Discursul domnului Traian Briciu cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2019

26 nov. 2020
Vizualizari: 725

Ne face plăcere ca și în acest an să contribuim la Premiile Revistei Române de Drept Privat. Am avut, în cadrul corpului profesional, o discuție în sensul susținerii acestui proiect și, evident, am fost de acord cu toții că este unul dintre proiectele de durată, unul dintre proiectele care aduc în fiecare an în atenția lumii juridice fie lucrări de valoare, fie, cum este în cazul dlui Profesor Ion Lulă, reflectarea întregii cariere juridice.

Nu o să mă înscriu într-o discuție, într-o prezentare a activității dlui Profesor, pentru că deja ea a fost făcută de către persoane mai avizate decât mine, ci rolul meu este mai curând acela de a încredința lumea juridică de faptul că Uniunea Națională a Barourilor este alături de acest proiect și, de fapt, este alături de toate acele proiecte care, într-un fel sau altul, contribuie la dezvoltarea științei dreptului, pentru că dezvoltarea științei dreptului are o contribuție determinantă în ceea ce privește dezvoltarea jurisprudenței, iar dezvoltarea jurisprudenței, până la urmă, este în beneficiul tuturor profesiilor juridice și, evident, și al profesiei de avocat. În final, sigur, cea mai importantă este pentru justițiabil, dar nu merg până într-acolo, mă opresc la interesele profesiei de avocat.

Închei prin a spune că felicit, pe de o parte, Editura Universul Juridic și colectivul care susține acest proiect, pentru faptul că, chiar și într-o perioadă atât de complicată sub aspectul relaționării, sub aspectul, cred, chiar al problemelor de vânzare a cărții juridice – nu am date exacte, dar simt o crispare, să zicem, în acest domeniu –, mențin în continuare această tradiție. Pe de altă parte, dar nu în ultimul rând, îl felicit pe dl Profesor, prezent aici printr-un mandatar cu drept de a pune concluzii, pentru că este rudă, și nu mai rețin mai mult decât atât atenția; cred că mai important este să vorbească dl Profesor prin mandatarul cu drept de a pune concluzii.

Mulțumesc mult!

Discursul domnului Traian Briciu cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2019 was last modified: noiembrie 26th, 2020 by Traian Cornel Briciu

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Traian Cornel Briciu

Traian Cornel Briciu

Este președintele UNBR, doctor în drept, specializarea drept procesual civil, profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, Partener Fondator PBC Attorneys-at-Law, autor şi coautor al multor lucrări, precum și articole ori studii publicate în reviste de specialitate.
A mai scris: