O citire constituţională a Legii dării în plată

20 ian. 2017
6 voturi, medie: 2,83 din 56 voturi, medie: 2,83 din 56 voturi, medie: 2,83 din 56 voturi, medie: 2,83 din 56 voturi, medie: 2,83 din 5 (6 votes, average: 2,83 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 2665

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nicolae Cîrstea: Stimate d-le profesor Valeriu Stoica, vă mulțumim pentru că ne-ați primit în această vizită la biroul Stoica și Asociații. Cu ce gânduri la început de an 2017?

Conferintele lunii noiembrie
”

Valeriu Stoica: Ca întotdeauna, întrucât sunt jurist, sunt avocat, sunt profesor de Drept, mă gândesc că și anul acesta, ca și anii care vor veni, ar trebui să însemne consolidarea spațiului de libertate al fiecăruia dintre noi, prin intermediul Dreptului.

Nicolae Cîrstea: Un cuvânt generos la început de an 2017. Începutul de an a venit, în zona noastră juridică, și cu o motivare a Curții Constituționale pe Legea dării în plată. Am fost puși, iată, în această poziție în a doua parte a anului 2016, de a avea aproape o prăpastie, aș zice, între profesioniști, în zona bancară și consumatori. A fost cu adevărat o prăpastie, mai este o prăpastie în acest moment, după pronunțarea și după motivarea Curții Constituționale?

Valeriu Stoica: Prăpastia de care vorbiți a fost una artificială; n-a avut o bază reală și n-ar putea să aibă o bază reală. În realitate nu putem să vorbim de consumatori fără profesioniști și de profesioniști fără consumatori. Aceste două categorii sunt interdependente. Ca urmare, a vorbi de afirmarea intereselor unei categorii în dauna intereselor celeilalte categorii este o strategie foarte proastă. În general, când e vorba de raporturi între oameni, umilirea celuilalt, aroganța sau, pe de altă parte, revolta gratuită, încercarea de creare a dezordinii, sunt la fel de păguboase. În plus, nu trebuie să uităm că fiecare dintre noi este, în același timp, și consumator, și profesionist. Fiecare dintre noi joacă multiple roluri. Chiar în aceste raporturi economice uneori suntem profesioniști – de exemplu noi, avocații, oferim servicii juridice, suntem profesioniști, dar în pauza de prânz mergem, mâncăm la un restaurant, suntem consumatori. Rolurile sunt interșanjabile. De asta, ideea de a crea o prăpastie între unii și alții înseamnă o schizofrenie în noi înșine. Este ca și cum fiecare dintre noi am încerca să punem un zid între calitățile multiple pe care le avem. Idealul este să urmăm o linie a moderației, a echilibrului și a armoniei.

Inițial, așa cum fusese gândită Legea dării în plată, ea nu era de natură să răspundă acestor cerințe de moderație și de echilibru. Nu e mai puțin adevărat că legea asta a părut pentru că, la un moment dat, și profesioniștii, în speță instituțiile financiare și bancare, nu au avut tot timpul cele mai elastice, cele mai flexibile soluții, care să vină în întâmpinarea problemelor reale cu care se confruntau consumatorii din acest domeniu. Și s-a ajuns la un moment dat ca, pe de o parte, profesioniștii să stea închiși în cercul lor zidit, iar consumatorii, la rândul lor, să fie revoltați, nemulțumiți.

Legea dării în plată în lectura inițială părea să mărească această ruptură între profesioniști și consumatori în acest domeniu. Iată de ce lectura pe care o dă Curtea Constituțională acestei legi e de natură să disipeze tensiunile, să înlăture diferențele, să ajungă la această cale a moderației și echilibrului. Pentru că în prima lectură a legii părea să rezulte că ea creează în favoarea consumatorilor, a debitorilor contractelor de credit bancar, un drept potestativ, adică un drept discreționar de a dispune de soarta contractului de credit, ceea ce, evident, nu era de natură să ducă la o soluție de echilibru și la o soluție moderată.

Înțelepciunea Curții Constituționale este că dă o nouă citire legii și în această nouă citire sunt înlăturate tensiunile, aceste conflicte posibile sau reale dintre consumatori și profesioniști. Cum se întâmplă asta cred că e bine să discutăm.

Nicolae Cîrstea: Chiar am știut că dumneavoastră, împreună cu alți colegi de la catedră, alți profesioniști din domeniul juridic, v-ați exprimat în legătură cu Legea dării în plată după momentul în care ea a fost promulgată, dar înainte, totuși, de decizia Curții Constituționale. Câte dintre aceste puncte pe care dumneavoastră le-ați exprimat anterior pronunțării Curții Constituționale se regăsesc în motivarea Curții?

Valeriu Stoica: Într-adevăr, a fost și o conferință, și o culegere de texte – e vorba de această carte, Legea dării în plată, în care sunt adunate opinii provenind din zone diferite. Este un exemplu de bună interdisciplinaritate, pentru că sunt opinii ale universitarilor, ale avocaților, ale practicienilor, ale judecătorilor, ale consilierilor juridici din mediul bancar. Până la urmă, cum spun și în prefața acestei cărți, consolidarea statului de drept într-o țară înseamnă existența unei comunități juridice puternice și a unei culturi juridice corespunzătoare. Și, nu e prima dată când spun lucrul ăsta, editurile de carte, posturile specializate de televiziune, structurile online care au ca tematică preponderentă tematica juridică, toate astea sunt de natură să consolideze cultura juridică în România, sunt de natură să sporească forța comunității juridice din România. Și, ca urmare, legiuitorul nu mai poate să facă ce vrea. Noi suntem tentați să credem că Parlamentul poate să facă ce vrea. Nu este așa. Pe de o parte există cenzuri constituționale care-l împiedică pe legiuitor să derapeze, pe de altă parte există forța comunității juridice care, atunci când apar derapaje legislative reacționează și, la un moment dat, și instituțional se fac corectările necesare. Este ceea ce a făcut și Curtea Constituțională în acest caz. Și principiul pe care Curtea l-a așezat la baza Legii dării în plată în această nouă lectură este vechi. Chiar dacă în vechiul cod civil nu era expres prevăzut, doctrina și jurisprudența acreditaseră acest principiu; în noul cod civil este expres prevăzut.

Pentru a pune de acord Legea dării în plată cu legea fundamentală, Curtea Constituțională a recurs la teoria impreviziunii. Și a spus că, de fapt, dacă se lecturează cu atenție această lege, se observă că fundamentul ei este teoria impreviziunii. Ceea ce este foarte frumos în motivarea Curții Constituționale este că nu se rezumă să identifice acest fundament al legii, dar reelaborează conceptual ideea de impreviziune într-un mod foarte interesant. Nu de puține ori s-a spus – și mărturisesc că și eu spun studenților mei, o făceam până acum, cel puțin, nu cred că o s-o mai fac de aici înainte – că impreviziunea este o excepție de la principiul forței obligatorii a contractului, este o excepție de la ideea autonomiei de voință, este o excepție de la adagiul binecunoscut pacta sunt servanda.

Curtea Constituțională spune: Nu, în realitate există o corelație între principiul pacta sunt servanda, principiul echității și principiul bunei credințe. Asociind aceste principii observăm că, de fapt, impreviziunea nu este excepție de la pacta sunt servanda, ci este o corecție firească, o limitare a acestui principiu în așa fel încât să fie excluse exagerările, să fie excluse abuzurile care pot să se nască la un moment dat, când autonomia de voință n-ar fi limitată. Și spune foarte bine Curtea Constituțională: „Impreviziunea nu este o excepție de la autonomia de voință”. Și ceea ce este foarte important, de asemenea, este că în felul ăsta, de fapt, Curtea Constituțională reacreditează ideea autonomiei de voință ca fundament al contractului, pentru că de multe ori în doctrină, mai ales în cea de stânga, această chestiune a fost pusă în discuție. Și Curtea spune în continuare: „Nu, contractul are la bază autonomia de voință”. Numai că această autonomie de voință are propriile ei limite – principul echității, principiul bunei credințe. Și, ca urmare, dacă pe parcursul executării contractului, dincolo de riscul normal asumat de părți când încheie contractul, apare un risc supraadăugat de natură să dezechilibreze valoarea prestațiilor părților, atunci fie ajustarea contractului, fie încetarea contractului se justifică.

Și spune după aceea Curtea Constituțională, pornind de la această bază teoretică, foarte frumos elaborată, că nu putem accepta – dacă avem acest fundament, în impreviziune – că legea creează un instrument arbitrar, discreționar, pus la dispoziția debitorilor, a consumatorilor.

Nici profesionistul nu trebuie să fie discreționar; și el trebuie să accepte o corecție a contractului, dar această corecție nu poate fi făcută de consumator prin voința sa unilaterală. Această corecție poate fi făcută numai de către instanța de judecată.

Și spune, exemplar, Curtea Constituțională: „La prima lectură legea ar părea să lase impresia că impreviziunea se aplică ope legis, de drept”. De fapt, ce vrea să spună Curtea: la prima lectură, legea pare să ducă la concluzia că debitorul, consumatorul, e singurul care stabilește dacă se aplică sau nu se aplică legea.

Or, în mod normal, dacă vorbim de impreviziune, trebuie să avem în vedere că nu e vorba de o prezumție de impreviziune, cu atât mai puțin de o prezumție absolută de impreviziune. O spune in terminis Curtea Constituțională. Debitorul, consumatorul, trebuie să facă dovada elementelor obiective ale impreviziunii, adică acel eveniment excepțional care a intervenit și e de natură să dezechilibreze raportul dintre părțile contractului – aici poate să fie vorba de criza economică, de alte evenimente asemănătoare –, dar nu este suficient atât. Este nevoie să avem în vedere și conținutul contractului; pentru că dacă în contract este o clauză de impreviziune care aranjează într-un anumit fel efectele eventual excepționale, atunci trebuie să urmăm voința părților și trebuie să ținem seama de acea clauză.

Mai trebuie să ținem seama, de asemenea, de aspectele subiective. Sunt debitorii de rea credință, sunt de bună credință? Și spune Curtea: „Nu trebuie să punem semnul egalității între debitorii de bună credință și cei de rea credință; între cei care nu pot să plătească și cei care pot să plătească. A confunda aceste două categorii înseamnă, de fapt, a săvârși o mare nedreptate”.

Și, în sfârșit, spune foarte bine Curtea Constituțională, „trebuie să se țină seama de efectele concrete pe care le generează evenimentele excepționale”.

Și în concluzie, spune Curtea, „impreviziunea nu operează ope legis, este nevoie ca instanța să aprecieze toate elementele, obiective și subiective ale impreviziunii și, în final, ea să aprecieze care e formula de adaptare sau de încetare a contractului”. Și spune foarte bine Curtea: „Darea în plată este soluția maximală, în funcție de elementele concrete în fiecare speță – și judecătorul trebuie să le analizeze la speță – poate să stabilească o altă modalitate de ajustare a contractului, mai puțin severă. Această formulă, a dării în plată, este formula maximală”.

Așadar, concluzionând, Curtea Constituțională, prin această foarte înțeleaptă motivare, restabilește echilibrul firesc, care părea să fie în pericol, care părea să amenințe și interesele unora, și interesele altora, echilibrul firesc între consumatori și profesioniști, într-un domeniu care-i foarte important, domeniul serviciilor financiare și bancare.

Nicolae Cîrstea: Ne obligă, cu alte cuvinte, domnule profesor, fie ca profesioniști, fie ca consumatori, să ne așezăm la aceeași masă…

Valeriu Stoica: Mai întâi să negociem; și dacă negocierea nu ajunge la niciun rezultat, atunci trebuie să recurgem la serviciile judecătorului. Putem să recurgem și la un mediator, dacă e cazul, dar nimeni nu poate să-și facă dreptate prin propria lui voință unilaterală. Asta nu este justiție; este injustiție.

Nicolae Cîrstea: Știu că mai sunt o serie de excepții asupra cărora trebuie să se pronunțe Curtea, dar cred că acestea asupra cărora s-a pronunțat și motivarea acestora sunt practic cele mai importante dintre excepții, nu?

Valeriu Stoica: Suntem în plină iarnă și afară-i zăpadă. Putem spune că instanța a creat pârtia, deja, și celelalte excepții vor trebui să fie rezolvate în raport cu această albie, cu această pârtie care a fost creată.

Mai sunt câteva aspecte care n-au fost rezolvate prin decizia Curții; speranța mea este că vor fi și ele rezolvate cu ocazia soluționării excepțiilor care se ridică în continuare pe această temă.

Nicolae Cîrstea: În spațiul public au fost voci puternice și de o parte, și de alta a acestei linii de mijloc, a acestui echilibru. Ce le-ați transmite, din punctul dumneavoastră de vedere consumatorilor? Au fost avocați și colegi care au susținut vehement punctul dumnealor de vedere, al consumatorului. Din punctul dumneavoastră de vedere ce ar trebui să înțeleagă consumatorii, cu ce-i ajută legea pe ei?

Valeriu Stoica: Vehemența nu e bună. Cum spuneam mai devreme, moderația și echilibrul sunt calea de aur. Consumatorii nu trebuie să înțeleagă că această soluție a Curții Constituționale îi dezavantajează; dimpotrivă, în locul unei soluții standard, în locul unei soluții trase la șapirograf, Curtea Constituțională presupune o soluție de la caz la caz, o soluție care ține seama de specificul fiecărei spețe, de situația fiecărui consumator, de situația fiecărui profesionist. Numai așa se poate face dreptate.

Și în orice caz, cum spuneam mai devreme, această soluție nu este nici o privilegiere a consumatorului, nici o privilegiere a profesioniștilor. Soluția aceasta a Curții Constituționale și motivarea, mai ales, încearcă să găsească echilibrul între interesele în prezență. Avantajul democrației față de alte tipuri de organizare politică este acela că se bazează pe compromis în sensul bun. Adică se bazează pe armonizarea intereselor. Fie încercăm să salvăm toate interesele în prezență, fie, dacă nu le putem realiza pe toate, atunci nu le sacrificăm pe unele și le păstrăm în totalitate pe celelalte. Ajustăm aceste interese, eventual parțial se sacrifică și de o parte și de alta, pentru ca în final, cel puțin parțial, să fie realizate interesele tuturor.

Repet, au fost două tendințe negative și n-am susținut niciuna dintre ele. Cel puțin prin anii două mii și ceva, băncile, instituțiile bancare nu au avut flexibilitatea să înțeleagă nevoile consumatorilor. Reacția a fost în oglindă. Consumatorii, la rândul lor, au suprareacționat și ei, la rândul lor, n-au mai văzut că până la urmă aceste instituții bancare au un rol în funcționarea economiei de piață. Nu putem concepe economia de piață fără sistem bancar, fără sistem de servicii financiare. Până la urmă, cum spuneam, Curtea Constituțională așează apele în matca lor firească în așa fel încât consumatorii să își poată realiza interesele.

Niciodată n-am spus că trebuie să ignorăm situația dificilă a unor consumatori. Când nu pot să plătească un credit, când sunt în dificultate reală trebuie găsită o soluție pentru ei. Dar această soluție până la urmă nu poate fi standard, ci este nevoie de o judecată de la caz la caz, pe care o face instanța de judecată.

Nicolae Cîrstea: Am putea concluziona domnule profesor, spunând că această Lege a dării în plată și motivarea Curții Constituționale schimbă și niște lucruri în comportamentul consumatorului de servicii bancare pe viitor, dar și a modului de a face acest business în zona băncilor?

Valeriu Stoica: Da. Pentru că am văzut că uneori se spune: Această decizie este o victorie a profesioniștilor; sau este o victorie a consumatorilor. Nu. Decizia este o victorie a bunului simț, este o victorie a moderației și a echilibrului, adică este o victorie comună – și a consumatorilor, și a profesioniștilor.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, vă doresc succes! Să avem un an 2017 bun!

Valeriu Stoica: Să dea Dumnezeu! Și să ne putem vedea pe același drum al moderației și al echilibrului.

Nicolae Cîrstea: Vă mulțumesc, domnule profesor!

O citire constituțională a Legii dării în plată was last modified: ianuarie 31st, 2017 by Valeriu Stoica
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Valeriu Stoica

Valeriu Stoica

Este doctor în drept magna cum laude, avocat, membru al Baroului Bucureşti, profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, autorul a peste 80 de articole, studii şi lucrări de specialitate, publicate atât în România cât şi în străinătate.
A mai scris:

Abonează-te la newsletter