Discursul domnului Traian Briciu cu ocazia Zilei Justiției 2021

Este extrem de inspirată alegerea temei. Eu n-am știut, ce-i drept, că discuția de azi este despre drept și cultură, și am avut două intervenții anterior. Una ar putea fi suspectată că s-a inspirat din tema dumneavoastră. În realitate, eu, la vremea respectivă, nu știam. Alta nu poate fi suspectată pentru că este cu mult înainte să stabiliți tema. Dar, de două ori, m-am referit la această chestiune.

Ultima referire e la congres, când, dacă luați discursul meu de început, a fost tocmai acesta. Că e o mare problemă în justiție, pentru că, în realitate, justiția, printr-un efort lăudabil, a ajuns să aibă o mare încredere, se bucură de o mare încredere în rândurile populației, numai că populația, per ansamblu, nu știe mare lucru despre justiție. Și atunci cel mai rău lucru este ca o populație să aibă încredere maximă în ceva ce nu înțelege. De ce? Pentru că, în cazul respectiv, vrea ca acel lucru, acea profesie, acel fenomen, în speță justiția, să i se asemene. Păi dacă nu înțelege cum e, dar o iubește și are încredere în ea, prima tendință este să semene cu tine. Or, dacă este așa, este sfârșitul justiției.

În momentul în care justiția va semăna cu populația, totul este închis. De ce? Pentru că, așa cum spuneam în altă conferință, asta nu mai poate fi suspectă, din păcate, nu avem o populație, nu avem un popor, n-avem o societate care să fie așa cum o cântăm în mod obișnuit, tolerantă. Sigur că este tolerantă în multe. În sensul că-ți dau un pahar cu apă, te invită în casă, e ospitalieră. Dar concepțiile ei din ultimii ani, și vorbesc de ultimii 20, chiar 30, dacă stau să mă gândesc, nu sunt deloc toleranți. Sunt bazate pe ură, cel mai adesea, pe radicalism conceptual și care tinde să se transfere, la nivelul justiției, în a ignora valorile justiției și a confunda justiția cu dorința. Pentru că ăsta este pericolul care ne paște.

Atunci când, sub imperiul unei populații doritoare de ceva, și întotdeauna populația dorește anumite lucruri fără legătură cu justiția, justiția să i se supună considerând că este de datoria ei să facă cum spune populația. În momentul respectiv, toate conceptele s-au pierdut, și, din păcate, noi avem astfel de situații.

Slavă Domnului, și e Ziua Justiției, și va trebui să spun că, din punctul meu de vedere, justiția noastră se află mult peste multe alte sectoare ale vieții sociale și economice. Se află cu mult peste economie, se află cu mult peste sport, se află cu mult peste învățământ chiar, prin eforturile ei. Adică prin eforturile judecătorilor, procurorilor, avocaților, notarilor, consilierilor juridici și altor categorii de juriști. Și, din punctul ăsta de vedere, aș zice că poziția mea este una optimistă, pentru că, în realitate, dacă este să ne uităm, justiția noastră, cu toate problemele ei, oricum, depășește performanțele societății.

Sigur că, din păcate, trebuie să fim foarte atenți la viitor, pentru că ea depășește, la acest moment, performanțele societății, dar ea cuprinde pericolele venite din societate. Ea nu este departe de ele, ea le înglobează. Ea rezonează cu societatea, și este foarte greu să nu rezoneze cu societatea, din moment ce este formată din oameni care trăiesc în societate și care, cu greu, se pot detașa întru totul de societate, așa cum i se cere. Motiv pentru care, în realitate, singurul drum în care putem să îl avem și să fie performant este nu culturalizarea justiției, asta am credința că se va face, ci culturalizarea într-un spirit juridic a societății. Deci justiția noastră, domnule președinte, este într-o situație mai grea decât am crezut în urmă cu câțiva ani. Ea, la un moment dat, credeam că are nevoie să se culturalizeze. Nu, este mai rău, mult mai rău. Ea trebuie să se culturalizeze suficient, dar să se culturalizeze și societatea într-un spirit juridic. Adică să învețe societatea că justiția nu înseamnă ură, nu înseamnă neapărat a condamna cu orice preț, cu disprețul procedurii, și nu înseamnă că a apăra o persoană pe care societatea o dorește condamnată înseamnă că te opui societății, statului de drept, democrației ș.a.m.d.

De ce? Dacă ți-ai permis să spui că o anumită probă este nelegală sau că o anumită citație are un viciu și că pentru asta trebuie amânată sau chiar dată o anumită soluție, evident că o serie de oameni din societate sunt nemulțumiți. Pentru că ei doreau cu absolută necesitate să-și vadă împlinită dorința. Adică să se confirme credința lor că persoana respectivă este condamnată. Ea era deja. Dar voiau să și audă de la un judecător. Dar voiau să audă un anumit lucru, nu orice. Or, evident, în momentul în care un avocat intervine în acest mecanism și spune: „Stop! Cer amânarea!” „De ce?” „Nu-i bine făcută procedura.” „Nu este bine luată proba asta.” Catalogarea societății știți care este? Trebuie să o spun eu? Chichiță avocățească. Nu-i chichiță avocățească. Aia este triumful dreptului, pentru că, în realitate, dreptul înseamnă nu să împlinești voința poporului. Pentru aia este suficient să-i pui un ștreang de gât și să-l spânzuri în piața publică.

Triumful dreptului înseamnă o soluție bazată pe un mers procedural impecabil și înseamnă puterea unei justiții de a spune dacă probele nu sunt corect administrate, adevărul ăla pur îl va judeca Dumnezeu, dar noi, astăzi, ne luăm după ce avem procedural rezolvat. Și ce înseamnă procedural nu înseamnă chichiță avocățească. Și faptul că un avocat își permite să întoarcă un dosar, să amâne un dosar pe motive de procedură, înseamnă un drept, și nu, în realitate, o înfrângere a dreptății. Este un triumf al dreptății.

Și, în fine, am îmbinat justiția cu avocatura. Sigur o să mă întrebați, dar avocatura asta face parte din justiție sau nu face parte din justiție? Depinde. Ajungem la o problemă culturală, ce este justiția? Dacă o luăm din punctul de vedere al instituțiilor justiției, nu face parte din justiție, evident. Dacă o luăm din perspectiva justiției ca funcție, în sensul de înfăptuire a justiției, observăm că nici nu poate fi, la un moment dat, făcută justiția fără avocat, cel puțin în anumite cazuri. Ceea ce înseamnă că aș spune în felul următor: avocatul, din punct de vedere funcțional, face parte din justiție, pentru că justiția nu poate funcționa fără el. Din punct de vedere instituțional, nu poate să facă parte din instituțiile de justiție pentru un simplu motiv, că el este totalmente independent. Și, în realitate, acest lucru nu este un aspect negativ, ci un aspect pozitiv al lucrurilor, pentru că, altfel, ar însemna să-și înfrângă propria independență.

În realitate, aportul adus de avocatură în justiție este imens. Pentru că noi discutăm astăzi despre ce? Despre cultură și justiție. Păi, iertați-mă. Sigur, nu e calibrul meu, sunt foarte mic, dar trebuie să o spun, cel mai mare aport de cultură în justiție a fost adus de avocați. Nici nu este vreo îndoială cu privire la acest lucru. Numai dacă ne gândim la Titu Maiorescu, Delavrancea ș.a.m.d. Este evident că importul de cultură, importul de avânt, importul de schimbare juridică, de creație juridică, care are strictă legătură cu cultura, este adus de profesia de avocat, care, într-adevăr, să zicem, este cea mai expansivă dintre acestea.

În fine, ajungem și la ultima parte, cum se prezintă avocatura de Ziua Justiției? Avocatura, de Ziua Justiției, s-a prezentat după un congres și după o perioadă de timp care a presupus trecerea printr-un complex de împrejurări generat de ceea ce numim pandemie și, din punctul meu de vedere, arată astăzi ca o profesie care, la nivel instituțional, este bine consolidată, suficient de unitară în exprimarea ei, cu o relație existentă între decanii barourilor și Uniunea Națională a Barourilor aproape de invidiat, și, din punctul meu de vedere, extrem de funcțională și care începe să se exprime în legătură și cu problemele ei, și cu problemele justiției, și cu problemele societății din ce în ce mai coerent, din ce în ce mai clar și din ce în ce mai îndrăzneț, lucru pentru care nu trebuie niciodată pedepsită, ci, din contră, trebuie aplaudată. Pentru că, în realitate, aici trebuie să ajungem, să fim un export de cultură, să fim exact ceea ce trebuie să se audă în societate la un anumit moment, or, pentru asta, îți trebuie curaj. Curajul niciodată nu trebuie înăbușit, ci, din contră, trebuie lăudat.

Vă mulțumesc mult pentru posibilitatea de a vorbi astăzi și vă spun la toți „La mulți ani!” și să fiți încrezători în viitor.