Invocarea excepţiei lipsei de interes a recurentului. Admiterea recursului declarat de pârât, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei, pentru continuarea judecăţii, aceleiaşi curţi de apel

• NCC: art. 1
• NCP: art. 322 alin. (1)
• NCPC: art. 413 alin. (1) pct. 2
• NCPC: art. 458
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 5
• NCPC: art. 492
• NCPC: art. 494
• NCPC: art. 496
• NCPC: art. 497

Prin încheierea din 29 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, instanța a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecării recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1206A/02.07.2020, pronunțată de Tribunalul București – secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți B. și C. S.R.L..

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 2516 din 15 decembrie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, referitor la cererea recurentului de repunere pe rol a cauzei, se reține că această cerere se formulează și se depune la instanța care a dispus măsura suspendării judecății, instanța respectivă urmând a o analiza, după îndeplinirea obligațiilor de plată a taxei judiciare de timbru, dacă este cazul.

Așadar, Înalta Curte reține că a fost învestită exclusiv cu soluționarea recursului îndreptat împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea cauzei, cererea de repunere pe rol a cauzei fiind în competența instanței care a dispus suspendarea.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte urmează a o respinge având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte reține că maniera în care intimata a înțeles să invoce excepția lipsei de interes a recurentului este una ambiguă, aceasta, prin reprezentant convențional, făcând referire cu ocazia concluziilor depuse în fața instanței de recurs, pe de-o parte la interesul recurentului în cauză, iar pe de altă parte la faptul că acesta nu justifică un interes raportat la întâmpinarea pe care acesta a depus-o în fața curții de apel, unde a învederat că nu are nicio calitate sau putere de decizie cu privire la anularea contractului închiriere.

Având în vedere limitele învestirii prezentei instanțe și obiectul recursului reprezentat de încheierea de suspendare facultativă, Înalta Curte va analiza excepția invocată din perspectiva justificării sau nu a unui interes de către recurent în declararea căii de atac împotriva încheierii de suspendare.

Potrivit art. 458 C. proc. civ. „Căile de atac pot fi exercitate numai de părțile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane”.

Una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile în vederea protecției dreptului subiectiv este și aceea ca titularul ei să justifice, printre altele, un interes actual, determinat și legitim, condiție ce subzistă și în cazul exercitării căilor de atac.

Or, în speță, recursul vizează nemulțumirea uneia dintre părțile din litigiu, respectiv a pârâtului, legată de măsura dispusă de curtea de apel, în soluționarea căii de atac, de suspendare a judecății recursului până la soluționarea dosarului penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019).

În atare condiții, dat fiind faptul că judecata pricinii este în continuare suspendată, se reține că recurentul justifică un interes în declararea prezentei căi extraordinare de atac, câtă vreme situația care a determinat formularea ei (suspendarea judecății) nu a încetat.

Prin urmare, contarar susținerilor intimatei-reclamante, recurentul justifică un interes în cauză, în condițiile în care acțiunea reclamantei a fost respinsă în primă instanță și în apel, iar cauza se află în etapa procesuală a recursului, interesul recurentului vizând finalizarea procesului.

În continuare, procedând la analiza recursului, în ceea ce privește încadrarea criticii deduse judecății pe calea prezentului recurs, se constată că aceasta se circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care se invocă implicit încălcarea dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. în condițiile inexistenței unei urmăriri penale începute împotriva recurentului.

Potrivit art. 494 C. proc. civ. „dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune”.

Conform dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii care urmează să se dea, dacă legea nu prevede altfel.

Sub un prim aspect, se constată că instanța de recurs a reținut faptul că soluționarea prezentului dosar depinde în mod hotărâtor de modul de soluționare a dosarului penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019) al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Analizând dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acest text de lege este reglementat de o normă supletivă, instanța putând suspenda cauza, însă suspendarea nu se impune a fi facută fără o analiză concretă și temeinică a condițiilor de interdependență între cele două dosare.

Astfel, prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr. x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L., să se constate nulitatea absolută a contractului de închiriere nr. x/01.10.2014, modificat prin actul adițional din 02.01.2015, încheiat între pârâți, prin care a fost cedată „cu titlu oneros”, contra sumei de 700 RON/lună, folosința imobilului situat în Bucuresti, str. x, apt. 2 si apt. 3, până la data de 31.12.2025, reclamanta fiind proprietara imobilului ce face obiectul contractului de închiriere, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/23.08.2018 de notar public D..

Acțiunea reclamantei a fost respinsă de prima instanță și de instanța de apel, iar în etapa procesuală a recursului aceasta a formulat cerere de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că a formulat în anul 2019 plângere penală împotriva pârâților, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București sub nr. x/2019.

Potrivit adresei emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul penal nr. x/2021 (fost 901/P/2019), rezultă că urmărirea penală a fost începută in rem cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) și fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzut de art. 322 alin. (1) din C. pen., nefiind dispusă urmărirea penală față de un suspect.

În atare condiții, în analiza cererii de suspendare formulată de reclamantă, curtea de apel trebuia să aibă în vedere durata procesului penal care datează din anul 2019, respectiv să motiveze care este înrâurirea dintre dosarul penal și cel civil, nefiind suficientă, pentru dispunerea suspendării, simpla sesizare a organelor de urmărire penală ori existența unor indicii în legătură cu săvârșirea unor infracțiuni.

Este real că instanța de recurs a arătat care sunt cele două condiții prevăzute de norma înscrisă în art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care trebuie îndeplinite cumulativ, însă se reține că măsura suspendării nu se impune în orice circumstanțe, mai ales cât timp nici în prezent nu s-a început urmărirea penală față de pârâți și nu rezultă din actele dosarului dacă s-au conturat infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată (pentru care s-a formulat plângerea penală) și care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu, toate acestea în condițiile în care au trecut mai bine de trei ani de la data ordonanței procurorului de începere a urmăririi penale in rem, care datează din 23 iunie 2019.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, faptul că suspendarea a fost dispusă la data de 29 martie 2022 până la soluționarea definitivă a unui dosar penal, având în vedere împrejurarea că urmărirea penală este începută din anul 2019 numai cu privire la faptă, iar nu cu privire la vreuna dintre părțile prezentului litigiu, precum și necesitatea soluționării prezentei cauze într-un termen rezonabil, Înalta Curte apreciază că se impune casarea încheierii de suspendare și trimiterea dosarului la aceeași curte de apel pentru continuarea judecării cauzei.

Totodată, se reține că înscrisurile depuse de intimata-reclamantă în etapa recursului, care au fost încuviințate în condițiile art. 492 C. proc. civ., nu sunt apte să determine adoptarea unei alte soluții în cauză. Parte din înscrisurile depuse sunt în legătură cu aspecte de fond ale pricinii care excedează obiectului prezentului recurs, iar încheierea prin care s-a suspendat judecata unei alte cauze și extrasul de pe portaljust.ro din care rezultă că a fost respins recursul declarat împotriva respectivei încheieri, în privința căruia nu s-a demonstrat că vizează o situație identică, nu sunt suficiente pentru respingerea căii de atac deduse judecății, cu atât mai mult cu cât jurisprudența nu reprezintă izvor de drept, potrivit art. 1 din C. civ.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat constant că a recunoscut deja faptul că eventualele divergențe de jurisprudență sunt inerente, în mod normal, oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având competență teritorială. Astfel de divergențe pot apărea, de asemenea, în cadrul aceleiași instanțe. Acest fapt, în sine, nu se poate considera a fi contrar Convenției (cauza Parohia Lupeni contra României, nr. 76943/11, par. 81,19 mai 2015; Santos Pinto împotriva Portugaliei, nr. 39005/04, pct. 41, 20 mai 2008).

În consecință, prin suspendarea judecării recursului, curtea de apel a încălcat prevederile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., vătămarea procesuală a recurentului, care nu poate obține o hotărâre asupra căii de atac a recursului, fiind evidentă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în speță, criticile formulate de recurent întrunesc cerințele art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 497 din același cod, va admite recursul declarat de pârât, va casa încheierea recurată și va trimite cauza, pentru continuarea judecății, aceleiași curți de apel.

Sursa informației: www.scj.ro.