Situaţia în care persoana extrădată este cercetată penal de către autorităţile judiciare române. Amânarea predării până la soluţionarea definitivă a cauzei

23 aug. 2023
Vizualizari: 299
  • Legea nr. 302/2004: art. 114
  • Legea nr. 302/2004: art. 58
  • NCPP: art. 275 alin. (2)

Prin sentința penală nr. 42/F din data de 17 martie 2022, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a calificat cererea persoanei solicitate A. de amânare a predării, ca fiind o contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 33/F/16.03.2021 a Curții de Apel Galați, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. și a respins cererea ca nefondată.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a reținut că prin cererea înregistrată la data de 16.03.2022, persoana solicitată A. a solicitat o nouă amânare a predării către autoritățile judiciare franceze, dispusă prin sentința penală nr. 33/F din data de 16.03.2021 a Curții de Apel Galați, în dosarul nr. x/2021, până la soluționarea cauzei nr. x/2020 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, în care are calitatea de suspect.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 297 din 11 mai 2022)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Înalta Curte, examinând contestația formulată de contestatorul A., apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 114 raportat la art. 58 din Legea nr. 302/2004, republicată, în situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Se constată că prin sentința penală nr. 33/F din data de 16.03.2021, Curtea de Apel Galați a luat act de consimțământul persoanei solicitate A. de a fi predată autorităților judiciare din Republica franceză, a admis cererea autorităților judiciare franceze, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 23.02.2021, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Nancy – Republica Franceză (în baza mandatului de arestare emis la data de 22 februarie 2021 de d-na B., vicepreședinte însărcinat cu instrucția la Tribunalul Judiciar Nancy), față de persoana solicitată A. și a dispus amânarea predării până la finalizarea soluționării dosarului penal nr. x/2021 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, județul Vrancea, iar în cazul în care se dispune trimiterea în judecată a persoanei solicitate, până la finalizarea judecății, în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Înalta Curte reține că motivul ce a stat la baza amânării predării contestatorului către autoritățile franceze nu mai subzistă întrucât în cauza nr. 64/P/2021 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Focșani, prin sentința penală nr. 1445 din 03.12.2021 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia penală nr. 361/A/07.08.2022 a Curții de apel Galați, s-a dispus condamnarea contestatorului A. la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În acest sens, s-a dispus arestarea contestatorului A., în baza mandatului de arestare nr. x/16.03.2021, emis în baza sentinței penale nr. 33/F/16.03.2021 a Curții de Apel Galați, în vederea predării autorităților judiciare franceze. Amintim că persoana solicitată își exprimase acordul în legătură cu predarea către autoritățile franceze, însă urmare a încetării motivului ce a stat la baza amânării predării, a invocat un nou caz de amânare a predării, respectiv faptul că este cercetat în calitate de suspect în dosarul nr. x/2020 înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci.

În momentul soluționării prezentei cauze, contestatorul A. a fost deja predat către autoritățile judiciare din Franța. Prin adresa din 04.04.2022, Centru de reținere și arestare preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați a comunicat că la data de 04.04.2022, a fost pusă în executare dispoziția de predare.

Constatând că prezenta cale de atac a fost înregistrată la data de 23.03.2022, cauza fiind repartizată aleator și primind prim termen la data de 11.05.2022, perioadă în interiorul căreia persoana solicitată a ajuns în custodia autorității solicitante, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată împotriva sentinței penale nr. 42/F din data de 17 martie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Situația în care persoana extrădată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române. Amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei was last modified: august 22nd, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.