Premoniţia

16 mai 2024
Vizualizari: 331

Atacul armat asupra premierului slovac, Robert Fico, ține azi prima pagină a presei europene. Premierul Fico se pare că ar fi sesizat, încă din luna aprilie, tensiunea existentă în societatea slovacă și posibilele reacții extreme ale cetățenilor.

„Pe 10 aprilie, în mediul online a fost postat un clip în care premierul Robert Fico vorbește despre agresivitatea tot mai mare a discursurilor politice și spune că nu este departe ziua în care politicienii se vor omorî între ei. Imaginile au fost filmate înainte de întâlnirea dintre guvernele Slovaciei și Ucrainei. După ce premierul Fico a fost împușcat la Handlova, la 150 de kilometri de capitală, mai mulți politicieni din partidul lui Fico, Smer-SD (Direcția – Social Democrația) au dat vina pe «presa liberală» și pe opoziție, care ar fi creat atmosfera ce a condus la acest eveniment”, notează Cotidianul.

News.ro relatează modul în care a fost împușcat premieul slovac, precum și reacțiile unor oficiali europeni,

„Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei ședințe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin”, potrivit agenției TASR, relatează Reuters, scrie News.ro.

„El a fost împușcat de cinci ori și a fost rănit la abdomen, potrivit presei locale. Aflat în pericol de moarte, potrivit guvernului său, el a fost operat timp de câteva ore. Ulterior, ministrul de interne al țării a anunțat că tentativa de asasinat a fost motivată politic. Atacatorul, un scriitor în vârstă de 71 de ani cu vederi de stânga, a fost imobilizat și a fost luat în custodie de poliție chiar la locul evenimentului care a șocat Slovacia și a provocat reacții internaționale. Potrivit martorilor care se aflau la fața locului, Fico s-a îndreptat spre oamenii care îl salutau și atunci au fost trase mai multe focuri de armă. Fico a căzut apoi la pământ”, scrie News.ro.

După cum relatează portalul tvnoviny.sk, citat de News.ro, poliția l-a reținut pe suspect imediat după atac și l-a arestat. Ar fi vorba despre un scriitor, Juraj C., în vârstă de 71 de ani, din Levice. Imaginile îl arată pe acesta stând pe jos cu cătușe la mâini și comunicând cu autoritățile”.

Zuzana Čaputová, Președinta Slovaciei, a condamnat atacul brutal asupra premierului Robert Fico.

„Sunt șocată. Îi doresc multă putere lui Robert Fico pentru a-și reveni în urma atacului în acest moment critic”, a transmis Președinta Slovaciei, arată News.ro.

„Condamn cu fermitate atacul josnic asupra premierului Robert Fico. Astfel de acte de violență nu își au locul în societatea noastră și subminează democrația, bunul nostru comun cel mai prețios. Gândurile mele sunt alături de premierul Fico și de familia sa”, a declarat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, mai notează News.ro.

„Sunt șocat de atacul atroce împotriva prietenului meu”, a reacționat și premierul Ungariei, Viktor Orbán, urându-i o recuperare rapidă, scrie News.ro.

„Sunt profund șocat de vestea privind tentativa lașă de asasinat asupra prim-ministrului slovac Fico. Violența nu trebuie să aibă loc în politica europeană. În aceste momente, gândurile mele sunt alături de Robert Fico, de familia sa și de cetățenii Slovaciei”, a transmis cancelarul german Olaf Scholz, mai arată News.ro.

„Șocat să aflu de faptul că prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a fost împușcat. Îi doresc însănătoșire completă și rapidă. Condamn cu fermitate astfel de acte extremiste, care amenință valorile noastre europene fundamentale”, a scris Președintele Iohannis pe platforma X, scrie News.ro.

„Am aflat cu indignare despre atentatul la viața premierului Republicii Slovace, Robert Fico. Această crimă odioasă nu poate avea nicio justificare. Îl cunosc pe Robert Fico ca pe un om curajos și puternic în spirit. Sper foarte mult că aceste calități îl vor ajuta să reziste în această situație dificilă”, a scris Putin, telegrama sa fiind publicată pe site-ul Kremlinului, scrie News.ro.

„Președintele american Joe Biden a condamnat atacul «oribil» împotriva lui Robert Fico și a dat asigurări că Ambasada SUA la Bratislava este pregătită să ofere asistență”, transmite The Hill, scrie Libertatea.

„Sunt alarmat să aud informații despre un atacul asupra premierului slovac Robert Fico. Condamnăm acest act oribil de violență. Ambasada noastră este în strânsă legătură cu guvernul Slovaciei și gata să asiste”, a comunicat Casa Albă, citându-l pe Joe Biden, notează Libertatea.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat la rândul său „șocat și îngrozit”.

„Îi doresc putere pentru o recuperare rapidă. Gândurile mele sunt alături de Robert Fico, de cei dragi și de poporul slovac”, a scris Stoltenberg pe contul său de X, mai arată Libertatea.

Libertatea face azi un portret al celui care a tras în premierul slovac.

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„Potrivit Pravda, atacatorul este un poet slovac de stânga care, în trecut, a fost angajat al unui serviciu privat de securitate. Juraj Cintula este unul dintre fondatorii clubului literar Dúha, în cadrul căruia activează din 2005, iar din 2015 este membru al Asociației Scriitorilor Slovaci. Presupusul atacator a scris trei colecții de poezie și un roman care a fost publicat în 2010. În 2016, în timp ce lucra ca angajat al unui serviciu privat de securitate într-un centru comercial a fost atacat și rănit de un bărbat, aflat aparent sub influența drogurilor. Din cauza rănilor, Juraj Cintula nu a putut lucra o perioadă lungă de timp, informează Markíza TV. Tot în 2016, suspectul tentativei de asasinat a inițiat mișcarea «Împotriva Violenței»”, scrie Libertatea.

„Pe rețelele de socializare circulă un filmuleț în care suspectul vorbește despre motivele pentru care a decis să comită asasinatul, informează Pravda. Videoclipul arată un bărbat care stă pe coridor cu o rană la frunte. «Nu sunt de acord cu politica guvernului», spune el în fața camerei. O voce masculină îl întreabă pe deținut: «Și de aceea ai decis ce?». «Mass-media au fost lichidate. De ce este atacat RTVS? Judecătorul Mazák (n.r. fostul președinte al Consiliului Judiciar) de ce este concediat?» se întreabă Juraj Cintula. Așa se încheie videoclipul”, mai notează Libertatea.

Fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a obținut o victorie importantă în instanță. Prin decizia dată miercuri, Înalta Curte de Casație și Justiție spune că hotărârile Curții Europene de Justiție nu au prioritate în fața celor ale Curții Constituționale a României și ale CEDO.

„Recusul în casație declarat de DNA a fost respins. Hotărârea de încetare a procesului penal rămâne definitivă. Importanța deciziei de azi constă în faptul că ICCJ a considerat că deciziile CJUE nu au prioritate față de deciziile CCR și hotărârile CEDO în materia drepturilor fundamentale ale omului, chiar dacă vorbim de pretinse infracțiuni de corupție”, a declarat în exclusivitate pentru Gândul, Răzvan Doseanu, avocatul lui Cătălin Cherecheș.

Din decizia Instanței reiese: „Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-Direcțuia Națională Anticorupție(…) Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2024”, mai scrie Gândul.

Evenimentul zilei scrie despre cheltuielile statului pentru funcționarea sistemului public. Aproape 30% din veniturile colectate din taxe și impozite merg pe salariile bugetarilor.

„România a cheltuit, anul trecut, aproape 30% din veniturile bugetare cu salariile din sistemul public. Dintre statele europene, doar Letonia și Malta au cheltuieli mai mari. (…) Anul trecut, în 2023, cheltuielile cu salarizarea angajaților din sectorul public au fost de 29,94% din venituri. Procentul angajat de statul român este mult peste media Uniunii Europene, de 21,81%. Raportat la Produsul Intern Brut, cheltuielile au fost de 10%, la fel ca media UE. Veniturile atrase de statul român au fost, însă, de 33,6% din PIB, comparativ cu media UE de 45,9% din PIB”, arată Evenimentul zilei.

„Comisia Europeană a anunțat recent pentru România un deficit bugetar ESA de 6,6% din PIB, pentru anul 2023. Inițial guvernul estima că deficitul va fi de 5,9% din PIB. Deficitul de 6,6% este cel mai ridicat și marchează și o înrăutățire a situației față de 2022, când a fost de 6,3%”, mai scrie Evenimentul zilei.

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a început o nouă campanie de recrutare pentru soldați și gradați profesioniști.

„În cea de-a doua campanie din anul 2024 sunt disponibile peste 3.800 de posturi, în unități din 32 de județe și din municipiul București. Înscrierea candidaților se poate face în perioada 7 mai – 3 iunie 2024. Selecția candidaților se face în perioada 13 mai – 7 iunie iar examinarea medicală se face în cadrul unităților sanitare militare în perioada 20 mai – 14 iunie 2024”, relatează România liberă.

La Cannes a început a 77-a ediție a Festivalului internațional de film. 22 de pelicule concurează pentru Palme d’or –ul din acest an.

„Momentul culminant al deschiderii a fost fără îndoială înmânarea unei Palme d’or de onoare actriței americane Meryl Streep. Starul hoolywoodian, în vârstă de 75 de ani, triplul laureat al premiilor Oscar, a fost primit în marele teatru Lumière din Palatul Festivalulurilor cu o standing ovation de zile mari”, relatează RFI.

„22 de filme sunt în competiție pentru La Palme d’or – și alte zeci în diversele secțiuni paralele – printre care și unul românesc. «Trei kilometri până la capătul lumii», al lui Emanuel Pârvu este prerzentat vineri seara în marea competiție. Alte două pelicule românești, documentarul «Nasty» al lui Tudor Giurgiu consacrat vieții și carierei tenismenului Ilie Năstase, și un film al artistei Ioana Mischie în noua secțiune consacrată filmelor «imersive», vor fi și ele prezentate festivalierilor – 35.000 la număr anula cesta – în zilele ce urmează. Cel puțin doi actori de origine română vor și ei în lumina reflectoarelor: Anamaria Vartolomei în două pelicule franțuzești și Sebastian Stan în filmul american despre viața tânărului antreprenor Donald Trump care va fi prezentat luni în cursa pentru La Palme d’or. Un film realizat de danezul de origine iraniană Ali Abbasi, un ‘abonat’ al Festivalului de la Cannes”, mai scrie RFI.

Seară liniștită!

Premoniția was last modified: mai 17th, 2024 by Claudiu Pamuc

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Noutati editoriale

  • Noutati editoriale ujmag
Vezi tot

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Claudiu Pamuc

Este directorul editorial al revistei Legal Point.
A mai scris: