Susțineri în legătură cu aplicarea eronată a dispoziţiilor privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi prorogarea unor termene fără a lua în considerare reglementările privind procedurile de prevenire a insolvenţei. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

17 mai 2024
Vizualizari: 103
  • C. proc. fisc.: art. 46 alin. (2) lit. e) şi lit. f)
  • C. proc. fisc.: art. 49 alin. (1)
  • C. proc. fisc.: art. 50
  • C. proc. fisc.: art. 9 alin. (1)
  • Legea nr. 554/2004: art. 14
  • Legea nr. 554/2004: art. 2 lit. ş) şi t)
  • Legea nr. 554/2004: art. 7
  • NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
  • NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. – în insolvență – prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor-Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 540/23.02.2021 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la contestația prin care a solicitat anularea acestei decizii.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 2056 din 5 aprilie 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare a Deciziei nr. 540/23.02.2021, în mod corect instanța de fond a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Decizia nr. 540/23.02.2021 produce efecte juridice, având în vedere că prin aceasta s-a dispus desființarea Deciziei de eșalonare la plată a unor obligații fiscale stabilite în sarcina reclamantei, astfel că de la data emiterii deciziei, obligațiile fiscale respective devin exigibile, iar reclamanta poate fi executată silit pentru neplata acestora.

Analizând motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanță a reținut ca fiind dovedite în cauză, atât condiția cazului bine justificat, cât și condiția iminenței pagubei, astfel încât hotărârea sa este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 și art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

În acest sens, instanța de recurs are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor reclamantei (până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că în cauză există elemente care conturează îndeplinirea condiției cazului bine justificat, prima instanță reținând în mod corect că argumentele reclamantei cu privire la aspecte ce vizează nemotivarea actului sunt întemeiate.

Astfel, judecătorul fondului a reținut că motivarea actului administrativ fiscal presupune indicarea elementelor necesare pentru determinarea stării de fapt și de drept (art. 46 alin. (2) lit. e) și lit. f) din Codul de procedură fiscală).

Articolul 49 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, prevede situațiile care atrag nulitatea actului administrativ fiscal, iar lipsa motivele de fapt și a temeiului de drept se regăsesc printre situațiile enumerate de acest text de lege.

În cauza de față, prin Decizia nr. 540/23.02.2021, recurenta-pârâtă a desființat Decizia de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale fără a indica concret vreun motiv de fapt ori de drept pentru care s-a dispus măsura, indicând doar temeiul de drept reprezentat de dispozițiile art. 50 Codul de procedură fiscală.

Ori, dispozițiile art. 50 din Codul de procedură fiscală se referă la anularea, desființarea sau modificarea actului administrativ fiscal de către organul fiscal.

Prin urmare, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că obligația motivării pare să nu fi fost respectată în speță.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Nemotivarea deciziei reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, întrucât obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate, acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva arbitrariului.

Înalta Curte nu poate primi susținerile recurentei, fiind evident că motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de temeiul de drept al acesteia sau de emiterea actului conform Anexei nr. 20 la Ordinul președintelui ANAF nr. 3896/11.11.2020 pentru aprobarea Procedurii de acordare a eșalonării la plată de către organul fiscal central, anexă ce cuprinde un formular de DECIZIE de desființare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale, care de altfel cuprinde o rubrică privind motivul de fapt pentru care se desființează decizia de eșalonare. Cum această rubrică nu a fost completată, în mod corect a reținut prima instanță că actul este nemotivat și în raport cu formularul din anexa invocată de pârâtă.

Motivarea trebuie să conțină și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei, iar, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Chiar dacă o astfel de motivare nu este prevăzută expres, obligativitatea acesteia constituie o garanție contra arbitrariului administrației publice, impunându-se mai ales în cazul actelor prin care se suprimă drepturi sau situații juridice individuale. În acest sens s-au reținut deciziile Curții Europene de Justiție în cauzele C-41/1969 și cauza C-509/1993, motivarea îndeplinind un dublu rol: acela de transparență în profitul beneficiarului actului, care poate să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar.

Cerința motivării nu pot fi suplinită de argumentele prezentate prin Decizia de soluționare a contestației și nici de motivațiile furnizate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării.

Cu privire la nerespectarea de către autoritate a dreptului la audiere al reclamantei, Înalta Curte reține că dreptul la apărare se încadrează în drepturile fundamentale care sunt parte integrantă a principiilor generale de drept a căror respectare este asigurată de dreptul Uniunii Europene.

În temeiul acestui principiu, destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a-și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administrația intenționează să își întemeieze decizia.

Pentru a se considera că beneficiarul acestui drept are posibilitatea de a-și face cunoscut punctul de vedere în mod util, respectarea dreptului la apărare presupune ca administrația să ia cunoștință, cu toată atenția necesară, de observațiile persoanei sau ale întreprinderii vizate (a se vederea, printre altele, Hotărârile Curții de Justiție din 24 octombrie 1996, Comisia/Lisrestal și alții, C-32/95, din 21 septembrie 2000, Medioscurso/Comisia, C-462/98 și 18 decembrie 2008, Soprope – Organizaçôes de Calcado Lda/Fazenda Publica, C-349/07.

Cu referire la cauza T 30/91 Solvay împotriva Comisiei, se reține că dreptul de acces la dosar, presupune ca, Comisia să asigure întreprinderii implicate oportunitatea de a examina toate documentele din cadrul dosarului de investigație care pot fi relevante pentru apărarea sa.

În dreptul național, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede obligația organului fiscal de a-i asigura contribuabilului, înaintea luării deciziei, posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

Pe de altă parte, art. 46 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede ca element obligatoriu al actului administrativ – fiscal și mențiunile privind audierea contribuabilului.

Este vorba de o nulitate virtuală, astfel că partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare.

În speța supusă judecății, elementele provizorii furnizate instanței investite cu cererea de suspendare de către reclamantă par a dovedi vătămarea în condițiile în care în raport de aceeași situație juridică stabilită printr-o decizie de autoritate se revine asupra măsurii dispuse și se desființează fără a i se solicita un punct de vedere.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte amintește că, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită de legiuitor ca fiind „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public”.

Condiția pagubei iminente presupune însă producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminența prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenția unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul și în situația dedusă prezentei judecăți.

Având în vedere considerentele antereferite precum și faptul că urmare a emiterii actului a cărui suspendare a executării se solicită, o creanță bugetară cu o valoare mare poate fi executată silit în condițiile în care autoritatea o eșalonase anterior, în mod corect și legal prima instanță a apreciat ca fiind îndeplinită și condiția existenței unei pagube iminente, patrimoniul și activitatea societății putând fi afectate de un dezechilibru iremediabil.

În aceste împrejurări, reține Înalta Curte că hotărârea supusă recursului este legală și temeinică, nefiind evidențiate aspecte care să conducă la o altă soluție decât cea avută în vedere de judecătorul primei instanțe.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

Sursa informației: www.scj.ro.

Susțineri în legătură cu aplicarea eronată a dispozițiilor privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum și prorogarea unor termene fără a lua în considerare reglementările privind procedurile de prevenire a insolvenței. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat was last modified: mai 17th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.