Predarea persoanei solicitate în vedere executării mandatului european de arestare. Lipsa motivelor facultative de refuz al executării mandatului european de arestare

• Legea nr. 302/2004: art. 100
• Legea nr. 302/2004: art. 104 alin. (10)
• Legea nr. 302/2004: art. 109 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 84 alin. (1)
• Legea nr. 302/2004: art. 85
• Legea nr. 302/2004: art. 97 alin. (1) pct. 13
• Legea nr. 302/2004: art. 99 alin. (1) lit. a) - c) şi alin. (2)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b)

Prin sentința penală nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 109 alin. (1) raportat la art. 104 alin. (6) și alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Austria, Parchetul Korneuburg, la data de 12.10.2022, în dosarul nr. x St 66/22b, pe numele persoanei solicitate A., și a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Austria.

În baza art. 104 alin. (3) din Legea 302/2004, a constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către organele judiciare din Austria și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 (treizeci) zile, începând cu data de 12.02.2023, până la data de 13.03.2023, inclusiv.

În baza art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate de către autoritățile din Austria, persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 152 din 23 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată:

„Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate”. Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că:

„Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002”, modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reține că în cauza de față, respectând rigorile legii, prima instanță a verificat temeinic îndeplinirea tuturor condițiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare cu număr de referință al dosarului x, emis la data de 12.10.2022, de Parchetul Korneuburg din Austria, față de persoana solicitată A., în vederea efectuării urmăririi penale în legătură cu săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 114 alin. (1) și alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliția pentru străini (FPG).

Deopotrivă, Înalta Curte reține că infracțiunea ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prev. de art. 97 alin. (1) pct. 13 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiției dublei incriminări, iar în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opționale de refuz la predare, prevăzute în mod expres și limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Se mai constată că persoana solicitată nu a ridicat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, iar în considerarea dispozițiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004, republicată, Înalta Curte notează că din actele și lucrările existente la dosarul cauzei rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autoritățile judiciare române într-o altă cauză penală.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod temeinic și legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare din Austria și, pe cale de consecință, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În acest context, evaluând criticile concrete formulate de către contestator, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează a fi prezentate.

Persoana solicitată A. a susținut, în esență, următoarele: este incident motivul opțional de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004; măsura arestării a fost dispusă în lipsă, iar statul solicitant nu garantează că persoanei solicitate i se va asigura o procedură de confirmare a măsurii, după eventuala predare, sau accesul la o cale de atac; mandatul european de arestare a fost pus în executare după patru luni de la data emiterii; trăiește în România, este cetățean român, are o familie și un domiciliu stabil în statul român și nu este de acord cu predarea.

Criticile contestatorului A. sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României”.

Înalta Curte reține că situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate, dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta.

Așadar, contrar susținerilor apărării, chiar dacă s-ar constata că unele acte de executare ale presupusei infracțiuni ar fi fost comise pe teritoriul statului român, trebuie menționat că, într-o astfel de situație, legea lasă la aprecierea instanței oportunitatea refuzului executării mandatului european de arestare.

Se observă că împotriva contestatorului s-a emis mandatul european de arestare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 114 alin. (1) și alin. (3) cifra 2 din Legea austriacă privind poliția pentru străini (FPG), situația de fapt constând, textual, în aceea că persoana solicitată A. este suspectată că a facilitat, la data de 24.05.2022, intrarea sau tranzitarea ilegală pe sau prin teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene sau a unui stat vecin cu Austria, a cel puțin zece cetățeni străini, săvârșind fapta cu intenția premeditată de a se îmbogăți pe sine sau un terț în mod necuvenit, prin plata făcută prin această prestație. S-a mai arătat că, în mod concret, persoana solicitată l-a însărcinat pe numitul B., care suferise deja o condamnare, să ascundă în România un cetățean turc, opt cetățeni sirieni și o altă persoană de naționalitate necunoscută – persoane care nu dețineau dreptul de intrare și de ședere în țară – pe suprafața de încărcare a autotrenului condus de acesta și să-i transporte din România, prin Ungaria, în Austria, precum și faptul că i-a comunicat numitului B. coordonatele locului de debarcare/coborâre aflat pe raza comunei Schwechat și i-a promis acestuia în total 5000 de euro (500 euro/persoană) pentru un transport ilegal de migranți efectuat cu succes.

Se reține că un eventual refuz poate fi justificat doar de oportunitatea demarării unei proceduri penale paralele în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare sau fapte conexe și care implică aceeași persoană. Or, similar primei instanțe, Înalta Curte constată că autoritățile judiciare din România nu au declanșat vreo procedură în privința presupuselor fapte săvârșite de contestator. Drept urmare, față de caracterul de transnaționalitate al presupuselor fapte, locul în care se prezumă că au fost săvârșite actele de executare, precum și stadiul avansat al cercetărilor efectuate de către autoritățile judiciare austriece, cel puțin la acest moment, nu se poate identifica vreo justificare pentru transferul procedurilor în România, motiv pentru care se constată că nu este fondată cererea persoanei solicitate în sensul reținerii incidenței în cauză a dispozițiilor art. 99 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 302/2004 cu consecința refuzului predării acesteia către autoritățile judiciare din Austria.

Totodată, instanța de contestație notează că aspectele referitoare la situația familială a persoanei solicitate A. excedează motivelor care ar putea să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, astfel cum sunt prevăzute de art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, ținând seama și de principiul statuat de art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind necesitatea executării mandatului european de arestare, astfel încât acestea nu pot face obiectul cenzurii instanței de control judiciar în cauza de față.

Se mai reține, în acord cu prima instanță, că lipsa consimțământului la predare nu se circumscrie unor motive obligatorii sau facultative de refuz al executării unui mandat european de arestare, de vreme ce dispozițiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, prevăd în mod imperativ că „Dacă persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea”.

Or, raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt și de drept din cauză, Înalta Curte reține că prima instanță, în mod legal și temeinic, a procedat, la termenul de judecată din data de 12 februarie 2023, la consemnarea poziției persoanei solicitate A. în cuprinsul unei declarații, care este atașată la dosarul cauzei.

Lipsa consimțământului la predare nu constituie motiv facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, deoarece contestatorul A. este solicitat pentru efectuarea urmăririi penale în dosarul penal nr. x St 66/22b al Parchetului Korneuburg, nicidecum pentru executarea unei pedepse în statul membru emitent, ipoteză în care autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare conform art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că data la care a fost pus în executare mandatul european de arestare și împrejurarea că măsura arestării a fost dispusă în lipsă de către autoritatea judiciară străină sunt lipsite de relevanță, aspectele invocate de persoana solicitată neputând fi circumscrise niciunei situații care ar putea constitui motiv obligatoriu sau facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare, prev. de art. 99 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de instanța de fond în urma efectuării verificărilor la care este îndrituită, conform dispozițiilor art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, este temeinică și legală, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 40/PI din data de 12 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Deopotrivă, reținând culpa procesuală a persoanei solicitate A. în formularea prezentei contestații, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va dispune obligarea acesteia la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 275 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.