Discursul domnului prof. univ. dr., av. Traian Briciu cu ocazia conferinței de închidere a Proiectului „Fii Avocat în Școala Ta!”

Implicarea mea directă în proiect s-a făcut exclusiv sub aspectul ideii de a delega această sarcină, pentru București, doamnei Silvana Racoviceanu, căreia evident că-i mulțumesc. O să am o listă de mulțumiri, dar vreau să expun întâi rațiunile.

Și la deschiderea proiectului m-am axat, și asta este foarte important, pe ideea explicării rațiunilor proiectului și rațiunii profesiei de avocat de a veni în acest proiect. Ele nu pot fi cuprinse într-un discurs care trebuie să se încadreze într-o limită de timp ce poate fi gestionat. De aceea o să mă refer astăzi la una din rațiunile demarării acestui proiect. Nu cred că greșesc, deși aș spera să greșesc, atunci când spun că societatea noastră se află, și nu numai cea românească, în general cea occidentală ‒ spun așa pentru că pe aceasta o cunosc, nu că alții ar fi în altă situație ‒, în fața unui mare, mare pericol și a unei capcane istorice. Sintetic vorbind, ea poate fi cuprinsă în logica capcana a exacerbării drepturilor și libertăților.

Toată lumea, de câțiva zeci de ani, are o problemă pe care și-a dorit-o, are foarte multe drepturi și foarte multe libertăți. Și-au câștigat oamenii dreptul la imagine, dreptul la libera exprimare, dreptul la mișcare, dreptul la demnitate, dreptul de a petiționa, dreptul de a contesta. Toate acestea sunt niște câștiguri reale. Spun asta pentru că fac parte dintr-o generație, ca mulți dintre dumneavoastră, care a trăit și sub imperiul societății, care te lipsea de aceste drepturi. Și acolo existau pericole. Trebuia să fii atent, să spui anumite lucruri în șoaptă, cui îi spui, să nu contești decât în anumite cazuri, dar mai bine deloc, să te conformezi, imaginea să-ți fie potrivit unui standard, care, uneori, poate nu era cel al tău și cu care nu te simțeai bine. Toate lucrurile astea au trecut. Au venit drepturile, libertățile.

Problema noastră este că noi, care am trăit și sub societatea anterioară, putem să le echilibrăm, pentru că putem face diferențele, comparațiile, poate ne este mai ușor, suntem, s-ar putea, niște privilegiați din punctul acesta de vedere. Cei născuți sub imperiul societății pline de drepturi, în principiu, trebuie să gestioneze această chestiune, iar ea nu este ușor de gestionat, pentru că, foarte rar și cu timiditate, se vorbește despre responsabilitățile care vin odată cu drepturile. Foarte rar și cu temere cineva își asumă să vorbească de faptul că exacerbarea dreptului unuia înseamnă, în realitate, lezarea dreptului celuilalt. Numai că, dacă, cumva, societatea aceasta se va îndrepta spre exacerbarea drepturilor și ignorarea responsabilităților și limitării drepturilor, cu siguranță că drepturile vor deveni foarte ieftine, vor fi într-un proces de inflație. Ce se întâmplă când banii devin ieftini? Nu mai au valoare. Așa este și cu drepturile. Fără obligații și fără responsabilități, drepturile vor cunoaște un proces inflaționist, ceea ce va conduce la devalorizarea lor și sucombarea lor completă într-o manieră mult mai categorică, mult mai drastică decât atunci când ne uitam la ele cu jind.

Acesta este un pericol, pe care eu cel puțin îl simt. Cum poate fi el evitat? Evident, nu prin limitarea drepturilor. El poate fi evitat prin explicarea finei legături între drepturi, obligații și exercițiu responsabil al drepturilor, între drepturile mele și drepturile celuilalt, între explicarea faptului că libera exprimare nu presupune a spune orice și a leza pe oricine, a jigni pe oricine. Că dreptul la imagine nu înseamnă să afișezi o imagine contrară concepțiilor unei societăți numai pentru a șoca, numai pentru a genera o vizibilitate excentrică și deranjantă la un moment dat pentru ceilalți. Nu înseamnă că dreptul de a te comporta, de a te exprima prin comportament înseamnă să lezezi pe ceilalți sau să lezezi aspectele de bine public, pentru că, în cele din urmă, rezultatul va fi că și ceilalți vor face așa, și drepturile tale se vor limita automat și va cădea întregul bine public care susține această arhitectură.

Iată câteva exemple cum să te comporți, cum să te exprimi, cum să contești, când să contești, să nu fii abuziv în toate acestea. Sunt chestiuni care trebuie explicate. Poate că societatea, mă rog, generația mea, nu cred că mai are, nu se mai poate salva, este părerea mea. Ea se poate salva numai din punct de vedere individual. Noi am fost o generație de sacrificiu, generațiile dinaintea noastră au fost de sacrificiu, ca generații. Sigur, ne-am salvat pe ici, pe acolo, unii. Dar cei care vin după noi trebuie să aibă beneficiul unei salvări colective, nu soluția salvărilor individuale, pentru că societățile puternice se creează pe soluții colective, dar nu fiecare își găsește propriul drum și vede cum se descurcă.

Or, pentru a ajuta la înțelegerea acestor lucruri, la așezarea unui just echilibru între drepturile pe care le ai și responsabilitatea exercitării lor, am considerat că este absolut necesară implicarea Uniunii Naționale a Barourilor în acest proiect, pentru că, în cele din urmă, toate lucrurile astea se vor întoarce și către noi. Este mult mai ușor, mai târziu, peste zeci de ani, ca un avocat să aibă un client care-și înțelege toate aceste drepturi, îi înțelege pe ceilalți, dialogul cu el va fi mult mai ușor. El va ști ce să ceară, noi îi vom putea să-i dăm ceea ce el solicită, iar societatea va fi, în realitate, nu știu dacă mai bună, dar superioară calitativ. Aici nu vorbim de buni și răi, ci numai de un standard educațional. Fiecare are, până la urmă, drumul lui, fiecare are deciziile lui de luat în legătură cu drepturile și obligațiile. Obligația însă a sistemului de învățământ, a școlii și a celor care susțin sistemul de învățământ, cum suntem noi, este să ofere cunoașterea, adică să ofere acele elemente prin care persoana să ia decizii în mod conștient, și, apoi, evident, mai departe este treaba lui.

Dar istoria a dovedit că, atunci când iei decizii conștient, șansele de a lua decizii bune sunt mult mai mari. Tocmai de aceea, pentru ce am spus eu aici, este un simplu segment al rațiunilor proiectului, dacă ar fi să le expun pe toate, evident, ar trebui să vă țin ore întregi, dar este un singur segment al rațiunii acestui proiect și al implicării noastre, și consider că este un dar pe care Uniunea Națională a Barourilor și avocații, în esență, îl fac societății, pentru că au organizarea necesară pentru așa ceva, au determinarea necesară pentru a duce la capăt proiectul și au cunoștințele necesare. Eu cred că anul acesta a fost punerea în operă. Acest dar al nostru trebuie să fie unul continuu și el trebuie șlefuit de la an la an, încât să strălucească din ce în ce mai mult, astfel încât generațiile următoare să beneficieze de această educație.

Închei prin a mulțumi și a felicita viziunea pe care clasa politică a avut-o cu privire la acest proiect din viitor, și aici mă refer la parlamentari, la Ministerul Învățământului, și sper ca, în continuare, să putem colabora pe această linie, în ideea creării măcar unui procent mic, dar important pentru o dezvoltare durabilă viitoare a societății românești.

Vă mulțumesc mult tuturor și, bineînțeles, reiau mulțumirea pe care am făcut-o la început, tuturor celor care au implementat proiectul Baroului București, doamnei Racoviceanu și, nu în ultimul rând, avocaților care au reușit să implementeze. Bănuiesc că a fost o muncă amplă și îi încurajez să o facă în continuare în anii următori.

Mulțumesc mult!