Discursul domnului Valeriu Stoica în cadrul dezbaterii prilejuite de lansarea albumului „PALATE DE JUSTIȚIE DIN ROMÂNIA”

În cadrul dezbaterii „Arhitectura Justiției” ce a avut loc în data de 18 ianuarie 2018, în cadrul evenimentului de lansare a albumului „Palate de Justiție din România”, domnul Valeriu Stoica a susținut un scurt discurs, fiind invitat să ia cuvântul de către domnul Robert Cazanciuc.

Redăm în continuare respectivul discurs.

Robert Cazanciuc: […] Spuneați de avocați. Mă bucur că sunt în număr foarte mare în această seară avocați prezenți în sală. Așa cum spuneam, fără sprijinul colegilor și prietenilor avocați, acest album nu putea să apară. Am ținut destul de mult ca în acest proiect al Cartierului Justiției să fie neapărat prezent și sediul Uniunii Barourilor, cred că acest lucru va contribui la consolidarea legăturii care a fost dintotdeauna între magistrați și avocați. Sper să apucăm ziua în care judecătorii nu vor mai intra cu o sută de dosare pe ședință și vor avea timp să savureze pledoariile unor avocați. Trebuie să credem că acest lucru îl vom întâlni și în viețile noastre, nu doar în cărțile de istorie.

De aceea, o să rog câțiva avocați, în această sală, să spună câteva cuvinte, începând cu domnul profesor Stoica.

Valeriu Stoica: Mulțumesc, Robert. În raport cu […] sentimente, idei și expresie artistică. Iar arhitectura are marele avantaj că expresia ei artistică este durabilă în piatră, de cele mai multe ori, în metal, în sticlă. Senzația este că, uneori, vedem materia și nu mai vedem ideile și sentimentele. Și mă bucur că Robert a avut ideea să publice, să editeze acest album și că a invitat nejuriști să vorbească despre acest album și despre arhitectura justiției, pentru că, în această seară, ascultându-i, am început să redescoperim câte ceva din ideile, sentimentele care se află dincolo de expresia artistică, foarte vizibilă și, uneori, fiind așa de vizibilă, ascunde ceea ce e mai important. Ni s-a dezvăluit în seara aceasta cel puțin o parte din simbolistica arhitecturii justiției.

Dar îmi amintesc că, atunci când eram ministru de Justiție și cineva m-a întrebat dacă există un logo al ministerului, am dat din umeri și am spus: Nu cunosc să existe. Și atunci i-am rugat pe câțiva colaboratori să facem împreună acest logo al Justiției, care există și acum, al Ministerului de Justiție, cu adagiul: Justitia est fundamentum regnorum. Nu e un adagiu latin, e titlul unei cărți, scrisă acum vreo câteva secole, de un neamț. Dar titlul este revelator pentru ceea ce trebuie să însemne justiția într-o națiune puternică.

Și dacă vorbim de arhitectura justiției, cred că e momentul să plecăm de la ea pentru a vorbi de arhitectura unei națiuni. Iar Vintilă Mihăilescu spunea […] că am reîntemeiat națiunea odată cu aceste clădiri ale justiției. Semnul europenizării României este dat, între altele, dacă nu chiar în primul rând, de aceste clădiri. Și nu e întâmplător că în timpul lui Carol I – și chiar și după aceea, în perioada interbelică – cele mai frumoase clădiri din marile orașe ale României erau clădirile justiției. Și dacă vorbeați, domnule profesor, de al doilea volum și al treilea volum din această colecție de Palate de Justiție, mă gândesc în primul rând la reeditarea acestui prim volum, în care să cuprindeți Palatul de Justiție din Iași, Curtea de Apel din Iași, care e Palatul Culturii acum, dar a fost palat de justiție, la Ploiești, Palatul Culturii (cum îi spuneați) a fost palat de justiție, în Craiova -Universitatea a fost palat de justiție. Cele mai frumoase clădiri din marile orașe ale României au fost palate de justiție, inclusiv această clădire [n.n. Palatul Justiției din București]. Când vom reda justiției importanța pe care a avut-o când s-a reîntemeiat națiunea română, când statul român modern s-a consolidat, acum când împlinim 100 de ani de la Marea Unire, vom reflecta și asupra acestei idei, odată cu această aniversare și ne vom gândi cum vom introduce în arhitectura națiunii române justiția ca fundament, atunci într-adevăr vom avea o națiune puternică. Și frumoasă, pentru că arhitectura aceasta, pe care o vedeți în cartea editată la ideea pe care a avut-o Robert, este foarte frumoasă. Și în seara aceasta am putut să vedem, dincolo de expresia ei artistică, și simbolistica arhitecturii justiției.

Dar și arhitectura națiunii are o simbolistică. Și ea este puternică, această arhitectură a națiunii, când justiția o întemeiază și când noi, toți membrii comunității, avem reprezentarea comună că, într-adevăr, justiția întemeiază națiunea. Dacă n-avem această reprezentare comună, n-avem cum să fim o națiune puternică. Și mi-e teamă că încă suntem destul de fragili din acest punct de vedere.

Dar speranța mea este că, având inițiative așa cum a avut-o astăzi Robert – de fapt nu astăzi, de câtva timp, pentru că se luptă cu acest proiect de 2-3 ani –, dacă avem asemenea inițiative și dacă suntem cât mai mulți și proiectele sunt cât mai multe și în jurul lor adunăm cât mai mulți oameni, avem șansa ca să realizăm acest vis: visul de a așeza justiția la temelia arhitecturii națiunii române. Și pentru că Vintilă spunea – sau cine spunea – că plouă. Eu nu sunt arhitect. Îl întreb  pe domnul profesor: nu cumva e condens acolo? Mai degrabă condens, nu?

Augustin Ioan: Nu trebuia să fie.

Valeriu Stoica: Nu trebuia să fie, dar e mai degrabă condens. Oricum, că plouă, că e condens, asta arată că astăzi nu avem, în această clădire, ceea ce exista imediat după ce clădirea a fost dată în folosință. Eram student și am avut șansa să primesc de la cineva doi saci cu cărți, în care era colecția de legi editată de Hamangiu. Și în primul sau al doilea volum, între altele, era Regulamentul de funcționare a Palatului de Justiție, în care se prevedea, pe câteva zeci de pagini, între altele că există un personal de întreținere a Palatului de Justiție, condus de un arhitect-șef. Care era sprijinit de câțiva arhitecți, și de ingineri, și de tehnicieni, și de muncitori ș.a.m.d. Nu mai țin minte, că era dată și cifra, numărul persoanelor care lucrau în acest serviciu. Păi de asta avem acolo condens, domnule profesor, pentru că, dacă facem eforturi să construim, trebuie să și întreținem. Avem darul de a începe multe lucruri, sfârșim puține sau, dacă le sfârșim, după aceea nu mai avem grijă de ele. Eu, totuși, mă bucur că acest palat a fost măcar așa renovat, cu toate imperfecțiunile renovării, pentru că – mă uit la Cristi Diaconescu, cred că e singurul din sală care poate să depună mărturie împreună cu mine despre cum arăta acest palat în anul 1989. Eu am lucrat ca judecător aici, și Cristi a fost judecător, și deja din anul 1980 începuse să arate ca o ruină palatul, iar în 1989 era o ruină de-a dreptul. Și cine se plimba prin ’90, ’91, ’92 prin această clădire, avea teama să nu care cumva să fie victima unor prăbușiri și nu a unui simplu condens, care este acolo.

Dar, Robert, te felicit, pentru că ce spui tu se poate. Mă gândesc nu doar la albumul acesta, mă gândesc la Cartierul Justiției. Pentru că, dacă se va pune în operă această idee, atunci vom demonstra că știm să punem la temelia națiunii române ideea de justiție, într-o expresie arhitecturală modernă.

Vă mulțumesc!

[…]

Dezbaterea „Arhitectura Justiției” a fost transmisă LIVE pe universuljuridic.ro – partener media al evenimentului.