Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită. Data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea

• NCC: art. 2523
• NCC: art. 2528 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 497
• NCPC: art. 501 alin. (1) şi (3)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 12 mai 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. și S.C. D. S.R.L., constatarea antrenării răspunderii civile delictuale în sarcina pârâților, obligarea acestora la încetarea încălcării drepturilor nepatrimoniale aparținând reclamantului, retragerea de pe site a conținutului articolelor de presă, publicarea hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata sumei de 50.000 euro, cu titlu de daune morale, și a sumei de 249 RON, cu titlu de daune materiale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 71-73, art. 252, art. 253 alin. (1) lit. c), art. 1349 alin. (1) și (2) și art. 1357 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția insuficientei timbrări, excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, excepția nulității celui de-al doilea capăt de cerere, excepția nulității parțiale a capătului trei de cerere, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește pretențiile referitoare la articolele publicate în perioada 26.04.2012-21.01.2017, iar, pe fondul cauzei, au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 11362 din 10 decembrie 2020, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței materiale, excepție invocată prin întâmpinare și a dispus declinarea, în favoarea Tribunalului Iași, a competenței de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2021, la data de 08.05.2020.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 820 din 15 mai 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Se impune precizarea că instanța de recurs nu examinează faptele cauzei, existența și aprecierea lor aparținând puterii suverane a instanțelor de fond, în acest stadiu procesual fiind posibilă doar verificarea legalității deciziei recurate, prin raportare la situația de fapt care a fost deja stabilită.

În atare circumstanțe, Înalta Curte constată că instanțele fondului au reținut că articolele supuse analizei instanțelor, prin cererea introductivă de instanță, au fost publicate în datele de: 26.04.2012, 25.02.2013, 01.10.2014, 20.11.2014, 22.07.2015, 25.12.2015, 22.02.2016, 21.01.2017, 22.11.2017, 27.09.2018 și 05.03.2020, aspect necontestat de către părți.

Trebuie menționat faptul că, potrivit regulii generale, enunțate de art. 2523 C. civ., prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.

Este, însă, posibil ca data nașterii dreptului la acțiune, adică data nașterii dreptului subiectiv sau a unui interes legitim, să nu fie cunoscută imediat de titularul dreptului, după cum se poate întâmpla ca acesta să aibă cunoștință de încălcarea dreptului din momentul în care este încălcat, contestat sau negat, însă se găsește în imposibilitate fizică, morală sau juridică de a acționa imediat.

În asemenea situații, începerea prescripției extinctive la data nașterii dreptului la acțiune, ar face ca prescripția să se împlinească înainte ca titularul dreptului subiectiv să aibă posibilitatea efectivă de a acționa pentru a-și apăra dreptul, împrejurare care ar contraveni în mod flagrant principiilor și rațiunilor care guvernează această materie.

Principiul consacrat de aceste dispoziții legale are un caracter general, în sensul că se aplică ori de câte ori nu-și găsește incidența vreo regulă specială, edictată pentru un caz particular.

În speță, însă, dată fiind natura juridică a acțiunii ce formează obiectul cauzei, prezintă relevanță normele speciale reprezentate de prevederile art. 2528 alin. (1) C. civ., potrivit cărora:

„prescripția dreptului la acțiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea”.

Doctrina juridică a consacrat două momente alternative de la care începe să curgă termenul de prescripție al acțiunii în repararea unei pagube cauzate printr-o faptă ilicită, respectiv un moment subiectiv, în care victima a cunoscut atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea și un moment obiectiv, în care victima ar fi trebuit să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea.

Scopul reglementării momentului obiectiv este acela ca titularul dreptului să depună diligențe pentru aflarea tuturor elementelor care să-i permită intentarea acțiunii și valorificarea dreptului, altminteri opunându-i-se culpa prezumată a victimei care nu a efectuat toate demersurile pentru descoperirea pagubei și a celui care răspunde de ea.

Astfel, referitor la momentul de început al curgerii termenului de prescripție, legiuitorul a legat începutul prescripției extinctive de nașterea dreptului la acțiune, iar nu de nașterea dreptului subiectiv material.

În prezenta cauză, se observă faptul că, în mod greșit, instanța de apel, în analiza criticilor reclamantului, privitoare la admiterea de către prima instanță a excepției prescripției dreptului material la acțiune în legătură cu o parte din articolele analizate, a reținut că:

„numai la momentul încetării actului publicării articolelor respective reclamantul are cunoștință de întinderea pagubei”.

Or, dispozițiile art. 2528 alin. (1) C. civ., anterior citate, nu condiționează exercițiul dreptului la acțiune în repararea pagubei cauzate printr-o faptă ilicită de cunoașterea întinderii acesteia, ci doar de cunoașterea existenței pagubei și a celui care răspunde de ea.

În ce privește întinderea prejudiciului, aceasta este o chestiune de probațiune în procesul în care se tinde la valorificarea dreptului, fără să reprezinte un element care să influențeze sau să determine începutul cursului prescripției extinctive.

Având în vedere aceste considerații, în speță, momentul nașterii dreptului material la acțiune pentru repararea prejuidiciului moral suferit nu poate fi reprezentat de momentul „încetării acțiunii sau inacțiunii ilicite”, cum în mod greșit a reținut instanța de apel.

Dimpotrivă, Înalta Curte constată că termenul de prescripție a început să curgă distinct, de la data publicării fiecărui articol de presă, în parte, pe pagina web www.x.ro, întrucât, dat fiind caracterul public al informațiilor, acesta este momentul de la care reclamantul avea, în mod rezonabil, posibilitatea de a cunoaște atât paguba produsă ca urmare a afirmațiilor care îl privesc, cât și pe cei care răspund de acestea, în condițiile în care nu a afirmat la niciun moment în prezenta cauză faptul că nu ar fi avut cunoștință de existența site-ului respectiv.

Pentru aceste motive, nu va putea fi primită apărarea reclamantului, în sensul că „termenul de prescripție extinctivă nici măcar nu a început încă să curgă” atât timp cât fapta ilicită produce efecte păgubitoare și în prezent.

O astfel de interpretare excedează scopului instituirii unui moment obiectiv de la care începe să curgă prescripția extinctivă, în interiorul căruia titularul dreptului trebuie să depună diligențe pentru aflarea tuturor elementelor care să-i permită intentarea acțiunii și valorificarea dreptului, altminteri opunându-i-se culpa prezumată a victimei, care nu a efectuat toate demersurile pentru descoperirea pagubei și a celui care răspunde de ea.

Este adevărat că în situații precum cea dedusă judecății, în care articolele vătămătoare la adresa reclamantului sunt menținute în continuare în sfera de acces a publicului, se impune o evaluare a prejudiciului suferit inclusiv prin luarea în considerare a acestui aspect, în vederea asigurării unei reparații integrale a pagubei suferite, însă acest lucru nu poate determina, prin el însuși, plasarea ulterioară a momentului obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție.

În atare circumstanțe, recursul recurenților-pârâți B. și S.C. D. S.R.L. urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată, în limitele stabilite prin prezenta decizie.

În rejudecare, instanța de apel, pornind de la aceste coordonate, va identifica data nașterii dreptului material la acțiune în raport cu fiecare articol în parte, iar, în ipoteza în care nu este incidentă funcția sancționatorie a prescripției extinctive, să stabilească, dacă este cazul, despăgubirile ce se impun a fi acordate, în vederea reparării prejudiciului suferit de către reclamant, în raport cu faptele ilicite pentru care nu a operat prescripția.

Prin urmare, în rejudecare, excepția prescripției dreptului material la acțiune va trebui reevaluată integral, din moment ce aspectele privitoare la nașterea dreptului la acțiune în raport cu fiecare articol de presă, în parte, nu au primit o dezlegare din partea instanței de apel și drept urmare, nu pot fi cenzurate în prezentul recurs.

Cât privește celelalte critici, subsumate de recurenții-pârâți motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte notează faptul că ele nu pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluția ce urmează a fi pronunțată în considerarea excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, rămânând în sarcina instanței de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia stabilirii, în concret, a articolelor supuse analizei, potrivit celor mai sus indicate, să aibă în vedere toate susținerile recurenților-pârâți.

Pentru aceste considerente, conform prevederilor art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul A., precum și de pârâții B. și S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 98/A din 31 mai 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, va fi admis, se va casa, în parte, decizia recurată, în limitele rezultate din prezentele considerente și se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

La reluarea judecății, cu ocazia analizei și a stabilirii în concret a raporturilor juridice dintre părți, potrivit celor mai sus indicate, urmează, în raport cu cele statuate în decizia de față, conform dispozițiilor art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., să fie avute în vedere toate susținerile recurenților, să fie reevaluată prescripția dreptului material la acțiune, dar și în urma aplicării corecte a principiilor din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia stabilirii de daune pentru prejudiciile morale, să se aprecieze dacă se impune sau nu reevaluarea despăgubirilor stabilite.

Relativ la cheltuielile de judecată solicitate în recurs, având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranșa definitiv asupra culpei procesuale a părților și nici a îndreptățirii acestora la a pretinde obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluția care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei, rămâne în sarcina instanței de rejudecare să analizeze cererea formulată de către recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., având ca obiect obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Sursa informației: www.scj.ro.