Contestaţie prin care se solicită anularea rezoluţiei inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Respingerea recursului ca fiind nefondat

• Legea nr. 303/2004: art. 97
• Legea nr. 303/2004: art. 99 lit. t)
• Legea nr. 303/2004: art. 99^1
• Legea nr. 317/2004: art. 45 alin. (4)
• Legea nr. 317/2004: art. 47 alin. (5) lit. b)
• Legea nr. 554/2004: art. 20 alin. (3)
• NCPC: art. 10
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX – a de contencios administrativ și fiscal la data de 24.08.2020 sub numărul de dosar x/2020, reclamanții A., B., C. și D. S.A. în temeiul art. 45 și art. 47 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004 au formulat contestație prin care au solicitat anularea rezoluției inspectorului-șef de la data de 31.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 4146A/03.12.2019, anularea rezoluției de clasare nr. 4146A/03.12.2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 492 din 28 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând sentința atacată, în raport de criticile formulate prin cererea de recurs, luând în considerare apărările pârâtei din întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri judecătorești se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față, aceste ipoteze nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin sesizarea formulată de petenții A., B., C. și D. S.A. împotriva judecătorilor E. și F. din cadrul Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată și modificată. Petenții au invocat în cuprinsul sesizării că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, cu privire la măsurile dispuse prin decizia civilă nr. 800/16.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Prin Rezoluția nr. 4146 A/03.12.2019 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată, sub aspectul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, constatându-se că nu se evidențiază încălcări ale normelor de drept procesual sau material ori ale responsabilităților profesionale, de natură a constitui indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, republicată, de către judecătorii E. și F. din cadrul Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Prin Rezoluția inspectorului-șef din data de 31.07.2020 a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției nr. 4146 A/03.12.2019, cu menținerea rezoluției atacate.

Ulterior, prin cererea de chemare în judecată reclamanții A., B., C. și D. S.A. au solicitat, în temeiul art. 45 și art. 47 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, anularea rezoluției inspectorului-șef de la data de 31.07.2020, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluției de clasare nr. 4146A/03.12.2019, anularea rezoluției de clasare nr. 4146A/03.12.2019 și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Prima instanță a respins acțiunea reclamanților, ca neîntemeiată, cu motivarea că soluția de clasare era singura posibilă, din moment ce nu există indicii privind săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, iar cercetările au fost efectuate în mod complet de inspecția judiciară.

Criticile recurenților-reclamanți privind greșita aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză, sunt nefondate.

În ceea ce privește critica reclamanților prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 coroborate cu art. 99^1 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte constată, în acord și cu judecătorul fondului, că rezoluțiile contestate de reclamanți cuprind, prin considerentele expuse, o analiză aprofundată și temeinică a motivelor și argumentelor invocate de reclamanți, precum și răspunsuri față de susținerile acestora, cercetarea fiind complet efectuată.

Totodată, potrivit art. 97 din Legea nr. 303/2004:

„(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac”.

Soluțiile pronunțate prin hotărârile judecătorești pot fi modificate, așadar, doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, așa cum rezultă și din dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată și modificată.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raționamente juridice de drept substanțial sau procedural.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 303/2004 „constituie abatere disciplinară: t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală”.

Noțiunile de rea credință și gravă neglijență sunt definite în art. 99^1 alin. (1) și (2) din aceeași lege, după cum urmează:

„(1) Există rea credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual”.

Așadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzută la art. 99 lit. t), pentru a fi în prezența exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerințe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, pentru existența relei-credințe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenționat, voit (cu știință) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămarea unei persoane sau acceptând acest lucru.

De asemenea, pentru existența gravei neglijențe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească, din culpă, normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic și nescuzabil.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecția Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorilor în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea care a produs nemulțumirea titularilor sesizării.

În cauza de față, astfel cum în mod corect a reținut judecătorul fondului, Inspecția Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate și în limitele de competență conferite de lege, prin rezoluția în litigiu, a reținut inexistența indiciilor care să conducă la săvârșirea de către magistrații verificați a abaterii sesizate.

Prin urmare, astfel cum s-a reținut anterior, modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susținerilor părților în cauzele deduse judecații excedează competențelor Inspecției judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalității și temeiniciei soluției pronunțate de instanță.

Or, prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare, reclamanții au solicitat sancționarea judecătorilor pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constând în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență,. Petenții au invocat în cuprinsul sesizării că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 atât sub aspect obiectiv, cât și subiectiv, cu privire la măsurile dispuse prin decizia civilă nr. 800/16.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raționamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenție a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecințe.

În cauză, reclamanții nu au făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecției Judiciare vizând în concret operațiunile de stabilire a situației de fapt, interpretare a normelor juridice și apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activității de judecată.

Aceste elemente esențiale ale activității de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de Inspecția Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulțumită a căilor de atac ordinare și, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În fine, instanța de control judiciar observă că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuție însăși valabilitatea actelor întocmite de judecător și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Astfel, în raport de prevederile art. 10 din C. proc. civ., potrivit cu care „părțile au obligația (…) să-și probeze pretențiile și apărările (…)” și ale art. 22 alin. (2) din același act normativ, care consacră rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, judecătorul are posibilitatea de a dispune, din oficiu, administrarea de probe, dacă apreciază că acestea sunt necesare pentru soluționarea cauzei, cu mențiunea că rolul activ al judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului.

În cauză, instanța de control judiciar din cadrul Curții de Apel Craiova care a pronunțat Decizia nr. 800/16.10.2019 s-a considerat lămurită pe baza înscrisurilor, așa cum rezultă din considerentele deciziei, considerentele hotărârii reprezentând, în esență, garanția imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție, garanție care a fost asigurată din această perspectivă, astfel că, așa cum, în mod judicios, a reținut și judecătorul fondului, criticile privind modalitatea de apreciere a probatoriului în cauză și stabilirea situației de fapt nu conduc la concluzia existenței unor indicii privind săvârșirea de către judecătorii care au soluționat cauza a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției din recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinței prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Sursa informației: www.scj.ro.