„Întotdeauna e mai plăcut să dăruiești decât să primești. Aceste trei cărți sunt rezultatul preocupărilor mele în zone diferite, dar convergente.” Interviu cu prof. univ. dr. emerit Valeriu Stoica

Cristian Pavel – Bună ziua, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! Ne aflăm la sediul Editurii Universul Juridic din București, unde avem plăcerea de a avea oaspete, un distins oaspete, pe dl prof. univ. dr., av. Valeriu Stoica. Este un prilej rarisim de a marca aniversarea celor 70 de ani de viață ai dlui av. Valeriu Stoica, într-un moment de referință în care domnia sa oferă și îmbogățește comunitatea juridică din care face parte, cu trei volume impresionante editate de Universul Juridic: „În apărarea democrației constituționale. Interviuri și alte texte 2009-2023”, „Studii de drept civil” și „Despre arhitectura juridică a libertății”, cărți despre care vom discuta succint pe parcursul acestei scurte discuții. Faceți, practic, în răspăr niște cadouri cetății, într-un moment în care tocmai dumneavoastră ar trebui să primiți cadouri. Întrebarea ar fi, de unde pasiunea, dar mai ales energia de a cerceta, de a studia și scrie pe mai departe lucrări de specialitate de substanță?

Valeriu Stoica – Mai întâi, eu cred că întotdeauna e mai plăcut să dăruiești decât să primești. Aceste trei cărți sunt rezultatul preocupărilor mele în zone diferite, dar convergente. Mai întâi, este vorba de cartea „Studii de drept civil”, care reunește, selectiv, studii și articole care au fost scrise timp de aproape patru decenii. Sunt studii care au fost scrise și publicate în Revista Română de Drept, sub îndrumarea lui Șerban Beligrădeanu, care a fost mentorul meu în arta de a scrie. Am publicat, după aceea, și în alte reviste. Aceste studii au o continuitate care este legată de disciplina căreia mi-am consacrat viața mea academică, este vorba de materia Drepturilor reale și a Obligațiilor. Am simțit că este momentul să adun toate aceste studii într-o carte, pentru a vedea care a fost parcursul meu intelectual în această foarte pasionantă și solicitantă zonă de cercetare care reunește Teoria drepturilor reale principale și Teoria obligațiilor.

A doua carte este rezultatul interesului meu constant, ca spectator angajat în societatea românească, față de toate problemele cu care se confruntă această societate. Eu cred că, dacă vorbim de politică, există o calitate foarte importantă a fiecăruia dintre noi, calitatea de cetățean. Cred că cei mai importanți actori politici sunt cetățenii. În măsura în care există cetățeni maturi, care cunosc secretele jocului politic, care au responsabilitate, și calitatea vieții politice o să crească. Deocamdată, din păcate, există o precaritate a culturii politice a cetățeanului, și această precaritate se reflectă și în zona eficienței celor care fac politică militantă. A doua carte este, deci, nu întâmplător numită „În apărarea democrației constituționale”. Ea reunește interviuri publicate în vremea când eram și actor politic și după aceea, în vremea în care am rămas doar spectator angajat, cetățean care urmărește jocul politic din România și din Europa și din lume. Aceste interviuri sunt luate în momente diferite, dar toate la un loc oferă, cred eu, o imagine caleidoscopică a societății românești din ultimele două decenii.

A treia carte, „Despre arhitectura juridică a libertății”, este și o sinteză, dar este și o anticipare. Este o sinteză a textelor publicate în Revista „Dilema Veche”, sunt texte care, pe de o parte, exprimă preocupările mele teoretice în domeniul dreptului, dar, în același timp, creează o punte de legătură între domeniul dreptului și domeniul cultural, în general. Am încercat să scriu textele din acest volum într-un limbaj cât mai simplu și cât mai puțin tributar limbajului juridic. Cât am reușit asta, o să aprecieze cititorii. Spuneam însă că această carte este și o anticipare, pentru că, vorbind despre arhitectura juridică a libertății, poate că ar fi nevoie, în viitor, să fac mai mult decât am făcut în aceste texte scurte, să dezvolt gândurile pe care le am privind această arhitectură juridică a libertății, pe care doar o anticipez în această carte. Dacă timpul o să-mi îngăduie, poate că acest proiect va fi împlinitor, cum anticiparea va continua, cel puțin în forma acestor texte dilematice. Sper că, la un moment dat, din ele se va naște o carte sistematică și coerentă.

Cristian Pavel – Sunteți protagonistul unei cariere profesionale cu adevărat strălucite. Ați fost, de-a lungul timpului, judecător, arbitru, fondator al uneia dintre cele mai importante case de avocatură din România, deputat, Ministru al Justiției în trei guverne, ba chiar viceprim-ministru, lider PNL, profesor universitar, autor de cărți, investitor privat și chiar pasionat enolog. În ce secvență a parcursului dumneavoastră v-ați simțit cel mai bine?

Valeriu Stoica – Am mai spus și altădată că dintre toate aceste activități pe care le-am crezut și le cred complementare, definitorii pentru personalitatea mea, activitatea pedagogică a fost și este în continuare cea mai importantă și cea mai apropiată de sufletul meu, pentru că, dacă toate celelalte activități mi-au permis acumulări, cred că activitatea pedagogică mi-a permis să transmit o parte din ceea ce am acumulat, către studenți, către auditorii de justiție de la Institutul Național al Magistraturii, către doctoranzi.

Cum spuneam, e mult mai important să dăruiești decât să primești. Am primit, de-a lungul timpului, foarte mult din partea oamenilor, alături de care am învățat, din partea prietenilor cu care am avut discuții intelectuale îndelungate în perioada adolescenței, în perioada tinereții și, ulterior, am primit foarte mult de la familia mea, dar, în același timp, cred că toate aceste acumulări pe care le-am făcut în timp și care sunt, pe de o parte, rezultatul a ceea ce am primit de la alții, nu doar ceea ce am creat eu însumi, toate aceste acumulări ar trebui să fie împărtășite cu ceilalți. Fără a crea comunități intelectuale puternice, solidarizate prin valorile pe care le împărtășesc membrii acestor comunități, cred că se pierde sensul adevărat al culturii și al culturii juridice. Avem nevoie de comunități intelectuale în domeniul dreptului, avem nevoie de comunitățile mai largi culturale și toate aceste comunități intelectuale, unite între ele prin dialog, pot să păstreze speranța că vom avea în continuare o cultură juridică puternică în România, vom avea o cultură puternică în general, în România, și că, în Europa și în lume, aceste valori în care noi credem vor avea viitor.

Cristian Pavel – Prin activitatea dumneavoastră de zi cu zi, dar și de la catedra universitară, sunteți un fin observator al realității. Întrebarea ar fi dacă sunteți optimist cu privire la șansele de afirmare pe care le au tinerii absolvenți de Drept din România?

Valeriu Stoica – Sunt optimist întotdeauna. E vorba de un optimism moderat. Nu cred în utopii, nu cred că peste noapte acești tineri vor avea totul de-a gata, un covor roșu întins, pe care ei trebuie doar să meargă pentru a-și atinge toate țintele și pentru a-și îndeplini toate idealurile. Speranța mea este că tinerii care studiază dreptul, care au absolvit facultățile de drept, care sunt formați în institutele profesionale specializate, au pasiune pentru ceea ce fac. Aderența afectivă față de valorile fiecărei profesii juridice este secretul dezvoltării calității lor, înzestrărilor pe care fiecare le are. Pasiunea înseamnă aderență afectivă, înseamnă stăruință, înseamnă efort, înseamnă răbdare. Nu există o rețetă a creării succesului, dar există o permanentă căutare, care poate să ducă la succesul personal, la realizarea unor cariere de excepție. Am cunoscut, de-a lungul timpului, mulți tineri care au confirmat având aceste calități: pasiune, stăruință, putere de dialog, receptivitate, răbdare, curaj. Toate aceste calități pot să sprijine succesul pe care mulți dintre ei l-au avut și pe care mulți dintre cei care acum sunt doar studenți sau sunt în prima fază a carierei profesionale pot să-l aibă în viitor.

Cristian Pavel – Pomeneați, în prima parte a discuției noastre, câteva lucruri legate de politică. Există voci care regretă apăsat absența dumneavoastră din spațiul politic românesc, mai ales într-un moment de cumpănă, cum ar fi cel al alegerilor viitoare, în care mulți nu mai știu cui să ofere voturile în 2024. Ar exista cea mai mică șansă să vă implicați într-un demers partinic de viitor?

Valeriu Stoica – Și eu regret absența din politică a lui Ion Brătianu, a lui Ionel Brătianu. Regret absența din politică a lui I.G. Duca, a lui Titu Maiorescu, a lui P.P. Carp, a lui Take Ionescu. Evoc aceste nume, nu pentru a mă compara cu cei care le-au purtat, ci pentru a spune că este firesc ca generațiile politice să aibă o anumită succesiune, este firesc ca noi generații politice să apară. Întrebarea pe care mi-o puneți acum nu ține seama de un fenomen specific politicii democratice. Politica democratică are marele avantaj că nu ține oamenii politici prizonieri pentru totdeauna. Numai sistemele autoritare și totalitare fac oamenii prizonieri în câmpul politic și nu le mai lasă nicio ieșire sau ei înșiși stau cu spatele la zid și își închid zi de zi toate ușile și ferestrele. În politica democratică, schimbarea generațiilor este firească, durata de viață, ca să zic așa, optimă pentru un om politic este de 2-3 mandate, și cine depășește această durată de viață optimă în politică este cu adevărat extraordinar. Puțini sunt cei care au reușit să fie performanți de-a lungul unei perioade de timp mai mare de 3-4 mandate din ciclurile electorale. Aș putea să număr pe degete exemplele, dar este firesc să fie așa, este firească această limitare a duratei eficienței politice. Nu poți să fii performant, să satisfaci cerințele celor care sunt „consumatori de politică”, până la urmă secretul continuității sistemului democrației constituționale este această ștafetă a generațiilor. Problema este dacă cei care preiau ștafeta sunt suficient de pregătiți pentru a face asta. Există o dezamăgire față de clasa politică de astăzi din România, dar nu noi, cei care am făcut politică acum 10-15-20-30 de ani, suntem salvarea. Ar fi dezastruos ca singura speranță să fie în policienii de altădată. Cred că speranța trebuie să o dea cei care intră în politică acum, și eu cred că sunt, dincolo de motivele de dezamăgire pe care le are multă lume față de clasa politică, și motive de optimism. Sunt oameni politici tineri care într-adevăr fac dovada că au și vocație politică, au și dedicație și au și valori, au și crezuri. Pot să dau exemple. Îmi plac foarte mult oamenii cum sunt Cătălin Predoiu, mai tinerii Sebastian Burduja, un primar foarte eficient la Sectorul 6 din București, domnul Ciucu și mai sunt alte exemple care pot fi date, Andrei Baciu, care acum este președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și care, înainte, a fost secretar de stat la Ministerul Sănătății. Și în alte partide sunt oameni tineri care promit. Neîncrederea pe care o avem în politică este cel mai prost sentiment. Dezamăgirea nu este o soluție. Până la urmă, dacă suntem dezamăgiți de politică, dacă suntem scârbiți de politică, așa cum spun unii, înseamnă că, de fapt, suntem dezamăgiți de noi înșine și scârbiți de noi înșine.

În politica democratică există acest joc permanent între cei care sunt actori politici angajați deplin și cei care sunt, cum spuneam, simpli spectatori, dar angajați, cei care sunt cetățeni și care au o responsabilitate cel puțin egală cu aceea a celor care fac politică militantă.

Cristian Pavel – Am păstrat o întrebare, să zicem, mai delicată pentru un senior în materie. Conform tabloului de bord al justiției din Uniunea Europeană, publicat în iunie 2023, care, de fapt, este un instrument anual de informații comparative cu privire la indicatorii relevanți pentru evaluarea eficienței, calității și independenței sistemelor de justiție din toate țările membre, se constată că România se situează, în general, în jumătatea inferioară a clasamentului celor 27 de state membre. Câteva cifre din sondajul Eurobarometer 2023 arată că percepția românilor față de justiție reprezintă procente de felul următor: 49% nu cred în independența instanțelor și judecătorilor, 54% apreciază că statul și poziția de judecător nu garantează suficient independența acestora, iar 75% consideră că există ingerințe sau presiuni din partea intereselor economice sau a altor interese specifice asupra justiției. De unde credeți că rezultă această neîncredere majoră a concetățenilor în actul de justiție?

Valeriu Stoica – Acum, dacă faceți referire la acest document, ați observat că în toate țările justiția nu se bucură de foarte multă încredere. Există cauze subiective și cauze obiective pentru această neîncredere. Mi-aduc aminte de un judecător, foarte bun profesionist, de la care am învățat foarte multe când eram eu însumi judecător, Radu Giroveanu, și el mi-a spus, când mi-am început cariera: „Să nu te aștepți ca oamenii să fie foarte mulțumiți de ceea ce faci, pentru că într-un proces tot timpul cineva pierde și, în orice caz, el va fi nemulțumit, dar și cel care câștigă va fi nemulțumit, pentru că nu a câștigat cât a putut să câștige, sau va fi nemulțumit pentru că a durat procesul prea mult”. Credibilitatea justiției este uneori o imagine deformată datorită acestor aspecte subiective. Dar există și lucruri obiective care generează această neîncredere. Există, într-adevăr, erori judiciare, unele foarte grave, există uneori un comportament inadecvat al magistraților, există alteori o insuficientă preocupare pentru acumularea permanentă a cunoștințelor profesionale, mai ales într-un domeniu în care totul se schimbă foarte repede. Aceste aspecte obiective ar trebui să fie inventariate de Consiliul Superior al Magistraturii, să existe politici proprii elaborate de CSM pentru a elimina aceste neajunsuri din sistemul judiciar și pentru a menține la un nivel rezonabil încrederea în justiție.

Cristian Pavel – Apropo de teme fierbinți și teme delicate. Mă pregăteam să vă întreb ceva legat de o idee năstrușnică, să zicem a unei voci importante din BNR, care s-a referit la o soluție radicală legată de acele mult discutate pensii speciale care sunt, din perspectiva publicului, apărate cu dinții de Curtea Constituțională a României. Această voce propunea chiar o schimbare a Constituției, prin referendum, pentru a putea anula finalmente această opoziție continuă a Curții Constituționale a României. Vi se pare o idee care ar putea vreodată sta în picioare?

Valeriu Stoica – Eu nu cred că este fezabilă revizuirea Constituției.

Cristian Pavel – Că alte soluții nu ar fi, n-ar exista.

Valeriu Stoica – Nu, soluții există. Până la urmă, eroarea care se face în mod constant în legătură cu această problemă a pensiilor de serviciu este accentuarea exagerată a unui segment al problemei. Problema pensiilor de serviciu nu se referă doar la magistrați. În ansamblul acestei probleme, segmentul referitor la magistrați este, procentual, nesemnificativ. Povara bugetară nu este determinată de pensiile de serviciu ale magistraților, povara bugetară este determinată de ansamblul celor care beneficiază de pensie de serviciu. Ca urmare, ceea ce este total eronat, și din punct de vedere strategic este o greșeală enormă, este să se reducă problema aceasta, a pensiilor de serviciu, la pensiile speciale magistraților. În realitate, dacă se dorește rezolvarea problemei și există multe discuții serioase care ar trebui să fie avute în vedere, cheia este să se abordeze global această problemă și să se vadă că povara bugetului este, în primul rând, creată de numărul imens al acestor pensii de serviciu pentru alte categorii care nu au justificare. De exemplu, dacă ești portar la poliție, de ce ai avea pensie de serviciu sau dacă… sunt o mulțime de asemenea situații. Aplicarea nediferențiată a criteriilor pentru a beneficia de o pensie specială a generat această lărgire, această pletoră de pensii speciale care apasă asupra bugetului.

Cristian Pavel – Ca și principiu, principiul este cumva straniu, să ajungi la pensie cu un venit mult mai mare decât în activitate.

Valeriu Stoica – Astea sunt anomaliile care, din păcate, nu au fost corectate și nu există nicio justificare pentru această necorectare. Mai întâi, nu e nici o justificare pentru crearea anomaliilor. Sunt două anomalii grave, prima care a fost dintotdeauna, și anume aceste cazuri în care pensiile de serviciu sunt mai mari decât salariile, această anomalie trebuia corectată.

A doua anomalie, care poate la început a avut o dimensiune mai puțin ciudată, dar care, în ultimul timp, și-a păstrat dimensiunea de anomalie, este legată de vârsta de pensionare. Când în toată Europa vârsta de pensionare crește, faptul că avem în România pensionari la 50 de ani sau 45 de ani este inadmisibil. Evident că nu se mai poate vorbi de contributivitate în situația asta, pentru că, dacă ținem seama de speranța de viață, asta înseamnă că după 20-25 de ani de activitate poți să beneficiezi de pensie timp de 30-40 de ani, adică mai mult decât ai muncit. Sunt anomalii care trebuie corectate demult și constat că astea nu se corectează.

Cristian Pavel – Nu se corectează și parcă nici nu există speranța de a se corecta, adică nu politică, nici…

Valeriu Stoica – În schimb, toată problema aceasta este deformată, pentru că se pune accentul pe acest segment minor, pensiile speciale ale magistraților. Ar trebui avută în vedere toată problema în dimensiunea ei amplă și trebuie luat taurul de coarne. Din păcate, constat că nu există curaj pentru a lua taurul de coarne.

Cristian Pavel – Da, da, și problemele devin din ce în ce mai presante, în sensul acesta. Ne apropiem de finalul discuției cu dumneavoastră. Voiam să vă întreb, într-un final, două lucruri, unul care se referă la lucrurile pe care le considerați prioritare pentru societatea românească pe termen foarte scurt, care ar fi urgențele 1, 2, 3 și, mai mult de atât, firește, ca un corolar al discuției noastre, ne-ar fi de mare folos să ne spuneți câteva lucruri despre proiectele dumneavoastră de viitor. Ce v-ați propus să faceți în cele ce urmează?

Valeriu Stoica – Mi-e greu să fac o ierarhizare a urgențelor, pentru că sunt foarte multe, sunt foarte multe și foarte importante. Cred însă că, în măsura în care educația ar fi reorientată dinspre transmiterea informației către formarea caracterelor, s-ar putea înlătura cel puțin o parte dintre aceste teribilisme ale noilor generații. Cred că avem nevoie de formarea caracterelor începând din familie și, după aceea, în toate etapele de pregătire școlară. Se transmit foarte multe informații, unele dintre ele neutilizabile de către elevi în ceea ce pot face în viitor, și nu există o modalitate de evaluare a calităților, a aptitudinilor, a talentelor pe care le au elevii, pentru a vedea care dintre toate aceste informații le vor fi utile. Nu există, din păcate, în momentul de față, înțelegerea unei realități simple, nu toți copiii, nu toți tinerii au aceleași calități, aceleași vocații, și atunci formarea caracterelor ar fi o urgență. Și, în al doilea rând, ajutorul dat copiilor tineri, pentru a-și descoperi vocația și pentru a-și alege cariera potrivită pentru ei.

Există o urgență care ține, în egală măsură, de clasa politică și de cetățeni, este nevoie de o reapropriere a valorilor democrației constituționale. Există o criză, din păcate, în întreaga Europă, o criză a democrației constituționale, o creștere a decalajului, a distanței dintre cei aleși și cei care aleg, există neîncrederea în clasa politică de care vorbeam mai devreme. Or, toate aceste cauze ale crizei democrației nu pot fi înlăturate decât dacă și cetățenii și clasa politică își vor reapropia valorile acestui sistem politic. Dacă nu există credință, convingere în valorile acestui sistem, evident că simplele forme procedurale își pierd conținutul.

Cristian Pavel – Și ne trezim cu o recrudescență a partidelor extremiste, partide naționaliste.

Valeriu Stoica – Și consecința este, cum spuneți foarte bine dumneavoastră, creșterea pericolului extremist. Cele două elemente de care vorbeam, cele două categorii de urgențe sunt legate între ele, pentru că, dacă formăm caractere și dacă reușim să descoperim vocațiile, abilitățile cele mai bune pentru cei care parcurg procesele educative, vom avea în viitor și mai buni cetățeni și mai mulți politicieni. E un proces lung, dar el trebuie parcurs. Nu avem însă, uneori, timp și, ca să-l citez pe Marin Preda, timpul nu prea are răbdare ca să urmărim ani mulți realizarea acestor obiective. Dacă vorbim de urgențe, înseamnă că ele sunt presante și trebuie să se răspundă cât mai repede acestor necesități.

Cristian Pavel – Câteva cuvinte despre proiectele de viitor, personale, evident.

Valeriu Stoica – Până la urmă, proiectele mele de viitor sunt legate de continuarea proiectelor pe care le-am început și pe care le-am dus până la punctul de astăzi. Până la urmă, aceste trei cărți de care vorbeam sunt proiecte personale sau, mai bine zis, rezultatul unor proiecte personale în domenii diferite. Voi continua, fără îndoială, să mă ocup de cercetarea dreptului civil. Este, în egală măsură, o pasiune și o datorie până la sfârșitul vieții. Cât îmi va da Dumnezeu să trăiesc, nu voi înceta să studiez și să scriu în domeniul dreptului civil. Cum am spus și altădată, eu cred că ideile dobândesc substanțe, capătă viață, se nutresc, cresc, în măsura în care ele sunt verificate în practică. Ca urmare, voi continua să și predau, să mă ocup și de doctoranzi, pentru că trebuie să transmiți ceea ce ai dobândit. Cred, de asemenea, că dacă profesezi anumite idei liberale, dacă crezi în democrația constituțională, atunci trebuie să arăți, prin ceea ce faci, că aceste idei sunt viabile și este motivul pentru care o să continui să îmi duc la îndeplinire cele două proiecte antreprenoriale, Societatea de avocați, STOICA & Asociații, și Societatea de Vinuri, AVINCIS. Și, nu în ultimul rând, am proiecte legate de familie, de nepoții mei. Aici însă, Dumnezeu face mai mult decât putem face noi, când este vorba de proiectele personale, de proiecte de familie, avem nevoie de mult ajutor de la Dumnezeu.

Cristian Pavel – Încheiem discuția noastră urându-vă toate cele bune și mulți ani fructuoși și luminoși înainte, multă sănătate. Universul Juridic a fost și este onorat să vă găzduiască în calitate de autor, să vă publice, să colaboreze cu dumneavoastră, a fost în permanență o colaborare exemplară, suntem mândri de asta și, încă o dată, la mulți ani, tot ce vă doriți! Numai bine!

Valeriu Stoica – Vă mulțumesc!