Solicitare privind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate şi posesie terenul reclamantei, de a sista lucrările de construcţii și de a aduce terenul la starea iniţială, precum şi la plata cheltuielilor de judecată

27 feb. 2024
Vizualizari: 377
  • Legea nr. 84/1995: art. 166
  • Legea nr. 84/1995: art. 91
  • NCC: art. 1201
  • NCPC: art. 137
  • NCPC: art. 303 alin. (1)
  • NCPC: art. 304 pct. 1-9
  • NCPC: art. 306 alin. (1)

Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2007 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București sub nr. x/2007, reclamanta Universitatea Politehnica din București a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să o oblige să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 323,25 m.p. situat în București, str. x, să sisteze lucrările de construcții și să aducă terenul la starea inițială, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 22.11.2007 pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, în contradictoriu cu reclamanta Universitatea Politehnica din București și cu pârâtul Municipiul București, să constate că statul a efectuat o preluare fără titlu valabil a imobilului în cauză și, pe cale de consecință, titlul său este preferabil celui al reclamantei.

La aceeași dată pârâta a formulat o cerere de chemare în garanție, în contradictoriu cu B. și cu Primăria Municipiului București, în calitate de vânzător al terenului, respectiv de emitent al Dispoziției nr. 6055/19.06.2006.

La termenul din 27.11.2007, la solicitarea instanței, pârâta a precizat că i-a chemat în judecată pe chemații în garanție doar pentru a o apăra împotriva acțiunii reclamantei și că nu solicită obligarea lor la plata vreunei sume de bani sau la efectuarea vreunei prestații.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 779 din 10 mai 2023)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă A. S.R.L. și intimatul-chemat în garanție B., a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., „recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs”.

Art. 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. (2)”, iar potrivit alin. (2), „motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților”.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Această exigență legală nu este îndeplinită de memoriul formulat de reclamantă împotriva hotărârii din apel, observându-se că, fie acesta susține critici de netemeinicie, cu trimitere la elementele de fapt ale cauzei ori la materialul probator administrat, fie invocă argumente de nelegalitate care ignoră însă coordonatele judecății înfăptuită în etapa procesuală a apelului, criticând procedee ori activități ale instanței neregăsite în cauză.

Astfel, din prima categorie fac parte, spre exemplu, criticile prin care reclamanta a arătat că hotărârea recurată este lipsită de temei legal întrucât instanța a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză atunci când a constatat că Universitatea Politehnică din București nu are titlu asupra imobilului revendicat. Aceste susțineri, dincolo de faptul că sunt realizate cu trimitere la activitatea de interpretare a probelor de către instanța de apel, sunt și fără legătură cu judecata înfăptuită, care s-a desfășurat pornindu-se de la constatarea că acțiunea în revendicare dedusă judecății opune deținătorii cu titlu ai unuia și aceluiași teren ce face obiectul litgiului, fapt pentru care s-a și aplicat procedeul comparării titlurilor exhibate, pentru ca în finalul evaluării acestora, să se dea câștig de cauză celui mai bine caracterizat.

În aceeași serie de critici se înscrie și aceea prin care reclamanta a invocat că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât, prin probatoriul administrat, a dovedit că deține un titlu de proprietate cu privire la terenul revendicat, în suprafață de 323,25 m.p. situat în București.

Astfel, recurenta arată că „instanța nu a analizat și nu a apreciat în mod corect probele administrate în cauză și concluziile raportului de expertiză”, din nou invocând activitatea de interpretare a probelor și ignorând considerentele deciziei din apel care relevă în mod clar că instanța s-a raportat la titlul pe care aceasta a arătat că îl deține asupra terenului revendicat, pe care l-a supus unei amănunțite analize începând cu fila nouă a deciziei atacate.

De aceeași manieră procedează recurenta și atunci când afirmă că, la data intrării în vigoare a Legii învățământului, terenul revendicat se afla în administrarea universității, devenind proprietatea sa de drept prin efectul legii, încă din anul 1995, în condițiile în care, într-o amplă analiză a elementelor probatorii ale cauzei, inclusiv a efectului pozitiv al lucrului judecat a deciziei civile nr. 467A/23.03.2021 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr. x/2019, instanța de apel a stabilit că prin Decretul nr. 136/28.05.1981 emis de fostul Consiliu de Stat s-a dispus exproprierea, trecerea în proprietatea statului și darea în administrarea directă a Municipiului București a terenurilor în suprafață de 16.698 mp, între care, la poziția 65 a anexei la decret, era menționat și terenul în suprafață de 322 mp din str. x, preluat de la moștenitorii defuncților C. și D..

În legătură cu acest drept de administrare asupra terenului revendicat, instanța de apel a mai reținut că „nu s-a produs nicio dovadă în sensul includerii terenului în inventarul intimatei-reclamante (din acea cauză), anterior emiterii Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 4262/16.08.2002”, aspect de la care plecând, s-a arătat că „nu poate fi reținută nici această modalitate de apartenență a terenului la baza materială a intimatei-reclamante (din acea cauză), de natură să atragă consecința că, în temeiul Legii nr. 84/1995, terenul ar fi devenit proprietatea reclamantei”.

Or, deținerea de către reclamantă a unui drept de administrare asupra terenului revendicat și apartenența acestuia la baza sa materială, în legătură cu care partea să poată invoca un drept de proprietate în virtutea legii (art. 166 din Legea nr. 84/1995) și a Ordinului MEC nr. 4262/16.08.2002, constituie elemente ale situației de fapt a pricinii care au fost deja evaluate în judecata instanței de apel și stabilite (în sensul celor arătate mai sus) cu titlu definitiv, acestea nemaiputând fi reluate prin afirmarea unor situații contrare pentru a provoca în acest fel o reevaluare în calea de atac a recursului, deoarece elementele de temeinicie ale pricinii sunt sustrase controlului – care este doar unul în legalitate – al instanței de recurs.

Din cea de-a doua categorie a criticilor regăsite în cuprinsul memoriului de recurs, cele care ignoră coordonatele judecății înfăptuite, sunt cele prin care recurenta susține, spre exemplu, că „în mod eronat instanța reține în cuprinsul sentinței civile că terenul revendicat nu face parte din suprafața totală de 130.202 mp, ce aparține universității” și că „fără să procedeze la compararea titlurilor de proprietate ale celor două părți instanța a respins acțiunea în revendicare cu motivarea că universitatea nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului”.

Înalta Curte constată că sunt străine de dezlegările date de instanța de apel, susținerile din memoriul de recurs relativ la inexistența titlului recurentei ce ar fi fost reținută în considerentele hotărârii atacate și la neutilizarea procedeului de comparare a titlurilor părților.

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Contrar criticilor recurentei și în acord cu viziunea Universității Politehnica din București privind valabilitatea Ordinului MEC nr. 4262/16.08.2002, Curtea de Apel București a infirmat raționamentul Tribunalului București și a reținut că reclamanta deține titlu de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

Astfel, la pagina 7 a hotărârii recurate, instanța de apel a analizat și a reținut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat raportat la aspectele dezlegate prin decizia nr. 467A/23.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2019 privind includerea terenului revendicat în suprafața de 130.202 m.p. menționat în Anexa nr. 6 din Ordinul nr. 4262/16.08.2002, de care se prevalează reclamanta. Prin urmare, în considerentele hotărârii recurate s-a reținut că terenul ce face obiectul litigiului se regăseste în ambele titluri de proprietate invocate de părți.

În aceste condiții, instanța de apel a aplicat regula consacrată în materia revendicării imobiliare pentru ipoteza în care titlurile de proprietate emană de la autori diferiți și a procedat la compararea drepturilor autorilor de la care provin titlurile.

Concluzionând, Curtea de Apel București a reținut că dreptul real asupra terenului revendicat nu se regăsește în patrimoniul reclamantei deși aceasta deține un titlu de proprietate (nedesființat) care, însă, nu a avut aptitudinea de a i-l transmite. Se înțelege, astfel, că instanța de apel a reținut că universitatea deține un titlu de proprietate valabil, dar care este, însă, un titlu aparent.

Înalta Curte reține că prin memoriul de recurs nu a fost criticată dezlegarea instanței de apel privind lipsa dreptului real din patrimoniul reclamantei.

Recurenta se rezumă la a menționa că „la data intrării în vigoare a legii învățământului, terenul revendicat se afla în administrarea universității” și la a arăta că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 91, art. 166 alin. (1) și art. 166 alin. (4) din Legea nr. 84/1995, or aceste susțineri sunt invocate pur formal, în condițiile în care partea nu a dezvoltat critici concrete de nelegalitate care să vizeze raționamentul instanței de apel privind lipsa preluării terenului în litigiu de către reclamantă, fie printr-un act juridic, fie în fapt.

În acest context, al analizei efectuate de către instanța de apel, Înalta Curte are în vedere că simpla reiterare, în cuprinsul memoriului de recurs, a acelorași critici formulate prin apelul îndreptat împotriva hotărârii primei instanțe, fără însă a se raporta la dezlegările Curții de Apel București, nu are aptitudinea de a învesti legal instanța de recurs cu analiza acestora.

Este, de asemenea, fără legătură cu activitatea de judecată înfăptuită de instanța de apel susținerea recurentei potrivit căreia aceasta s-ar fi pronunțat asupra legalității intabulării terenului, în contextul în care nu acesta a fost obiectul cercetării judecătorești. Din considerentele hotărârii recurate reiese că instanța de apel a reținut posibilitatea instituită de prevederile Legii nr. 7/1996 de a înlătura eventuale neconcordanțe între cuprinsul cărții funciare și situația juridică reală a imobilului.

De asemenea, criticile recurentei privind emiterea Dispoziției de restituire nr. 6055/19.06.2006 nu pot fi subsumate vreunui motiv de casare întrucât reprezintă o reiterare a aspectelor deja invocate în dosarul nr. x/2008, iar dezlegările din respectivul litigiu se opun inclusiv recurentei din prezenta cauză, față de prevederile art. 1201 C. civ. de la 1864.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei-reclamante din cuprinsul cererii de recurs nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 303, art. 306 C. proc. civ., care trebuie interpretate în sensul formulării, în cuprinsul motivelor de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității hotărârii atacate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță.

Maniera de formulare a criticilor în memoriul de recurs de către Universitatea Politehnica din București – doar prin reluarea și reformularea acelora care se regăsesc și în calea de atac a apelului formulat de aceeași parte împotriva sentinței tribunalului- pe de o parte, explică de ce atunci când își susține cauza, partea nesocotește statuările din judecata înfăptuită în apel, iar, pe de altă parte, demonstrează că aceasta contravine principiului ierarhiei în exercitarea căilor de atac, părțile litigante având obligația de a-și întemeia criticile pe considerentele expuse în hotărârea atacată cu recurs și nu pe considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță.

În consecință, reținând că susținerile din calea de atac declarată de reclamantă nu pot fundamenta motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința constatării faptului că titularul acesteia nu s-a conformat exigențelor cerute de art. 303 alin. (1) C. proc. civ. și nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, fie și din oficiu, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de Universitatea Politehnica din București.

Sursa informației: www.scj.ro.

Solicitare privind obligarea pârâtei de a lăsa în deplină proprietate și posesie terenul reclamantei, de a sista lucrările de construcții și de a aduce terenul la starea inițială, precum și la plata cheltuielilor de judecată was last modified: februarie 26th, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.