Solicitare privind suspendarea Ordinului privind aprobarea cotelor de recoltă la unele specii de păsări admise la vânătoare. Respingerea recursurilor declarate

• Codul Administrativ: art. 57 alin. (1) (4) şi (5)
• H.G. nr. 43/2020: art. 13
• Legea 407/2006: art. 17 alin. (2)
• Legea nr. 554/2004: art. 14
• NCPC: art. 138 alin. (6)
• NCPC: art. 193
• NCPC: art. 37
• NCPC: art. 412 alin. (8)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 6
• NCPC: art. 496
• O.U.G. nr. 195/2005: art. 20 alin. (6)
• O.U.G. nr. 195/2005: art. 5
• O.U.G. nr. 57/2007: art. 33 alin. (8)

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, reclamanta A., organizație neguvernamentală de protecție a mediului, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, reprezentat prin Ministrul Mediului Apelor și Pădurilor a solicitat suspendarea Ordinului nr. 1.460 din 24 august 2021 privind aprobarea cotelor de recoltă la uncie specii de păsări admise la vânătoare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819/26. VIII.2021 din 26 august 2021.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1191 din 1 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Recursurile sunt nefondate.

1. Considerente asupra recursului declarat de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor .

Cu titlu prealabil, Curtea constată că, prin Ordinul MMAP nr. 1460/2021, a cărui suspendare a executării a fost solicitată în speță, au fost aprobate cotele de recoltă pentru unele specii de păsări admise la vânătoare, pentru perioada 2021 – 14 mai 2022, prevăzute în anexele nr. 1 – 3, precum și numărul maxim de exemplare care poate fi vânat/zi/vânător, prevăzut în anexa nr. 4.

După cum rezultă din art. 2 al actului administrativ menționat, cotele de recoltă se realizează cu respectarea reglementărilor în vigoare în domeniul vânătorii referitoare la autorizarea, organizarea și practicarea vânătorii, urmărindu-se conservarea biodiversității faunei cinegetice și păstrarea echilibrului ecologic .

Conform expunerii de motive a actului administrativ, acesta este emis în temeiul Legii nr. 407/2006, Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic, cu aplicarea art. 57 alin. (1), (4) și 5 din Codul Administrativ aprobat prin O.U.G. nr. 57/2019 și cu aplicarea art. 13 din H.G. nr. 43/2020, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor având calitatea de administrator, prevăzută de legea 407/2006, ca autoritate publică centrală care răspunde de vânătoare și asigură administrarea faunei cinegetice .

Recurentul critică, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ., nemotivarea soluției date excepției lipsei calității procesuale active și lipsei interesului, prin încheierea din 22.11.2021, dar și considerentele sentinței în ceea ce privește reținerea ca fiind îndeplinită a condiției de existență a unei pagube iminente.

Cu privire la primul aspect, recurentul, după ce relevă argumentele instanței asupra îndreptățirii de a acționa în judecată, precizează că toate considerentele încheierii recurate sunt simple alegații de ordin pur teoretic.

Verificând aceste susțineri, Curtea constată că prima instanță examinează cele două excepții, prin prisma legăturii dintre ordinul contestat, conform Deciziei ICCJ RIL nr. 8/2020, reținând vătămarea și obiectul de activitate al reclamantei, fără a reține efectele autorității de lucru judecat . Mai mult, arată că dă eficiență atât art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, cât și prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) LCA.

Or, prevederile art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005 reglementează legitimarea procesuală a organizațiilor neguvernamentale care promovează protecția mediului, prevăzându-se că acestea au drept la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului.

În raport de aspectele prezentate, Curtea reține că prima instanță prezintă într-o manieră sintetică dar clară și completă, argumentele pentru care a respins cele două excepții privind lipsa calității procesuale active și lipsa interesului .

Consideră că, modalitatea de formulare a considerentelor relevă raționamentul judiciar, arată argumentele pe care se sprijină acesta și permite controlul judiciar asupra legalității soluției, prima instanță îndeplinind, în mod satisfăcător exigențele de motivare .

Recurentul critică și motivarea sentinței, sub aspectul condiției de existență a unui prejudiciu iminent, arătând că prima instanță s-a limitat la a menționa că stabilirea cotelor de recoltă în maniera realizată are implicații asupra conservării biodiversității faunei cinegetice și păstrării echilibrului ecologic, făcând trimitere și la principiul precauției, fără o examinare a argumentelor părților .

Dar observând întâmpinarea depusă la dosar, Curtea constată că recurentul a susținut în fața primei instanțe faptul că reclamanta nu a făcut dovada iminenței prejudiciului, precum și faptul că, urmare a suspendării, România este singura țară europeană în care nu se pot vâna păsările sedentare și migratoare, cu consecința creării unor dezechilibre .

Iar prima instanță reține, în primul rând, interesul conservării biodiversității faunei și păstrarea echilibrului ecologic, iar în cel de al doilea rând, aplicarea principiului precauției, menționat de art. 191 TFUE .

Iar acest principiu, impune ca masurile de protejare a mediului sa fie adoptate, chiar dacă actualul nivel de dezvoltare tehnico-științifică nu prefigurează un pericol, dar nici nu îl exclude. Cu alte cuvinte, rolul acestor măsuri de protecție este unul de anticipare, iar măsurile de protecție sunt datorate chiar dacă prejudiciul este incert, dar posibil, eventual plauzibil .

Iar aplicarea acestui principiu, din punct de vedere juridic, inversează sarcina probei, revenind celui care sustine ca activitatea sa nu are ori nu va avea niciun impact negativ, si nu celui care afirma temerea justificata a existentei lui (Comunicarea Comisiei privind principiul precauției [COM(2000) 1 final din 2 februarie 2000).

Ca atare și din această perspectivă, prima instanță prezintă considerentele necesare verificării raționamentului judiciar, iar aceste considerente sunt grefate apărărilor formulate de către pârât, prin întâmpinare .

În ceea ce privește legalitatea soluției date excepțiilor lipsei interesului și lipsei calității procesuale active, prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Curtea reține, în prealabil, faptul că cele două excepții vizează condiții de exercițiu ale acțiunii civile, potrivit art. 32 coroborat cu art. 33 și 36 noul C. proc. civ., iar pct. 8 sancționează încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material .

Pe de altă parte, luând în considerare faptul că se pune în discuție legitimarea procesuală a unui organism social, în cadrul unei cereri formulate în contencios administrativ, excluzându-se aplicarea art. 37 noul C. proc. civ., aceasta trebuie realizată conform Deciziei ICCJ RIL nr. 8/2020, potrivit căreia „în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actelor administrative la cererea asociațiilor, în calitate de organisme sociale interesate, invocarea interesului legitim public trebuie să fie subsidiară invocării unui interes legitim privat, acesta din urmă decurgând din legătura directă dintre actul administrativ supus controlului de legalitate și scopul direct și obiectivele asociației, potrivit statutului”.

Dar indiferent de maniera de reglementare a art. 1 și 8 LCA, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. a), lit. p) și lit. r) LCA, precum și indiferent de modul în care este impusă verificarea actelor constitutive ale organismului social, conform Deciziei 8/2020, prima instanță a reținut în mod corect faptul că, în speță, legitimarea procesuală este reglementată de norma specială a art. 20 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2005, consacrându-se dreptul la acțiune în justiție în probleme de mediu, având calitate procesuală activă în litigiile care au ca obiect protecția mediului.

Iar această legitimare procesuală pleacă de la premisa reglementării, în art. 5 din O.U.G. nr. 195/2005, a recunoașterii de către stat a dreptului la un mediu sănătos și echilibrat, cu garanțiile dreptului de asociere în organizații pentru protecția mediului și dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul organizațiilor pentru protecția mediului, autorităților administrative și/sau judecătorești, după caz, în probleme de mediu, indiferent dacă s-a produs sau nu un prejudiciu .

Aceste dispoziții se aplică cu prioritate față de prevederile Legii 554/2004, constituind norme speciale .

Curtea reține și că recurentul susține că legitimarea procesuală, potrivit normei speciale, există doar în litigiile privind anularea actelor de reglementare, iar prima instanță a extins, nejustificat, sfera de aplicare a textului .

Argumentul pentru această teorie este că textul art. 20 din O.U.G. nr. 195/2005 este inclus în Capitolul II, denumit „Procedura de reglementare”, iar actele ce fac obiectul acestor proceduri, potrivit art. 2 pct. 2 sunt acte de reglementare, enumerate ca fiind decizia etapei de încadrare, aviz de mediu, acord de mediu, autorizație de mediu, autorizație integrată de mediu, autorizație privind emisiile de gaze cu efect de seră, autorizație privind activități cu organisme modificate genetic.

Dar dreptul al acțiune este recunoscut de text, pentru probleme de mediu, legitimarea procesuală vizând litigiile care au ca obiect protecția mediului, fără a putea fi restrânse, pe cale de interpretare, numai la cererile în anularea actelor de reglementare .

În acest sens, trebuie observate și prevederile art. 20 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, potrivit cărora, inclusiv recurentului îi revin obligația de a asigura informarea și participarea publicului la deciziile privind activități specifice (desemnate de către legiuitor prin art. 2 pct. 38 lit. c), în aprecierea Curții), dar și accesul la justiție, conform Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.

Iar prin art. 9 din Convenția menționată, se recomandă reținerea interesului oricărei organizații neguvernamentale care îndeplinește cerințele art. 2 pct. 5 din convenție și anume public afectat, sau care poate fi afectat, ori care are un interes în deciziile de mediu .

Ca urmare, trebuie reținută o distincție între publicul care are un interes în deciziile de mediu (în această categorie intrând reclamațiile formulate împotriva actelor de reglementare susținută de către recurent) și calitatea de public afectat sau care poate fi afectat, specifică litigiilor privind protecția mediului .

În aceste condiții, se constată că prima instanță dă o rezolvare corectă excepțiilor lipsei calității procesuale pasive și lipsei interesului .

Recurentul critică soluția dată de prima instanță, excepției inadmisibilității cererii, pentru lipsa procedurii prealabile .

Aceste critici sunt subsumate aceluiași motiv de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., cu privire la existența unei proceduri prealabile sesizării instanței, reglementată de art. 7 LCA, sancțiunea aplicabilă regăsindu-se în art. 193 noul C. proc. civ., în timp ce pct. 8 sancționează încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material .

Verificând legalitatea încheierii din 22.11.2021, din această perspectivă, Curtea reține că prima instanță a respins excepția inadmisibilității cererii de suspendare, având ca argument faptul că art. 14 LCA impun doar sesizarea autorității publice emitente a actului administrativ, nu și așteptarea răspunsului la plângerea prealabilă, la dosar regăsindu-se dovada plângerii prealabile și mai mult, la momentul soluționării excepției, la dosar regăsindu-se și răspunsul la plângerea administrativă prealabilă .

Curtea reține că, potrivit art. 14 alin. (1) LCA, „după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Soluționarea excepției, de către prima instanță, are ca fundament o corectă și judicioasă aplicare a acestui text ce nu impune ca reclamantul să aștepte răspunsul la procedura administrativă prealabilă, ci doar să formuleze cererea de suspendare, după sesizarea emitentului sau, dacă este cazul, a organului ierarhic superior, în vederea soluționării cererii de revocare, în tot sau în parte, a actului administrativ .

Este de menționat și faptul că recurentul tinde spre o interpretare coroborată a art. 7,8 și 14 LCA, în sensul solicitării suspendării, după finalizarea procedurii administrative prealabile, plecând de la sintagma „sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare” din cuprinsul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul apreciază că această sintagmă reprezintă expresia opțiunii legiuitorului ca demersul de suspendare a executării actului administrativ sa fie grefat pe un context procesual predefinit de o cerere îndreptata împotriva actului administrativ, cerere care trebuie sa parcurgă toate etapele procesului administrativ, inclusiv etapa administrativa prealabila sesizării instanței, în integralitatea acesteia.

Această susținere este greșită .

Art. 14 alin. (1) LCA cristalizează condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, promovată ca și măsură provizorie, până la investirea instanței de contencios administrativ cu soluționarea cererii de anulare a actului administrativ.

Plecând de la premisa că, în această situație, poate apărea necesitatea luării unor măsuri provizorii la momentul în care partea reclamantă contestă ordinea juridică creată în urma emiterii actului administrativ, fără ca această contestație să ajungă pe rolul instanței de contencios administrativ, textul art. 14 alin. (1), relevă două garanții ale stabilității ordinii de drept (într-o ordine logică a reglementării) și anume posibilitatea sesizării instanței cu cererea de suspendare, după îndeplinirea procedurii administrative prealabile și încetarea de drept a măsurilor provizorii luate (consolidarea ordinii de drept) dacă cel interesat nu a introdus acțiunea, în termen de 60 zile de la înregistrarea cererii de suspendare .

Pe de altă parte, preluarea sintagmei menționate din cuprinsul art. 14 alin. (1) LCA este incorectă, în condițiile în care legiuitorul utilizează un complement circumstanțial de timp („după” sesizarea, în condițiile art. 7..), pentru a exprima momentul în care poate fi formulată cererea de suspendare și nu o condiție de admisibilitate a cererii de suspendare .

În ceea ce privește nelegalitatea soluției date cererii de suspendare a executării Ordinului 1460/2021, prin prisma reținerii condițiilor cumulative, de către prima instanță, criticată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., Curtea constată următoarele:

Prima instanță prezintă argumentele îndeplinirii primei condiții, de existență a unui caz bine justificat reținând, în primul rând, pozițiile clare și mai ales contrare celor exprimate de pârât, aparținând unor specialiști pe a căror expertiză ministerul susține că s-a bazat în determinarea cotelor de recoltă anuale, specialiștii reclamând necesitatea unor metode clare, transparente, științifice, de calcul, prin care să se colecteze date privind reproducerea și mortalitatea speciilor ce fac obiectul cotelor de recoltă anuale .

În cel de al doilea rând, prima instanță reține că nu se regăsește vreo referire la păsările migratoare, în cuprinsul anexei 8, lit. c), chestiunea fiind anterior dezlegată în dosarul x/2021, dar și în jurisprudența Curții de Apel Brașov.

În cel de al treilea rând a apreciat instanța că ordinul este emis pe baza unor raportări văzute ca fiind insuficiente de către instanțele de judecată, aspecte ce rezultă din Raportul Comisiei privind starea naturii în UE (COM(2020) 635 final din 15.10.2020.

Reține prima instanță și un al patrulea aspect ce conduce la aparența de nelegalitate și anume faptul că stabilirea cotei de recoltă pentru specia „Turturică” nu ține cont de necesitatea stabiliri unei cote de recoltare redusă la jumătate față de anii 2013-2018, în condițiile în care se semnalează vulnerabilitatea speciei, de către Comisia Europeană.

Mai mult, prima instanță a apreciat că pârâtul nu a furnizat elemente care să identifice metoda prin care a cules datele de care se prevalează, în stabilirea cotelor de recoltare și s-a considerat neîndreptățită să aprofundeze această analiză, în cadrul cererii de suspendare .

Susținerile recurentului formulate în cuprinsului pct. IV al cererii de recurs și prin care tinde să combată existența cazului bine justificat, astfel cum a fost reținut de către instanța de fond, vizează doar o parte dintre aspectele reținute de către instanța de contencios administrativ și anume metodele de calcul utilizate, raportările la directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice, excluderea, potrivit art. 17 din Legea 407/2006 a păsărilor migratoare, din obiectul studiilor anuale de evaluare, existența studiilor efectuate împreună cu F. și G., cu stabilirea cotelor de recolta s-a realizat prin raportare la realizările cotelor de recoltă din anii anteriori .

Înalta Curte observă faptul că, prin Ordinul 1460/2021 au fost aprobate (în esență) cotele de vânătoare pentru unele specii de păsări (anexa 1 a Legii nr. 407/2006 și Anexa 5 C a O.U.G. nr. 57/2007), pentru perioada 2021 – 14 mai 2022, luând în considerare referatul de aprobare al Direcției managementul resurselor cinegetice nr. 159.360 din 9.08.2021 și având în vedere studiile de evaluare a speciilor de păsări întocmite de autoritatea publică centrală care răspunde de mediu în perioadele 2008-2013 și 2013-2018 pentru îndeplinirea obligației de raportare conform prevederilor art. 12 din Directiva Păsări,

Este de menționat faptul că, potrivit art. 1 din Legea 407/2006, stabilirea cotelor de recoltă al unei specii din fauna de interes cinegetic se realizează în raport de efectivul optim al speciei, calculat astfel să asigure conservarea speciilor, produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană .

Scopul emiterii ordinului a cărui suspendare a executării se solicită, este acela de a asigura (în partea relevantă) conservarea biodiversității și menținerea echilibrului ecologic, iar stabilirea cotelor de recoltă este fundamentată, după cum rezultă chiar din preambulul Ordinului 1460/2006, în raport de două studii întocmite pentru perioadele 2008-2013 și 2013-2018, ce au stat la baza rapoartelor naționale cu privire la starea și structura populațiilor de păsări (potrivit art. 12 din Directiva „Păsări”, 2009/147/CE, statele membre înaintează Comisiei, la intervale de trei ani, începând de la data de 7 aprilie 1981, un raport asupra punerii în aplicare a prevederilor legislative interne adoptate în temeiul prezentei directive. La intervale de trei ani, Comisia pregătește un raport de sinteză pe baza informațiilor prevăzute la alin. (1). Acea parte a proiectului de raport care conține informațiile furnizate de un stat membru este transmisă autorităților statului membru respectiv pentru verificare. Versiunea finală a raportului este înaintată statelor membre); dar, după cum rezultă din Secțiunea a șasea – Concluzii și perspective, nota de subsol nr. 4, a Raportului Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și Comitetul Economic și Social European Starea naturii în Uniunea Europeană Raport referitor la stadiul speciilor și al tipurilor de habitat protejate de Directiva privind păsările și Directiva privind habitatele și la tendințele observate în perioada 2013-2018, COM/2020/635 final (EUR-Lex 52020DC0635), astfel cum în mod corect a reținut prima instanță, România nu a depus raportul pentru perioada 2015-2018, pentru păsări.

Ca atare, urmează a fi reținut faptul că recurentul nu justifică susținerile formulate în recurs, prin prisma exercițiului dreptului de apreciere ce a condus la stabilirea cotelor de recoltă și în raport de aspectele de fapt și de drept indicate în preambulul ordinului a cărui suspendare s-a solicitat .

Aceasta cu atât mai mult, cu cât în susținerea acestor critici recurentul enumeră diferențele de cote stabilite, față de anul anterior, pe categorii de specii de păsări și pune în discuție metoda de evaluare sau de estimare a populațiilor de păsări, reținută ca atare de către prima instanță în considerarea Anexei nr. 8 a O.U.G. nr. 57/2007, dar nu prezintă informații privind metoda de stabilire a populațiilor de păsări și numărul total estimat al acestora .

În ceea ce privește îndeplinirea cerinței de existență a unei pagube iminente, criticată la pct. V al cererii de recurs, recurentul susține că instanța de fond nu reține un prejudiciu cert, material, patrimonial,concret, făcând o trimitere nemotivată, la principiul precauției .

Înalta Curte observă că prima instanță a prezentat raționamentul juridic, constatând îndeplinită cerința de existență a unei pagube iminente, plecând de la necesitatea conservării biodiversității și păstrării echilibrului ecologic, această necesitate tinzând să limiteze cotele de recoltare, în raport de efectivul estimat al populațiilor și speciilor supuse activității de vânătoare, iar asupra eventualelor efecte negative ale realizării cotelor de vânătoare, stabilite pe baze insuficient fundamentate, a reținut aplicarea principiului precauției .

Din această perspectivă și în condițiile existenței unui caz bine justificat rezultat din stabilirea unor cote de recoltare, prin ordinul menționat și fără a rezulta suficiența sau pertinența studiilor de evaluare avute în vedere, trebuie observat faptul că, în primul rând prejudiciul poate rezulta din diminuarea nejustificată a faunei de interes cinegetic, caracterizată de art. 2 din Legea 407/2006, act normativ care adaugă și faptul că vânătoarea se desfășoară în scopul asigurării echilibrului ecologic .

Dar prejudiciul nu poate fi limitat, în această situație, la o valoare patrimonială, atât timp cât art. 35 din Constituția României (și art. 5 din O.U.G. nr. 195/2005) reglementează dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, iar acestui drept în corespunde îndatorirea de a proteja și a ameliora mediul înconjurător; ori această îndatorire revine, în primul rând recurentului .

Din această perspectivă a dreptului fundamental, prima instanță a reținut corect aplicarea principiului precauției, acest principiu fiind cristalizat și integrat de art. 191 TFUE, împreună cu principiul poluatorul plătește și principiul prevenirii, în vederea garantării unui înalt nivel de protecție a mediului, prin luarea unor decizii administrative în cazul unor riscuri .

Potrivit Comisiei Europene, „principiul precauției poate fi invocat atunci când un fenomen, un produs sau un proces poate avea efecte periculoase, identificate printr-o evaluare științifică și obiectivă, iar această evaluare nu permite determinarea cu suficientă certitudine a riscului”, dar și faptul că acest principiu constituie un mijloc de gestionare a riscurilor și ca atare corespunde fazei de luare a deciziei administrative.

Or, prima instanță aplicând acest principiu, în materia suspendării ordinului de aprobare a cotelor de recoltă pentru populațiile de păsări indicate în cuprinsul Ordinului 1460/2021, nu a făcut altceva decât să sublinieze consecințele potențial nocive ale recoltării unor cote stabilite pe baze insuficient fundamentate, iar aceasta poate constitui un prejudiciu, în accepțiunea art. 14 LCA, coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ș) LCA.

2. Considerente asupra recursului declarat de RNP Romsilva

Recurenta invocă aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare, recurenta critică modul de soluționare al excepției de litispendență și susține necesitatea suspendării cauzei, în condițiile art. 14 alin. (6) LCA, până la soluționarea definitivă a dosarului x/2021 .

Cu titlu prealabil, Înalta Curte prezintă rezerve în privința subsumării acestor critici motivului de casare invocat; astfel, recurenta critică soluția dată unei excepții de procedură, cu efect dilatoriu și absolută, cu omisiunea aplicării unei norme de suspendare de drept a judecării cauzei .

Pe de altă parte, este de menționat faptul că, prin încheierea de ședință din 22.11.2021 a fost pusă în discuție cererea formulată de către intervenienta D., având ca obiect suspendarea de drept a judecării cauzei, în temeiul art. 138 alin. (6), raportat la art. 412 alin. (8) noul C. proc. civ.

Prima instanță a reținut ca nefiind îndeplinite cerințele de existență a unui caz de litispendență, astfel încât a respins cererea de suspendare formulată în temeiul art. 138 alin. (6) noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată că prima instanță a apreciat corect asupra elementelor excepției de litispendență, în condițiile lipsei de identitate între reclamanți, în cele două cauze, precum și în condițiile prezenței identității parțiale de obiect .

Mai mult, reține faptul că recurenta susține necesitatea suspendării și prin raportare la art. 14 alin. (6) LCA, conform căruia „nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleași motive”, dar acest text impune, de asemenea, cerința triplei identități, de data aceasta din perspectiva autorității de lucru judecat.

Că este așa rezultă și din faptul că prevederile art. 14 alin. (6) LCA nu sunt examinate din perspectiva art. 138 noul C. proc. civ., ci din perspectiva admisibilității cererii de suspendare (Decizia ICCJ SCAF nr. 351/2015, Decizia ICCJ SCAF nr. 401/2018).

În ceea ce privește critica faptului că prima instanță a intrat în judecata fondului, Înalta Curte constată că niciuna dintre cele două elemente indicate de către recurentă (reținerea unor poziții clare și contrare, aparținând unor specialiști, dar și invocarea insuficientă a raportărilor, în condițiile în care raportul nu furnizează în mod nemijlocit metoda/metodele utilizate pentru determinarea cotelor de recoltare), nu depășesc limitele aparenței în drept .

Mai mult, excluderea metodei de calcul a inelării, metodă limitată doar la studiul păsărilor migratoare și susținerea existenței unor studii. sunt aspecte de fapt controversate tocmai datorită faptului că lipsesc elementele necesare examinării acestora, în preambulul ordinului menționat .

Cu privire la această metodă, reținută de către prima instanță, Înalta Curte urmează să constate și că recurenta prezintă anumite susțineri contradictorii, în sensul că, deși Anexa 8 a O.U.G. nr. 57/2007 reglementează, în categoria studii și cercetări necesare pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a populațiilor speciilor de păsări, prezentarea datelor referitoare la nivelul populațiilor speciilor migratoare, ca rezultat al studiilor realizate pe baza metodei de inelare (lit. c), recurenta tinde să susțină restrângerea acestei metode la stabilirea căilor/culoarelor de migrațiune și a locurilor de migrațiune, excluzând evaluarea populațiilor de păsări deși se bazează pe relațiile Societății Ornitologice Române (adresa x/2019)din care rezultă că metoda inelării poate fi utilizată pentru studierea populațiilor de păsări migratoare aflate în pasaj .

Recurenta oferă și o interpretare a art. 33 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2007, normă potrivit căreia „Pentru asigurarea protecției, managementului și utilizării durabile a populațiilor speciilor de păsări al căror areal natural de distribuție include teritoriul României este necesară realizarea de studii și cercetări având ca subiect temele prevăzute în anexa nr. 8”, în sensul că instituie măsuri complementare și care nu sunt obligatorii la stabilirea cotelor de recoltă; dar legiuitorul reglementează necesitatea studiilor și cercetărilor, cu trimitere la temele prevăzute în anexa 8, precizând scopul efectuării acestora .

Or, dacă facem o paralelă la dispozițiile legii nr. 407/2006, trebuie observat faptul că acest act normativ reglementează cotele de recoltă plecând de la stabilirea unei efectiv optim al populațiilor/speciilor supuse activității cinegetice (ceea ce presupune evaluarea acestora), iar prevederile art. 19 din acest normativ menționează că regimul juridic al vânării mamiferelor și păsărilor, inclusiv a celor migratoare, este reglementat de lege, dar și de O.U.G. nr. 57/2007, arătându-se că, prin aceasta legiuitorul urmărește scopul conservării biodiversității .

Ca urmare, în examinarea caracterului necesar al realizării studiilor și cercetărilor, asupra temelor instituite în Anexa 8, ne întoarcem la prevederile art. 33 alin. (8), reținându-se că acestea sunt necesare și în vederea stabilirii cotelor de recoltă, o excludere a acestor cote de recoltă, de la analiza de management și utilizare durabilă a resurselor, neavând un fundament logic .

Totodată, interpretarea art. 31 din Constituția României, coroborat cu art. 5 și art. 20 din O.U.G. nr. 195/2005, cu aplicarea Legii nr. 544/2001 impun autorității competente pentru protecția mediului (iar în aprecierea Înaltei Curți, oricărei persoane juridice ce prezintă obligații reglementate de Legea 407/2006, potrivit art. 2 din Convenție) să asigure informarea, participarea publicului la deciziile privind activități specifice și accesul la justiție, în conformitate cu prevederile Convenției privind accesul la informație, participarea publicului la luarea deciziei și accesul la justiție în probleme de mediu, semnată la Aarhus la 25 iunie 1998, ratificată prin Legea nr. 86/2000.

O asemenea obligație este reglementată în vederea participării la procesul de elaborare a actelor normative, ca o consecință a asigurării transparenței decizionale, de către art. 7 alin. (2) din Legea 52/2003 .

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, recurenta apreciază că prima instanță a reținut greșit această condiție de admisibilitate, făcând trimitere doar la principiul precauției și arată că nu a fost reținută diminuarea cotelor de recoltă față de anii anteriori, precum și condițiile de realizare a activității de vânătoare, conform legii.

Înalta Curte repetă faptul că prima instanță a prezentat un raționament juridic, constatând îndeplinită cerința de existență a unei pagube iminente, plecând de la necesitatea conservării biodiversității și păstrării echilibrului ecologic, această necesitate tinzând să limiteze cotele de recoltare, în raport de efectivul estimat al populațiilor și speciilor supuse activității de vânătoare, iar asupra eventualelor efecte negative ale realizării cotelor de vânătoare, stabilite pe baze insuficient fundamentate, a reținut aplicarea principiului precauției .

Iar acest principiu constituie un mijloc de gestionare a riscurilor și ca atare corespunde fazei de luare a deciziei administrative, fiind aplicabil cu precădere în domeniile în care își desfășoară atribuțiile emitentul ordinul 1460/2021.

3. Considerente asupra recursului declarat de E..

Se apreciază de către recurentă faptul că instanța de fond a omis să examineze prevederile art. 17 alin. (2) din Legea 407/2006, text ce instituie obligația gestionarului de fonduri cinegetice de a realiza studii de evaluare, doar pentru efectivele speciilor sedentare, text ce ar fi condus la respingerea cererii de suspendare .

Acest text nu se aplică în mod singular și nu este în măsură să excepteze speciile migratoare, de la întocmirea studiilor de evaluare; astfel cum s-a menționat, prevederile art. 19 din Legea 407/2006 dau o reglementare duală a regimului juridic al vânării mamiferelor și păsărilor, inclusiv a celor migratoare, acesta fiind reglementat și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.

Iar obligația de realizare a studiilor de evaluare pentru păsări migratoare este reglementată de art. 33 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2007, cu trimitere către Anexa nr. 8 a acestui act normativ .

Din această perspectivă, recurenta prezintă o susținere corectă, în sensul că, în legislația internă nu există o normă care să oblige la evaluarea anuală a speciilor de păsări migratoare, fiind aplicabile doar prevederile art. 12 din Directiva 2009/147/CE din 30 noiembrie 2009, privind conservarea păsărilor sălbatice și care impun statelor membre înaintarea unui raport, la fiecare trei ani, asupra punerii în aplicarea prevederilor legislative interne, adoptate în temeiul acestei directive (iar răspunderea unui stat membru pentru transpunerea incorectă, incompletă, sau pentru omisiunea transpunerii acestui act comunitar poate fi angajată conform regulilor jurisprudențiale CJUE (Van Duyn vs Home Office, Hotărârea Curții din data de 4 decembrie 1974, Cauza 41-74, Ministerul Public vs Tullio Ratti, Hotărârea Curții din data de 5 aprilie 1979,Cauza 148/78).

De asemenea trebuie observat faptul că emitentul actului administrativ unilateral a cărui suspendare a fost solicitată face vorbire, în preambulul acestuia tocmai despre studiile de evaluare întocmite pentru aceste raportări (deși, după cum rezultă din Comunicatul Comisiei, mai sus menționat, cea de a doua raportare lipsește cu desăvârșire).

Astfel, trebuie reținut, indiferent de fiziologia speciilor de păsări supuse evaluării, sau de alți factori ce fac dificilă această activitate, necesitatea evaluării, astfel cum rezultă din Anexa 8 a O.U.G. nr. 57/2007, în scopurile menționate deopotrivă de O.U.G. nr. 57/2007 și de Legea 86/2000 ce transpune Directiva mai sus precizată, în dreptul intern și anume managementul și utilizarea durabilă a acestei categorii de resurse, având ca țintă conservarea biodiversității și păstrarea echilibrului ecologic .

Iar din această perspectivă, Înalta Curte trimite către considerentele asupra pct. V al primului recurs, în ceea ce privește îndeplinirea condiției de existență a unei pagube iminente, prin raportare nu atât la aspecte generale, ci la imposibilitatea cuantificării eventualelor consecințe negative ale actului administrativ, ca urmare a insuficientei fundamentări pentru cotele de recoltă stabilite; va reține, totodată și faptul că reclamanta a indicat elemente de fapt, de natură să probeze îndeplinirea acestei condiții, iar acestea au fost examinate de către instanța de fond, inclusiv prin extrapolarea la regimul juridic aplicabil, potrivit legislației primare comunitare (și ca atare, obligatorie în orice stat membru).

Iar această extrapolare este permisă, atât timp cât eventualele consecințe negative se răsfrâng nu numai asupra unui drept consacrate constituțional (dar și de art. 37 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene), cât și într-un domeniu apreciat ca fiind suficient de important, pentru a se cere anticiparea riscurilor oricărei măsuri administrative .

În ceea ce privește puterea lucrului judecat, urmează a fi reținut că se reține, prin considerentele deciziei 1777/2015, ICCJ, secția a II-a civilă, faptul că pentru invocarea prezumției de lucru judecat nu este necesară identitatea de părți și că, indiferent de temeiurile de drept invocate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, acesta nu mai era îndreptățit să repună în discuție o problemă de drept tranșată definitiv și irevocabil de către o altă instanță .

Dar, în speță, susținerile privind puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești prezentate la filele x și urm. respectiv, 45 și urm. din vol. I al dosarului de fond, nu pot fi reținute, atât timp, cât, în soluționarea unei cereri de suspendare nu se tranșează probleme de drept ci doar se cercetează o aparență în drept și se fixează o măsură jurisdicțională de protecție provizorie.

Pe de altă parte, deși se susține prezumția de lucru judecat, ceea ce se reclamă în speță este, de fapt, reținerea efectului pozitiv al autorității lucrului judecat decurgând dintr-o hotărâre judecătorească anterioară prin care s-a soluționat un litigiu similar, dar fără identitate de părți .

Aceasta cu atât mai mult, cu cât în procedura de primă instanță, prin notele de ședință formulate, recurenta a susținut suspendarea judecării cauzei, potrivit art. 138 alin. (6) noul C. proc. civ., iar prima instanță, de și a examinat legătura existentă între prevederile art. 138 alin. (6) și litispendență sau efectele lucrului judecat, a reținut incidența și a examinat condițiile de existență a efectului lucrului judecat .

Având în vedere considerentele mai sus expuse și văzând disp. art. 496 noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate, apreciind că sunt nefondate.

Sursa informației: www.scj.ro.