Jurisprudență
Luarea măsurilor asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune asupra bunurilor inculpatului. Contestație respinsă ca fiind tardiv formulată
Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea
Solicitare în vederea obținerii de despăgubiri egale cu diferenţa dintre salariul încasat şi salariul pe care ar fi trebuit să îl încaseze reclamanții prin luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare, precum şi plata dobânzii legale aferente, începând cu data săvârşirii faptei prin care au fost discriminaţi din punct de vedere salarial
Excluderea căii de atac a contestaţiei împotriva încheierii pronunţate de instanţa de apel prin care se dispune asupra măsurilor preventive. Respingerea contestației ca fiind inadmisibilă
Greşita înţelegere a obiectului mai amplu al acţiunii în revendicare, în comparaţie cu constatarea uzucapiunii, deja judecate între părţi. Acțiune în vederea realizării efective a dreptului prin obligarea intimatei de a lăsa bunul în posesia recurenților
Invocarea unui drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Lipsa consimţământului la predare. Imposibilitatea încadrării în motivele de refuz al executării mandatului european de arestare. Contestație la executare respinsă ca fiind nefondată
Solicitare privind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul reclamantei, de a sista lucrările de construcţii și de a aduce terenul la starea iniţială, precum şi la plata cheltuielilor de judecată
Cerere privind dispunerea recalculării indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, precum şi repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze reclamanta
Posibilitatea aplicării pedepsei amenzii pe lângă pedeapsa închisorii. Dispunerea unei măsuri asiguratorii pentru a servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare
Critici legate de fondul cauzei, de modalitatea de interpretare a probelor în mai multe dosare avute pe rolul instanţelor, precum şi aspecte legate de cheltuielile de judecată impuse. Constatarea nulității recursului declarat
Obligaţia instanței de a verifica din oficiu propria competenţă. Condiție impusă a fi îndeplinită la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii
Contestație la executare îndreptată contra hotărârii penale. Imposibilitatea includerii în categoria căilor de atac. Contestație respinsă ca fiind inadmisibilă
Solicitarea creditoarei, prin executorul judecătoresc, privind încuviinţarea executării silite a titlului executoriu rezultat din contractul de credit, împotriva debitoarei. Stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cererii de încuviinţare a executării silite
Cerere privind obligarea pârâților la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi a celorlalte drepturi aferente salariilor individuale ale fiecăruia dintre reclamanţi și dispunerea recunoaşterii stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial
Cerinţele privind admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Constatarea inadmisibilității sesizării instanței de contencios constituțional
Pretinderea greşitei stabiliri a circumstanţelor de fapt ale cauzei ca rezultat al aprecierii eronate a probatoriilor administrate, fapt pentru care instanţa a dat/nu a dat relevanţă anumitor probe. Recurs respins ca nefondat
Solicitare privind suspendarea Ordinului privind aprobarea cotelor de recoltă la unele specii de păsări admise la vânătoare. Respingerea recursurilor declarate
Examenul de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate. Analiza corectitudinii folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat
Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate. Înlăturarea oricărei împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. Respingerea recursului ca fiind tardiv formulat
Cerere privind obligarea pârâtei la încadrarea salariaţilor, având calitatea de personal silvic, ce ocupă funcții care potrivit atribuţiilor din fișa postului presupun condiţii speciale de muncă și obligarea la încheierea actelor adiţionale la contractele individuale de muncă ale salariaţilor
Data de la care începe sa curgă termenul de prescripţie în cazul revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Data când hotărârea de revocare a rămas definitivă
Contestaţie la executare împotriva executării silite. Respingerea cererii de revizuire
Acțiune în vederea anulării Deciziei Consiliului Concurenţei privind constatarea încălcării dispoziţiilor din Legea concurenţei prin care reclamanta a fost sancţionată cu o amendă reprezentând 8,46% din cifra de afaceri și, pe cale de consecinţă, exonerarea de la plata acestei amenzi. Respingerea recursurilor ca fiind nefondate