu sunt concepute cultural ca fiind specifice relației avocat cu client. Cu cât ele vor fi mai multe, mai agresive, mai amănunțite, cu atât relația dintre avocat-client va fi una mai slabă, mai plină de suspiciune, de neîncredere, de rezervă, care până la urmă toate acestea vor genera și o deficiență a apărării. Deci, ceea ce vreau să spun este că deficiența apărării nu decurge propriu-zis din faptul că avocatul ar raporta ceva sau că ar avea ce să raporteze, ci mai curând, dintr-o neîncredere pe care clientul o manifestă, știind că se află în fața unei persoane care nu mai poate să-i spună orice. Aici este de fapt problema și atunci el nu-i va spune și lucruri care poate n-ar fi neapărat atât de importante, având o rezervă majoră în legătură cu cel în fața căruia se află. Asta este, de fapt, problema istorico-culturală, socială, care mi se pare cea mai dilematică în legătură cu această problemă, și nu în raportările în sine sau cunoașterea clientelei sau documentația care trebuie făcută.

Am explicat doar din perspectiva asta, sigur, poate nu-i corect ceea ce am spus, dar este ceea ce eu percep ca fiind problema principală în această materie, în legătură cu profesia de avocat. Și acum să ne întoarcem la chestiunea zilei. Chestiunea zilei este că anul acesta, 2023, se anunță un an destul de complicat în materia legislației privind combaterea spălării banilor pentru că, în 7 decembrie 2022, Consiliul European a anunțat că a convenit asupra poziției cu privire la un pachet legislativ. O să enumăr ca să fiu exact, acesta ar cuprinde un regulament de instituire a unei noi autorități la nivelul Uniunii Europene pentru combaterea spălării banilor, un regulament de reformare a regulamentului privind transferul de fonduri care urmărește să îmbunătățească transparența transferurilor de cripto active și să asigure trasabilitatea deplină a acestora, un regulament privind obligațiile sectorului privat în materie acum de combaterea spălării banilor și o directivă privind mecanismele de combatere a spălării banilor.

Partea bună, să zicem, dacă există o parte bună, este că cel puțin la o analiză făcută de noi, nu apar în privința avocaților obligații noi care să ne înrăutățească, să zicem, situația de până acum. Partea mai puțin bună este că se creează, cel puțin în viziunea organismului nostru european, CCPE, care reunește  toate barourile din Uniunea Europeană, se creează un mecanism de control al instituțiilor avocaturii, în sensul că, grosso modo vorbind, va exista o autoritate de autoreglementare care probabil la noi ar fi Uniunea Națională a Barourilor, dar care la rândul ei este controlată de instituțiile statului, care probabil că vor fi oficiu, care la rândul lui va fi și el controlat de către o instituție europeană, care se creează prin acest pachet legislativ, ceea ce până la urmă nu e un lucru chiar atât de rău, pentru că autoreglementarea asta trebuie să aibă o logică până la urmă, pe verticală, să corespundă unor standarde. Ceea ce spune însă CCPE, organismul nostru că ar fi rău este că, cel puțin în viziunea acestui organism reprezentativ pentru profesia de avocat la nivel european, există posibilitatea unor, să zicem, pârghii destul de energice din partea instituțiilor statale asupra organismelor de autoreglementare și mai spune, aici, dau deja citat CCPE că „legislația, dacă ar fi adoptată în forma respectivă, împuternicește autoritățile publice, precum și autoritatea la nivel european, nu numai să exercite o supraveghere generală asupra legalității și conformitatea supravegherii a instituțiilor de autoreglementare, cum ar fi UNBR, dar în viziunea domniilor lor oferă autorităților respective chiar competența de a se ocupa de cazuri individuale”, adică de a colecta date concrete în această privință. Aici există o îngrijorare a organismului nostru european în legătură cu acest pachet legislativ la nivel european. Sigur, această chestiune este dedusă oarecum din reglementare, nu scrie undeva, negru pe alb, că există un astfel de pericol.

Prin urmare, anul acesta va fi unul de mare atenție pentru domeniul combaterii spălării banilor, și din punctul ăsta de vedere, mă apropii de final, spunând probabil că pachetul legislativ va trece. Probabil că într-adevăr, vom avea acea autoritate, cu siguranță că noi vom fi autoritate de autoreglementare și aici să zicem intervin părțile care eu le văd bune. De ce? Dincolo de toate chestiunile acestea care, repet, nu au apărut azi, nu se vor termina mâine, țin de o ecuație a acestui secol, până la urmă, și a problemelor acestui secol. În plan intern, relația UNBR – Oficiu a fost una care din punctul nostru de vedere, a funcționat pe deplin și mulțumim pentru toate înțelegerea, pentru toată aplecarea către specificul profesiei noastre ținând cont de aceste constrângeri, repet, la care noi nu putem să ne derogăm, nici noi, nici domniile lor fiind ținuți, spuneau unii de o reglementare care este suprastatală. Dar premisele colaborării sunt bune și voi încheia totuși cu o notă de speranță, ținând cont că elementul primordial, și anume repoziționarea profesiei de avocat la epoca ei clasică pare imposibilă din punctul ăsta de vedere și aproape de necrezut chiar pentru avocații europeni trebuind să trăim cu aceste realități care, repet, nu sunt atât de indezirabile avocaților, ci mai de curând, sunt indezirabile clienților noștri și asta ne afectează și pe noi, trebuie să ne concentrăm pe 3 direcții majore ca profesia de avocat.

Prima direcție este delimitarea foarte clară a zonei în care avem obligații de raportare de zona în care este exceptată de la obligațiile de raportare, și anume zona judiciară consultanței care vizează angajarea litigiului, informațiile din cursul unui litigiu sau post litigiu și aducerea la cunoștința avocaților foarte clar a acestui domeniu rezervat, încă acelui privilegiu clasic al confidențialității.

Concentrarea asupra faptului sau ducerea direcțiilor, în sensul ca publicul, clienții noștri, cei cu care cooperăm să cunoască aceste delimitări, în sensul de a ști zonele în care un avocat are obligații în legătură cu combaterea spălării banilor și zonele libere care au rămas sub imperiul clasicului privilegiu al secretului profesiei de avocat, astfel încât să ne ferim de a ne privi clienții noștri cu suspiciune. Ei trebuie să cunoască care este zona albă și să știe că aceste lucruri, cum e și la bancă, nu vin de la noi, și în realitate sunt chestiuni în legătură cu care suntem obligați.

Și a 3-a chestiune asupra căruia trebuie să ne concentrăm, și aici trebuie să avem și sprijinul oficiului, și din tot ce am discutat până acum îl vom avea, pe crearea unor programe de educare, de pregătire profesională a avocaților în acest domeniu, pentru că marea noastră problemă nu este în sine fapta, din dezbateri se va desprinde acest lucru, avocații sunt tangențiali în povestea asta, foarte puțin probabil ca ei sau în foarte puține cazuri, ei ajung în interiorul faptelor de genul ăsta. Problema avocaților este mai de curând partea documentară, și anume dovedirea faptului că ai luat toate măsurile de cunoaștere a clientelei, că ești în ordine cu actele, cabinetul poate oricând să prezinte o situație din punctul ăsta de vedere, care culmea se dovedește nu atât de o chestiune ce ține de ascunderea a ceva, ci de multe ori de probleme ce țin de infrastructura unui cabinet avocațial. Noi știm, cabinetele avocațiale sunt de la cele care au structuri administrative și de logistică impresionante până la unele care nu au nici secretară și atunci avocatul își face el singur toate documentele, ceea ce uneori poate să ridice astfel de probleme și atunci pregătirea, cunoașterea exactă, riguroasă, în domeniul acesta, te ferește de orice problemă pe care ai putea să o ai în legătură mai de curând, cu întocmirea unor elemente administrative de cunoașterea clientelei ș.a.m.d. Sper că vom avea sprijinul oficiului în continuare pentru a realiza aceste programe de pregătire care până acum au funcționat. Sigur, acum ar trebui să le intensificăm având în vedere noua conjunctură și sper ca chiar conferința de astăzi să fie una care să contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor avocaților în această materie. Mulțumesc!