Infracțiuni de instigare la favorizarea făptuitorului și instigare la mărturie mincinoasă. Aplicarea unui tratament sancţionator mai blând și amânarea aplicării pedepsei

De Redacția ProLege

5 feb. 2024

Vizualizari: 449

NCP: art. 269 alin. (1)
NCP: art. 273 alin. (1)
NCP: art. 39 alin. (1) lit. c)
NCP: art. 41 alin. (1)
NCP: art. 47
NCP: art. 61 alin. (4) lit. c)
NCP: art. 72 alin. (2)
NCP: art. 74
NCP: art. 80
NCP: art. 81
NCP: art. 83 alin. (1)
NCP: art. 85 alin. (1)
NCP: art. 86 alin. (1)
NCP: art. 88
NCP: art. 96 alin. (4) şi (5)
NCPP: art. 117 alin. (1) lit. a)
NCPP: art. 275
NCPP: art. 375
NCPP: art. 396 alin. (1) (4) şi (10)
NCPP: art. 404 alin. (3)
NCPP: art. 405 alin. (1)
NCPP: art. 406 alin. (1)
NCPP: art. 417
NCPP: art. 420 alin. (8)-(10)
NCPP: art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b)

Prin sentința penală nr. 114 din 17 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția I Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2020 s-au dispus următoarele:

1. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. avocat în cadrul Baroului Călărași, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului prev. de art. 47 rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat același inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

2. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpatul a fost reținut în data de 23.09.2019 și arestat preventiv de la data de 24.09.2019 la 26.09.2019.

3. În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitată inculpata C. , sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1), lit. b) teza întâi din C. proc. pen. a fost achitată aceeași inculpată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă prev. de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 72 din C. pen. s-a constatat că inculpata a fost reținută în data de 23.09.2019.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 187/A din 18 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!

Examinând apelurile declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de apelanții intimați inculpați D. și F. împotriva sentinței primei instanțe, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma dispozițiilor art. 417 și art. 420 alin. (8)-(10) din C. proc. pen., Înalta Curte constată toate apelurile declarate în cauză, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

IV.1. În ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că prima instanță a stabilit judicios situația de fapt, urmare a unei minuțioase evaluări asupra mijloacelor de probă în condițiile expuse cărora le-a conferit valoarea probatorie statuată de standardul național dar și al blocului de convenționalitate în condițiile arătate, constatând că faptele de instigare la favorizarea făptuitorului prevăzută de art. 47 rap. la art. 269 alin. (1) din C. pen. și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. reținute în sarcina inculpatului A. nu sunt prevăzute de legea penală, că faptele de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. și instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. reținute în sarcina inculpatului B. nu sunt prevăzute de legea penală, că faptele de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. și de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. reținute în sarcina inculpatei C. nu sunt prevăzute de legea penală, că fapta de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 47 rap. la art. 273 alin. (1) din C. pen. nu este prevăzută de legea penală, în timp ce fapta inculpatei D., în condițiile reținute întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen., fapta inculpatului F. în condițiile expuse întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de favorizare a făptuitorului prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., că fapta inculpatei E. întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. și că fapta inculpatului G., în condițiile expuse întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen.

Din examinarea hotărârii pronunțate rezultă că prima instanță stabilind baza factuală a indicat și mijloacele de probă în mod efectiv pe care ulterior le-a analizat coroborat.

Astfel, prima instanță a evaluat conținutul declarației dată de inculpatul A. la data de 21 ianuarie 2020 (dosar de urmărire penală), respectiv asupra împrejurărilor faptice menționate, declarație ce concordă cu declarația inculpatului B. de la data de 15 ianuarie 2020 dată în cursul urmăririi penale, acesta arătând că nu le-a cerut coinculpaților E., D., F. și G. să își schimbe declarațiile și deși a recunoscut că s-a întâlnit cu numitele E., D. la sediul cabinetului său de avocatură, au evidențiat că acestea au fost aduse de inculpata C. și că inculpatul A. le-a indicat să meargă la instanță și să declare acolo ce aveau de declarat fără a se discuta despre inculpatul G..

De asemenea, prima instanță a relevat și conținutul declarațiilor date în cursul urmăririi penale date de inculpatul H. în care a negat comiterea infracțiunii arătând faptul că nu a discutat cu coinculpatul G. în data de 12.09.2019 la acel moment ca urmare a relațiilor de conflict dintre cei doi, dat de existența unui alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Călărași, precum și al declarației martorului I. care a relatat posibilitatea ca în data de 10.09.2015 inculpata C., nepoata soției sale să fi venit la domiciliu său și i-a spus că ar fi bine ca ginerele martorului, inculpatul F. să se împace cu inculpatul B., martorul fiind de acord. Totodată inculpata C. i-a precizat martorului că ar fi bine ca fiica sa, inculpata D. și cumnata sa, inculpata E. să meargă la un avocat pentru a le pune în temă cu procesul, indicând faptul că, în cursul aceleiași zile sau a doua zi a fost la domiciliul fiicei sale, inculpata D., spre a-i povesti cele întâmplate iar aceasta i-a precizat că discutase și ea cu inculpata C. cu privire la aceleași aspecte și conveniseră, împreună și cu inculpata E., să meargă la un avocat, martorul precizând că inculpatul B. nu i-a cerut niciodată să vorbească cu fiica sa sau cu ginerele F. pentru ca cei doi să se împace cu el.

Prima instanță în propriul său examen de apreciere asupra mijloacelor de probă consideră ca fiind concordantă declarația inculpatei C. dată în cursul urmăririi penale celor menționate anterior, aceasta evidențiind cu ocazia audierii sale, în calitate de inculpată, în data de 20.01.2020, faptul că le-a dus pe coinculpatele E. și D. la sediul cabinetului de avocatură al inculpatului A., soțul său, inculpatul B., aflându-se deja acolo. Aceeași inculpată a declarat că cele două coinculpate au precizat inculpatului A. că doresc să se termine cât mai repede procesul iar inculpata E. a precizat că nu știe să scrie și să citească. Totodată a precizat că nici ea, nici inculpații B. și A. nu au cerut coinculpatelor E. și D. să își modifice declarațiile iar despre inculpatul F. nu s-a discutat.

De asemenea, a arătat că în sens contrar inculpatul F. care, audiat în calitate de inculpat în data de 12.09.2019 și respectiv în data de 18.11.2019 a precizat faptul că în data de 11.09.2019 la domiciliul său a venit coinculpata C. care i-a cerut concubinei sale, D., să meargă la avocatul inculpatului B. care i-a cerut concubinei sale, D., să meargă la avocatul inculpatului B. să discute cu acesta. Concubina sa a fost de acord și la întoarcere i-a povestit că avocatul inculpatului B. i-a spus că ar fi bine să își schimbe declarația și să spună că declarația dată în cursul urmăririi penale a fost dată la nervi. Totodată concubina sa, inculpata D. i-a spus că același avocat ar fi spus că ar fi bine ca și inculpatul F. să își schimbe declarațiile iar dacă va proceda astfel va primi o amendă care va fi achitată de inculpatul B.. Potrivit aceluiași inculpat, la instanță, la termenul din data de 12.09.2019, inculpatul B. i-a atras atenția să aibă grijă ce va spune și să dea declarație conform celor transmise de concubină, pentru a nu ajunge el la închisoare.

Inculpata D. a precizat în declarația din 12.09.2019 faptul că în cabinetul lui A. se afla inculpatul B., care i-a cerut avocatului să le spună ce să declare la judecătorie, iar inculpata E. a declarat la data de 18.11.2019 că în cabinetul avocatului, inculpatul B. i-a spus să fie atentă la ce îi zice avocatul și cum va vorbi în instanță.

Prima instanță a evaluat și declarațiile date în etapa cercetării judecătorești ale inculpatelor E. și D. care au recunoscut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă declarând că la data de 11.09.2019 au fost preluate de la domiciliu cu autoturismul de inculpata C., soția inculpatului B. și duse la cabinetul apărătorului celui din urmă, inculpatul A. pentru ca acesta să le învețe ce să declare a doua zi în fața instanței, astfel încât să fie pronunțată o hotărâre în favoarea inculpatului B.. Inculpata C. le-a asigurat că, în cazul în care vor fi amendate pentru schimbarea declarațiilor, familia Bodîrlău va plăti amenzile. Potrivit depoziției inculpatei D., înainte de a intra în cabinetul avocatului, inculpata C. i-a pus în vedere să își lase telefonul mobil în mașină. Potrivit aceleiași inculpate, în cadrul acestei întâlniri, la solicitarea inculpatului B., inculpatul A. le-a pus în vedere inculpatelor E. și D., și prin intermediul celei din urmă, concubinului acesteia, inculpatul F., persoană vătămată în dosarul Judecătoriei Călărași nr. 2130/202/2019, să își schimbe depozițiile din faza de urmărire penală (pe care în prealabil le-a citit din rechizitoriu) și le-a sugerat ce ar trebui să declare în fața instanței, astfel încât clientul său să fie achitat, respectiv inculpatei D., inculpatul A. i-a spus să declare la Judecătoria Călărași că de la urmărire penală pentru că era supărată și nervoasă iar pe inculpata E. același inculpat A. a instruit-o să declare că nu își amintește ce a spus când a fost audiată în faza de urmărire penală, că nu știe care și că nu i-a fost citită declarația.

Prima instanță a coroborat declarațiile anterior menționate și cu conținutul convorbirii telefonice purtată de inculpata C. cu martorul I., tatăl inculpatei D., cu interceptarea și înregistrarea convorbirilor purtate între D. și E., în biroul 310 din cadrul I.P.J. Călărași, în data de 12.09.2019, între orele 16:20-22:30.

Totodată, a mai făcut referire la declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul G. care a recunoscut săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, arătând că în data de 12.09.2019, fiind citat la Judecătoria Călărași a fost abordat de avocatul lui H., A., care i-a spus să iasă din sală și să aștepte puțin. Imediat în urma lui a ieșit inculpatul H. și i-a spus că inculpatul B. s-a împăcat cu inculpatul F., cerându-i să nu mai declare în fața instanței că inculpatul B. l-a amenințat pe inculpatul F., pentru a se putea termina procesul.

Inculpatul H. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarând că nu a avut discuții cu inculpatul G. la instanță în data de 12.09.2019 și că nu mai vorbește cu acesta de 2 ani de zile, întrucât sunt în conflict.

De asemenea, prima instanță a constatat ca fiind relevante și convorbirile purtate de F. și G., care au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Călărași în celula 1, în perioada 12.09.2019, ora 17:11-13:09.2018, ora 12:10.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

În cursul urmăririi penale cu ocazia audierii lor, inculpații B. și C. au negat săvârșirea infracțiunilor, declarând că inculpatele D. și E. s-au dus din proprie inițiativă la avocat, iar acesta nu le-a determinat să își schimbe declarațiile.

Declarații similare a dat și inculpatul A., care a precizat că în cadrul întâlnirii ce a avut loc în cabinetul său în data de 11.09.2020 nu le-a învățat pe D. și E. să își schimbe declarațiile, doar le-a citit din rechizitoriu declarațiile date în cursul urmăririi penale și le-a atras atenția să spună adevărul, subliniind că nu s-au purtat discuții cu privire la inculpatul F.. De asemenea, s-a mai făcut referire și la convorbirea din data de 10.09.2019, ora 17:59, inculpatul B. apelându-l pe inculpatul A. și l-a înștiințat că „ăștia” au primit citații de la Judecătoria Călărași pentru termenul de judecată din data de 12.09.2019, inculpatul A. replicând „Așa că mâine vii, vii cu…” stabilind o întâlnire în ziua următoare după ora 4 și punându-i în vedere lui B. să îl anunțe în prealabil. Urmare a acestei înțelegeri, în discuția telefonică din data de 11.09.2019, ora 16:19:28, avocatul confirmă că se află în birou. După câteva secunde, la ora 16:19:53, inculpatul B. a apelat-o pe soția sa, inculpata C. și i-a transmis „Hai du-te că e acolo!”, reacția acesteia fiind una de înțelegere a aspectelor la care se referă soțul său, sens în care a afirmat doar „Hai Pa”. La foarte scurt timp, în aceeași zi la ora 16:48:05, inculpatul A. l-a contactat telefonic pe inculpatul B. și a întrebat „Unde sunt acele minunate persoane? Unde sunt rudele tale?”.

Instanța de control judiciar constată că prima instanță a efectuat un examen propriu asupra mijloacelor de probă administrate în cauză și nicidecum o redare a conținutului declarațiilor la care a făcut referire, evidențiind aspectele de concordanță ca și cele contrare, în raport cu împrejurările de fapt punctuale pe care le-a redat, relevând și conținutul convorbirilor telefonice la care s-a referit.

Totodată, în mod judicios prima instanță s-a raportat la blocul de convenționalitate european invocat, relevând o distincție importantă cu privire la admiterea depoziției unui martor absent, delimitând-o ca fiind preliminară în raport cu mărturia în cauză și valoarea acesteia dacă constituie o probă unică sau decisivă.

De asemenea, a menționat că toți inculpații cu excepția inculpaților A. și H. au refuzat să dea declarații, exercitându-și dreptul la tăcere, o poziție similară manifestând și martorul I., tatăl inculpatei D.. În aceste condiții, în mod evident, inculpații A., B., C. și H., care au negat constant săvârșirea faptelor imputate nu au avut posibilitatea să adreseze întrebări acestora, nefăcând-o nici în cursul urmăririi penale.

Prima instanță a mai reținut că în cauză declarațiile coinculpaților care au recunoscut săvârșirea faptelor imputate și care furnizează elemente factuale privind implicarea coinculpaților A., B., C. și H. se coroborează exclusiv cu procesele-verbale de consemnare a convorbirilor ambientale și telefonice interceptate, având în consecință caracter de probe, cel puțin esențiale în soluționarea acțiunii penale, chiar exclusive în cazul inculpatului B..

Cu toate acestea o soluție de condamnare nu se poate baza în exclusivitate pe declarația unui astfel de martor (Mayali v. Franța). Faptul că declarațiile au fost date de coinculpați și nu de către martori nu are nicio relevanță, având în vedere înțelesul autonom al noțiunii de martor (a se vedea Vidal c. Belgiei, 22 aprilie 1992, § 33).

Prima instanță a concluzionat că nu pot fi garanții care să compenseze suficient inconvenientele legate de admiterea unei asemenea probe, pentru a permite o apreciere corectă și echitabilă a fiabilității acesteia. Inculpatul A. a solicitat în cursul urmăririi penale efectuarea unei confruntări pentru a putea adresa întrebări martorelor E. și D., organul de urmărire penală respingând acest mijloc de probă, audierea coinculpaților și a martorului R. nu a fost înregistrată cu mijloacele tehnice audio sau audiovideo pentru a se putea proceda la ascultarea înregistrărilor în ședință publică.

In fața instanței de apel, intimații inculpați A., E., G. și C., având pe rând cuvântul, au învederat că nu doresc să dea declarații în cauză, iar apelanții intimați inculpați D. și F. au precizat că nu doresc să dea declarație în cauză și că își mențin declarațiile anterioare. De asemenea, Înalta Curte, în temeiul art. 420 alin. (5) din C. proc. pen. coroborat cu art. 100 alin. (2) din același cod, a admis cererea în probațiune a Ministerului Public și a încuviințat audierea, în calitate de martor, a numitului I., apreciind-o relevantă sub aspectul tezei probatorii, punând în vedere inculpaților H. și B. să se prezinte pentru a-și exprima poziția procesuală, în sensul dacă doresc să dea declarație în fața instanței de apel.

Martorul I. a arătat că se află în relație de rudenie cu inculpata D.. Față de cele precizate de martorul I., președintele completului a adus la cunoștința acestuia faptul că art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. care îi permite, având în vedere relația de rudenie cu inculpata D., să nu dea o declarație în prezenta cauză și a pus în vedere martorului să precizeze dacă dorește să dea sau nu o declarație în prezentul dosar. Martorul I. a arătat că a dat declarație la IPJ Călărași, precizând faptul că nu dorește să dea o nouă declarație în prezenta cauză.

Înalta Curte, față de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a luat act de manifestarea de voință a martorului I., în sensul că nu dorește să dea declarație în cauză.

Președintele completului, având în vedere dispoziția de la termenul anterior, a pus în vedere apărătorilor aleși ai inculpaților H. și B. să precizeze dacă inculpații doresc să dea declarație în fața instanței de apel.

Apărătorul ales al intimatului inculpat H. a susținut că nu a reușit să ia legătura cu clientul său și nu cunoaște motivul pentru care nu este prezent la acest termen.

De asemenea, a precizat faptul că i-a comunicat la termenul anterior data la care s-a acordat termen de judecată și că l-a întrebat dacă dorește să dea declarație, acesta confirmându-i că ar dori să dea declarație.

Apărătorul ales al intimatului inculpat B. a precizat că nu a reușit să ia legătura cu clientul său, însă soția acestuia i-a comunicat că inculpatul ar dori să își exprime personal opțiunea în fața instanței de apel.

Reprezentantul Ministerului Public a susținut că, din punctul de vedere al parchetului, lipsa a inculpaților H. și B. este nejustificată, însă, având în vedere că există elemente din care rezultă că acești inculpați ar dori să dea declarații în cauză, a formulat concluzii de amânare a cauzei.

Înalta Curte, după deliberare, a constatat că este o lipsă nejustificată a intimaților inculpați H. și B. și că prezenta cauză se află la al patrulea termen de judecată în care aceștia puteau să își exprime poziția procesuală.

Instanța de control judiciar consideră că nu poate avea în vedere criticile și argumentele din apelul parchetului cu privire la îndeplinirea obligațiilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au suspecții A., B., H., C., F., E., G., D., precum și cele legate de calitatea de inculpați a acestora, inclusiv cu privire la dreptul la tăcere, cât și la posibilitatea renunțării la acesta, că inculpatul A. a dorit să fie efectuată cercetarea judecătorească în cauză, că nici inculpatul A. și nici inculpatul H. nu au dorit să dea declarație, la termenul din 29 iunie 2021, că inculpații B. și C. s-au prevalat de dreptul la tăcere, cu privire la probe, la faptul că toate audierile efectuate au fost înregistrate, niciun inculpat nesolicitând nici în cursul urmăririi penale și nici în cursul judecății ascultarea înregistrării declarațiilor date în cursul urmăririi penale, chiar prima instanța putând să le asculte, că într-adevăr unele din declarațiile date la IPJ Călărași nu au fost înregistrate din motive obiective, ceea ce nu afectează legalitatea declarației, că inculpaților A., B., C. și H. care nu au recunoscut săvârșirea infracțiunilor în cursul urmăririi penale și care au fost achitați, în contextul în care șase inculpați s-au prevalat de dreptul la tăcere în fața primei instanțe și nu le-a fost afectat dreptul la apărare, precum și că declarațiile date în cursul urmăririi penale coroborate și cu interceptările efectuate în cauză confirmă acuzațiile formulate de către parchet cu privire la cei patru inculpați achitați și se impune condamnarea acestora.

Astfel, Înalta Curte constată că în apel, poziția exprimată a inculpaților A., E., G. și C., D. și F., a fost aceea că nu doresc să dea declarație în cauză și că își mențin declarațiile anterioare. Totodată, nu au putut fi audiați nici inculpații B. și H., lipsind nejustificat și timp de patru termene nu și-au precizat poziția. De asemenea, martorul I. nu a putut fi audiat, având în vedere relația de rudenie în condițiile menționate, de altfel aceeași poziție a martorului de a nu da declarație a fost constantă, întrucât în raport cu aceleași prevederi legale, nici în fața instanței acesta nu a fost audiat.

Înalta Curte constată în baza propriei evaluări asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanță și în apel prin prisma și a blocului de convenționalitate european, respectiv art. 6 § 3 lit. d) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, cât și în mod suplimentar față de jurisprudență invocată și care este incidentă de către primă instanță, este aplicabilă și cauza Schatschaschwili împotriva Germaniei, Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului care „a confirmat că lipsa unui motiv întemeiat pentru ca un martor să nu se înfățișeze nu poate fi hotărâtor, în sine, pentru lipsa caracterului echitabil al unui proces, deși a rămas un factor foarte important care trebuie pus în balanță în momentul evaluării caracterului echitabil în ansamblu și unul care ar putea înclina balanța în favoarea constatării unei încălcări a art. 6 § 1și § 3 lit. d). În plus, având în vedere că preocuparea sa principală era aceea de a stabili dacă procesul a fost echitabil în ansamblu, Curtea ar trebui să verifice nu doar existența unui număr suficient de măsuri de contrabalansare în cauzele în care declarația martorului absent a fost temeiul unic sau decisiv pentru condamnarea reclamantului, ci și în cauzele în care aceasta a considerat că nu este clar dacă proba respectivă a fost unică sau decisivă, dar, cu toate acestea, a fost convinsă că avea o pondere mare și admiterea sa ar fi dezavantajat apărarea. Amploarea măsurilor de contrabalansare necesare pentru ca un proces să fie considerat echitabil ar depinde de ponderea declarației martorului absent. Cu cât este mai importantă declarația respectivă, cu atât mai mare este importanța măsurilor de contrabalansare pentru ca procesul în ansamblu să fie considerat echitabil (a se vedea, de asemenea, Boyets, pct. 76 și Valdhuter împotriva României, nr. 70.792/10, pct. 45, 27 iunie 2017).

Existența unor suficiente măsuri de contrabalansare, inclusiv măsuri care să permită să se efectueze o apreciere echitabilă și adecvată a fiabilității declarației martorului absent se fundamentează pe următoarele elemente care sunt relevante în acest context: a) dacă instanța de fond a examinat cu precauție declarația neverificată a unui martor absent;b) dacă instanțele naționale au făcut o motivare detaliată; c) dacă există probe coroborate în susținerea declarațiilor neverificate ale martorului, d) dacă reclamantul sau apărătorul său a avut posibilitatea de a pune întrebări martorului în faza de urmărire penală;e) dacă apărarea a avut posibilitatea să pună propriile întrebări martorului în mod indirect în cursul procesului; f) dacă inculpatul a avut posibilitatea să prezinte propria versiune a evenimentelor și să pună la îndoială credibilitatea martorului absent (cauza Schatschaschwili, pct. 125-131)”.

Așadar, în contextul cauzei de față, atâta timp cât inculpații mai sus menționați, care s-au prevalat de dreptul la tăcere și care se circumscriu accepțiunii de martor care are caracter autonom, nu au putut fi audiați nici în primă instanță și nici în apel, în condițiile expuse și la prima instanță și în apel, imposibilitatea audierii nici a martorului I., având în vedere poziția exprimată de a nu da declarație, în raport cu gradul său de rudenie în condițiile arătate, nu au putut fi puse întrebări pentru a se lămuri în mod nemijlocit, oral și contradictoriu baza factuală, așa încât numai declarațiile date în cursul urmăririi penale coroborate cu aspectele din convorbirile telefonice și ambientale nu asigură standardul probator necesar unei soluții de condamnare a inculpaților A., B., C. și H. pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În procesul deliberării, Înalta Curte a încercat ascultarea audierilor inculpatelor D. și E. de pe suportul optic indicat și aflat la dosar, însă din ascultarea acestora a rezultat numai punerea în vedere a drepturilor și obligațiilor acestora, fără a putea fi ascultat și conținutul declarațiilor propriu-zise, întrucât nu se mai auzea altceva.

Așadar, atât prin prisma standardului național, al contradicțiilor dintre declarațiile inculpaților în condițiile menționate care s-ar corobora numai cu conținutul convorbirilor telefonice și ambientale menționate, cât și a standardului blocului de convenționalitate european menționat, prin imposibilitatea punerii întrebărilor și verificării acuzațiilor, în tot cursul procesului penal, în condiții de contradictorialitate, oralitate și nemijlocire, nu există suficiente măsuri de contrabalansare a celor susținute numai în cursul urmăririi penale, așa încât fiabilitatea declarațiilor este afectată, Înalta Curte neputând să-și formeze convingerea că acuzațiile aduse inculpaților A., B., C. și H. au fost dovedite dincolo de orice îndoială rezonabilă și că s-ar impune condamnarea fiecăruia dintre aceștia pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte constată că soluția de achitare a intimaților inculpați A., B., C., H. pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, pronunțată de către prima instanță este legală și temeinică.

Totodată, nici cel de-al doilea motiv de apel al parchetului referitor la netemeinicia hotărârii pronunțate sub aspectul individualizării sancțiunilor dispuse inculpaților D., E., F. și G. nu este fondat, întrucât prima instanță a făcut o justă individualizare, prin prisma dispozițiilor art. 74 din C. pen., în raport cu faptele și persoanele inculpaților mai sus menționați.

Înalta Curte, verificând sentința pronunțată de prima instanță a constatat că aceasta a examinat în mod detaliat și în raport cu fiecare dintre inculpații menționați în mod efectiv criteriile legale, ținând cont de circumstanțele săvârșirii faptei, respectiv în legătură cu o infracțiune prev. de art. 273 din C. pen., infracțiune cu un grad de pericol generic mediu, importanța elementelor factuale cu privire la care au fost furnizate informații contrare realității și valoarea probatorie a declarației în ansamblul celorlalte elemente de probă din dosar, faptul că nu s-a încercat plasarea organelor judiciare pe o pistă falsă, iar privind circumstanțele personale a reținut că F. a mai fost anterior implicat în raporturi penale de conflict și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, inculpatele D. și E. nu sunt cunoscute cu antecedente penale și au adoptat o poziție sinceră de recunoaștere a infracțiunilor, iar inculpatul G. este recidivist, fiindu-i aplicată o pedeapsă de 1 an și 7 luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere, prin sentința penală nr. 162/23.10.2018 pronunțată în dosarul x/2018 al Judecătoriei Călărași, definitivă prin decizia penală nr. 72 A din 21.09.2018 a Curții de Apel București; în cursul urmăririi penale și al judecății a recunoscut săvârșirea infracțiunii.

Prima instanță a ținut cont de cererile inculpaților D., E., F. și G. de judecare a cauzei în baza procedurii simplificate, admise prin încheierea de ședință din data de 29 iunie 2021 și a redus limitele legale ale pedepsei închisorii cu 1/3 iar în cazul pedepsei amenzii cu 1/4.

Astfel, a apreciat că în cazul inculpaților D. și F. o pedeapsă cu închisoare de 8 luni de zile orientată spre minimul special redus al pedepsei prevăzute de lege este suficientă pentru atingerea scopului și funcțiilor pedepsei.

Totodată, prima instanță a considerat că față de ambii inculpați sunt incidente în cauză dispozițiile art. 83 alin. (1) din C. pen. amânarea aplicării pedepsei, întrucât pedeapsa stabilită în cauză este închisoarea de 8 luni, inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii, inculpații și-au manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, inculpații au recunoscut și a regretat fapta comisă, uzând de prevederile procedurii prevăzute de art. 375 din C. proc. pen., fiind persoane care nu prezintă o periculozitate care să justifice aplicarea imediată a pedepsei, scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, respectiv prin amânarea aplicării pedepsei.

Față de ambii inculpați, prima instanță a făcut aplicarea art. 396 alin. (1), (4) și (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (1) din C. pen., art. 85 alin. (1) din C. pen. evidențiind expres măsurile de supraveghere, art. 86 alin. (1) din C. pen., art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen. în condițiile expuse în sentință pentru fiecare inculpat, art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. rap. la art. 88 din C. pen.

În cazul inculpatei E. analiza de ansamblu a materialului probator administrat în cauză a relevat că sunt îndeplinite condițiile obiective și subiective prevăzute de art. 80 din C. pen. pentru a dispune renunțarea la aplicarea pedepsei. Cu privire la condițiile obiective instanța a constatat că: (i) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. este închisoarea de la 3 la 6 luni sau amenda; (ii) infracțiunea comisă de inculpată are o gravitate redusă in concreto, față de natura și întinderea urmărilor produse, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit. Cu privire la condițiile subiective instanța a constatat că: (i) inculpata E. nu a mai fost anterior condamnată printr-o hotărâre definitivă, astfel cum rezultă din copia cazierului judiciar, nefiind cunoscută cu antecedente penale; (ii) inculpata nu a beneficiat în ultimii 2 ani de măsura renunțării la aplicarea pedepsei; (iii) inculpata nu s-a sustras de la urmărirea penală ori de la judecată și nici nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului ori tragerea sa la răspundere penală, prezentându-se, atât în fața organelor de urmărire penală, cât și în fața instanței de fond.

Prima instanță a reținut, totodată că inculpata E. este o persoană de 72 de ani, este integrată social, iar anterior comiterii infracțiunii a avut o conduită corectă, până la această vârstă neexistând situații în care să încalce normele legale, opinând că inculpata E. a conștientizat care sunt urmările adoptării unui comportament contrar normelor legale, condiții în care, în raport cu posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună având în vedere consecințele pe care le-ar avea asupra persoanei inculpate.

Astfel, a constatat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei există și a fost săvârșită de aceasta, în baza art. 80 din C. pen. a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpata E. pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. și în baza art. 81 din C. pen., i s-a aplicat un avertisment.

În ceea ce îl privește pe inculpatul G. prima instanță, ținând cont, atât de circumstanțele reale, cât și de cele personale, a apreciat că este suficient a se stabili în sarcina acestuia pedeapsa amenzii penale și nu pedeapsa cu închisoarea, scopul pedepsei, respectiv atenționarea și responsabilizarea acestuia cu privire la consecințele încălcării legii penale, putând fi atins astfel.

În privința limitelor speciale ale zilelor amenzii la care s-a raportat instanța, prevăzute la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen. reține că pentru inculpatul G., acestea urmează a fi reduse cu o pătrime, ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., astfel încât sunt cuprinse între 135 și 225 zile-amendă, iar în ce privește cuantumul unei zile-amendă instanța l-a apreciat la suma de 10 RON, având în vedere veniturile realizate de inculpat, acesta fiind angajat în calitate de muncitor necalificat în cadrul S.C. L. S.R.L Slatina.

Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța a apreciat că pedeapsa ce se impune a fi aplicată inculpatului G. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 273 alin. (1) din C. pen. este de 150 zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile amendă fiind de 10 RON, ceea ce a determinat condamnarea inculpatului la amenda de 1.500 RON.

Prima instanță, în baza art. 273 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. a condamnat inculpatul G. la 1500 RON amendă penală (150 zile amendă x 10 RON cuantumul unei zile-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului G. aflată la dosarul cauzei la fila x d.i. a rezultat că prin sentința penală nr. 488/05.12.2019 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019 inculpatul a fost condamnat la 3600 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice.

Prima instanță a constatat că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă anterior rămânerii definitive a sentinței penale anterior menționate, aceasta fiind concurentă cu cea pentru a cărei săvârșire inculpatul a fost condamnat prin sentința anterior menționată.

În aceste condiții, în baza art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. instanța a contopit pedeapsa amenzii aplicate în cauză cu cea aplicată prin sentința penală nr. 488/05.12.2019 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin neapelare la data de 24.12.2019 în pedeapsa cea mai grea, de 3600 RON (180 de zile amendă x 20 RON/zi) la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă de 1500 RON, rezultând o pedeapsă de 4100 RON.

Potrivit deciziei nr. 20/2020 Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală numărul de zile amendă al pedepsei rezultante a amenzii este cel mai mare, respectiv 180 la care s-a adăugat sporul de o treime din cele 150 de zile amendă stabilite în prezenta cauză, rezultând 230 de zile amendă. Cuantumul unei zile amendă a fost stabilit potrivit aceleiași decizii prin împărțirea cuantumului pedepsei rezultante a amenzii la numărul zilelor amendă, rezultând o sumă de 17,8 RON aferentă unei zile amendă.

În temeiul art. 63 alin. (1) din C. pen. s-a pus în vedere inculpatului că neexecutarea, cu rea-credință a pedepsei amenzii, în tot sau în parte, se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În baza art. 72 alin. (2) din C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din data de 12.09.2019 și din data de 01.04.2018 (dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Călărași), adică 2 zile de amendă.

Înalta Curte consideră ca fiind excesivă solicitarea parchetului de a se aplica inculpatelor E. și D. pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special cu suspendarea sub supraveghere, acestea fiind fără antecedente penale, având o atitudine constantă de recunoaștere, în raport cu individualizarea sancțiunii și modalitatea de executare dispuse de prima instanță.

Altfel spus, prima instanță a motivat judicios și a stabilit diferențiat în funcție de contribuția inculpatelor la comiterea infracțiunii, la gravitatea acesteia, făcând distincții și în raport cu fiecare persoană, în parte, analizând în mod distinct și cu dispozițiile legale incidența amânării aplicării pedepsei în condițiile inculpatei D. și a renunțării la aplicarea pedepsei în condițiile inculpatei E., aceasta din urmă având și vârsta de 72 de ani, conduita corectă, conștientizarea urmărilor adoptării unui comportament contrar normelor legale, condiții în care, față de posibilitățile sale de îndreptare, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună, având în vedere consecințele pe care le-ar avea asupra persoanei inculpate.

Instanța de control judiciar consideră că în cazul celor două inculpate, prima instanță a făcut o temeinică evaluare concretă a tuturor circumstanțelor personale ale fiecăreia dintre inculpate, aplicând distinct cele două modalități de individualizare, justificând scopul acestora, așa încât critica de netemeinicie a parchetului este nefondată.

Totodată și în cazul inculpatului F. solicitarea parchetului de aplicare acestuia a unei pedepse cu executare în regim de detenție ca urmare a contribuției date de ajutor al coinculpatului B., precum și datele din fișa de cazier a acestuia față de condamnările anterioare este excesivă, în raport cu modalitatea judicioasă a primei instanțe de a stabili o pedeapsă de 8 luni închisoare cu amânarea executării acesteia în condițiile arătate, condamnările din fișa de cazier nu atrag inaplicabilitatea modalității de executare menționate, în raport au art. 80 alin. (2) lit. a) din C. pen., așa încât fiind îndeplinită și această condiție, aprecierea asupra finalității modalității de executare, în sensul că este o persoană care nu prezintă o periculozitate care să justifice aplicarea imediată a pedepsei, scopul legal al pedepsei aplicate putându-se realiza cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, prin amânarea aplicării pedepsei, este justificată.

Înalta Curte consideră că nu este fondată nici solicitarea parchetului în ceea ce privește pedeapsa și modalitatea de sancționare a inculpatului G., întrucât prima instanță a motivat temeinic că, aplicarea pedepsei amenzii penale față de condamnările anterioare și nu pedeapsa cu închisoarea, scopul acesteia, respectiv atenționarea și responsabilizarea acestuia cu privire la consecințele încălcării legii penale, poate fi atins astfel, ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 96 alin. (4) și (5) din C. pen., așa cum s-a invocat în apelul parchetului.

În raport cu aceste considerente, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, iar apelul parchetului este nefondat.

IV.2. Referitor la apelul declarat de apelanta intimată inculpată D. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță:

Înalta Curte consideră că motivul de apel invocat privind greșita individualizare a modalității de executare aplicate, respectiv amânarea aplicării pedepsei, apreciind că se impune renunțarea aplicarea pedepsei, în condițiile art. 80 din C. pen., și în baza art. 81 din C. pen. aplicarea unui avertisment, ca fiind nefondat.

Astfel, instanța de control judiciar consideră că prima instanță a făcut o legală și temeinică motivare asupra stabilirii de 8 luni închisoare, cu aplicarea amânării executării pedepsei, printr-o analiză plurală asupra criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen. cărora le-a dat efectivitate.

S-a reținut că fapta inculpatei D., care fiind audiată în data de 12.09.2019, în calitate de martoră a dat declarații mincinoase în dosarul Judecătoriei Călărași cu numărul x/2019, contrare celor din faza de urmărire penală, cu scopul de a influența soluția ce urma a fi dispusă în cauză și să zădărnicească tragerea la răspundere penală a inculpatului B. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, prima instanță a ținut cont că D. nu este cunoscută cu antecedente penale, a adoptat o poziție de recunoaștere a infracțiunii, că a uzat de procedura simplificată, așa încât a redus limitele de pedeapsă în condițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., stabilind o pedeapsă de 8 luni închisoare, considerând că sunt aplicabile dispozițiile art. 83 alin. (1) din C. pen., că și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, considerând că este o persoană care nu prezintă o periculozitate care să justifice aplicarea imediată a pedepsei, iar scopul legal al pedepsei aplicate poate fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, respectiv amânarea aplicării pedepsei.

Instanța de control judiciar consideră că în cauză, ar fi îndeplinite numai formal condițiile prevăzute de art. 80 și art. 81 din C. pen., întrucât în concret față de natura și modalitatea comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă în condițiile arătate, gravitatea chiar dacă redusă a faptei comise reflectă totuși contribuția apelantei intimate inculpate D. la săvârșirea unei infracțiuni contra înfăptuirii justiției, infracțiune de pericol, concretizată în afirmațiile pe care inculpata, cu ocazia audierii în calitate de martoră în cauza penală nr. x/2019 aflată pe rolul Judecătoriei Călărași le-a făcut în legătură cu împrejurări esențiale ale cauzei, fiind martoră oculară la momentul proferării de amenințări de către inculpatul B. la adresa inculpatului F. pentru a-și retrage plângerea penală formulată, ulterior negând modul de derulare al faptelor în cazul inculpatei D., și circumstanțele favorabile menționate, așa încât stabilirea numai a pedepsei de 8 luni închisoare cu amânarea aplicării acesteia, în condițiile art. 396 alin. (1), (4) și (10) raportat la art. 83 din C. pen. față de apelanta intimată inculpată pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 273 alin. (1) din C. pen. poate să asigure îndreptarea acesteia și să-și atingă finalitatea.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că apelul declarat de apelanta intimată inculpată D. împotriva sentinței primei instanțe, nu este fondat.

IV.3. În ceea ce privește apelul declarat de apelantul intimat inculpat F. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță:

Înalta Curte consideră că motivul de apel invocat de apelantul intimat inculpat F. cu privire la greșita individualizare, în sensul stabilirii a pedepsei de 8 luni închisoare cu amânarea executării acesteia, în condițiile art. 83 din C. pen., în loc de aplicarea pedepsei amenzii, este nefondat.

Instanța de control judiciar consideră că prima instanță a făcut o justă individualizare a pedepsei și a modalității de executare a acesteia, dând efectivitate circumstanțelor legale prevăzute de art. 74 din C. pen., făcând referire la gravitatea faptei, la circumstanțele personale ale apelantului intimat inculpat, că a mai anterior implicat în raporturi penale de conflict și a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a uzat de procedura simplificată, că și-a manifestat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, nu prezintă o periculozitate care să justifice aplicarea imediată a pedepsei, scopul legal al pedepsei aplicate putând fi realizat cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, respectiv prin amânarea aplicării pedepsei.

Înalta Curte apreciază că nu se impune aplicarea unei pedepse cu amendă penală apelantului intimat inculpat F., ținând cont în mod plural de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., niciunul dintre acesta neprevalând, așa încât gravitatea faptei comise, recunoscută și regretată de inculpat, modalitatea comiterii ei, în sensul că fiind audiat la data de 12.09.2019 în calitate de persoană vătămată în dosarul Judecătoriei Călărași nr. 2130/202/2019 a dat declarații nereale, contrare celor din faza de urmărire penală, încercând să influențeze soluția ce urma a fi dispusă în cauză și să zădărnicească tragerea la răspundere penală a inculpatului B., acordând astfel un ajutor coinculpatului B., întrunind condițiile de tipicitate ale infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) din C. pen., este o infracțiune de pericol, care aduce atingere unei valori sociale importante, înfăptuirea justiției, așa încât singura care își poate atinge finalitatea este pedeapsa de 8 luni închisoare cu amânarea aplicării acesteia, în condițiile art. 396 alin. (1), (4) și (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen.

În raport cu cele mai sus menționate, Înalta Curte consideră că apelul declarat de apelantul intimat inculpat F. împotriva sentinței primei instanțe, nu este fondat.

Față de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 421 alin. (2) rap. la art. art. 405 alin. (1), art. 406 alin. (1), alin. (2) din același cod, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de apelanții intimați inculpați D. și F. împotriva sentinței penale nr. 114 din 17.06.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, privind și pe intimații inculpați A., G., E., H., C. și B..

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga apelanții-intimați inculpați D. și F. la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați D. și F., precum și pentru intimații inculpați G. și E., în cuantum de câte 1253 RON vor rămâne în sarcina statului.

În conformitate cu art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși pentru intimații inculpați A., C., H. și B., în cuantum de câte 320 RON vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Infracțiuni de instigare la favorizarea făptuitorului și instigare la mărturie mincinoasă. Aplicarea unui tratament sancționator mai blând și amânarea aplicării pedepsei was last modified: februarie 4th, 2024 by Redacția ProLege