Constatarea realizării conţinutului constitutiv al complicităţii la infracţiunea de contrabandă calificată. Recursuri în casație respinse ca fiind nefondate

7 feb. 2024
Vizualizari: 130
  • Legea nr. 86/2006: art. 270 alin. (1)
  • Legea nr. 86/2006: art. 271 alin. (1)
  • NCP: art. 26
  • NCP: art. 48 alin. (1) şi (2)
  • NCPP: art. 275 alin. (2) şi alin. (4)
  • NCPP: art. 433
  • NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
  • NCPP: art. 447

Prin sentința penală nr. 2 din 12 ianuarie 2022 pronunțată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 și la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare; în baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată; în baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) raportat la art. 342 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la 1 an și 6 luni închisoare; în baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o durată de 3 ani; în baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 39 C. pen. raportat la art. 38 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute 4 ani închisoare; în baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe lângă pedeapsa închisorii rezultantă, interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen., pe perioada de 4 ani; în baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie corelativă drepturilor interzise ca pedeapsă complementară pe lângă pedeapsa închisorii rezultantă.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 120/RC din 21 februarie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casație formulate de inculpații D., B. și A. ca fiind nefondate, pentru motivele expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate.

Se constată, astfel, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și exclusiv pentru motive de nelegalitate, strict circumscrise dispozițiilor art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate pe parcursul procedurii judiciare.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi examinată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”, care vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie datorită împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie datorită dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Așa cum s-a menționat și în cuprinsul încheierii de admitere în principiu din 10 ianuarie 2023, acest motiv de casare nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, reexaminarea materialului probator ori stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii atacate făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi cenzurate statuările în fapt ale instanțelor inferioare, jurisprudența instanței supreme fiind constantă în acest sens (spre exemplu, deciziile nr. 235/RC din 07 octombrie 2014, nr. 323/RC din 18 noiembrie 2014, nr. 78/RC din 03 martie 2015, nr. 350/RC din 20 octombrie 2015, nr. 23/RC din 28 ianuarie 2016, 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 408/RC din 19 octombrie 2017, nr. 380/RC din 05 octombrie 2017, nr. 83/RC din 15 martie 2018, nr. 166/RC din 10 mai 2018, nr. 188/RC din 23 mai 2018, nr. 394/RC din 08 noiembrie 2018, nr. 207/RC din 30 mai 2019, nr. 422/RC din 07 noiembrie 2019, nr. 349/RC și nr. 353/RC din 08 octombrie 2020, nr. 162/RC din 15 aprilie 2021, nr. 503/RC din 09 noiembrie 2021, nr. 352/RC din 14 iulie 2022 etc.).

În speță, se constată că recurentul inculpat A. a invocat acest motiv de casare, susținând, în esență, că fapta pentru care a fost condamnat nu se circumscrie ilicitului penal, întrucât introducerea bunurilor în țară s-a realizat prin punctul de trecere al frontierei Nădlac, județul Arad, iar nu „prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal”, așa cum se menționează în noma ce incriminează infracțiunea de contrabandă.

De asemenea, recurenții inculpați D. și B., prin prisma aceluiași caz de casare, au invocat, în esență, că activitatea care le-a fost imputată, constând în aceea că „i-au promis inculpatului A. că vor înlesni valorificarea muniției și a armelor” nu se circumscrie unui ajutor dat acestuia la săvârșirea infracțiunii de contrabandă calificată, câtă vreme nu l-au sprijinit efectiv pe autor la realizarea activității acestuia de pătrundere în țară cu respectivele bunuri.

Verificând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, printre altele, s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru aceea că, la data de 16.12.2017, a introdus pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, județul Arad, un număr de patruzeci cartușe vânătoare marca x, calibrul 280 REM, în stare de funcționare pe care le-a deținut ulterior pe raza județelor Arad, Timiș și Caraș-Severin, bunuri care, în parte, urmau a fi comercializate de către inculpații D. și B., conform înțelegerii dintre cei trei inculpați. S-a apreciat că această faptă întrunește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de contrabandă calificată, prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 raportat la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Totodată, instanțele de fond și apel au dispus condamnarea inculpaților D. și B. pentru aceea că, anterior datei de 16.12.2017, respectiv în intervalul octombrie- noiembrie 2017, au promis inculpatului A. că vor înlesni valorificarea armelor/muniției pe care acest inculpat urma să le transporte din Franța în comuna Obîrșia-Cloșani, județ Mehedinți, reținând că aceste fapte realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 și la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de contrabandă calificată, în forma autoratului și a complicității, art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 și la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 (cu reținerea dispozițiilor art. 48 alin. (1) și (2) C. pen. în privința inculpaților D. și B., cărora li s-a reproșat săvârșirea faptei în forma complicității), Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurenților, că acțiunile ce le-au fost reținute în sarcină și pentru care au fost condamnați, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanțele de fond și de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conținut prevăzute de normele de incriminare.

Astfel, potrivit art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, constituie infracțiunea de contrabandă calificată „introducerea în sau scoaterea din țară, fără drept, de arme, muniții, materiale explozibile, precursori de explozivi restricționați, droguri, precursori, materiale nucleare sau alte substanțe radioactive, substanțe toxice, deșeuri, reziduuri ori materiale chimice periculoase”.

Deopotrivă, se observă că, în conformitate cu dispozițiile art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, constituie infracțiunea de contrabandă „introducerea în sau scoaterea din țară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal”.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Rezultă, așadar, că, spre deosebire de forma simplă a infracțiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, infracțiunea de contrabandă calificată, reglementată de art. 271 alin. (1) din același act normativ, pentru care a fost condamnat inculpatul A., presupune doar ca introducerea în țară a armelor, munițiilor, materialelor explozibile, etc. să se realizeze fără drept, nefiind impusă condiția ca bunurile în discuție să fie introduse prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, așa cum, în mod neîntemeiat, a susținut recurentul. Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca fapta să constituie infracțiune indiferent dacă introducerea în țară a respectivelor bunuri, expres enumerate în textul de lege, s-a produs printr-un punct de trecere al frontierei ori prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.

În atare situație, se constată că fapta imputată recurentului inculpat A., căruia, în esență, i s-a reproșat introducerea, fără drept, pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, județul Arad, a unui număr de patruzeci cartușe vânătoare marca x, calibrul 280 REM, în stare de funcționare, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de contrabandă calificată, pentru care a fost condamnat de către instanțele de fond și apel, așa încât recursul în casație promovat de acesta este neîntemeiat.

În ceea ce privește pe recurenții inculpați D. și B., Înalta Curte reține că, potrivit art. 48 C. pen., complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (alin. (1), precum și persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită (alin. (2).

Pentru existența acestei forme de participație penală este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiții, și anume: să se fi săvârșit, în mod nemijlocit, de către o altă persoană o faptă prevăzută de legea penală (1), să se fi efectuat acte de natură să sprijine comiterea de către autor a respectivei fapte (2), iar contribuția celui care înlesnește sau ajută pe autor să fi folosit efectiv autorului la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală (3) și să fie realizată cu vinovăție sub forma intenției (4), Înalta Curte constatând, în urma analizei de legalitate permisă de dispozițiile art. 433, art. 447 și art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., astfel cum au fost interpretate coroborat în dezvoltările anterioare, că aceste cerințe sunt îndeplinite în speță, astfel încât criticile recurenților sub acest aspect nu pot fi reținute.

În acest sens, în legătură cu cea de-a doua condiție necesară pentru existența complicității, constând în efectuarea unor acte de natură să sprijine ori să înlesnească săvârșirea faptei prevăzută de legea penală de către autor, a cărei îndeplinire a fost contestată de către recurenții D. și B., Înalta Curte constată că, sub aspectul contribuției lor la activitatea infracțională, instanța de apel a reținut, în esență, că aceștia au avut o participație secundară la comiterea infracțiunii de contrabandă calificată, activitățile comise constând în promisiunea de înlesnire a valorificării cartușelor introduse în țară de inculpatul A., activități care, contrar susținerilor recurenților, se circumscriu unei complicități morale anterioare în sensul art. 48 alin. (2) C. pen. Efectele acestui tip de complicitate poartă asupra psihicului autorului, întărind și întreținând intenția acestuia de a comite fapta prevăzută de legea penală.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, așa cum s-a arătat în doctrina de specialitate, promisiunea de tăinuire a bunurilor constituie un sprijin de care autorul are nevoie după executarea faptei, activitate care, dacă nu este săvârșită în baza unei înțelegeri anterioare sau concomitente comiterii infracțiunii, constituie o faptă penală de natură stătătoare (infracțiunea de tăinuire, prevăzută de art. 270 C. pen.). Acest sprijin poate consta fie în promisiunea că va ascunde lucrurile furate ori că le va transforma, fie în promisiunea că va contribui la valorificarea bunurilor provenite din săvârșirea faptei de către autor. În reglementarea în vigoare, legiuitorul a considerat ca act de complicitate promisiunea de tăinuire făcută anterior sau chiar în timpul executării faptei pentru că, pe baza acestei promisiuni, autorul trece mai sigur și mai hotărât la săvârșirea infracțiunii, știind că bunurile provenite din aceasta vor fi tăinuite ori valorificate mai repede.

Relevante, în acest sens, sunt și aspectele statuate prin decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile unite (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 19 decembrie 2008), care, deși vizează infracțiunea de furt, sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, decizie în considerentele căreia s-a reținut că „ceea ce diferențiază infracțiunea de tăinuire, prevăzută în art. 221 din C. pen., de participația penală prevăzută în art. 26, fraza a II-a teza I, din același cod constă în aspectul de natură temporală, cronologică, în raport cu infracțiunea din care provine bunul, deoarece atât infracțiunea de tăinuire, cât și complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se află în raport conex și corelativ cu infracțiunea din care provine bunul tăinuit.

Așadar, complicitatea morală sub forma promisiunii de tăinuire se situează anterior sau cel mult concomitent cu infracțiunea la care se referă proveniența bunului, în vreme ce existența infracțiunii de tăinuire este ulterioară acelei infracțiuni, diferența privind, deci, momentul ajutorului sau înlesnirii.

Evident, această diferență privește și latura subiectivă, chiar dacă, în ansamblu, elementul subiectiv îmbracă forma intenției la ambele infracțiuni.

Astfel, în timp ce complicele cunoaște care va fi activitatea autorului unei anumite fapte penale și că, prin fapta sa, dă ajutor la săvârșirea acelei infracțiuni, tăinuitorul, intervenind abia după consumarea infracțiunii din care provine bunul, nu cunoaște când a avut loc acea infracțiune, la săvârșirea căreia nu a avut nicio contribuție, încât actul comis de el nu se inserează, ca și cel al complicelui, în antecedența susceptibilă să constituie cauză a infracțiunii, ci în consecințele post-factum ale acesteia.

De altfel, este relevant că legiuitorul, pentru a marca aceste diferențe, utilizează noțiunea de «promisiune» în reglementarea complicității morale prin tăinuire”.

În speță, în urma analizării probelor administrate în cauză, intanța de apel a reținut că a existat o înțelegere anterioară între inculpații A., D. și B. referitoare la înlesnirea valorificării muniției introdusă în țară, în mod nelegal, de cel dintâi, iar contribuția inculpaților D. și B. s-a concretizat în identificarea unor cumpărători în țară.

Totodată, examinând apărările celor doi inculpați, instanța de apel a subliniat că „în sarcina inculpaților s-a reținut și probat pe parcursul procesului penal o activitate de complicitate morală, anterioară, sub forma promisiunii de valorificare a bunurilor introduse ilegal în țară, iar nu o activitate materială, concomitentă de înlesnire sau ajutorare a intrării în posesie a armamentului, a deținerii continue până la momentul epuizării prin prinderea flagrantă a inculpatului autor”.

Or, raportat la această situație factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casație, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că demersurile recurenților inculpați D. și B., astfel cum au fost expuse pe larg în considerentele deciziei penale atacate, se circumscriu unor acte de complicitate morală anterioară, promisiunea de înlesnire a valorificării cartușelor introduse în țară de inculpatul A. creând condițiile favorabile săvârșirii faptei de către autor (prin întărirea și întreținerea intenției acestuia de a comite fapta prevăzută de legea penală) și conducând mediat la producerea rezultatului socialmente periculos.

În acest context, Înalta Curte constată că acțiunile pentru care au fost condamnați inculpații D. și B., astfel cum au fost expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, realizează conținutul constitutiv al complicității la infracțiunea de contrabandă calificată, prevăzută de art. 48 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 2006 și la art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, criticile formulate sub acest aspect de către recurenți în calea extraordinară de atac nefiind fondate.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că faptele pentru care au fost condamnați inculpații A., D. și B. întrunesc toate elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de normele de incriminare, motiv pentru care, nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casație formulate de aceștia împotriva deciziei penale nr. 1247 din 30 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Totodată, față de culpa lor procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) și alin. (4) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 680 RON, precum și onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați D. și B., până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de câte 170 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.

Constatarea realizării conținutului constitutiv al complicității la infracțiunea de contrabandă calificată. Recursuri în casație respinse ca fiind nefondate was last modified: februarie 6th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.