Discursul domnului prof. univ. dr. Valeriu Stoica cu ocazia Festivității de decernare a Premiilor Revistei Române de Drept Privat pentru anul 2018

Doamnelor și domnilor, începem această nouă sesiune a întâlnirii devenite deja tradițională, de acordare a premiilor Revistei Române de Drept Privat.

Îngăduiți-mi, mai întâi, să vă aduc la cunoștință că avem bucuria și onoarea să fie printre noi, să ne onoreze cu prezența dna Elisabeta Deac. Vă mulțumim că ați venit și vă asigurăm că e pentru noi un moment deosebit faptul că vă aflați astăzi împreună cu profesorii de la Facultatea de Drept, cu alți profesori, de la alte facultăți de Drept, care l-au prețuit – și îl prețuiesc în continuare foarte mult – pe profesorul Francisc Deac. Și pe omul Francisc Deac, și pe prietenul Francisc Deac, pentru cei care au fost, ca dumneavoastră, în generația care putea să aibă privilegiul să spună că e vorba și de prietenie.

Doamnelor și domnilor, spuneam la început că e vorba deja de o tradiție; cum bine știți, tradiția presupune repetitivitate; repetitivitatea are și avantaje, și dezavantaje. Avantajul e că o temelie solidă a unei tradiții nu e posibilă fără repetitivitate; dezavantajul este că, tot repetând lucrurile, la un moment dat există riscul să pierdem sentimentul de bucurie al sărbătorii. Și mai există riscul să pierdem sensul sărbătorii. Sper că nu pierdem bucuria, dar, mai ales, sper să nu pierdem sensul acestei sărbători de premiere a autorilor din domeniul Dreptului privat. Până la urmă, doctrina, cum bine se știe de mii de ani, este foarte importantă; chiar dacă astăzi nu mai e la fel de importantă ca acum 2000 de ani, nu și-a pierdut importanța. Și chiar dacă unii spun că doctrina nu este izvor de drept, eu pot să spun că este mai importantă decât orice izvor de drept, chiar dacă nu este un izvor de drept. Pentru că lumina legiuitorului, lumina practicienilor vine din cărțile pe care le scriu autorii, în cazul nostru autorii de drept privat. Și sărbătoarea aceasta reamintește, de fiecare dată, care este importanța doctrinei. Dar mai reamintește ceva, la fel de important. Știți că în secolul XIX, mai la început, Ion Heliade-Rădulescu spunea: „Scrieți, băieți, numai scrieți!” De când a apărut Mihai Eminescu, îndemnul acesta nu mai e valabil; de la el încoace îndemnul este altul: Dacă n-aveți ce spune, nu scrieți, ci scrieți numai dacă aveți ce spune și dacă știți cum să scrieți! Cred că doctrina românească a ajuns, și ea, de ceva vreme, în stadiul în care nu mai e suficient îndemnul „Scrieți, băieți, numai scrieți!” […] necontestate ierarhii, dar suntem siguri că, dincolo de faptul că uneori sunt discutabile ierarhiile, toți cei care figurează în aceste ierarhii sunt într-adevăr foarte buni scriitori de drept.

Acestea fiind zise, o să vă rog să-mi îngăduiți să prezint juriul care a acordat premiile: Corneliu Bîrsan – profesor căruia îi datorez foarte mult, nu numai pentru că a fost profesorul meu, dar a fost cel care, la începutul carierei mele […], pentru că în mandatele în care a exercitat această înaltă învestitură… și rostul de a arăta că în România se fac lucruri foarte bune, există excelență și ea trebuie să fie pusă în lumină.

Pentru că e vorba de laude, îi laud și pe toți colegii mei care sunt în prezidiu, aici – dna profesor Brândușa Ștefănescu n-are nevoie de laude, dar cuvinte de dragoste i-am spus mai înainte și, până la urmă, și cuvintele de laudă sunt o formă de dragoste. Vă mulțumim că ne sprijiniți, ca în fiecare an, dna profesor. Îi mulțumesc dlui profesor Traian Briciu pentru că este alături de noi nu doar în calitate de profesor, nu doar în calitate de avocat, ci și de președinte al UNBR. Sunt convins, dle președinte, că veți sprijini în continuare Revista Română de Drept Privat, așa cum au făcut-o și predecesorii dumneavoastră și aș zice că ați putea să faceți chiar mai mult decât ei. Îi mulțumesc, de asemenea redactorului-șef de la Revista Română de Drept [Privat], i-am spus că mă bucur să-l am alături de mine și sper că vei fi mai aproape de mine de aici înainte.