Tentativă la infracţiunea de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

• NCP: art. 154 alin. (1) lit. d)
• NCP: art. 155 alin. (1)
• NCP: art. 244 alin. (1)
• NCP: art. 32
• NCP: art. 322
• NCP: art. 323
• NCP: art. 38 alin. (1)
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. e)-j)
• NCPP: art. 275 alin. (3)
• NCPP: art. 433
• NCPP: art. 438 alin. (1)
• NCPP: art. 442 alin. (1) și (2)
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 1505 din data de 16.12.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Vaslui a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 (an) și 6 (șase) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., cu privire la care a fost schimbată încadrarea juridică prin încheierea Judecătoriei Vaslui din 07.10.2020.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a stabilit pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 C. pen.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 38 C. pen., a contopit cele trei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare, de 8 luni închisoare și de 10 luni închisoare stabilite inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare (1/3 din totalul celorlalte două pedepse), rezultând pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a amânat aplicarea pedepsei închisorii rezultante stabilite pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 98/RC din 9 februarie 2023)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când „în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal”.

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) – j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în luna decembrie 2014, a încercat să inducă în eroare pe reprezentanții Casei Județene de Pensii, prin depunerea la această instituție a unui contract de muncă întocmit pe numele său despre care cunoștea că este falsificat (prin modificarea numărului de înregistrare folosindu-se semnăturile și ștampila de la un alt contract înregistrat la ITM pe numele B.), contract din care rezulta că ar fi lucrat la S.C. C. S.R.L. din anul 2002, împreună cu 90 declarații rectificative falsificate de el, în scopul realizării stagiului de cotizare necesar pentru pensionare, fapte ce se circumscriu tentativei la infracțiunea de înșelăciune și infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323, toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Curtea de Apel Iași a constatat că legea penală în ansamblu mai favorabilă în speță este cea în vigoare în intervalul 25 iunie 2018 – 30 mai 2022, întrucât, în această perioadă, dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție. Prin urmare, având în vedere data comiterii faptelor deduse judecății, respectiv, decembrie 2014, termenul general de 5 ani al prescripției răspunderii penale s-a împlinit în luna decembrie 2019.

Examinând critica formulată în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

În faza judecării apelului, Curtea de Apel Iași a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de art. 32 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., art. 322 C. pen. și art. 323, este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă în luna decembrie 2014, data săvârșirii infracțiunilor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, rezultă că termenul de prescripție generală s-a împlinit, în cauză, în luna decembrie 2019.

În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 681 din data de 16 septembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.