Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea

6 feb. 2024
331 views
  • Legea nr. 71/2011: art. 201
  • NCC: art. 2517
  • NCC: art. 2528
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • O.U.G. nr. 25/2007: art. 6

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă în data de 28 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Ministerul Finanțelor, în nume propriu, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, obligarea acesteia la plata sumei de 1.124.594 RON, reprezentând diferența dintre valoarea stabilită cu respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului, compus din teren intravilan, în suprafață de 885 mp și construcții demolate, în suprafață totală de 249 mp, situat în Pitești, str. x, jud. Argeș și valoarea de 1.415.000 RON, reprezentând prețul imobilului, stabilit prin raportul de evaluare nr. x din 16 iunie 2010, actualizat cu indicele de inflație de la data achitării titlurilor de plată, în ceea ce privește suma de 333.333,3 RON, iar în ceea ce privește diferența de 791.260,7 RON, de la data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data achitării titlurilor de plată, în ceea ce privește suma de 333.333,3 RON și până la data plății efective, iar în ceea ce privește diferența de 791.260,7 RON, de la data emiterii titlului de conversie și până la data plății.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile C. civ. din 1864, privitoare la răspunderea civilă delictuală a comitentului pentru fapta prepusului.

Prin întâmpinare, pârâta A.N.R.P. a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Odată cu întâmpinarea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a următoarelor persoane: A. S.A., B., C. și D..

Chemata în garanție B. a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Chemata în garanție A. S.A. a depus întâmpinare la cererea de chemare în garanție, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

La termenul de judecată din data de 19 octombrie 2021, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.N.R.P. împotriva chemaților în garanție A. S.A., B., C. și D., dispunând disjungerea acesteia și judecarea sa separată.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 501 din 15 martie 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte urmează să constate că acestea sunt încadrabile în motivele de nelegalitate invocate și astfel, excepția nulității (impropriu indicată de intimată ca fiind a inadmisibilității) nu poate fi primită. Criticile au însă caracter nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

– Este lipsită de temei susținerea recurentului conform căreia, în soluționarea cauzei, s-ar fi făcut o greșită aplicare a normelor de drept material referitoare la prescripția extinctivă, ceea ce ar fi condus la o soluție nelegală și la incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, domeniul prescripției extinctive, cu regimul juridic aferent, este determinat de natura dreptului subiectiv pretins (a cărui sancționare pe calea justiției s-a solicitat), respectiv, aceea de drept de creanță născut din pretinsa săvârșire a unei fapte ilicite de către pârâta ANRP – constând în aceea că la nivelul anului 2010, în procesul de acordare a despăgubirilor pe temeiul Legii nr. 10/2001, a întocmit, prin evaluatori autorizați, un raport de evaluare cu nerespectarea standardelor internaționale (supraevaluat), raport care a fost apoi avizat de către consilierii pârâtei. În baza acestui raport a fost emisă, de către ANRP, Decizia de despăgubiri nr. 8651/26.08.2010 (conținând titluri de despăgubiri) în temeiul căreia au fost apoi eliberate titluri de conversie în acțiuni, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 și opțiunii exprimate de către beneficiari.

Or, față de dreptul de creanță pretins – corespunzător unei pagube provenite dintr-un raport supraevaluat, întocmit la nivelul anului 2010 și pe baza căruia s-ar fi plătit despăgubiri mai mari decât cele datorate – instanța de apel a reținut în mod corect incidența dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011 („prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a C. civ. sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit”), pe care le-a coroborat cu cele ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958, referitoare la prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită.

În aplicarea prevederilor legale menționate, s-a apreciat că momentul de la care trebuie considerat că începe cursul prescripției este cel al săvârșirii faptei ilicite (anul 2010, când a fost întocmit raportul supraevaluat).

Într-adevăr, dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958– conform cărora „prescripția dreptului la acțiune în rapararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea” – stabilesc două momente, alternative, care pot marca începutul prescripției – unul subiectiv (al cunoașterii efective a pagubei și a celui care răspunde de ea) și unul obiectiv, legat de data la care păgubitul trebuie să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Instituirea celor două momente alternative corespund necesității de a armoniza dezideratul ocrotirii efective a victimei faptei ilicite (căreia nu i s-ar putea opune prescripția înainte de a avea posibilitatea de a acționa întrucât nu a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea) și pe cel al asigurării finalității, scopului reglementării acestei instituții, aceea de lămurire a situațiilor juridice neclare în termene scurte, de natură să garantze securitatea și stabilitatea circuitului civil.

De aceea, în legătură cu acest din urmă deziderat, stabilirea de către legiuitor a unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripția extinctivă se bazează și pe ideea culpei prezumate a victimei, de a nu fi depus toate diligențele necesare pentru descoperirea pagubei și a celui chemat să răspundă de ea.

Or, în speță, prevalându-se de momentul subiectiv – reprezentat de data comunicării de către ANRP a adresei nr. x/19.01.2021, prin care Ministerul Finanțelor era informat despre existenta unei diferențe de valoare în privința raportului întocmit în 2010 – recurentul-reclamant a arătat că nu a putut acționa înaintea datei respective întrucât nu cunoștea întinderea prejudiciului (despre care a luat cunoștință doar în urma definitivării verificărilor dispuse după controlul Curții de Conturi, conform deciziei nr. 10/2013).

Susținerea recurentului nu își are temei în dispoziția legală care nu condiționează exercițiul dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită de cunoașterea întinderii acesteia, ci doar de cunoașterea existenței pagubei și a celui care răspunde de ea.

În ce privește întinderea pagubei, aceasta este o chestiune de probațiune și respectiv, de verificare jurisdicțională în procesul în care se tinde la valorificarea dreptului, fără să reprezinte un element care să influențeze sau să determine începutul cursului prescripției extinctive (pentru că în absența lui titularul dreptului nu ar putea acționa).

În același timp, nu poate fi reținută susținerea recurentului potrivit căreia înainte de verificarea rapoartelor de evaluare – așa cum s-a dispus de către Curtea de Conturi – nici măcar nu se putea ști dacă există vreo pagubă.

Pe acest aspect, instanța de apel a reținut în mod corect incidența dezlegărilor cu valoare de principiu conținute în Decizia RIL nr. 19/2019, conform căreia intervenția Curții de Conturi, prin intermediul controalelor exercitate, nu poate influența cursul prescripției extinctive întrucât izvorul obligației debitorului nu îl reprezintă actul de control, ci actul sau faptul juridic ce a generat paguba (par. 60), neexistând nicio dispoziție legală care să stabilească faptul că actul de control are valoarea întreruptivă a cursului prescripției, astfel încât invocarea acestuia este irelevantă (par. 61,62). S-a statuat, de asemenea, că paguba constatată, urmare a unor astfel de controale, este preexistentă raportului Curții de Conturi (par. 57) și prin intermediul actului de control doar se constată abateri de la aplicarea legii, în baza unor documente care ar fi trebuit să fie la îndemâna și spre verificarea prealabilă a celui care a încuviințat o cerere în afara cadrului legal (par. 55).

Aceste statuări cu valoare de principiu ale instanței supreme, aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, demonstrează că existența pagubei, ca element în funcție de care să se aprecieze asupra începutului cursului prescripției înăuntrul căreia să se ceară repararea ei, nu poate avea ca premisă actul de control al Curții de Conturi (fiind preexistentă acestuia și posibil de determinat, prin recurgerea la mecanisme de control interne și prin exercitarea adecvată a prerogativelor legale, ce revin instituțiilor statului care, în speță, a presupus folosirea adecvată a resurselor financiare).

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

În realitate, prevalându-se de aceste aspecte vizând imposibilitatea cunoașterii întinderii și respectiv, a existenței pagubei pentru argumentele arătate anterior – care nu se subsumează scopului avut în vedere de legiuitor, atunci când a detașat momentul începerii cursului prescripției de cel al nașterii dreptului la acțiune (ca titularul dreptului să nu fie sancționat pentru că nu a putut acționa), recurentul-reclamant tinde să deplaseze data începerii cursului prescripției pentru a situa demersul său înăuntrul termenului de prescripție.

În acest sens, recurentul identifică un singur moment de început al curgerii prescripției, respectiv cel subiectiv, reprezentat de data la care debitorul său l-a înștiințat că ar avea un drept de creanță (prin transmiterea de către ANRP a adresei nr. x/19.01.2021), decurgând din diferențele de valoare constatate în privința rapoartelor de evaluare întocmite în 2010 (din cele 569 de rapoarte verificate rezultând o diferență de evaluare cu privire la 520 de imobile, printre care și cel din speță).

Or, partea recurentă ignoră faptul că scopul reglementării atunci când a instituit și un moment obiectiv de la care începe să curgă prescripție extinctivă a fost tocmai ca titularul dreptului să depună diligențe pentru aflarea tuturor elementelor care să-i permită intentarea acțiunii și valorificarea dreptului, altminteri opunându-i-se culpa prezumată a victimei care nu a efectuat toate demersurile pentru descoperirea pagubei și a celui care răspunde de ea.

Acest moment obiectiv, identificat cu data săvârșirii faptei ilicite pretinse – respectiv, supraevaluarea și omologarea acestei supraevaluări prin raportul ANRP nr. 5276/16.06.2010 – i se opune recurentului, date fiind prerogativele acestuia în procesul de stabilire și acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, astfel încât trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea încă de la data întocmirii defectuoase a evaluărilor.

Aceasta întrucât stabilirea despăgubirilor în cadrul normativ existent la acel moment – Titlul VII din Legea nr. 247/2005 – se realiza prin decizie a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, din a cărei componență făceau parte președintele ANRP și un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice (art. 13 alin. (1).

De asemenea, titlurile de despăgubiri astfel emise, în numele și pe seama statului român, încorporau drepturile de creanță împotriva statului și erau valorificate prin conversia lor în acțiuni la Fondul Proprietatea (art. 3 lit. a). Acest Fond a funcționat sub forma unei societăți de investiții, deținută inițial în întregime de statul român, în calitate de acționar unic, până la transmiterea acțiunilor din proprietatea statului către persoanele fizice despăgubite (art. 7 Titlul VII).

În ce privește ANRP, aceasta este tot o instituție a statului, înființată prin H.G. nr. 361/2005 ca organ de specialitate cu atribuții în legătură cu aplicarea legilor reparatorii și trecută, în baza art. 6 din O.U.G. nr. 25/2007, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor (finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor), situație confirmată prin H.G. nr. 34/2009 (art. 13 alin. (4) și menținută ca atare până la adoptarea H.G. nr. 572/30.07.2013, când a trecut în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului.

Ca atare, față de atribuțiile ce reveneau deopotrivă recurentului și pârâtei în procesul de evaluare și acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate abuziv de către stat, față de relația de subordonare a instituției pârâte față de reclamant, existentă la data săvârșirii faptei ilicite imputate (întocmirea raportului de evaluare și respectiv, omologarea acestuia prin emiterea deciziei de despăgubiri din 2010), rezultă că recurentul-reclamant avea toate elementele necesare pentru a cunoaște atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, încă din momentul producerii ilicitului afirmat.

Astfel fiind, Statul prin Ministerul Finanțelor putea și trebuia să acționeze pentru recuperarea pagubei încă de la data săvârșirii faptei ilicite reclamate, care marchează și momentul de început al curgerii prescripției extinctive înăuntrul unui termen de trei ani.

Atitudinea pasivă în recuperarea prejudiciului nu-l îndreptățește pe recurent să se prevaleze de incidența unui moment subiectiv (data la care, în 2021, debitorul împotriva căruia își îndreaptă acțiunea îl încunoștințează că ar avea o creanță) întrucât, pentru argumentele arătate anterior, în speță este aplicabil momentul obiectiv al începutului cursului prescripției, plasat în timp cu mult anterior datei la care afirmă recurentul că a cunoscut toate elementele care l-ar fi îndreptățit să acționeze.

Demersul, în acești termeni, al recurentului este unul care pe de o parte, nesocotește reglementarea momentului de început al cursului prescripției (data la care titularul dreptului subiectiv a cunoscut paguba și pe cel care răspunde de ea neputându-se situa ulterior celei la care trebuia să cunoască aceste elemente), iar pe de altă parte, înseși funcția și finalitatea prescripției extinctive, de a sancționa pasivitatea, lipsa de diligență, pentru lămurirea situațiilor juridice neclare, în vederea asigurării stabilității circuitului civil.

– Împrejurarea că în considerentele deciziei din apel se face referire și la data pronunțării sentinței nr. 2767/17.10.2014 a Curții de Apel București – secția contencios administrativ și fiscal (prin care a fost respinsă contestația ANRP împotriva deciziei Curții de Conturi) ca fiind posibil moment de la care ar putea începe să curgă termenul prescripției extinctive, deși este într-adevăr eronată, nu este de natură să lase soluția fără temei legal.

Aceasta întrucât instanța se raportează la sentința respectivă ca reprezentând momentul „cel mai târziu” de la care reclamantul ar fi putut cunoaște paguba și pe cel care răspunde de ea.

Considerentul este oricum unul nenecesar în susținerea soluției câtă vreme anterior, în motivare, decizia validase raționamentul de primă instanță, care reținuse incidența art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și ca moment de început al prescripției, anul 2010, data săvârșirii pretinsei fapte ilicite.

– În ce privește referirea pe care instanța de apel o face deopotrivă, la dispozițiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 și la cele ale noului C. civ. (art. 2517, art. 2528) aplicabile prescripției acțiunilor în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită, ea este eronată din perspectiva dispozițiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011, care lasă regimul prescripției extinctive în puterea legii sub care a început să curgă.

În același timp însă, acest considerent eronat nu este unul apt să ducă la nelegalitatea soluției din apel.

Aceasta întrucât ambele reglementări – din vechiul Decret și din actualul cod – au același conținut, stabilind aceleași reguli în ce privește prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei produse de o faptă ilicită.

Ca atare, analiza pe fondul acestei excepții a presupus aceleași verificări jurisdicționale, așa încât regimul juridic mixt pe care îl realizează în final instanța trimițând la Decretul nr. 167/1958, pentru a stabili momentul de început al prescripției extinctive, dar și la dispozițiile în materie ale noului C. civ. – deși greșită, este lipsită de consecințe pe planul soluției ce trebuia adoptată, câtă vreme termenii analizei sunt identici în ambele reglementări.

Pentru considerentele arătate, toate criticile de nelegalitate formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

Sursa informației: www.scj.ro.

Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea was last modified: februarie 6th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.