Lipsa analizei excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune din perspectiva datei la care s-a născut dreptul la acţiunea în recuperarea prejudiciului. Respingerea recursului declarat ca fiind nefondat

• Legea nr. 188/1999: art. 778
• Legea nr. 188/1999: art. 78
• Legea nr. 19/2000: art. 188 alin. (1) şi (2)
• NCC: art. 1114 alin. (2)
• NCC: art. 998
• NCPC: art. 425 alin. (1) lit. b)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496 alin. (1)
• NCPP: art. 28 alin. (1)

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14.12.2016 sub nr. x/2016, reclamanta Casa Județeană de pensii Suceava a solicitat în contradictoriu cu pârâții A., B., C., D., decedată-prin moștenitorii acesteia, legatarii sau donatarii acesteia, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: obligarea pârâților la plata în solidar a prejudiciului cauzat în sumă de 189.906,7276 RON, plus dobânzile aferente, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea pârâților la plata în solidar a dobânzilor aferente prejudiciului cauzat în sumă de 1.003.783, 2724 RON, până la recuperarea integrală a prejudiciului; obligarea în solidar a pârâților C. și D., prin moștenitorii acesteia, legatari sau donatari ai acesteia la plata prejudiciului în sumă de 1.003.783, 2724 RON cu pârâții A. și B., care au fost obligați la plată în solidar prin sentința penală nr. 71 din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A din 22.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș.

Prin sentința civilă nr. 2402/30.05.2017 a Judecătoriei Suceava s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Suceava.

(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 108 din 25 ianuarie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs privește susținerea recurentei că decizia atacată este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 778 și 78 din Legea nr. 188/1999 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958, în sensul în care s-a reținut că instanța de fond nu a analizat excepția inadmisibilității și a prescripției dreptului material la acțiune, excepții invocate de pârâta C..

Dintru început, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, curtea de apel a reținut nu lipsa analizei celor două excepții, a inadmisibilității și a prescripției dreptului material, ci caracterul incomplet al acesteia.

Astfel, în mod corect a constatat curtea de apel că acțiunea vizează și obligarea pârâtei la plata prejudiciului cauzat prin faptele săvârșite în perioada 01.06 -31.12.2003, care nu au făcut obiectul dosarului penal, așa cum s-a statuat prin decizia penală nr. 657/A/27.11.2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, iar excepția inadmisibilității acțiunii nu a fost analizată de către instanța de fond și în privința acestui capăt de cerere.

De asemenea, prima instanță nu a analizat excepția prescripției dreptului material la acțiune în raport de dispozițiile art. 8 din Decretul 167/1958 din perspectiva datei la care s-a născut dreptul la acțiunea în recuperarea prejudiciului în sumă de 189.906,72 RON, prejudiciu cauzat prin faptele săvârșite în perioada 01.06-31.12.2003, fapte ce nu au făcut obiectul dosarului penal, cum s-a invocat în susținerea excepției atât de către pârâta C., precum și de către pârâtul A..

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este fondată prima critică de recurs întemeiată pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținerile privind pretinsa încălcare a și aplicare a greșită a dispozițiilor art. 778 și 78 din Legea nr. 188/1999 și art. 8 din Decretul nr. 167/1958 neputând fi primite.

Al doilea motiv de recurs privește faptul că instanța de apel reține în considerentele deciziei recurate că instanța de fond nu a analizat și cele susținute de pârâta E., în ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ.. Arată recurenta că aceste argumente ar fi fost arătate și invocate pentru prima dată de pârâtă în fața instanței de apel.

Cercetând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei (dosarul Judecătoriei Suceava, filele x), pârâta E., prin reprezentant legal părinte F., a invocat incidența prevederilor art. 1114 alin. (2) C. civ., care prevăd că moștenitorii legali și legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru datoriile și sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional cu cota fiecăruia. A arătat pârâta respectivă că, în concret, de pe urma defunctei D., a cărei legatară universală este, a rămas un apartament, scos la executare silită și vândut de către o bancă, creditor, reținând suma obținută cu titlu de preț în contul debitului defunctei, precum și un autoturism cu contract de leasing.

Respectiva întâmpinare conținea și o cerere de repunere în termenul de a formula întâmpinare. Judecătoria Suceava, prin sentința civilă nr. 2402 din 30 mai 2017, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Înalta Curte mai reține și că, prin sentința civilă nr. 984/2019 din 22 octombrie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă, în penultimul paragraf, a arătat că „Susținerile referitoare la moștenitorii defunctei D. vor fi înlăturate, motivat de faptul că reclamanta a indicat prin adresa nr. x/29.12.2016 moștenitorii acesteia, pentru care a și solicitat introducerea în cauză, respectiv pe numita E.”. Se observă, așadar, că apărările formulate de pârâta E. nu au făcut, sub nicio formă, obiectul analizei instanței de fond.

Contrar susținerilor recurentei, incidența dispozițiilor art. 1114 alin. (2) C. civ. nu a fost invocată pentru prima dată în apel de către pârâta E., ci, prin întâmpinarea de la fondul cauzei, s-au formulat aceste apărări, care nu au fost, însă, cercetate de instanța de fond.

Pe cale de consecință, efectuând controlul de legalitate al deciziei recurate prin prisma acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu este afectată de vreun viciu de legalitate care să se poată circumscrie dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8, susținerile recurentei fiind nereale. Această critică de recurs este, așadar, nefondată, urmând a fi respinsă.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta Casa Județeană de Pensii Suceava a susținut că instanța de apel, prin interpretarea greșită a dispozițiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., raportat la dispozițiile art. 998 C. civ., reține faptul că instanța de fond nu a analizat, la pronunțarea sentinței de fond, condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv existența prejudiciului, existența unei fapte ilicite, precum și raportul de cauzalitate între cele două.

Analizând, din perspectiva acestui motiv de recurs, decizia recurată, Înalta Curte constată că, în mod corect, curtea a reținut că, deși face referire la dispozițiile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. care reglementează autoritatea hotărârii penale în procesul civil, prima instanță reține puterea de lucru judecat a celor statuate prin sentința penală nr. 71din 29.01.2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă prin decizia penală nr. 657/A/2016 a Curții de Apel Târgu Mureș și prejudiciul rezultat din raportul de expertiză efectuat în cauză. Instanța de fond omite însă să analizeze legătura de cauzalitate dintre prejudiciul reținut și faptele săvârșite de pârâta C. și nici vinovăția acesteia.

În mod just a subliniat curtea de apel că, potrivit art. 28 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, doar cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată însă de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal, în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite. Cu alte cuvinte, instanța de fond nu poate suprima analiza existenței și îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, și nu poate aprecia că acestea sunt un fapt existent și constatat deja în procesul penal. O astfel de analiză lipsită de conținut echivalează cu o lipsă a motivării hotărârii judecătorești.

Hotărârea fondului arată că, în ceea ce privește susținerea referitoare la neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, acestea contravin celor statuate cu putere de lucru judecat din sentința penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, definitivă. Mai reține că probele administrate în procesul penal urmează a fi folosite în cauză, fiind utile stabilirii adevărului cu privire la fapta ilicită delictuală, iar, în privința întinderii prejudiciului, dă valoare probatorie raportului de expertiză contabilă efectuat de către expert G., raport ce, reține instanța de fond, a avut în vedere obiectivele indicate de părți prin raportare la pretențiile deduse judecății.

Înalta Curte observă caracterul corect al analizei curții de apel, întrucât hotărârii fondului îi lipsește analiza proprie a petitelor cererii de chemare în judecată. Aceasta nu furnizează, de asemenea, o argumentație logico-juridică prin care să se fi cercetat concluziile raportului de expertiză, existând doar preluarea acestora, ca atare, ca un adevăr dat. Or, concluziile raportului de expertiză nu se pot substitui, sub nicio formă, motivării judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În cauză, se poate observa că instanța nu-și fundamentează soluția pe motivele proprii, ci se raportează la sentința penală nr. 71/2016 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, ale cărei statuări, apreciază instanța de fond, ar avea putere de lucru judecat în ceea ce privește prejudiciul pretins a fi achitat în cauză. Nu se decelează în hotărârea fondului o analiză proprie a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile delictuale, aspect identificat în mod corect de curtea de apel.

Motivarea, fiind de esența hotărârii, înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare, o motivare necorespunzătoare putând atrage nulitatea hotărârii. Instanța trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, întrucât referirea generică la probele administrate, fără a se indica în ce constau acestea, este insuficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare va conduce la desființarea hotărârii, fiind vorba de o lipsă a motivării. Aceasta întrucât motivarea corespunzătoare a hotărârii judecătorești constituie o garanție a unui proces echitabil.

Raportat la aceste considerații, susținerile recurentei apar a fi incorecte; acest motiv respectiv de recurs, fiind nefondat, urmează a fi respins.

Prin cel de-al patrulea motiv de recurs, recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 188 alin. (1) și (2) din Legea nr. 19/2000, dispoziții legale care au fost avute în vedere de instanța de fond la acordarea dobânzilor aferente prejudiciului pretins cauzat.

În motivarea acestei soluții, curtea de apel a reținut că prima instanță nu a motivat în niciun fel dispoziția de obligare a pârâților la plata dobânzii fiscale și a apreciat că această conduită contravine dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. A mai evocat că lipsa argumentelor de fapt și de drept care au determinat admiterea acțiunii în plata dobânzilor echivalează cu necercetarea fondului cauzei, instanța de control judiciar fiind în imposibilitate de a realiza controlul soluției sub acest aspect.

Efectuând propria cercetare atât a considerentelor hotărârii instanței fondului, cât și a celor din decizia recurată, în referire la plata dobânzii fiscale, Înalta Curte remarcă faptul că, similar argumentației ilustrate în analizarea motivului de recurs anterior, motivarea admiterii acordării dobânzii lipsește. Ca efect al lipsei acestei motivări, pe de o parte, partea este privată de explicațiile așteptate în raport de susținerile făcute în cauză și, pe de altă parte, instanța de apel este pusă în imposibilitatea de a efectua un control judiciar efectiv. Simpla referire, în motivare, la raportul de expertiză judiciară care conține calculul dobânzii fiscale și preluarea concluziilor raportului, fără efectuarea unei analize logico-juridice proprii de către instanță echivalează, de asemenea, cu lipsa motivării hotărârii și în privința acestui capăt de cerere.

Așadar, pentru motivele evocate supra, și acest motiv de recurs apare a fi nefondat, urmând a fi respins.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reținând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Sursa informației: www.scj.ro.