Jurisprudență
Predarea persoanei solicitate în vedere executării mandatului european de arestare. Lipsa motivelor facultative de refuz al executării mandatului european de arestare
Cerere privind emiterea unui ordin de protecţie împotriva pârâtului şi obligarea acestuia la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de reclamantă, precum şi faţă de reşedinţa şi locul său de muncă
Solicitare în vederea recunoaşterii stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. și obligarea pârâtului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale
Contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale prin care a fost recunoscută, de instanţa română, o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, dispunând şi transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România
Exproprierea bunului în raport de justificarea cauzei de utilitate publică. Imposibilitatea admiterii acțiunii în revendicare atât timp cât nu se probează în niciun mod lipsa de valabilitate a titlului de preluare a proprietăţii şi nu se probează existenţa unei preluări abuzive a bunului imobil
Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului şi a activităţilor şi serviciilor publice
Constatarea realizării conţinutului constitutiv al complicităţii la infracţiunea de contrabandă calificată. Recursuri în casație respinse ca fiind nefondate
Modalităţi şi proceduri de aprobare a accesului cetăţenilor români la serviciile medicale acordate pe teritoriul altor state membre ale UE. Interzicerea finanţării retroactive a tratamentelor efectuate în străinătate de către bolnavi care nu au avut aprobarea prealabilă a comisiei Ministerului Sănătăţii
Solicitare privind obligarea unităţii de învăţământ la calculul şi plata, în favoarea membrului de sindicat, personal didactic auxiliar, a sporului de 15% din salariul de bază pentru desfăşurarea activităţii în condiţii periculoase sau vătămătoare
Infracțiuni de lovire sau alte violenţe și amenințare. Constatarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru punerea în executare a mandatului european de arestare. Respingerea contestației la executare ca fiind nefondată
Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea
Solicitare privind anularea deciziei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în contradictoriu cu intimatul Avocatul Poporului și solicitarea sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. Respingerea contestației în anulare ca fiind nefondată
Infracțiuni de instigare la favorizarea făptuitorului și instigare la mărturie mincinoasă. Aplicarea unui tratament sancţionator mai blând și amânarea aplicării pedepsei
Cerere prin care reclamanta a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren și dezmembrarea parcelei de teren menţionate şi formarea, prin dezlipire, a două parcele distincte
Cerere privind recunoașterea stării de discriminare în care se află reclamanții din punct de vedere salarial în raport cu personalul auxiliar de specialitate din cadrul altor curţi de apel. Stabilirea competenței de soluționare a litigiului
Infracţiunea de influenţare a declaraţiilor în formă continuată. Constatarea întrunirii condiţiilor de tipicitate prevăzute de norma de incriminare. Recurs respins ca fiind nefondat
Cerere de revizuire cu privire la deciziile pronunțate în litigii având ca obiect contestaţii la executare formulate împotriva executărilor silite ce conţin dezlegări contrare asupra aceleiaşi chestiuni de drept constând în admisibilitatea căii de atac a recursului în astfel de cauze
Solicitare în vederea dispunerii anulării, în parte, a hotărârii emise de Colegiul Psihologilor din România privind aprobarea normelor referitoare la competenţele profesionale, educaţia, formarea şi atestarea profesională a psihologilor cu drept de liberă practică. Respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind neîntemeiată
Apel exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, fiind nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare. Apel respins ca inadmisibil
Invocarea excepţiei lipsei de interes a recurentului. Admiterea recursului declarat de pârât, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi curţi de apel
Solicitare în vederea obligării pârâților la acordarea către reclamanţi a despăgubirilor reprezentând stimulentul de risc plus dobânda legală penalizatoare. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Dispunerea condamnării revizuentului după soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă. Respingerea recursului ca fiind inadmisibil
Critici în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de constatare a caracterului simulat al contractului. Trimiterea cauzei spre rejudecare
Contestaţie prin care se solicită anularea rezoluţiei inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Respingerea recursului ca fiind nefondat