Jurisprudență
Situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune. Verificarea existenţei corespondenţei între fapta concretă stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare numai sub aspectul laturii obiective
Cerere privind desfacerea căsătoriei în baza acordului părţilor şi revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Solicitare în vederea obligării pârâtului la înaintarea deciziilor privind acordarea/neacordarea titlului ştiinţific de doctor reclamantului pentru a fi promovate prin ordin de ministru și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Admiterea recursului declarat, casarea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare
Caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare. Apel respins ca inadmisibil
Cauză rămasă în curs de rezolvare după anularea în tot sau în parte a hotărârii primei instanţe. Imposibilitatea examinării de către instanţa superioară de control judiciar
Solicitare privind obligarea pârâtului la plata sumei ce reprezintă paguba produsă unităţii reclamante. Stabilirea competenței de soluționare a cauzei
Admiterea parţială a cererii de recunoaştere şi punere în executare a hotărârii penale. Stabilirea unei noi pedepse globale pentru infracțiunile rămase după excluderea infracţiunii în privinţa căreia nu este îndeplinită condiţia dublei incriminări
Admiterea excepţiei de necompetenţă materială și declinarea competenţei de soluţionare a cererii de revizuire. Respingerea recursului ca inadmisibil
Imposibilitatea derogării de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează
Situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române. Amânarea predării până la soluţionarea definitivă a cauzei
Cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Respingerea cererii ca fiind tardiv formulată și anularea recursului
Conflicte de muncă. Conflictele dintre salariaţi şi angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfăşurarea raporturilor de muncă
Infracțiunea de viol. Transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare într-un penitenciar din România
Lipsa analizei excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune din perspectiva datei la care s-a născut dreptul la acţiunea în recuperarea prejudiciului. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat
Invocarea excesului de putere raportat la refuzul de emitere a unui ordin cu caracter normativ. Respingerea recursului ca fiind nefondat
Infracţiuni de terorism. Îndeplinirea condiţiei dublei incriminări. Contestație la executare respinsă ca nefondată
Neprezentarea argumentelor prin care să se susţină nerespectarea deciziei de casare pronunţată în primul ciclu procesual. Recurs nefondat
Solicitare privind obligarea pârâților la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, luarea în considerare a coeficientului de multiplicare corespunzător şi la repararea prejudiciului produs
Infracţiuni de ucidere din culpă, furt calificat și constituirea unui grup infracțional organizat. Dispunerea transferării persoanei condamnate şi continuarea executării pedepsei recunoscute într-un penitenciar din România
Competenţa teritorială alternativă în materia obligaţiei de întreţinere. Identificarea instanţei competente teritorial în soluţionarea pricinii
Soluţionarea contestaţiilor privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terţ. Admiterea recursului și casarea în parte sentinţei recurate
Condiţia privind termenul de exercitare a căii de atac a contestaţiei. Urmărirea disciplinării şi sistematizării activităţii procesuale, în vederea asigurării realizării la timp şi în mod just a scopului procesului penal
Apel declarat împotriva încheierii prin care s-a soluţionat cererea de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul sentinţei. Recurs respins ca fiind nefondat
Contestaţie împotriva deciziilor de sancţionare disciplinară. Scopul regulii de competenţă teritorială în materia litigiilor de muncă